Contradictory reasoning in appellate judgment ordering vehicle replacement while denying loss-of-use damages as vehicle fit for purpose under hidden defect warranty

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursurilor deduse judecăţii, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov în data de 23.06.2016, sub numărul x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în principal, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la înlocuirea autoturismului x, având seria sasiu x şi număr de înmatriculare x, cu un autoturism nou de acelaşi model, şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, evaluată provizoriu ca reprezentând contravaloarea diminuării corespunzătoare a preţului de achiziţie, cu suma necesară efectuării reparaţiilor şi cea reprezentând scăderea valorii de revânzare, ca urmare a intervenţiilor neplanificate necesare asigurării funcţionarii corespunzătoare. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a autoturismului, în principal, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 şi până la momentul reintrării reclamantei în posesia unui nou autoturism, iar în subsidiar, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 şi momentul pronunţării unei hotărâri definitive cu privire la reducerea preţului. A mai solicitat reclamanta şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1707, art. 1710 şi urm., art. 1531 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3769/28.12.2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată. Prin aceeaşi hotărâre, a fost admisă, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expertul C., a fost majorat onorariul cuvenit expertului C. cu suma de 3.350 de RON şi s-a stabilit obligaţia de plată a acestuia în sarcina reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri şi a tuturor încheierilor premergătoare a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 739 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul numărul x/2015, a fost admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. şi a fost modificată, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă în parte cererea şi a fost obligată pârâta la înlocuirea autoturismului x, având serie saşiu x şi număr de înmatriculare x, cu un autoturism de acelaşi model, nou. A fost redus onorariul de avocat al reclamantei de la 40.192,2 RON la 30.000 RON şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.143,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. A fost redus onorariul de avocat al apelantei-reclamante de la 37.755,65 RON la 25.000 RON şi a fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 31.646,61 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei civile anterior menţionate au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L., fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de dosar x/2016

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei civile nr. 739 din 23 aprilie 2019, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului cu privire la soluţia pronunţata în fond asupra capătului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului x, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, pentru ca, pe cale de consecinţă, să se admită în întregime apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 3769/28.12.2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, să se modifice sentinţa apelată, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare in judecată, astfel cum a fost formulată, şi să se dispună obligarea intimatei-pârâte la înlocuirea autoturismului, cât şi obligarea acesteia la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa a autoturismului x, cu acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate de societate în prima instanţa şi în apel.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta a precizat că prezenta cale de atac vizează exclusiv nelegalitatea soluţiei de respingere, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa a autoturismului x, care a fost a pronunţată de instanţa de apel în baza unor considerente contradictorii şi cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale.

Astfel, în ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susţine că decizia recurată cuprinde o serie de considerente care, deşi au stat la baza soluţiilor pronunţate de instanţa de apel în privinţa celor doua capete de cerere, sunt totuşi contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că măsura înlocuirii autoturismului se impune a fi luată în considerarea faptului că nici până în prezent nu a fost identificată cauza pentru care s-a defectat cutia de viteze, existând astfel riscul ca acest autoturism să necesite o nouă intervenţie mecanică de amploare, iar pe de altă parte, aceeaşi instanţa a respins capătul de cerere privind plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă întrucât a considerat că, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, bunul nu ar fi devenit impropriu a fi folosit, fiind strict alegerea reclamantei de a nu ridica autoturismul, alegere pentru care nu poate fi atrasă răspunderea intimatei-pârâte.

Totodată, fiind vorba de considerente denumite în literatura de specialitate ca fiind "decisive", s-a arătat că decizia nu respecta nici standardele impuse de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel, cu autoritate de lucru judecat, a reţinut atât faptul că, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, exista riscul ca autoturismul să se defecteze întrucât cauza defecţiunii iniţiale nu a fost identificată, cât şi că reclamanta ar fi trebuit să ridice autoturismul ulterior înlocuirii cutiei de viteze.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că soluţia de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere este consecinţa aplicării greşite a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1710 C. civ. şi a dispoziţiilor legale privind valabila încheiere a contractelor, respectiv a dispoziţiilor art. 1178 C. civ.

