Housing Agency liability for continuous breach of result obligation in mandate contract and distinct statute of limitations per day of delay

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - MDRAPFE, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti prin Primar, Sectorul 1 Bucureşti prin Primar, Consiliul Judeţean Ilfov prin Preşedinte, judeţul Ilfov prin Preşedintele Consiliului Judeţean, Oraşul Voluntari prin Primar, Consiliul Local Voluntari prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General, E-Distribuţie Muntenia S.A., Distrigaz Sud Reţele S.R.L., solicitând:

I. În principal:

Obligarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) în temeiul răspunderii civile contractuale la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.296 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între data de 7 august 2008 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 7 noiembrie 2017, în total suma provizorie de 55.500 euro (echivalentul sumei de 254.856 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1.836,80 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 şi 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 44.400 euro (echivalentul a 203.884,80 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), evaluată provizoriu până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip I 25 C din Bucureşti, Sector 1 cu nr. cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 459,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 şi 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 11.100 euro (echivalentul a 50.971,20 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip I 25 C din Bucureşti, cu nr. cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004.

II. În subsidiar:

- obligarea pârâtelor ANL, întotdeauna în temeiul răspunderii contractuale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Distrigaz Sud Reţele S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Enel Distribuţie Muntenia S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, în principal în temeiul răspunderii contractuale şi în subsidiar în temeiul răspunderii delictuale, în solidar, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.296 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între data de 7 august 2008 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 7 noiembrie 2017, în total suma provizorie de 55.500 euro (echivalentul sumei de 254.856 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1836,80 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 şi 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 44.400 euro (echivalentul a 203.884,80 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei tip I 25 C din Bucureşti, Sector 1 cu nr. cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 1.836,80 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 şi 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 11.100 euro (echivalentul a 50.971,20 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip I 25 C din Bucureşti, cu nr. cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004.

III. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în mod determinat în ceea ce priveşte suma de plată pentru fiecare pârâtă în plată.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1332 din 15 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea privind reclamanta A. şi pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 128.000 euro, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada august 2008 - februarie 2019, 3000 euro reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada martie 2019 - mai 2019, suma de 1000 euro/lună până la finalizarea construcţiei şi suma de 8112,47 RON reprezentând cheltuielile de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 299 din 19 mai 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată; a admis apelul declarat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că: a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 7 august 2008 - 9 noiembrie 2014; a respins pretenţiile aferente perioadei 7 august 2008 - 9 noiembrie 2014, ca prescrise; a obligat pârâta la plata sumei de 54.200 euro în echivalent în RON la data plăţii, contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 10 noiembrie 2014 - mai 2019; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 euro/lună până la finalizarea construcţiei, ca nefondat; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

E. Considerentele hotărârii instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de mandat nr. x din 3 mai 2004, prin care pârâta şi-a asumat obligaţia de a reprezenta pe reclamantă în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor de construcţie la cheie în privinţa locuinţei tip I 25 C de pe lotul x din cartierul Henri Coandă, pentru ca lucrările să fie realizate conform proiectului şi la termen (conform art. 4 din contract). Acest contract este cu titlu oneros. (cf. art. 1 din contract).

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Cererea introductivă prin care se solicită plata de despăgubiri este supusă dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. În cauză, paguba invocată de reclamantă se produce în mod continuu, cu fiecare zi ce trece fără ca aceasta să fie pusă în posesia utilă a locuinţei. În acest caz sunt relevante prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiecare zi de întârziere în executare generând o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune cu privire la aceste prejudicii succesive. Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 10 noiembrie 2017, rezultă că nu sunt prescrise pretenţiile de reparare a prejudiciilor produse începând cu 10 noiembrie 2014. ANL nu a recunoscut obligaţia de despăgubire pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de mandatar.

Cauza cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală a mandatarului ANL pentru neexecutarea mandatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ. de la 1864 şi ale art. 381 Codul comercial, raportate la art. 14 din contractul de mandat nr. x din 3 mai 2004.

Obligaţiile ANL depăşesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligaţii nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci ANL acţionează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuţii de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Obligaţiile ANL nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă şi realizarea lucrărilor de infrastructură şi utilităţi.

Din analiza obligaţiilor ce reveneau ANL se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă, imputată în cadrul prezentului litigiu, este reprezentată de nefinalizarea imobilului şi nerealizarea infrastructurii terenului şi reţelei de utilităţi în termenul stabilit, 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, termen care a expirat în prezenta cauză.

