Insurer’s appeal annulled as unsigned; moral damages cut to EUR 50,000 per claimant upheld.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 17 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile respectiv contravaloarea în RON la data plăţii a sumei totale de 1.000.000 euro, câte 200.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi, cu titlu de daune morale, pentru suferinţele îndurate ca urmare a accidentului rutier produs la 23 februarie 2018 şi în urma căruia a decedat mama acestora, B.; la plata dobânzii stabilită la nivelul de referinţă BNR din momentul producerii riscului asigurat (23 februarie 2018), şi până la momentul plăţii efective şi integrale a despăgubirilor civile de către pârâtă şi la plata sumei totale de 26.018,03 RON şi contravaloarea în RON, la cursul zilei din ziua plăţii, a sumei de 400 euro, reprezentând daune materiale provocate reclamanţilor prin producerea evenimentului rutier din 23 februarie 2018; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1153 din 6 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov. Prin încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale referitoare introducerea în cauză a lui G. şi a respins această cerere ca inadmisibilă.

Prin sentinţa civilă nr. 4466 din 13 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume de bani: 100.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, pentru fiecare dintre reclamanţi, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată conform O.G. nr. 13/2011, de la 9 ianuarie 2019, până la data plăţii efective; 1.680 RON, către reclamantul C., cu titlu de daune materiale; 1.760 RON, către reclamantul E., cu titlu de daune materiale 1.840 RON, către reclamantul D., cu titlu de daune materiale; 1.680 RON, către reclamanta A., cu titlu de daune materiale; 1.710 RON, către reclamanta B., cu titlu de daune materiale şi 3.240,07 RON, către reclamanţi, cu titlu de daune materiale. A respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 407 din 16 martie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019.

Împotriva sentinţei civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019 au declarat apel reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi pârâta F. S.A. Reclamanţii au declarat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din 16 septembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 407 din 16 martie 2020.

Prin decizia civilă nr. 27A din 11 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva încheierii de şedinţă din 16 septembrie 2019, a sentinţei civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 407 din 16 martie 2020, ca nefondat. A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă F. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4466 din 13 decembrie 2019, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat apelanta-pârâtă la plata către fiecare dintre apelanţii-reclamanţi a sumei de 50.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective. A menţinut în rest sentinţa.

Împotriva acestei decizii, F. S.A. a declarat recurs, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare şi să dispună întoarcerea executării silite începute împotriva recurentei.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale întrucât a nesocotit jurisprudenţa instanţelor naţionale, nu a stabilit corect situaţia de fapt şi nu a arătat de ce a apreciat că suma de 50.000 euro reprezintă o despăgubire corespunzătoare.

Recurenta-pârâtă invocă greşita interpretare a dispoziţiilor art. 2517 C. civ., aceasta echivalând cu o nemotivare şi apreciază că decizia recurată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere că fapta a fost săvârşită din culpă şi să analizeze anumite împrejurări de fapt legate de starea de nevoie şi de tulburările sufleteşti pe care le-au suferit persoanele prejudiciate. Mai arată că în jurisprudenţa naţională s-a reţinut că daunele morale trebuie să fie rezonabile, fără a determina o îmbogăţire fără justă cauză, şi că instanţa de apel nu a ţinut cont de aceste criterii. În opinia aceleiaşi părţi, suma acordată cu titlu de daune morale este deosebit de mare prin raportare la alte soluţii pronunţate în cauze similare.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului faţă de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi excepţia nulităţii faţă de lipsa semnăturii reprezentantului legal sau convenţional al recurentei, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat în cauză este nul.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate aspectele legate de nulitatea recursului faţă de lipsa semnăturii cererii de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut de art. 13 alin. (2), a avocatului său sau, după caz, a consilierului juridic." Alin. 2 al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauza de faţă, instanţa supremă observă că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs aflată la dosar prin poştă electronică. Din conţinutul cererii rezultă că aceasta este formulată prin avocat, dar că nu poartă semnătura olografă a reprezentantului legal sau a mandatarului convenţional al recurentei.

Înalta Curte constată că prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recursul este nul deoarece cererea de recurs nu este semnată. Raportul a fost comunicat recurentei-pârâte la 13 decembrie 2021 conform dovezii de înmânare semnate de aceasta, aflată la dosar, iar recurenta nu a depus punct de vedere cu privire la raport.

Art. 148 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că orice cerere adresată instanţelor de judecată trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă, între altele, şi semnătura, iar teza a II-a a aceluiaşi text de lege dispune că cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţei judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris sub semnătură electronică, în condiţiile legii.

Rolul semnăturii este acela de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat. Or, din actele dosarului nu se deduce care este această voinţă deoarece înscrisul care materializează cererea de recurs nu conţine nici semnătura olografă a recurentei şi nici nu îndeplineşte condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică pentru a fi calificat drept înscris sub semnătură electronică.

Pentru aceste considerente, faţă de lipsa de la dosarul cauzei a unui exemplar al memoriului de recurs semnat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.A. deciziei civile nr. 27A din 11 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.A. deciziei civile nr. 27A din 11 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2022.