În acest sens, sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 1710 C. civ., s-a arătat că, în speţă, în timp ce reclamanta, în calitate de cumpărător, a solicitat înlocuirea autoturismului, măsură prevăzută de art. 1710 alin. (1) C. civ., pârâta, în calitate de vânzător, a susţinut necesitatea aplicării măsurii prevăzute de art. 1710 alin. (1) lit. a) C. civ., respectiv cea de înlăturare a viciilor. În acest context, în mod temeinic si legal, cu ocazia soluţionării primului capăt de cerere, instanţa de apel a procedat la analizarea dreptului de opţiune invocat, în sensul înlocuirii autoturismului, reţinând că acesta este proporţional în raport de variabilele prevăzute de art. 1710 alin. (2) C. civ.

Cu toate acestea, in ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa de apel a respins solicitarea privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa, reţinând că reclamanta ar fi avut posibilitatea de a ridica autoturismul a cărui cutie de viteze a fost înlocuită.

În realitate, raţionamentul instanţei de apel a avut în vedere nu doar o simplă "posibilitate" a reclamantei de a ridica autoturismul ci, prin consecinţele pe care le-a aplicat conduitei contrare a acesteia, mai exact prin neangajarea răspunderii intimatei-pârâte, instanţa a reţinut practic că reclamanta avea obligaţia de a prelua un bun, pe care însă tot aceasta l-a socotit ca fiind impropriu folosirii.

A apreciat recurenta-reclamantă că aceasta soluţie a fost pronunţata cu nesocotirea raţiunii pentru care legiuitorul a inclus măsura "înlocuirii bunului' printre masurile care pot fi dispuse în cazul răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, respectiv aceea că măsura înlocuirii se dispune în situaţia în care aceasta este proporţională cu gravitatea viciului, scopul încheierii contractului şi alte împrejurări, proporţionalitate care există în ipoteza în care măsura "înlăturării viciilor" nu este posibilă.

În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la încheierea oricărui contract, respectiv art. 1178 C. civ., recurenta - reclamantă a arătat că un alt motiv pentru respingerea capătului de cerere secund l-a reprezentat o pretinsă culpa a S.C. A. S.R.L. la momentul refuzării probei de traseu.

A apreciat recurenta - reclamantă că acest considerent al instanţei de apel a fost reţinut cu ignorarea prevederilor legale, în condiţiile în care orice reparaţie efectuata la un autoturism se realizează ca urmare a încheierii unui contract de service; ca dovadă, pentru efectuarea reparaţiilor la caroserie a fost încheiat Contractul de service nr. x/1, din data de 12.10.2015.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, în privinţa măsurii de înlocuire a autoturismului şi a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel spre o nouă judecată

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a arătat că acestuia i se circumscrie şi contestarea de către instanţă a puterii unor texte de lege, în speţă art. 1270 C. civ.:

"Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante".

Potrivit art. 5.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.11.2013, "garanţia se acordă şi acoperă numai disfuncţionalităţile care au Ia bază materiale de producţie improprii sau defecte de fabricaţie".

Astfel, deşi instanţa de apel a ajuns la concluzia că suntem în prezenţa unui viciu ascuns, cauzat de un defect de fabricaţie - turnarea cu microporozitaţi a carcasei cutiei - a ignorat, şi astfel a contestat, forţa obligatorie a unui contract asumat de părţi, care stabilea în mod ferm că garanţia acoperă defectul de fabricaţie al cutiei de viteze, atrăgând obligaţia contractuală a vânzătorului de înlocuire gratuită a acestui subansamblu.

Pe cale de consecinţă, a susţinut recurenta-pârâtă, forţa obligatorie a clauzelor contractuale asumate valid de către părţi este opozabilă inclusiv instanţei, astfel că ordinea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 1710 C. civ. nu mai este lăsată la apreciere, ci devine obligatorie în temeiul contractului.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea regulilor de procedură care atrag nulitatea, s-a apreciat de către recurenta-pârâtă că acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul prevederilor art. 13 alin. (3), (14) alin. (4), (22) alin. (2) şi (7), 254 alin. (5) şi 255 alin. (4) C. proc. civ.

