Nullity of cassation appeal for failure to substantiate material law grounds in public financing contract dispute
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeal and Justice annulled the cassation appeal and dismissed the respondent’s request for legal costs, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that had dismissed the plaintiff’s claims. The dispute concerned a non-reimbursable public financing contract under which the municipality sought to invalidate the agreement and compel the beneficiary private company to repay approximately 1.9 million RON for ineligible expenses, unrealized benefits, and late payment penalties. The cassation appeal was dismissed as null because the appellant failed to substantiate the grounds for cassation under Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, as it merely recited material law norms without concretely demonstrating how the lower court erred in their application or in the assessment of evidence, which is impermissible in this extraordinary remedy. The legal basis for the decision rests on Articles 489(2), 493(5), and 494 of the Code of Civil Procedure, requiring that appeals be motivated by specific illegality grounds and that legal costs be evidenced by original documents, which were not provided.
Legislator headnote
AI generatedart. 1350 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to substantiate material law grounds in public financing contract dispute: The dispute concerned a non-reimbursable public financing contract under which the municipality sought to invalidate the agreement and compel the beneficiary private company to repay approximately 1.9 million RON for ineligible expenses, unrealized benefits, and late payment penalties. The cassation appeal was dismissed as null because the appellant failed to substantiate the grounds for cassation under Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, as it merely recited material law norms without concretely demonstrating how the lower court erred in their application or in the assessment of evidence, which is impermissible in this extraordinary remedy. The legal basis for the decision rests on Articles 489(2), 493(5), and 494 of the Code of Civil Procedure, requiring that appeals be motivated by specific illegality grounds and that legal costs be evidenced by original documents, which were not provided.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for annulling the cassation appeal due to insufficient motivation failing to substantiate the cited grounds for cassation.
Procedural basis for the Supreme Court to annul the null appeal declared by the lower instance or in this case directly by the filtering panel.
Basis for dismissing the request for legal costs due to the lack of proper evidence of the expenses incurred.
Cited in conjunction with Art. 494 to determine the recovery of legal costs and the requirement for proof of their existence.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 9 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L, constatarea nulităţii absolute a contractului de finanţare nerambursabilă nr. x din 30 aprilie 2013, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.917.595 RON, din care 1.872.000 RON cheltuială neeligibilă şi 45.595 RON foloase nerealizate calculate pentru perioada 16 octombrie 2013-27 iunie 2014 şi obligarea la plata sumei de 1.291.680 RON cu titlu de penalităţi de întârziere calculate de la 30 mai 2018 şi până la introducerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de la 17 septembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a luat act de precizările reclamantului cu privire la obiectul cererii, în sensul că s-a renunţat la capătul I de cerere privind nulitatea contractului, acţiunea fiind una în executarea contractului, având ca obiect pretenţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1209 din 17 septembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a declinat cauza în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa.
Pe rolul acestei instanţe, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018*.
Prin sentinţa civilă nr. 631 din 7 iulie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar, ca neîntemeiată. A stabilit cu titlu de onorariu de expertiză definitiv suma de 3.000 RON pentru expert B. şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de expert.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Municipiul Constanţa prin Primar.
Prin încheierea de şedinţă din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a calificat drept apel calea de atac declarată, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 212/2018, constatând că este vorba de un litigiu izvorât din executarea unui contract administrativ.
Prin decizia civilă nr. 80/2021 din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul Constanţa prin Primar şi a obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 2.975 RON, cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Constanţa prin Primar, solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea deciziei atacate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Recurentul-reclamant arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1170, art. 1270 şi art. 1350 C. civ. şi pe cele ale art. 10, 12 şi 13 din contractul de finanţare nr. x din din 30 aprilie 2013 şi a aplicat greşit prevederile art. 1 - art. 21 din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.
În opinia sa, conform art. 13 din contractul de finanţare, intimata-pârâtă şi-a asumat obligaţia de a restitui orice sumă primită în executarea contractului în măsura în care, în urma unui control al Curţii de Conturi, se constată că au fost efectuate plăţi necuvenite. Autorul căii de atac susţine că intimata-pârâtă nu a respectat nici art. 10 din contract întrucât din actele de la dosar a rezultat că, la data încheierii contractului, nu deţinea resursele financiare necesare organizării evenimentului şi nu a avut o contribuţie financiară proprie. Apreciază că instanţa de apel nu a analizat corect înscrisurile depuse la dosar, apreciind în mod eronat că un contract de barter ar fi putut substitui contribuţia financiară a intimatei-pârâte. Susţine că intimata-pârâtă a fost notificată cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi la restituirea sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată astfel că se impunea obligarea acesteia şi la plata penalităţilor de întârziere.
Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat în cauză este nul.
Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:
Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului-reclamant referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispoziţiile referitoare la buna-credinţă (art. 1170 C. civ.), la forţa obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.) şi la răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.) şi cele ale O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale sunt indicate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce norma materială nu a fost corect aplicată.
Afirmaţiile prin care se critică modul în care curtea de apel a dat eficienţă probelor din dosar (situaţii financiare, contract de barter, raportul Curţii de Conturi, raport de expertiză) şi prin care se invocă greşita interpretare a prevederilor contractuale referitoare la obligaţia intimatei-pârâte de a contribui din surse proprii la finanţarea proiectului ce a făcut obiectul contractului încheiat între părţi aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.
Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Constanţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 80/2021 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimata-pârâtă. Instanţa supremă reţine că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenţei acestora. Faţă de faptul că partea a depus la dosar copii ale facturilor fiscale nr. x din 12 mai 2021 şi nr. 1737 din 13 mai 2021 şi ale chitanţelor din 12 mai 2021, conform înscrisurilor aflate la filele x, fără însă a depune şi înscrisurile în original, instanţa supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 80/2021 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2022.