Nullity of cassation appeals for failure to frame admissible legal grounds in a dispute over contractual measurement discrepancies and performance validity

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 12.08.2016 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 874.423,14 RON, din care: 624.423,14 RON, reprezintă prejudiciul cauzat reclamantei prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă, respectiv plata în avans efectuată de reclamantă către pârâtă şi nejustificată de aceasta prin lucrări executate potrivit dispoziţiilor contractuale; suma de 250.000 RON reprezintă penalităţile de întârziere datorate de pârâtă potrivit contractului încheiat între părţi pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvenţională depusă la data de 27.10.2016, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat: obligarea reclamantei la plata sumei de 997.473,05 RON plus T.V.A., ce reprezintă lucrări efectuate şi nedecontate, la care se adaugă penalităţi contractuale în cuantum de 0,25 % pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; la plata sumei de 121.700 RON, penalităţi de întârziere contractuale calculate pentru plata cu întârziere a avansului contractual; la plata sumei de 6.968,39 RON, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere, calculate pentru plata cu întârziere a facturilor scadente; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1424 din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., şi în consecinţă: a fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei-reclamante suma de 6.968,39 RON reprezentând penalităţi contractuale de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a facturilor scadente, precum şi suma de 8.940,41 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1424 din 18 noiembrie 2019 au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 299 din 13 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1424 din 18 noiembrie 2019; au fost respinse cererile privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii, ambele părţi au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate şi, totodată, a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă susţine că apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1424 din 18 noiembrie 2019, viza nemotivarea hotărârii primei instanţe, respectiv respingerea cererii principale fără o motivare corespunzătoare şi fără a fi analizate argumentele reclamantei şi probele administrate în susţinerea acesteia.

În opinia recurentei, instanţa de apel a analizat doar formal acest motiv de apel, redând pasaje din argumentarea sa, însă nu s-a pronunţat asupra chestiunilor concrete reclamate ca fiind omise de la analiză de prima instanţă.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a arătat de ce măsurătorile efectuate de C. S.R.L., D. S.R.L şi respectiv E. S.R.L., efectuate de comun acord cu pârâta, nu au fost considerate probe pertinente.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a reţinut şi nu a analizat criticile sale, respectiv pe acelea potrivit cărora constatările expertului desemnat de instanţă, privind cantitatea de 45.356 mc se coroborează şi cu raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F. şi cu măsurătorile antreprenorului general G., parte independentă faţă de părţile acestui litigiu, recurenta făcând trimitere şi la depoziţia martorului H..

Potrivit recurentei, dacă ar fi analizat corespunzător criticile sale şi înscrisurile, instanţa de apel ar fi trebuit să constate că atât raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F., cât şi anexa acestui raport - procesul-verbal de măsurători din 06.06.2016, întocmit cu participarea reprezentanţilor pârâtei şi a expertului parte al acestei societăţi, I., confirmau existenţa în teren a bornelor şi reperelor.

Recurenta-reclamantă arată că nu înţelege să critice pe calea prezentului recurs modalitatea de apreciere a probelor de către instanţa de apel, ci nepronunţarea asupra criticilor ce au constituit motivele de apel, şi prin aceasta nesocotirea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a considerat corectă validarea de către prima instanţă a ultimei variante a raportului de expertiză tehnică, ce utilizează măsurătorile expertului parte al pârâtei, preluând susţinerile pârâtei privind pretinsa lipsă a reperelor - fără a analiza pe fond criticile sale ce demonstrau că întreg probatoriul administrat în cauză confirmă varianta anterioară de raport a expertului desemnat de instanţă, ce determina o cantitate de 45.356 mc.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că, de esenţa acestui litigiu, este că părţile contractului se raportează la măsurători diferite, ce pornesc de la o bază de referinţă diferită.

În acest sens, recurenta arată că se raportează la baza de referinţă ce cuprinde cotele iniţiale ale terenului, determinate de antreprenorul general G., în timp ce intimata-pârâtă se raportează la o bază de referinţă pretins determinată de expertul său parte I. prin măsurătorile efectuate la data de 11.09.2015.

Recurenta-reclamantă susţine că, prin validarea reperelor determinate unilateral de către pârâtă în locul celor determinate de antreprenorul general G., instanţa de apel a nesocotit în mod grav principiul forţei obligatorii a contractului, statuat de prevederile art. 1.270 C. civ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel nu a efectuat o nouă analiză a fondului dedus judecăţii, ci şi-a fundamentat decizia exclusiv pe considerentele primei instanţe şi pe susţinerile pârâtei.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la înscrisurile depuse la dosar şi expune situaţia de fapt, apreciind că instanţa de apel a nesocotit prevederile contractuale.

