Recovery of unamortized lease improvements contingent on lessor consent and limits of cassation review

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, sub nr. x/2018 din 06.02.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Silvică Mehedinţi, la plata sumei de 384.560,72 RON reprezentând contravaloarea construcţiilor rămasă neamortizată, calculată conform cap. V lit. b) pct. 6-7 din contractul de închiriere nr. x/26.01.2015.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 662 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 13.02.2018 Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Silvică Mehedinţi având ca obiect pretenţii, în favoarea secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Mehedinţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II a civilă şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Mehedinţi, sub nr. x/2018*, la data de 22.02.2018.

La data de 21.05.2018, pârâta Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva -Direcţia Silvică Mehedinţi a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea cererii, ca fiind tardiv formulată, netemeinică şi nelegală.

S-a precizat că acţiunea formulată de reclamanta intră sub incidenţa prevederilor art. 2.517 noul C. civ., dreptul la acţiune prescriindu-se în 3 ani.

Prin cererea reconvenţională, în temeiul art. 209 noul C. proc. civ., s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 78.396,95 RON reprezentând contravaloarea chiriei pentru ultimul an, precum şi a bunurilor predate reclamantului odată cu predarea fazaneriei şi nerestituite de către acesta, în urma rezilierii contractului.

La data de 14.06.2018 reclamanta A. S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar B. a depus întâmpinare la cererea reconvenţionala prin care invocă excepţia prescripţiei în ceea ce priveşte pretenţiile ce decurg din facturile cu nr. x/30.06.2014 şi x/30.09.2014.

La data de 14.06.2018, a fost depus de către reclamantă răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune întrucât termenul de trei ani a fost întrerupt prin notificarea-somaţiei nr. x/30.06.2017 (anexa 10), când a fost notificat debitorul să achite debitul restant în valoare de 384.560,72 RON, reprezentând suma rămasă neamortizată din totalul investiţiei.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018 a fost disjunsă cererea reconvenţională formulată de pârât şi s-a constituit un nou dosar.

Prin sentinţa nr. 69/2019 din data de 23 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare. A fost respinsă acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Silvică Mehedinţi.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, s-a reţinut că în raport de data încheierii contractului de închiriere nr. x/23.02.2011, cât şi data naşterii dreptului de a pretinde contravaloarea construcţiilor neamortizate sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 2517 C. civ., dispoziţii care reglementează termenul general în materia prescripţiei extinctive.

Pe fond prima instanţă a reţinut că din probele administrate la dosar nu rezultă că reclamanta a efectuat toate îmbunătăţirile solicitate prin cererea de chemare în judecată, în dovedirea acestora depunând un document contabil, respectiv balanţa de verificare întocmită la data de 31.12.2014, în lipsa altor probe care să ateste că au fost executate îmbunătăţirile solicitate, ca atare s-a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., solicitând într-o primă teză, casarea cu trimitere la rejudecare, iar într-o teză subsidiară, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, rejudecând, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins apelul declarat de reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei nr. 69/2019 din data de 23 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcţia Silvică Mehedinţi, ca nefondat.

Curtea a considerat că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea, întrucât clauzele contractuale reglementează necesitatea existenţei unui acord al locatorului pentru efectuarea oricăror investiţii sau modernizări ale capacităţilor de producţie închiriate - cap. I pct. 6 din contract, concluzionând în sensul că recuperarea sumelor investite în obiectivul închiriat nu se poate realiza în lipsa acordului; această concluzie este susţinută de interpretarea coroborată a clauzelor contractuale prevăzute în cap. V pct. 6,7 şi 11, caracterul neîntemeiat al pretenţiilor apelantei reclamante fiind determinat nu de faptul că lucrările nu ar fi fost efectuate de reclamantă, ci de nerespectarea clauzelor contractuale asupra cărora părţile au convenit şi care reprezintă temeiul cererii.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar, admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, admiterea acţiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate etapele procesuale.

În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine încălcarea de către instanţa de apel a cerinţelor de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pe considerentul reluării statuărilor primei instanţe, nefiind prezentate motivele de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării soluţiei.

Recurenta arată că, deşi prima instanţă a respins acţiunea cu motivarea că nu s-a făcut dovada îmbunătăţirilor a căror valoare s-a solicitat, instanţa de apel a motivat respingerea apelului, pe considerentul că aceste lucrări nu erau prevăzute în contract. Or, nu s-a contestat faptul că au fost efectuate lucrările menţionate, ci natura acestora şi admisibilitatea obligării pârâtei la acoperirea pagubei reclamantei.

Reţinând o altă motivare în fapt şi în drept faţă de prima instanţă şi cererea de chemare în judecată, instanţa de apel a procedat greşit, prin schimbarea acelui element al cauzei care este temeiul de drept în raport cu care au fost analizate pretenţiile de restituire. Întrucât în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi, hotărârea este nelegală, în cauză fiind îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei-locator.

Tot în cadrul acestui motiv de nelegalitate se arată că instanţa de apel nu a luat în considerare argumentele indicate în cuprinsul cererii cu care a fost învestită prima instanţă şi în ceea ce priveşte criticile aduse în apel, nefiind deloc analizate susţinerile invocate prin apelul formulat.

Recurenta susţine şi încălcarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului, în raport de normele legale incidente.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia recurată este nelegală sub aspectul greşitei determinări a regimului legal aplicabil cererii de chemare în judecată.