Absenţa desăvârşită a punerii în discuţie şi implicit a contradictorialităţii în privinţa cerinţelor considerate fundamentale de către instanţa de apel pentru a constata aşa-zisa vinovăţie a pârâtei în aflarea cauzei pierderilor de ulei (nedepunerea unor înscrisuri care nu se furnizează de producătorul cutiilor de viteze din motive de confidenţialitate, necesitatea solicitării de informaţii direct de la cei doi producători x şi ZF), dar şi pentru justificarea măsurii de înlocuire a bunului, consideră că se încadrează în motivul de recurs invocat, constituind o flagrantă şi prejudiciabilă încălcare a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii şi conducând la admiterea apelului şi aplicarea măsurii înlocuirii bunului pe baza unor elemente care nu au fost puse în dezbatere.

Susţine recurenta-pârâtă că neregularităţile procedurale semnalate sunt cu atât mai evidente în condiţiile în care instanţa de apel critică vehement decizia primei instanţe de a refuza solicitarea expertului tehnic judiciar, făcută personal la termenul din 26,06.2017, de a se emite o cerere de informaţii către producătorul cutiei de viteze.

În ceea ce priveşte incidenţa pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., în opinia recurentei-pârâte, hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină în analiza criteriilor care au determinat instanţa să înlocuiască bunul.

Astfel, recurenta-pârâtă identifică mai multe contradicţii prezente în motivarea deciziei atacate, referitoare la existenţa şi calificarea viciului, precum şi la conduita vânzătorului,după cum urmează:

- instanţa de apel constată că "prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt", greşită fiind doar aplicarea dispoziţiilor art. 1707, 1710 şi 1716 C. civ. şi interpretarea probelor;

- curgerile de ulei sunt apreciate de instanţa de apel drept viciu ascuns, exclusiv în baza unei prezumţii simple, raportat la adresa comunicată de producătorul x.

- instanţa de apel apreciază că nu este identificată cauza pierderilor de ulei din cutia de viteze. Mai mult, printr-o criticabilă lipsă de imparţialitate, instanţa de apel apreciază, dar abia cu ocazia deliberării, posibilitatea ca vânzătorul să ascundă un alt viciu. Deşi se reţine răspunderea acestuia pentru un viciu ascuns la cutia de viteze şi se constată că schimbarea cutiei a eliminat scurgerile de ulei, se antamează inclusiv posibilitatea "să existe un alt defect care să se manifeste tot prin scurgerea de uleiului din cutia de viteze". Or, testul de drum şi concluziile expertului desemnat de instanţă sunt concludente în această privinţă, aleatoriul sau echivocul fiind excluse.

- instanţa de apel este de acord că o cutie de viteze reprezintă un subansamblu, adică o unitate completă şi distinctă, dar apreciază că este o componentă fundamentală a autovehiculului, astfel că gravitatea viciului a determinat imposibilitatea folosirii autoturismului. Un subansamblu este definit a fi "un grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei maşini, a unui sistem tehnic, etc, acţionând în cadrul acestora ca o unitate funcţională distincta", definiţie ce corespunde identic cu informaţiile furnizate de producătorul ZF. Prin urmare, fiind o unitate completă şi distinctă, cutia de viteze este interschimbabilă cu o altă cutie de viteze de acelaşi tip, iar în speţă, prin schimbarea cutiei de viteze ce prezenta scurgeri, s-a exclus definitiv posibilitatea ca autoturismul să devină imposibil de folosit, pentru că este cert că această imposibilitate a folosirii nu a existat niciodată la modul concret, efectiv, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. În context, recurenta-pârâtă a reamintit că autoturismul nu a fost folosit doar pentru că intimatul-reclamant a refuzat testul de drum, solicitând nejustificat înlocuirea bunului, dar anterior şi ulterior schimbării cutiei de viteze, acesta a funcţionat, a fost folosit şi poate fi folosit în continuare, neavând performanţele afectate în vreun fel.

