Nullity of extraordinary remedy due to failure to properly ground arguments in statutory cassation grounds regarding civil liability and evidentiary assessment

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 10 octombrie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată prin înscrisul depus la dosarul tribunalului, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 918.249,678 RON, obligaţie de plată ce îi revine în conformitate cu prevederile art. 9.5 din contractul de asociere; cu cheltuieli de judecată.

Prin adresa depusă la dosarul tribunalului, Cabinetul Individual de Insolvenţă C., în calitate de administrator judiciar al reclamantei, a precizat că îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă prin administrator special.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată ca fiind nemotivată, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în sensul că presupusul prejudiciu invocat de către reclamantă era cunoscut de către aceasta anterior datei de 4 septembrie 2015, şi excepţia autorităţii de lucru judecat prin invocarea deciziei civile nr. 40 din 28 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care au fost antamate aceleaşi aspecte privind modalitatea de distribuire a lucrărilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1704 din 11 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 27.791,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. A. S.R.L. prin administrator special şi prin administrator judiciar.

Prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii.

Prin decizia civilă nr. 768 din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a anulat sentinţa apelată şi rejudecând cauza, a respins excepţiile invocate şi a respins acţiunea ca neîntemeiată. A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 27.791,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. prin administrator special D. a declarat recurs, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă afirmă că prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2020, care face parte integrantă din decizia recurată, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.), încuviinţarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), respingerea probei constând în specialitatea construcţii (art. 330 alin. (1) C. proc. civ.) şi nu s-a pronunţat asupra probei cu înscrisuri.

Se mai arată că au fost greşit aplicate normele de drept material statuate de art. 1270, art. 1349, art. 1350 şi art. 1357 C. civ. întrucât curtea de apel a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Recurenta apreciază că există o faptă ilicită reprezentată de subevaluarea de către intimata-pârâtă a costurilor de execuţie a unui proiect tehnic, fiind astfel încălcate prevederile H.G. nr. 28/2008, ale Ordinului nr. 863/2008 şi ale art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. Susţine că prejudiciul este cuantificat şi dovedit, iar raportul de cauzalitate este evident.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin înscrisul de la dosarul de recurs, administratorul judiciar al recurentei, Cabinet Individual de Insolvenţă C., a arătat că îşi însuşeşte recursul declarat în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat în cauză este nul.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Înalta Curte reţine că susţinerile prin care recurenta-reclamantă invocă încălcarea regulilor de procedură referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.), încuviinţarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), respingerea probei constând în specialitatea construcţii (art. 330 alin. (1) C. proc. civ.) şi la nepronunţarea asupra probei cu înscrisuri şi expertiză extrajudiciară nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece nu constituie veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Autoarea căii de atac este nemulţumită de modul în care curtea de apel a administrat şi a interpretat probatoriul, dar această nemulţumire a părţii nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii atacate deoarece instanţa de recurs nu poate devolua fondul şi nu poate cenzura probele care au fost încuviinţate de curtea de apel şi nici maniera în care aceasta a stabilit situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală (art. 1349 C. civ.) şi condiţiile răspunderii (art. 1357 C. civ.), instanţa supremă constată că acestea nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece recurenta argumentează cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, reiterând aspecte legate de existenţa faptei ilicite şi a prejudiciului. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs.

Nici susţinerile legate de nerespectarea prevederilor H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii şi ale Ordinului nr. 863/2008 pentru aprobarea "Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" nu constituie veritabile critici de nelegalitate deoarece deşi autoarea căii de atac invocă dispoziţiile legale care reglementează conţinutul proiectului tehnic, în realitate aduce în discuţie aspecte de fapt, cum ar fi modul în care intimata-pârâtă a stabilit costul lucrării ce a făcut obiectul acordului de asociere încheiat între părţi.

Recurenta indică în mod formal prevederile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, care reglementează obligaţiile şi răspunderile investitorilor, fără însă a demonstra în ce mod a fost greşit aplicată sau încălcată norma de drept material.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 768 din 3 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. împotriva deciziei civile nr. 768 din 3 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2022.