Aşa cum rezultă din probatoriul administrat, starea de fapt reţinută şi necontestată, înscrisurile depuse şi din raportul de expertiză dispus în cauză, pârâta datorează suma de bani solicitată.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 11 mai 2021 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia la 12 octombrie 2021, ora 10:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de recurs nu poate analiza aspecte pe care părţile ce promovează această cale de atac înţeleg să le invoce cu depăşirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greşita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecăţii realizate de instanţa ierarhic inferioară.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, modul în care instanţa de apel a analizat probele (înscrisurile), concluziile raportului de expertiză şi cele referitoare la situaţia de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte constată că utilitatea şi relevanţa probelor este analizată în raport de ansamblul întregului probatoriu, a argumentelor avansate în acest litigiu şi ţinând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiţiei.

De altfel, instanţele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Printr-o primă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată nu este motivată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Prin urmare, motivarea hotărârii cuprinde sinteza argumentelor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Reţinerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reţinut unele şi s-au înlăturat altele.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară, cuprinzând argumentele prezentate concis ce au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Considerentele hotărârii atacate sunt circumscrise corespunzător obligaţiei legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanţă şi cu statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului a stabilit că obligaţia instanţelor naţionale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupunând o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Conţinutul considerentelor este lipsit de ambiguităţi ori contradicţii şi permite relevarea raţionamentului care a condus la soluţia pronunţată în sensul că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate urmare a nerespectării clauzelor contractuale prevăzute de părţi în contractul de închiriere nr. x/23.02.2011, care reprezintă temeiul acţiunii.

Recurenta-reclamantă arată că, în mod nelegal, reţinând o altă motivare în fapt şi în drept faţă de prima instanţă, curtea a schimbat cauza în apel, respectiv temeiul de drept în raport cu care au fost analizate pretenţiile de despăgubire, critică ce ar putea fi încadrată din oficiu în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Este lipsită de fundament şi de corespondent în considerentele deciziei din apel această susţinere a recurentei, în contextul în care cererea de chemare în judecată şi cererea de apel au fost întemeiate pe clauzele contractului de închiriere nr. x/23.02.2011, motivarea instanţei de apel vizând analiza clauzelor cu valoare obligatorie între părţi şi aplicarea regulilor de interpretare a convenţiei.

Recurenta invocă în calea extraordinară de atac principiul îmbogăţirii fără justă cauză - acţiune în care instanţa examinează cerinţele privind mărirea patrimoniului unei părţi şi absenţa unei cauze legitime, dar care, presupune, în mod necesar, pentru a fi şi admisibilă, urmare a subsidiarităţii "actio de in rem verso" absenţa oricărui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite, ceea ce nu putea fi cazul în speţă, fundamentul juridic al pretenţiilor formulate de reclamantă fiind al răspunderii contractuale, exprimat cu claritate în cuprinsul acţiunii şi cererii de apel prin care se invocă "păgubirea", urmare a "imposibilităţii amortizării investiţiei până la data încheierii contractului de locaţiune" încheiat cu pârâta.

Instanţa de apel a analizat raporturile juridice dintre părţi, constatând că în ce priveşte investiţiile reclamantei prin lucrări de construire sau modernizare a bunurilor închiriate de la pârâtă, se prevedea dreptul acesteia de recuperare printr-un regim de amortizare.

Instanţa de control judiciar devolutiv, contrar primei instanţe, nu a reţinut lipsa dovezilor privind efectuarea investiţiilor de către reclamantă, ci inexistenţa unui drept de despăgubire pentru investiţiile rămase neamortizate, urmare a intervenirii cauzei de ineficacitate a convenţiei, întrucât reclamanta nu a respectat condiţia prevăzută expres de părţi, în sensul existenţei ab initio a acordului locatorului pentru efectuarea oricăror lucrări de modernizare a capacităţilor de producţie închiriate.

Prin urmare, soluţia pronunţată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi nu se poate reţine existenţa unei nemotivări sau unei motivări contradictorii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta face referire şi la textul art. 295 alin. (1) C. proc. civ. (din 1865) care reglementează limitele judecăţii în apel, text legal neaplicabil în speţă, deoarece litigiul a fost promovat la 31.01.2018, după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ.

Corespondentul acestui articol este prevăzut în Noul C. proc. civ. la art. 479 care prevede că:

"(1) Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.

(2) Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2)."

Această reglementare legală se referă la dispoziţiile privind judecata şi limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat şi ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, potrivit art. 477 şi 478 C. proc. civ.

Astfel, ţinând seama de caracterul devolutiv propriu căii de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză chiar dispoziţiile contractuale pe care recurenta le invocă drept incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate nici din această perspectivă.

Totodată, instanţa de apel, în virtutea dispoziţiilor art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., era ţinută să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, având îndrituirea să completeze considerentele primei instanţe sau chiar să le substituie, dacă este cazul.

Această procedură de soluţionare a cauzei nu poate fi calificată drept o depăşire a limitelor învestirii în calea de atac, nefiind aspecte noi deduse judecăţii, apărările pârâtei privind lipsa acordului pentru efectuarea investiţiilor şi lipsa de corespondent cu despăgubirile solicitate fiind formulate şi la prima instanţă.

Recurenta a invocat formal şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea regimului juridic al acţiunii, fără a se invoca în concret dispoziţiile de drept material care ar fi fost interpretate ori aplicate în mod greşit, nici aceste critici neputând fi reţinute.

Faţă de toate considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 122/2020 din 19 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2021.