- în cadrul considerentelor privind primul motiv de apel, instanţa a apreciat că viciul a determinat imposibilitatea folosirii autovehiculului. Cu toate acestea, în motivarea respingerii capătului de cerere privind lipsa de folosinţă (pag, 21/22 din decizie), se reţine expres că "apelanta avea oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de către intimata-pârâtă", pentru că "curtea consideră că, prin înlocuirea cutiei de viteză, bunul nu a devenit impropriu întrebuinţării sale potrivit destinaţiei".

- aprecierea privind gravitatea viciului, care a atras imposibilitatea de folosire, raportat la art. 1707, art. 1716 şi art. 1270 C. civ., nu se face în abstract, iar criteriile de determinare sunt indicate expres: bunul devine impropriu folosinţei; reparaţia bunului este imposibil de realizat. Aşadar, înlocuirea unui bun, în speţă a autoturismului, s-ar putea dispune doar în aceste cazuri limitativ şi expres prevăzute de lege. Aşa cum s-a arătat, argumentul care a format convingerea instanţei de apel că este întemeiată înlocuirea autoturismului cu unul nou de acelaşi model, este contrazis total şi vădit în motivarea deciziei atacate.

- instanţa apreciază gravitatea viciului ca fiind mai mare în cazul unui produs de lux. Este incontestabil că achiziţionarea unui produs de lux implică anumite prefigurări sau aşteptări şi este firesc să fie aşa, însă, pentru că notorietatea unor fapte este recunoscută şi de lege, prin dispoziţiile art. 255 C. proc. civ., nu se poate concluziona că la achiziţionarea unui autoturism de lux, cumpărătorul exclude ab iniţio eventualitatea unor defecţiuni. Notorietatea este cea care ne relevă că autoturismele de lux nu sunt scutite de a avea defecţiuni, vicii de fabricaţie sau vicii cauzate de uzura normală, indiferent că vorbim de mărci consacrate, ca x, întrucât luxul unor astfel de produse nu se apreciază prin excluderea eventualelor defecţiuni tehnice, ci prin confortul habitaclului, calitatea materialelor, facilităţilor tehnice, funcţii de asistenţă, putere a motorului, viteză, etc.

Recurenta-pârâtă invocă şi existenţa unor motive contradictorii sau străine de pricină în cazul analizării criteriilor care au determinat instanţa să înlocuiască bunul:

- gravitatea viciului, care reţine instanţa de apel că rezultă din faptul că o cutie de viteze automată este o componentă fundamentală. Este o astfel de componentă, dar este un subansamblu complet şi distinct ce poate fi înlocuit şi prin a cărui înlocuire curtea de apel a considerat că bunul nu a devenit impropriu întrebuinţării sale potrivit destinaţiei.

- produsul de lux care naşte alte aşteptări pentru cumpărător, însă este de notorietate că un produs de lux nu este exclus de la eventuale defecţiuni;

- nu există dovezi privind modul în care au fost afectate alte subansamble prin înlocuirea cutiei de viteze;

- uzura redusă a autovehiculului - raportat la actele dosarului, se poate constata că termenul de utilizare a fost de 2 ani, nu de unul, iar rulajul, este de peste 18.000 km, iar nu 17.000;

- nedepunerea de către vânzător a unor înscrisuri a împiedicat identificarea cauzei. Indiferent că este apreciată culpabilă sau nu, aceasta nu a împiedicat expertul sa constate că, după înlocuirea cutiei de viteze şi efectuarea testului de drum, nu au mai existat niciun fel de disfuncţionalităţi ale autoturismului, acesta nefiind şi nici nedevenind impropriu folosinţei potrivit destinaţiei. Nedepunerea înscrisurilor nu mai poate fi considerată culpabilă în condiţiile în care prima instanţă, prin încheierea interlocutorie pronunţată la data de 28.07.2017, respinge solicitarea expertului de a se emite adrese către producător.

