CHF loan commission ruling upheld; consumer appeal annulled for lack of legal grounds.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 09.09.2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C., solicitând:

- să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive referitoare la dobânda prevăzută la art. 1.2 din contractul de credit nr. x/01.02.2008 şi din actele adiţionale la acest contract nr. x/24.04.2009 şi nr. y/18.05.2012 şi să se dispună restituirea către reclamanţi a sumelor percepute în plus de bancă, faţă de suma ce trebuia încasată legal;

- să se constate nulitatea absolută a clauzei privitoare la comisionul de acordare credit, prevăzută la pct. 1.3 lit. a) din contract şi să se dispună restituirea către reclamanţi a sumei de 3.940 CHF, reprezentând comision acordare credit, perceput nelegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1424 din 10 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 598 din 7 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, au fost respinse excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei, a fost admisă în parte acţiunea şi s-a constatat nulitatea absolută a clauzei de la punctul 1.3 lit. a) din contract, privitoare la comisionul de acordare credit, fiind obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma de 3.940 CHF; pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecata către reclamanţi

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel D. S.A.

Prin decizia nr. 3/A-com din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de pârâta D. S.A. (fostă C.) împotriva sentinţei civile nr. 598 din 07 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă în tot acţiunea formulată de reclamanţi şi cu privire la constatarea nulităţii absolute a clauzei de la punctul 1.3 lit. a) din contract, referitoare la comisionul de acordare credit şi la obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată; au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi A. şi B. să plătească apelantei-pârâte suma de 474 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi arată că, deşi instanţa de apel menţionează în considerentele deciziei pronunţate, că soluţia se bazează pe coroborarea probelor administrate şi a dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 4 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 193/2000, precum şi art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, soluţia este dată cu ignorarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Recurenţii-reclamanţi arată că sarcina probei referitoare la împrejurarea că prevederile contractuale standard preformulate au fost negociate, revine profesionistului, aşa cum rezultă din art. 4 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 193/2000.

Potrivit recurenţilor, teza probatorie care ar fi trebuit să fie urmărită şi dovedită, viza o etapă anterioară celei a realizării acordului de voinţă, respectiv faza negocierii, din interpretarea logico-gramaticală a textului legal putându-se deduce că legiuitorul nu acordă preferinţă necondiţionată aspectului formal legat de semnarea contractului, ci modalităţii de realizare a acordului de voinţă şi posibilităţii reale, acordate consumatorului, de a discuta clauzele propuse de profesionist, de a le negocia şi de a le accepta în cunoştinţă de cauză şi în acord cu propriul interes.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, comisionul de acordare credit reprezintă o dobândă mascată, fiind astfel o clauză abuzivă.

Totodată, recurenţii-reclamanţi susţin că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/CEE din 5.04.1993, prin această lege reglementându-se în favoarea consumatorilor o protecţie mai mare decât minimul oferit de directivă. Nu este suficient ca o clauză să fie corectă gramatical şi logic, atât timp cât finalitatea inserării ei in contract este perceperea unor sume în plus faţă de preţul contractului, în lipsa oricărei negocieri, ceea ce creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Criticile formulate de recurenţii-reclamanţi, referitoare la sarcina probei cu privire la împrejurarea că prevederile contractuale standard preformulate au fost negociate, precum şi administrarea probatoriului, nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, întrucât autorii căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel, susţinerile vizând aspecte de fapt ce ţin de temeinicia deciziei atacate.

Din aceleaşi considerente, Înalta Curte reţine că simpla afirmaţie a recurenţilor, în sensul că nu este suficient ca o clauză să fie corectă gramatical şi logic, atât timp cât finalitatea inserării ei in contract este perceperea unor sume în plus faţă de preţul contractului, în lipsa oricărei negocieri, fapt ce creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat de către recurenţi în cererea de recurs, nefiind o veritabilă critică de nelegalitate.

Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că argumentele expuse de recurenţi, prin care arată că în speţă, comisionul de acordare credit reprezintă o dobândă mascată, fiind astfel o clauză abuzivă, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul instanţelor devolutive.

Totodată, deşi invocă o serie de acte normative, respectiv dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi Directiva Consiliului European nr. 93/13/CEE, aspect care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, recurenţii urmăresc readministrarea probatoriului în scopul demonstrării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată şi dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentului vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinica deciziei atacate.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat recurenţii-reclamanţi A. ŞI B. împotriva deciziei nr. 3/A din 13 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de de recurenţii-reclamanţi A. ŞI B. împotriva deciziei nr. 3/A din 13 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.