Recurenta-reclamantă consideră că soluţia pronunţată de instanţa de apel încalcă prevederile art. 1270 C. civ. şi în ceea ce priveşte respingerea criticilor sale ce vizau soluţia pronunţată pe capătul cererii principale ce viza obligarea intimatei-pârâte la plata de penalităţi.

Având în vedere că termenul de finalizare a lucrărilor era 15.03.2016, iar intimata nu a finalizat lucrările în termenul contractual, aspecte care reies din probele administrate, recurenta-reclamantă susţine că intimata-pârâtă îi datorează penalităţi calculate potrivit pct. 12 din contractul de prestări servicii.

Recurenta-reclamantă arată, totodată, că a înţeles să critice sentinţa primei instanţe şi sub aspectul admiterii în parte a cererii reconvenţionale, cu privire la suma de 6.968,39 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturilor scadente.

Astfel, potrivit recurentei-reclamante, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada întârzierii la plată a celor două facturi pentru care pretinde penalităţi de întârziere.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

Potrivit recurentei-pârâte, considerentele instanţei de apel - care a reţinut pe de o parte ca fiind temeinice apărările S.C. B. S.R.L. referitoare la măsurătorile expertului I. şi validitatea ultimei completări la raportul de expertiză efectuate de către dl. expert J., dar a respins pretenţiile formulate reconvenţional pentru plata celor două facturi aferente diferenţei dintre cantităţile de deşeuri decontate şi cele rezultate din ultimele măsurători ale expertului I., respectiv completarea la raportul de expertiză, apar ca fiind contradictorii, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la plata celor două facturi, apreciază ca fiind incident şi motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respingerea capătului de cerere vizând plata acestora fiind dispusă cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material privind răspunderea contractuală, respectiv art. 1.270, art. 1.350, art. 1.480 din C. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, coroborarea probelor administrate în cauză este de natură să conducă la concluzia că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi, prin urmare, o justă aplicare a normelor de drept material incidente (art. 1.270, art. 1.350, art. 1.480, art. 1.516, art. 1.518 din C. civ.) ar fi impus admiterea cererii reconvenţionale.

Totodată, recurenta-pârâtă face trimitere la probele administrate în cauză şi expune exhaustiv situaţia de fapt.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, pentru neîncadrarea în motivele de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate în ambele recursuri, pentru următoarele argumente:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă prin care susţine că instanţa de apel nu a arătat prin hotărârea recurată de ce măsurătorile efectuate de C. S.R.L., D. S.R.L şi respectiv E. S.R.L., nu au fost considerate probe pertinente, precum şi cele cu privire la administrarea probatoriului, susţinând că instanţa de apel nu a reţinut şi nu a analizat criticile sale, respectiv pe acelea potrivit cărora constatările expertului desemnat de instanţă, privind cantitatea de 45.356 mc se coroborează şi cu raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F. şi cu măsurătorile antreprenorului general G., precum şi afirmaţiile cu trimitere la depoziţia martorului H., nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, prin care se susţine că prin validarea reperelor determinate unilateral de către pârâtă în locul celor determinate de antreprenorul general G., instanţa de apel a nesocotit în mod grav principiul forţei obligatorii a contractului, vizează aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs, autoarea căii de atac invocând cu titlu formal prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu rezultă care este norma materială încălcată sau greşit aplicată de curtea de apel.

Se tinde, aşadar, prin expunerea situaţiei de fapt, la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Susţinerile recurentei prin care arată că în cauză, considerentele instanţei de apel - care a reţinut pe de o parte ca fiind temeinice apărările S.C. B. S.R.L. referitoare la măsurătorile expertului I. şi validitatea ultimei completări la raportul de expertiză efectuate de către dl. expert J., dar a respins pretenţiile formulate reconvenţional pentru plata celor două facturi aferente diferenţei dintre cantităţile de deşeuri decontate şi cele rezultate din ultimele măsurători ale expertului I., respectiv completarea la raportul de expertiză, apar ca fiind contradictorii, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează în ce constă contradictorialitatea hotărârii, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel, evocând aspecte de fapt ce ţin de temeinicia deciziei atacate.

Totodată, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-pârâte referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs.

Criticile prin care susţine că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă concluzia că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi, prin urmare, o justă aplicare a normelor de drept material incidente (art. 1.270, art. 1.350, art. 1.480, art. 1.516, art. 1.518 din C. civ.), ar fi impus admiterea cererii reconvenţionale, nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece este indicat în mod formal, fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce norma materială nu a fost corect aplicată.

Recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs prevăzute de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată şi dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentelor vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinica deciziei atacate.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt motivate în raport cu cerinţele art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererile de recurs nu au fost invocate veritabile critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 299 din 13 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 299 din 13 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.