- posibilitatea existenţei unui alt viciu de fabricaţie la cutia de viteze, ce ar putea să determine şi în viitor defecţiuni ale acesteia. Legea se referă la fapte a căror existenţă sau inexistenţă este certă şi probată şi exclude - aleatoriul sau probabilitatea - în cadrul unei hotărâri judecătoreşti. Hotărârea, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., trebuie să conţină dezlegarea dată de instanţă pe baza probelor administrate şi motivarea în drept şi în fapt pentru modul de soluţionare, or decizia nu poate fi legală când este luată pe baza unor ipoteze viitoare a căror realizare este incertă.

- preţul de achiziţie. Imposibilitatea de defectare nu este intrinsecă unui astfel de produs.

- deprecierea valorică. Valoarea unui autoturism scade progresiv cu fiecare an scurs după momentul achiziţiei şi scade şi mai mult în condiţiile în care a fost implicat în evenimente rutiere care au atras manoperă de vopsitorie la unele elemente de caroserie.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă arată că multe dintre argumentele ce sprijină acest motiv de recurs au fost deja prezentate, înţelegând să insiste doar asupra unor aspecte.

Astfel, se arată că instanţa de apel a dispus înlocuirea bunului în temeiul dispoziţiilor art. 1710 lit. b) C. civ., apreciind că prevalează solicitarea intimatului-reclamant. Acest text se referă la vicii, dar fără a distinge după cum acestea sunt ascunse, respectiv din fabricaţie, ori cauzate de uzura normală, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Aşadar, pentru adoptarea unuia sau altuia dintre efectele garanţiei, apreciază recurenta-pârâtă, trebuie să ne raportăm la criteriile indicate de art. 1707 sau, după caz, ale art. 1716 C. civ., care menţionează expresis verbis fie ca bunul a devenit impropriu întrebuinţării căreia este destinat, fie că reparaţia este imposibil de realizat, ipoteze legale neincidente în speţă.

De altfel, lăsând la o parte faptul că existenţa unui viciu ascuns nu este dovedită, dimpotrivă, în condiţiile în care art. 1710 C. civ. nu distinge felul viciilor, nu se poate reţine că ordinea efectelor garanţiei este incidentă exclusiv în cazurile prevăzute de art. 1716 C. civ.

Doctrina este în sensul că "dreptul de opţiune a cumpărătorului, potrivit art. 1710 C. civ., trebuie să fie proporţional cu gravitatea viciilor, scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări avute în vedere de părţi ori ivite ulterior, astfel încât să fie înlăturate efectele negative suportate de cumpărător" (Gheorghe Gheorghiu, Noul C. civ., comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, 2012).

De asemenea, susţine recurenta-pârâtă, raportat la legea părţilor şi admiţând că ar fi vorba de un viciu de fabricaţie (turnarea cutiei cu microporozităţi), devin incidente obligaţiile de la art. 5.2 din Contractul de vânzare cumpărare şi certificatul de garanţie, adică înlocuirea subansamblului.

Arată recurenta-pârâtă că indiferent de felul viciului şi indiferent de circumstanţele sau criteriile la care ne raportăm, măsura înlocuirii autoturismului nu este cu nimic justificată în fapt sau în drept, ceea ce conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei atacate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 23.09.2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat, în esenţă, respingerea recursului reclamantei, arătând, printre altele, că motivarea instanţei de apel este contradictorie, dar nu în sensul evidenţiat de reclamantă, întrucât motivele pentru care a fost dispusă înlocuirea autoturismului au avut în vedere o probabilitate, o incertitudine privind modalitatea de înlocuire a cutiei de viteze, stabilirea precisă a cauzei scurgerilor de ulei şi efectele reparaţiei asupra celorlalte subansamble, pe când respingerea despăgubirilor solicitate de reclamantă a fost întemeiată pe o certitudine, şi anume faptul că apelanta avea oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de intimata-pârâtă şi că prin înlocuirea cutiei de viteze bunul nu a devenit impropriu întrebuinţării sale potrivit destinaţiei. Prin urmare, nu există o motivare contradictorie, din perspectiva criticilor reclamantei.

