Annulled appeal upheld lower awards for utility invoices, limited to pre-termination consumption.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând recursul cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, la 04.11.2019, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 279.489,73 RON, compusă din suma de 276.377,42 RON, reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică/gaze naturale neachitate, suma de 2.838,50 RON, reprezentând penalităţi calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare şi din suma de 273,81 RON, reprezentând taxe şi servicii; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1.270, art. 1.350 şi art. 1.480 C. civ., ale art. 194 şi urm. C. proc. civ., ale Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale, pe Decizia Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999 de aprobare a Contractului cadru de furnizare a energiei electrice şi Ordinul A.N.R.E. nr. 64/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 367/09.07.2020, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.752,94 RON, reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică/gaze naturale neachitate aferente anului 2017, a sumei de 4,01 RON, reprezentând taxe si servicii, a sumei de 2.748,93 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare şi a sumei de 197,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în limita pretenţiilor admise .

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 01/A/11.01.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei şi, în consecinţă, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivare, autoarea căii de atac după, prezentarea situaţiei de fapt şi a etapelor procesuale anterioare, a arătat că decizia civilă recurată este nelegală şi netemeinică, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a afirmat că instanţa de apel în mod eronat a apreciat că recurenta-reclamantă ar fi emis facturile în litigiu pentru energia electrică aferentă perioadei ulterioare rezilierii contractului încheiat cu intimatul-pârât, subliniind că deşi acestea au fost emise după încetarea contractelor, ele privesc perioada de până la momentul în care acestea şi-au încetat efectele.

În acest context, a precizat că debitul în litigiu vizează consumul de energie electrică înregistrat de cealaltă parte anterior datei de 01.01.2018, sens în care a prezentat facturile emise de aceasta, precum şi modalitatea de stingere a unei părţi din datorie.

În continuare, a evocat prevederile art. 35 alin. (3) din Contractul cadrul reglementat de A.N.R.E. la nivel naţional, arătând că majoritatea facturilor ce fac obiectul pricinii au fost facturi de regularizare, acestea cuprinzând data şi perioada pentru care au fost emise.

În opinia sa, sarcina probei debitului era împărţită între reclamantă şi pârât, iar autoarea căii de atac a demonstrat că facturile nu vizau perioada ulterioară încetării contractului dintre părţi.

Astfel, evocând prevederile art. 1.548 şi ale art. 1.469 C. civ., a afirmat că atât timp cât intimatul-pârât nu a făcut dovada stingerii debitului datorat în temeiul contractului, acesta trebuia să fie obligat la plata lui.

La 07.06.2021 intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că prin recursul formulat autoarea căii de atac reia argumnetele prezentate instanţei de apel, fără a indica normele de drept material încălcate în etapa procesuală anterioară.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a răspuns la întâmpinare.

Luând în analiză, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc, însă, doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.

Astfel, autoarea căii de atac a arătat în argumentarea incidenţei cazului de casare sus-indicat că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că facturile aferente creanţei care a fost respinsă vizează energia electrică consumată de intimatul-pârât ulterior rezilierii contractelor încheiate între părţi.

Din această perspectivă, a enumerat facturile emise precum şi modalitatea de calcul a debitului.

În plus, s-a susţinut că în cauză s-a făcut dovada că suma solicitată la plată nu reprezenta consum de energie după data de 01.01.2018.

Instanţa supremă apreciază că toate aceste susţineri reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat.

În aceste condiţii, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie, care au fost în mod precis dezvoltate.

Mai mult, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, reţinându-se că în speţă modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a aceloraşi susţineri, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Nici inserarea, în cadrul memoriului de recurs, a unor dispoziţii legale, cum sunt cele ale art. 1.548 şi ale art. 1.469 C. civ., nu reprezintă respectarea cerinţei subliniate, câtă vreme autoarea căii de atac nu dezvoltă argumentat în ce a constat aplicarea, interpretarea greşită ori ignorarea normelor de drept material.

Instanţa supremă subliniază că prezentarea unor consideraţii teoretice prin prisma temeiniciei acţiunii, care aduc în dezbatere aspecte de eventuală netemeinicie, excedează sfera motivelor de nelegalitate pentru care calea extraordinară de atac poate fi promovată.

În contextul dat, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, aşa cum este cazul în speţă, fundamentează concluzia că autoarea căii de atac nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi că motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 01/A/11.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.