Cassation admissibility of appeal against revocation of corporate mandate: prohibition on factual re-examination and evidentiary assessment under Article 488 CPP

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 31 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă sub nr. x/31.10.2016, reclamantul A. a contestat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., decizia nr. 43/03.10.2016 privind revocarea sa din funcţia de director, emisă de Consiliul de Administraţie al pârâtei şi a solicitat: în principal, să se dispună anularea deciziei nr. 43/03.10.2016, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri (remuneraţia lunară în cuantum de 6.550 RON), începând cu data de 04.10.2016 şi până la reintegrarea efectivă; în subsidiar, să se constate că revocarea s-a făcut din motive neimputabile reclamantului şi să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 248.900 RON cu titlu de despăgubiri, sumă ce reprezintă echivalentul renumeraţiei ce i se cuvine până la încetarea contractului de mandat, la care se adaugă premiul anual aferent perioadei în care şi-a desfăşurat activitatea conform art. 20 din contract.

Prin încheierea civilă nr. 488 din 23 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara, secţia I-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 1 martie 2017 sub nr. x/2016*.

La data de 3 octombrie 2018, în cadrul dezbaterilor asupra fondului, reclamantul a învederat instanţei că nu înţelege să mai susţină primul capăt de cerere.

Prin sentinţa nr. 1021/CA/2018 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi, în consecinţă: a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri pe perioada 04.10.2016-16.04.2017 în cuantum brut de 6.550 RON lunar (4622 RON lunar net); a respins în rest cererea.

Împotriva sentinţei civile nr. 1021/CA/2018 din 17 octombrie 2018 au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 36 din 11 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de A. şi S.C. B. S.A. împotriva sentinţei nr. 1021/CA/2018 din17 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2016; a fost obligată apelanta S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2720 RON; s-a luat act că intimata S.C. B. S.A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.A. a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă arată că soluţia pronunţată în cauză de prima instanţă şi de instanţa de apel se opune prevederilor art. 1431 din Legea nr. 31/1990, conform cărora "Directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese".

Recurenta susţine că, din simpla lecturare a textului de lege mai sus citat, rezultă că legiuitorul nu a impus nici o formalitate specială pentru revocarea mandatului, fiind suficientă simpla manifestare de voinţă a membrilor consiliului de administraţie în acest sens.

În opinia recurentei-pârâte, în cazul în care legiuitorul ar fi urmărit ca decizia de revocare să cuprindă în mod obligatoriu motivele care au condus la luarea măsurii, ar fi prevăzut aceasta în mod expres în cuprinsul textului de lege. Însă, arată recurenta, prin art. 1431 din Legea nr. 31/1990, nu s-a prevăzut nici o cerinţă specială de formă pentru revocarea mandatului.

Totodată, recurenta susţine că instanţele erau obligate să verifice dacă reclamantul şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile legale şi pe cele asumate contractual, iar în urma acestei analize, să decidă dacă revocarea mandatului a fost justificată sau a survenit fără justă cauză.

Potrivit recurentei, omisiunea instanţelor de a analiza aceste chestiuni esenţiale în cauză, echivalează cu nesoluţionarea fondului şi trebuie să atragă casarea hotărârii, conform dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. În caz contrar, recurenta-pârâtă susţine că s-ar ajunge în situaţia inexplicabilă şi inechitabilă în care reclamantul va încasa despăgubiri de la societate, cu toate că nu şi-a îndeplinit obligaţiile, fiind singurul vinovat de încetarea mandatului său.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că, din actele dosarului, rezultă încălcarea gravă şi repetată de către intimatul-reclamant a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat. Astfel, pe toată perioada mandatului său, reclamantul a dovedit un dezinteres total faţă de bunul mers al societăţii, pe care a falimentat-o, societatea înregistrând pierderi în valoare de 499.208 RON, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din evidenţele contabile şi din bilanţurile anuale, la data numirii reclamantului în funcţia de director, societatea înregistra profit.

Mai susţine recurenta-pârâtă că, astfel cum a arătat în faţa primei instanţe şi după cum a dovedit prin înscrisurile prezentate, reclamantul se face vinovat de încălcarea obligaţiilor sale legale şi contractuale: omisiunea de aplicare a tarifelor majorate pentru apă şi canal şi neluarea măsurilor legale pentru avizare şi aprobare; omisiunea de a lua măsuri de reducere a cheltuielilor, inclusiv a celor salariale; neîndeplinirea obiectivelor din planul de management referitoare la colectarea apelor uzate, epurarea acestora şi tratarea nămolurilor cu respectarea standardelor naţionale şi europene de calitate; omisiunea reclamantului de a elabora şi de a supune spre aprobare planul de investiţii, ceea ce a condus la pierderea contractelor de lucrări cu unităţile administrativ-teritoriale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă prin care susţine că instanţele erau obligate să verifice dacă reclamantul şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile legale şi pe cele asumate contractual, iar în urma acestei analize, să decidă dacă revocarea mandatului a fost justificată, precum şi cele cu privire la administrarea probatoriului, susţinând că din actele dosarului, rezultă încălcarea gravă şi repetată de către intimatul-reclamant a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat, nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Prin criticile invocate şi prin expunerea situaţiei de fapt se urmăreşte o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată şi dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinicia deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ B. S.A. ORAŞTIE împotriva deciziei nr. 36 din 11 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ B. S.A. ORAŞTIE împotriva deciziei nr. 36 din 11 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.