Prin întâmpinarea înregistrată la 03.10.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat, arătând, în ceea ce priveşte criticile invocate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că acestea nu se circumscriu acestui motiv de casare, pârâta încercând, în realitate, să obţină reinterpretarea întregului probatoriu deja administrat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 iunie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursurile şi a fixat termen pentru judecarea acestora în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenţi şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Ambele instanţe de fond au reţinut în mod concordant circumstanţele factuale în care s-a născut litigiul dedus judecăţii.

Astfel, între pârâtă, în calitate de vânzător, şi reclamantă, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.11.2013, având ca obiect autoturismul nou marca x, cu seria şasiu x şi număr de înmatriculare x. Conform art. C.1 din contract, preţul autoturismului a fost stabilit la suma de 213 556,90 euro.

Predarea-primirea autovehiculului s-a realizat la data de 07.11.2013, conform procesului-verbal din aceeaşi dată.

La data de 12.10.2015, a fost încheiat între reclamantă şi pârâtă contractul de service nr. x/1, având ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii la caroseria autovehiculului, stabilindu-se ca data finalizării acestor reparaţii să fie 15.10.2015. Conform contractului menţionat, autovehiculul figura la bord cu un rulaj de 18 806 km la data introducerii în unitatea de service.

La data de 15.10.2015, în cadrul desfăşurării lucrărilor de reparaţie de către unitatea de service, s-au constatat pierderi de ulei la cutia de viteze automată a autovehiculului. Urmare a acestei constatări şi după comunicarea către reclamantă a aspectelor constatate şi a necesităţii înlocuirii cutiei de viteze în baza certificatului de garanţie, reprezentanţii pârâtei au solicitat producătorului x, la data de 16.10.2015, remiterea unei noi cutii de viteze, lucrările de înlocuire debutând la data de 22.10.2015. Prin adresa emisă de reclamantă către pârâtă la data de 26.10.2015, menţionată în adresa de răspuns a pârâtei, din data de 06.11.2015, aceasta a solicitat, faţă de cele comunicate de pârâtă, înlocuirea autovehiculului, aceasta din urmă refuzând solicitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 1710 şi 1716 C. civ., cu precizarea că măsura solicitată este disproporţionată, iar pârâta, în calitate de vânzător care a garantat pentru un timp determinat buna funcţionare a autoturismului, a menţionat că este obligată să repare bunul, pe cheltuiala sa. În consecinţă, pârâta a reiterat solicitarea ca, în vederea finalizării lucrărilor de reparaţie, reclamanta să îşi dea acordul pentru efectuarea unei probe de traseu de circa 100 km, această probă fiind impusă de producător pentru adaptarea dinamică a noii cutii de viteze.

Ca răspuns la adresa anterior menţionată, reclamanta a emis către pârâtă o nouă adresă, prin care a arătat că, potrivit acesteia, defecţiunea cutiei de viteze la puţin peste un an de utilizare, este de natură a afecta extrem de serios încrederea acesteia în fiabilitatea produsului şi de natură a o prejudicia prin prisma unei reduceri substanţiale a preţului ce se poate obţine printr-o vânzare ulterioară a autovehiculului. S-a mai arătat că, transmisia de viteze este o componentă fundamentală a autovehiculului, astfel că gravitatea viciului ascuns este esenţială, iar, în acest context, a fost exprimat refuzul reclamantei cu privire la efectuarea probei de traseu, aceasta solicitând, în mod expres, fie înlocuirea bunului, fie restituirea integrală a preţului achitat.

La data de 04.12.2015, pârâta a emis către reclamantă o nouă adresă, prin care au fost reluate precizările din adresa din data de 06.11.2015, arătându-se, în plus, că în situaţia în care reclamanta nu va fi de acord cu proba de traseu, care este menţionată de către producător ca fiind obligatorie în procesul de înlocuire a cutiei de viteze cu una nouă, proba de traseu nu poate fi efectuată, astfel că procesul de înlocuire a subansamblului în mod gratuit, în baza certificatului de garanţie, nu poate fi finalizat.

