Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2222/2021 AI generated

Appeal against second-instance ruling on prior appeal held inadmissible; claimant ordered to pay costs.

Case Number Decizia nr. 2222/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the claimant's appeal against the decision of the Court of Appeal Suceava, which had previously annulled the claimant's earlier appeal, and ordered the claimant to pay the defendant company 2,000 RON in costs; this ruling is final and unappealable. The underlying dispute concerned the claimant's action to annul a notarized sale contract for agricultural land, which had been dismissed at first instance and on appeal)Skip the explanatory gloss; the claimant then filed a second appeal against the decision annulling her first appeal. The Court held that, under Article 634(1)(5) of the Civil Procedure Code, a decision rendered in an appeal is final from the moment of pronouncement, and Article 483(1) limits recourse to decisions given on appeal, those given without right of appeal, or others expressly provided by law; consequently, no appeal lies against a definitive decision issued in another appeal, making the challenged decision final and not subject to further recourse under the principle of legality of legal remedies (Article 457 C. proc. civ.).

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against second-instance ruling on prior appeal held inadmissible; claimant ordered to pay costs: The underlying dispute concerned the claimant's action to annul a notarized sale contract for agricultural land, which had been dismissed at first instance and on appeal)Skip the explanatory gloss; the claimant then filed a second appeal against the decision annulling her first appeal. The Court held that, under Article 634(1)(5) of the Civil Procedure Code, a decision rendered in an appeal is final from the moment of pronouncement, and Article 483(1) limits recourse to decisions given on appeal, those given without right of appeal, or others expressly provided by law; consequently, no appeal lies against a definitive decision issued in another appeal, making the challenged decision final and not subject to further recourse under the principle of legality of legal remedies (Article 457 C. proc. civ.).

Keywords

AI generated
article of civil procedure land law order to pay standing to appeal action for annulment advance on court costs

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as inadmissible.

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Applied in connection with the rejection due to the appeal's inadmissibility.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for awarding court costs (legal expenses) to the respondent.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi la data de 18.10.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii B., C., D., E., F. şi S.C. G. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea contractului de vânzare, autentificat sub nr. x/20.09.2017, pentru suprafaţa de 1 hectar şi 18 ari.

Acţiunea nu a fost întemeiată în drept.

La 02.02.2018, reclamanta a depus la dosar precizări cu privire la situaţia de fapt în ce priveşte cumpărarea terenului agricol.

Prin sentinţa civilă nr. 2633/05.07.2018, Judecătoria Rădăuţi a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta S.C. G. S.R.L. prin întâmpinare şi, de asemenea, a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată.

Împotriva sentinţei civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea nr. 231/26.02.2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile din cadrul aceluiaşi tribunal, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 946/06.11.2019, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, apelanta A. a declarat recurs, care a fost anulat prin decizia nr. 269/18.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând reexaminarea actelor din dosar.

În motivare, a arătat că în anii 1999-2000 a cumpărat o suprafaţă de teren de la H. şi că acesta s-a ocupat de acte, subliniind că o parte din teren a intabulat-o, iar o parte a înscris-o doar la primărie.

A mai susţinut că prin actul sub semnătură privată întocmit s-a consemnat primirea banilor de către H., acest act fiind semnat de acesta şi de martorii care au fost de faţă la acesta, fiind date declaraţii notariale în acest sens.

În continuare, recurenta-reclamantă a relatat situaţia de fapt cu privire la modalitatea în care a decurs vânzarea terenului aflat în discuţie, solicitând să i se facă dreptate.

În drept, autoarea căii de atac nu a evocat niciunul dintre motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

La 08.01.2021 intimata-pârâtă S.C. G. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 97 alin. (1) din acelaşi cod, în argumentarea căreia a arătat că decizia atacată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 14.01.2021 C., D., I. şi J., în calitate de moştenitori ai defunctei E., au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar, excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările intimaţilor, prin care a expus situaţia factuală cu privire la pretinsa cumpărare a terenului agricol aflat în discuţie.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 22.07.2021 C., D., I. şi J., în calitate de moştenitori ai defunctei E., şi-au exprimat punctul de vedere, arătând că sunt de acord cu propunerea magistratului-asistent de respingere a recursului ca inadmisibil.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Recursul are ca obiect decizia nr. 269/18.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă într-un recurs promovat împotriva deciziei civile nr. 946/06.11.2019 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, care a fost anulat în condiţiile de la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În aceste condiţii, decizia nr. 269/18.09.2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, legea nerecunoscând litiganţilor dreptul de a formula recurs împotriva unei hotărâri definitive, date în soluţionarea unui alt recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege mai sus evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va respinge ca inadmisibil recursul.

Constatând culpa procesuală a autoarei căii de atac în promovarea cererii de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea intimatei-pârâte S.C. G. S.R.L. şi va obliga recurenta-reclamantă la plata către aceasta a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 269/18.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. G. S.R.L. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.