Cassation appeal inadmissible where prior decision failed to formally reject constitutional referral request

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 2597/16.12.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-intervenient A. (senior) împotriva încheierii din 24.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a obligat recurentul-intervenient la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.894,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei, instanţa de recurs asupra cererii formulate de intimatul-reclamant A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., a reţinut că solicitarea nu se impune a fi analizată, întrucât, în lipsa indicării normei constituţionale pretins încălcate prin textul de lege contestat, aceasta nu reprezintă o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, ci o simplă afirmaţie nemotivată.

Împotriva acestei decizii, în ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa supremă asupra cererii sale de sesizare a instanţei de contencios constituţional, intimatul-reclamant A. a declarat recurs, arătând că motivele exercitării căii de atac urmează a fi depuse după primirea motivării hotărârii atacate.

La 20.04.2021 autorul căii de atac a depus motivele de recurs, arâtând că în cauză sunt incidentele motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, după prezentarea aspectelor privind temeinicia cererii sale de amânare a cauzei formulate la termenul din 04.11.2020, respinsă de completul învestit cu judecata recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 şi a soluţiilor pronunţate asupra unor cereri similare de alte completuri de judecată din cadrul acestei instanţe, a prezentat etapa procesuală anterioară cu trimitere la elemente ataşate situaţiei de fapt privind lipsa calităţii de reprezentant a apărătorului S.C. B. S.R.L. şi cererii de înscriere în fals formulate în cadrul procesului.

În continuare, a arătat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. a fost invocată în considerarea actelor false întocmite de reprezentantul convenţional al societăţii intimate.

În argumentarea incidenţei ipotezei de la pct. 1 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., autorul căii de atac a afirmat că un judecător membru al completului de judecată care a pronunţat decizia recurată se afla în stare de incompatibilitate, având în vedere că acesta a făcut parte din completul ce a pronunţat, în recurs, hotărârea din dosarul prin care a fost exclus din S.C. B. S.R.L.

Din această perspectivă, a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a afirmat că prin respingerea cererii de amânare i s-a încălcat dreptul la apărare, având în vedere că s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la termen din cauza motivelor medicale, aspect reţinut, de altfel şi prin încheierile pronunţate de alte completuri de judecată ale instanţei supreme, evidenţiate în cauză.

A mai afirmat că acelaşi judecător care i-a respins cererea de amânare prin încheierea din 04.11.2020, i-a admis solicitarea de amânare a judecăţii cauzei, pentru aceleaşi motive cu 2 zile, anterior acestei date.

Mai mult, a arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât cererea a fost formulată în cadrul unui dosar în curs de soluţionare, împrejurare, în raport cu care, instanţa ar fi trebuit să dispună constituirea unui dosar asociat căruia să îi fie atribuit un alt număr şi acordarea unui termen pentru ca petentul să răspundă la excepţia invocată de instanţă, din oficiu şi să îşi motiveze excepţia de neconstituţionalitate.

Autorul căii de atac a mai criticat decizia recurată şi din prisma motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că soluţia dată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se întemeiază doar pe faptul că solicitarea nu era motivată şi a subliniat că aceste lipsuri ar fi putut fi acoperite dacă dreptul său la apărare nu ar fi fost încălcat.

Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 304 C. proc. civ., a arătat că cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale se impunea a fi admisă, întrucât textul de lege contestat încalcă art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În acest context, a afirmat că alte 5 instanţe au admis aceeaşi cerere şi că din caauza situaţiei excepţionale în care s-a aflat, a fost în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei pentru a motiva excepţia de neconstituţionalitate, în sensul indicării drepturilor încălcate de norma contestată.

Din perspectiva incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, faţă de considerentele deciziei atacate, prin prisma cărora s-a apreciat că solicitarea sa nu reprezenta o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, decizia a fost dată cu interpretarea greşită a legii şi a situaţiei de fapt, întrucât, în virtutea rolului activ al judecătorului, precum şi a împrejurării că în alte dosare această excepţie a fost admisă, se impunea clarificarea aspectului dacă formulase sau nu o veritabilă excepţie.