La data de 11.02.2016, pârâta a emis către reclamantă adresa nr. x/11.02.2016, prin care s-a precizat că, faţă de refuzul reclamantei cu privire la efectuarea probei de traseu, producătorul nu poate considera lucrarea ca fiind executată în baza certificatului de garanţie şi nu poate oferi garanţie pentru piesa înlocuită şi pentru manopera aferentă acestei operaţiuni. Drept urmare, reclamanta a fost somată ca, în termen de 10 zile de la primire, să ridice din unitatea de service autovehiculul şi să achite suma de 81 701,75 RON, reprezentând costul reparaţiilor efectuate de unitatea de service a pârâtei, conform facturii ataşate acestei somaţii. Prin adresa nr. x/03.03.2016, emisă de reprezentantul convenţional al reclamantei, aceasta şi-a exprimat refuzul faţă de solicitările pârâtei din adresa din data de 11.02.2016.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în principal, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la înlocuirea autoturismului x, având seria sasiu x şi număr de înmatriculare x, cu un autoturism nou de acelaşi model, şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, evaluată provizoriu ca reprezentând contravaloarea diminuării corespunzătoare a preţului de achiziţie cu suma necesară efectuării reparaţiilor şi cea reprezentând scăderea valorii de revânzare, ca urmare a intervenţiilor neplanificate necesare asigurării funcţionarii corespunzătoare.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a autoturismului, în principal, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 şi până la momentul reintrării reclamantei în posesia unui nou autoturism, iar în subsidiar, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 şi momentul pronunţării unei hotărâri definitive cu privire la reducerea preţului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1707, art. 1710 şi urm., art. 1531 C. civ.

Pornind de la aceste circumstanţe ale pricinii şi de la limitele subiective şi obiective în care a fost învestită, prin decizia civilă nr. 739 din 23 aprilie 2019, atacată cu recurs în prezenta cauză, instanţa de apel a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a modificat, în parte, sentinţa civilă nr. 3769/28.12.2017, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la înlocuirea autoturismului x, cu serie sasiu x şi număr de înmatriculare x, cu un autoturism de acelaşi model, nou, fiind, în acelaşi timp, menţinută dispoziţia privind respingerea solicitării privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a autoturismului.

Una dintre criticile de nelegalitate invocate de ambele recurente, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează caracterul contradictoriu al considerentelor care au stat la baza soluţiilor pronunţate de instanţa de apel în privinţa celor doua capete de cerere formulate de reclamantă, întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că se impune a se dispune măsura înlocuirii autoturismului cu unul nou, acelaşi model, în timp ce respingerea capătului de cerere reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa s-a întemeiat pe faptul că, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, bunul nu a devenit impropriu întrebuinţării sale potrivit destinaţiei, fiind strict alegerea reclamantei de a nu ridica autoturismul, alegere pentru care nu poate fi atrasă răspunderea intimatei-pârâte.

Instanţa de apel a reţinut, în mod corect, faptul că garanţia pentru buna funcţionare a bunului vândut nu înlătură şi nu limitează aplicarea garanţiei pentru viciile ascunse, reclamantul având posibilitatea de a opta pentru una din cele două tipuri de garanţii, în condiţiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.11.2013, încheiat între părţi, nu a fost inserată o clauză care să o înlăture expres, în conformitate cu art. 1708 C. civ.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a analizat condiţiile - premisă prevăzute de art. 1707 C. civ. pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut (viciul să fie inerent bunului vândut, în sensul că bunul trebuie să fie impropriu întrebuinţării sau utilitatea lui să fie micşorată din cauza unor defecte care ţin chiar de el, iar nu de elemente extrinseci; viciul să fie ascuns, iar nu aparent; viciul sau cauza acestuia să fi existat la data predării bunului; viciul să fie grav, adică, din cauza lui, bunul este impropriu întrebuinţării la care este destinat sau i se micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea, încât, dacă l-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat bunul sau ar fi dat un preţ mai mic), iar subsecvent analizei acestor condiţii, pe care le-a apreciat realizate, a reţinut că dispoziţiile art. 1710 alin. (1) C. civ. nu reglementează o ordine graduală a măsurilor pentru care cumpărătorul poate să opteze, aşa cum se întâmplă în cazul garanţiei pentru buna funcţionare a bunului vândut, reglementată de art. 1716 C. civ., dar, în egală măsură, şi că instanţa poate, ţinând seama de anumite circumstanţe, să dispună o altă măsură decât cea solicitată de cumpărător.

