Invalidity of cassation appeal due to improper challenge of factual findings and evidence assessment

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună: rezoluţiunea Actului adiţional nr. x din 28.11.2016 la Subcontractul CMN nr. x/11.02.2015, ce are drept obiect execuţia si montajul unei platforme la cota + 55 a Catedralei Mântuirii Neamului în valoare de 211.500 EUR; ca urmare a rezoluţiunii, obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea garanţiei de buna execuţie în suma de 20.954,06 EUR, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, constituita de A. S.R.L. în vederea executării lucrării, obiect al Actului Adiţional nr. 5 din 28.11.2016 la Subcontractul CMN nr. x/11.02.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 473/28.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 473/28.05.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 460 din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 473/28.05.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Împotriva deciziei nr. 460 din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecarea apelului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

Autoarea căii de atac susţine că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 1873 C. civ., întrucât ar fi trebuit să constate, raportat la situaţia de fapt existentă la momentul formulării cererii de chemare în judecată, că intimata a continuat lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului şi a depăşit cota +55m fără un motiv întemeiat şi fără să o notifice în acest sens.

Potrivit recurentei, din interpretarea Actului Adiţional nr. 5, rezultă intenţia părţilor de a-şi asuma drepturi şi obligaţii specifice unui contract sinalagmatic, iar nu lipsa oricărei intenţii de a se obliga sau lăsarea sine die la latitudinea intimatei a intenţiei sale de a se obliga. Prin urmare, recurenta consideră că nu se poate susţine în mod întemeiat faptul că începerea executării contractului era lăsată la libera apreciere a intimatei fără nicio limită.

Se mai arată că, astfel cum recunoaşte expres chiar pârâta prin răspunsul la interogatoriu, la momentul la care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, lucrările ajunseseră deja la o cotă mult superioară (+92m) faţă de cea la care ar fi trebuit să execute lucrarea reclamanta (+55m). Acelaşi lucru era adevărat şi la data la care reclamanta a solicitat pârâtei încetarea, prin acord, a efectelor actului adiţional în discuţie.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se afirmă că intimata avea obligaţia de a notifica reclamanta cu privire la necesitatea începerii lucrărilor, conform art. 2 din Actul Adiţional nr. 5 într-un termen rezonabil şi, în orice caz, înainte ca executarea acestora să nu mai fie necesară. Or, arată recurenta, faptul că reclamanta a comunicat, la aproximativ 11 luni de la semnarea Actului Adiţional nr. 5, intenţia sa de a nu executa lucrarea având în vedere scurgerea acelui interval fără ca intimata să dea ordinul de începere a lucrărilor, nu poate înlătura culpa acesteia, întrucât adresa din 21.09.2017 nu era aptă să ducă la desfiinţarea contractului în absenţa acordului expres al intimatei, acord pe care aceasta a refuzat să îl exprime.

De asemenea, în opinia recurentei, notificarea acesteia prin care solicită intimatei să-şi exprime acordul cu privire la încetarea contractului, reprezenta o solicitare de renegociere, astfel cum rezultă din cuprinsul acesteia.

Concluzionând, recurenta susţine că intimata putea şi trebuia să dea ordinul de începere a lucrărilor independent de existenţa acestei adrese, având la dispoziţie mai multe mijloace contractuale şi legale prin intermediul cărora să obţină obligarea acesteia la executarea obligaţiilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că recurenta nu indică, în mod concret, în ce măsură nu este legală soluţia instanţei de prim control judiciar raportat la argumentele reţinute de curtea de apel, deşi invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a art. 1873 C. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acestea reprezintă o reluare a criticilor din apel, dispoziţiile legale fiind invocate în mod formal, întrucât recurenta nu invocă greşita interpretare sau aplicare a respectivelor articole de către instanţa de apel, ci urmăreşte stabilirea unei situaţii concrete de fapt, prin interpretarea probatoriului.

Susţinerile cu privire la administrarea probatoriului, precum cele cu referire la răspunsul la interogatoriu sau conţinutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicate în memoriul de recurs, deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese şi din trimiterea pe care recurenta o face la situaţia de fapt, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

În speţă, recurenta-pârâtă, susţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă, respectiv împrejurarea că intimata avea obligaţia de a notifica reclamanta cu privire la necesitatea începerii lucrărilor, conform art. 2 din Actul Adiţional nr. 5 într-un termen rezonabil şi, în orice caz, înainte ca executarea acestora să nu mai fie necesară, rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţelor devolutive.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată şi dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce ţin de temeinicia deciziei atacate.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere cele reţinute mai sus, precum şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 460/2021 din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 460/2021 din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2021.