RCA insurance liability: distinction between tortfeasor's penalizing interest for delayed repair and insurer's statutory late-payment penalties

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 19 octombrie 2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul C. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro reprezentând daune materiale, a sumei de 120.000 euro reprezentând daune nepatrimoniale, la plata dobânzii legale şi indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie din momentul producerii accidentului rutier şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1387 C. civ., O.U.G. nr. 54/2016, Norma ASF 39/2016, Decizia nr. 29/2009 a ÎCCJ.

Prin sentinţa civilă nr. 4467/13.12.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. şi obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 30.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 275,01 RON, cu titlu de daune materiale.

A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, aferentă sumei de 30.000 euro şi sumei de 275,01 RON, calculată conform O.G. nr. 13/2011, precum şi la indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie, de la data de 31.01.2019, până la data plăţii efective.

În rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.725 RON, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate, a sumei în cuantum de 24 RON, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate, precum şi a sumei de 500 RON, constând în onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţionale pretenţiilor admise. A fost obligată reclamanta, în cazul rămânerii definitive a hotărârii, la restituirea către stat a sumei de 4.472,5 RON, reprezentând taxă judiciară aferentă capătului de cerere, referitor la daunele morale, de care reclamanta a fost scutită.

Prin decizia civilă nr. 1024 din 31 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro, echivalentul în RON, la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale şi a sumei de 2.925,20 RON, constând în taxă judiciară aferentă daunelor morale acordate.

A menţinut, în rest, soluţia apelată.

A obligat pe intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 985,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, precum şi pe apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, in final compensând în tot cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, su aspectul obligării sale la plata dobânzii legale aferente daunelor morale şi a indexării despăgubirilor cu rata inflaţiei.

În motivare, recurenta a indicat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. raportat la prevederile speciale din Norma ASF nr. 39/2016, şi a sustinut că obligarea sa nu putea cuprinde decât plata penalităţilor de întârziere calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti deoarece reclamantul nu a parcurs procedura amiabilă anterior sesizării instanţei, iar daunele morale nu aveau un caracter cert, fiind stabilite de instanţele de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 februarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 2 martie 2021.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 31 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 23 septembrie 2021.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale şi indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie din momentul producerii riscului asigurat, prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 1530, 1531, 1535 C. civ., potrivit cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Chiar dacă prejudiciul nu a fost cuantificat, acest fapt nu echivalează cu lipsa caracterului cert al prejudiciului. Ca atare, devin incidente prevederile art. 1381 alin. (1) şi (2) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Întrucât reclamanta nu au făcut dovada notificării pârâtei, tribunalul a constatat că aceasta datorează dobândă legală penalizatoare de la data comunicării cererii de chemare în judecată, respectiv 31.01.2019, iar nu de la data săvârşirii faptei ilicite.

În calea de atac promovată de pârât, Curtea de Apel a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 20 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 54/2016 stabilesc că sunt datorate penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită, dacă nu se achită debitul în maximum 10 zile de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau în cazul depăşirii termenelor prevăzute de lege, acestea nu exclud acoperirea integrală a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, inclusiv prin actualizarea sumei şi acordarea dobânzii, conform art. 1385 C. civ.

S-a apreciat că dispoziţiile speciale nu sunt aplicabile litigiului, ci situaţiei în care este înaintată o cererea de despăgubire către asigurător şi acesta nu îşi îndeplineşte propriile obligaţiile în termenele prevăzute de lege, iar, în speţă, reclamantul a solicitat acoperirea integrală a prejudiciului moral şi material suferit cauzat de o faptă ilicită pentru care pârâta este chemată să răspundă în virtutea raporturilor de asigurare şi nu acordarea de penalităţi pentru neîndeplinirea unei obligaţii proprii în soluţionarea cererii de despăgubire.

Curtea de Apel a subliniat că acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul şi asupra persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului şi au fost acordate de la data sesizării instanţei, în temeiul art. 1381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ. întrucât partea adversă este o societate de asigurare şi nu autorul faptei ilicite, luându-se în calcul momentul punerii sale în întârziere.

În raport de aspectele reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză era relevantă răspunderea a două persoane: a persoanei vinovate, ţinută să repare integral prejudiciul produs în urma faptei ilicite săvârşite, şi răspunderea asigurătorului privind plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului produs de persoana asigurată, în limitele legii şi ale contractului de asigurare.

În planul răspunderii persoanei vinovate, obligaţia de dezdăunare există încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., orice amânare, dincolo de această dată a executării obligaţiei, fiind de natură să lipsească creditorul - persoana păgubită de folosul pe care l-ar fi putut obţine dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire.

Acest prejudiciu ce decurge din întârzierea în executarea obligaţiei de reparaţie reprezintă o formă de beneficiu nerealizat, ca parte componentă a pagubei înregistrate de victimă şi a cărei reparare integrală se impune în virtutea principiului consacrat de art. 1385 alin. (1) şi de art. 1531 alin. (1) C. civ.. În consecinţă, sub această formă, dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 1535 C. civ. şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, este datorată de persoana vinovată, de drept în întârziere de la data producerii faptei ilicite.

Spre deosebire de dobânda legală penalizatoare, ce are ca scop repararea prejudiciul înregistrat sub forma beneficiului nerealizat, penalităţile reglementate de art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, reţinută ca fiind incidentă în cauză, au menirea de a sancţiona asigurătorul pentru neîndeplinirea obligaţiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menţionat.

Având în vedere finalităţile diferite, instanţele de fond au reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, nu exclud posibilitatea calculului dobânzii legale penalizatoare în favoarea persoanei păgubite, dar au omis să analizeze faptul că acestea, ca formă a beneficiului nerealizat, preluate spre dezdăunare de asigurătorul RCA, vor avea un regim şi un mod de calcul diferite, inclusiv sub aspectul perioadei.

În timp ce, potrivit celor menţionate anterior, dobânda legală penalizatoare putea fi calculată de la data producerii faptei ilicite, acoperind prejudiciul suferit prin întârzierea persoanei vinovate de la plata despăgubirilor, penalităţile prevăzute de art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 erau datorate de asigurător doar dacă nu îşi respecta obligaţia de plată a despăgubirilor datorate (sub toate formele, inclusiv beneficiul nerealizat) în termenele stabilite de art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016. Ele nu constituie soluţii alternative pentru atingerea aceluiaşi obiectiv în patrimoniul părţii păgubite şi nu se suprapun ca perioadă posibilă de calcul.

Recurenta a contestat totodată indexarea sumelor cu rata inflaţiei, aspect ce nu poate fi cenzurat în absenţa unei analize a instanţei de apel cu privire la această critică, ce trebuie coroborată cu distincţia anterior realizată şi cu necesitatea realizării obiectivului acoperirii integrale a prejudiciului în situaţia particulară a stabilirii acestora într-o monedă străină.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, în temeiul art. 496-497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare, urmând a se ţine cont de aspectele dezlegate anterior, corelate cu principiul disponibilităţii, limitele efectului devolutiv al apelului şi necesitatea neagravării situaţiei în propria cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1024 din 31 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimatul-intervenient C..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2021.