La art. 13 din contract s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei, potrivit art. 15 din contract.

Fiind în prezenţa unei obligaţii de rezultat, faptul neexecutării este prezumat cât timp debitorul obligaţiei nu face dovada îndeplinirii acesteia.

În speţă, ANL nu a dovedit existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere. Curtea a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă este cert. Este dovedită şi legătura de cauzalitate dintre neexecutarea mandatului de către ANL şi prejudiciul constând în lipsa de folosinţă, prin constatarea efectelor nemijlocite ale lipsei rezultatului la care pârâta s-a obligat, respectiv realizarea ansamblului de locuinţe.

Cu privire la prejudiciul viitor, deşi existenţa sa este generată de lipsa de folosinţă a locuinţei ce se va produce în viitor, întinderea sa nu poate fi stabilită cu certitudine prin utilizarea criteriului de cuantificare a prejudiciului propus chiar de reclamantă.

Prejudiciul are caracter cert şi determinabil doar cu privire la perioada în care reclamanta a fost lipsită efectiv de folosinţa imobilului, prejudiciul viitor nefiind însă cuantificabil.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta ANL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greşit s-a reţinut că în cauză este vorba despre un prejudiciu care se produce în mod succesiv, pentru fiecare zi de întârziere curge un termen de prescripţie distinct.

Obligaţia principală constă în predarea imobilului contractat, iar despăgubirile solicitate sub forma daunelor pentru lipsa de folosinţă au regimul juridic al unor prestaţii accesorii. Există un drept unic la despăgubire.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că obligaţiile ANL sunt obligaţi de rezultat. Noţiunea de "urmărire" defineşte acţiuni de diligenţă şi nu de rezultat.

A urmări presupune o activitate de supraveghere, iar a urmări executarea şi finalizarea construcţiei nu poate avea acelaşi sens cu a executa şi finaliza lucrările de construire.

Instanţa a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a atribuit ANL o obligaţie de rezultat inexistentă. Nu se pot contropi obligaţiile asumate de constructor, de autorităţile locale cu cele asumate de mandatar, nu se pot transfera obligaţiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

ANL are "permisiunea" legală de a dezvolta anumite programe proprii de construcţii de locuinţe, fie prin alocări bugetare speciale, fie prin investiţii private, dar aceasta nu înseamnă că ANL este dezvoltator imobiliar, coordonator al programului de construcţii la nivel naţional, oricare ar fi acestea, astfel încât responsabilitatea să-i revină exclusiv şi în întregime.

Prin urmare, faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuinţe nu are semnificaţia răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia şi nici atribuirea calităţii de dezvoltator imobiliar acesteia.

Sunt invocate dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea măsurii fundamentale a instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi, de asemenea, a arătat motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii se înfăţişează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărârea recurată nu sunt dubitative, ci oferă o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligaţia de motivare a hotărârii contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, însă această exigenţă nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, instanţa având posibilitatea să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii şi nici motive străine de natura cauzei.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivul arătat presupune că instanţa a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Critica recurentei privind prescripţia dreptului material la acţiune este nefondată.

Paguba invocată de reclamanta-intimată se produce în mod continuu, cu fiecare zi care trece fără ca aceasta să fie pusă în posesia utilă a locuinţei. Fapta ilicită imputată recurentei ANL constă în inacţiune continuă, referitoare la urmărirea executării şi finalizării lucrărilor de construire a locuinţei şi a lucrărilor de infrastructură şi de utilităţi necesare utilizării imobilului conform destinaţiei sale.

Faptul că lipsa de folosinţă a locuinţei este cuantificată prin raportare la chiria lunară, rezultă că pentru fiecare dintre prejudiciile succesive produse ia naştere un drept la acţiune de sine stătător şi care formează obiectul unei prescripţii distincte.

Aşa fiind, s-a reţinut în mod corect faptul că cererea reclamantei-intimate este supusă dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, precum şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din acelaşi decret. Fiecare zi de întârziere generează o prescripţie distinctă a dreptului la acţiune cu privire la prejudiciile succesive, astfel că în cauză sunt relevante prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta-pârâtă susţine că s-a reţinut în mod greşit faptul că obligaţiile ANL sunt obligaţii de rezultat întrucât noţiunea de "urmărire" defineşte acţiuni de diligenţă şi nu de rezultat.