În opinia recurentului, faţă de imposibilitatea de prezentare la termen, din punct de vedere procedural, ar fi trebuit ca instanţa să amâne judecata cauzei pentru a-i acorda părţii posibilitatea de a-şi motiva excepţia sub aspectul indicării dispoziţiilor constituţionale încălcate, dar şi detalierii situaţiei de fapt, pentru ca instanţa să poată decide în consecinţă.

A arătat că în motivele reţinute de instanţă cu privire la cererea de sesizare, nu s-a făcut referire la condiţiile de admisibilitate ale sesizării.

În acest context, a evocat Decizia nr. 1764/25.06.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, subliniind că în cauză instanţa de recurs, în clarificarea aspectului privind calificarea excepţiei de neconstituţionalitate, a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, precum şi dreptul recurentului-reclamant la apărare, în condiţiile în care indicarea textelor constituţionale ar fi putut fi realizată şi verbal în faţa instanţei.

În opinia sa, decizia prin care a fost respinsă cererea sa cuprinde şi motive contradictorii.

Astfel, a arătat că atât din argumentele expuse prin cerere, cât şi din alte încheieri prin care a fost admisă sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea aceluiaşi text de lege, indicate instanţei, rezulta care erau normele încălcate.

Din această perspectivă, a susţinut că instanţa de recurs a încălcat principiul egalităţii şi dreptul său la un proces echitabil.

A mai afirmat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat nici asupra condiţiilor de admisibilitate ale cererii, invocând doar că nu s-a pus în discuţie o eventuală inadmisibilitate, iar ulterior pentru acelaşi motiv a respins cererea sa, fără să se pronunţe asupra nulităţii actelor de procedură indicate.

Totodată, a afirmat că decizia atacată nu cuprinde motivele în raport cu dispoziţiile legale enunţate, atât timp cât în sala de judecată recurentul-reclamant a indicat normele constituţionale şi a fost precizat principiul egalităţii reglementat de art. 16 din Constituţie.

A susţinut că şi în ipoteza în care textul de lege ar fi fost indicat greşit, instanţa, în temeiul principiului "falsa demonstratio non nocet", prevăzut de art. 152 C. proc. civ., putea constata normele constituţionale pretins încălcate.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

La 23.06.2021, recurentul-reclamant prin notele scrise depuse a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea dezlegării problemei e drept privind termenul în care recursul declarat în condiţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 poate fi motivat, care a fost respinsă ca inadmisibilă la termenul de astăzi.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 494 şi art. 482 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. (...)"

Interpretarea acestor dispoziţii legale relevă că numai hotărârea prin care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de nelegalitate invocată a fost respinsă este supusă recursului, sintagma, încheierea poate fi atacată numai cu recurs" statuând atât asupra naturii căii de atac, cât şi asupra soluţiei hotărârii susceptibile de exerciţiul dreptului procesual de a declara recurs în temeiul acestui text de lege.

Prin urmare, legiuitorul a suprimat calea extraordinară de atac a recursului pentru alte hotărâri prin care instanţa ar aprecia în alt sens, decât cel al respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În speţă, în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă intimatul-reclamant A. a solicitat sesizarea instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2597/16.12.2020, instanţa supremă a reţinut că aceasta nu a fost învestită cu o veritabilă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât excepţia invocată nu reprezenta o excepţie de neconstituţionalitate, ci o simplă afirmaţie nemotivată.

Or, de vreme ce instanţa a apreciat că nu există o învestire regulată asupra excepţiei, rezultă că nu a intrat în sfera deliberării solicitarea sesizării Curţii Constituţionale şi, prin urmare, nu au existat premisele necesare spre a se considera că în cauză s-a pronunţat o soluţie de respingere a cererii de sesizare a contenciosului constituţional.

În acest context, Înalta Curte apreciază că prin decizia atacată excepţia invocată nu a primit o dezlegare în sfera de reglementare a art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că în lipsa unei hotărâri date asupra unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, controlul de nelegalitate al deciziei recurate nu poate fi exercitat în calea de atac promovată de recurent.

Prin urmare, constatând că obiectul recursului nu reprezintă o hotărâre judecătorească pronunţă asupra unei excepţii de neconstituţionalitate, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea recursului exercitat în temeiul acestui text de lege.

Aşa fiind, în considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2597/16.12.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.