Obligaţiile de rezultat sunt acele raporturi juridice în care debitorul este îndatorat, prin conduita sa pozitivă sau negativă, să obţină un anumit rezultat, precis determinat, în favoarea creditorului său.

Obligaţiile de diligenţă sunt cele prin care debitorul este îndatorat să utilizeze şi să pună în valoare toate mijloacele necesare şi posibile, dând dovadă de diligenţă şi prudenţă, pentru a obţine un anumit rezultat în favoarea creditorului sau a persoanei determinate de acesta.

Este adevărat că pârâta-recurentă ANL şi-a asumat prin contractul de mandat încheiat cu reclamanta obligaţia de a o reprezenta pe aceasta în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor de construcţie la cheie în privinţa locuinţei tip I 25 C de pe lotul nr. x din cartierul Henri Coandă, pentru ca lucrările să fie realizate conform proiectului şi la termen.

Obligaţiile ANL însă nu se limitează la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă şi realizarea lucrărilor de infrastructură şi utilităţi.

În realitate, obligaţiile de rezultat asumate de ANL prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator şi coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea şi finalizarea lucrărilor, respectiv construirea propriu-zisă a locuinţei şi viabilizarea terenurilor din punct de vedere al infrastructurii utilităţilor, în termenul asumat prin contractul de construire.

Faptul că obligaţiile asumate de recurenta-pârâtă ANL sunt de rezultat reiese din clauzele contractului. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 din contractul de mandat, părţile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului.

Valabilitatea mandatului încetează doar la recepţia finală a locuinţei potrivit art. 15 din contract. În cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, conform prevederilor art. 15 din contract.

Aşa fiind, ANL nu se poate prevala de faptul că nu răspunde pentru neexecutarea lucrărilor de construire şi că pentru aceasta trebuie atrasă răspunderea antreprenorului general.

Potrivit clauzelor contractuale, ANL avea obligaţia de a sigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor în măsura în care antreprenorul general era în imposibilitatea de a finaliza lucrările. Aceasta este o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă.

Contractul de mandat încheiat de recurenta-pârâtă este un act juridic complex prin care reclamanta a împuternicit ANL să o reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, precum şi pentru a utiliza sumele din conturile de avans şi de credit ale reclamantei în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului şi executarea lucrărilor, a cheltuielilor necesare pe parcursul execuţiei, precum şi a celorlalte costuri cuprinse în preţul locuinţei.

Aşa fiind, mandatarul este ţinut conform contractului încheiat de îndeplinirea întocmai a obligaţiilor stabilite şi răspunde pentru modul în care şi-a îndeplinit aceste obligaţii.

Instanţa de apel nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a atribuit ANL o obligaţie de rezultat inexistentă.

În realitate, în mod corect instanţa de apel a analizat existenţa condiţiilor necesare pentru atragerea răspunderii contractuale a recurentei-pârâte, respectiv neexecutarea mandatului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre acestea.

De altfel, chiar recurenta-pârâtă arată în motivarea recursului faptul că obligaţia principală constă în predarea imobilului contractat.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că pârâta ANL nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, iar prin aceasta a cauzat un prejudiciu reclamantei, despăgubirile la care a fost obligată fiind acordate potrivit dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă contractuală.

Mandatul nu a fost dat pentru încheierea unuia sau mai multor acte juridice, ci pentru asigurarea rezultatului constând în asigurarea predării locuinţei la termen şi în conformitate cu proiectul tehnic şi cu autorizaţia de construire.

Conţinutul obligaţiilor mandatarului ANL trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispoziţiile Legii nr. 152/1998 şi ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum şi cu obligaţiile asumate de pârâta-recurentă prin complexul contractual la care ANL a participat.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, ANL coordonează constituirea şi atragerea de resurse de finanţare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 152/1998, ANL este autorizată să efectueze toate operaţiunile imobiliare necesare construirii, finalizării şi predării către beneficiari a locuinţelor construite prin programele proprii.

Normele metodologice definesc noţiunea de "operaţiuni imobiliare", fiind considerate astfel de operaţiuni încheierea, intermedierea şi gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către ANL, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare şi predare a locuinţelor către beneficiari.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 299 din 19 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 3 februarie 2022.