Având în vedere o serie de circumstanţe pe care le-a individualizat (gravitatea viciului, lipsa dovezilor privind modul în care a fost afectată funcţionarea celorlalte subansamble, ca urmare a înlocuirii cutiei de viteze, uzura redusă a autoturismului la data descoperirii viciului, nedepunerea de către pârâtă a unor înscrisuri solicitate de expert pentru determinarea cauzei ce a determinat înlocuirea cutiei de viteze, posibilitatea existenţei unui viciu de fabricaţie a cutiei de viteze diferit de cel comunicat de producătorul x, preţul ridicat achitat pentru achiziţionarea autoturismului, posibilitatea deprecierii valorii de revânzare), instanţa de apel a apreciat că prevalează solicitarea reclamantului privind înlocuirea autoturismului cu unul nou, de acelaşi tip.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut o gravitate însemnată a viciului, care priveşte o componentă fundamentală a autovehiculului (cutia de viteze), precum şi posibilitatea ca funcţionarea celorlalte subansamble, asupra cărora s-a acţionat ca urmare a înlocuirii cutiei de viteze, să fie afectată, de natură a contura ideea că bunul a devenit impropriu utilizării în siguranţă de către reclamantă, respectiv unei întrebuinţări potrivit destinaţiei.

Însă, analizând argumentaţia pe baza căreia prin decizia atacată s-a apreciat că trebuie menţinută soluţia de respingere a cererii reclamantului privind acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a autovehiculului, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 şi data înlocuirii autoturismului cu unul nou, Înalta Curte constată că instanţa de apel reţine, în mod contradictoriu, faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestui prejudiciu, având oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de către intimata pârâtă, precum şi faptul că a optat pentru a aştepta soluţionarea prealabilă a solicitării sale de înlocuire a autoturismului.

Totodată, s-a constatat că pârâta a efectuat reparaţia (înlocuirea cutiei de viteze) în termenul contractual convenit prin acordarea garanţiei, reparaţia neputând fi finalizată în sensul efectuării probei de traseu, faţă de refuzul reclamantei.

În fine, reţine instanţa de apel că, "prin înlocuirea cutiei de viteze, bunul nu a devenit impropriu întrebuinţării sale potrivit destinaţiei şi că pârâta a dat dovadă de disponibilitate în încercarea de remediere a problemei apărute la autoturism, în scopul utilizării cât mai rapide a acestuia de către reclamantă".

Fără a induce în vreun fel ideea existenţei unui raport de accesorialitate în soluţionarea celor două capete de cerere deduse judecăţii de reclamant, Înalta Curte constată că parte dintre considerentele decizorii care au fundamentat soluţia de admitere a cererii de înlocuire a autoturismului este în contradicţie vădită cu argumentele, de asemenea decizorii, reţinute prin aceeaşi hotărâre pentru respingerea cererii de acordare a contravalorii lipsei de folosinţă.

Acest aspect de nelegalitate a fost sesizat de ambele părţi ale cauzei, chiar dacă fiecare a încercat a-l valorifica în calea extraordinară de atac din perspective diferite, solicitând casarea parţială a hotărârii, în privinţa soluţiei defavorabile.

Astfel, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a susţinut că, "pe de o parte, instanţa de apel a reţinut ca măsura înlocuirii autoturismului se impune a fi luata in considerarea faptului ca nici pana in prezent nu a fost identificata cauza pentru care s-a defectat cutia de viteze, existând astfel riscul ca acest autoturism sa necesite o noua intervenţie mecanica de amploare. Cu toate acestea, pe de alta parte, aceeaşi instanţa a respins capătul de cerere privind plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa întrucât a considerat ca, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, bunul nu ar fi devenit impropriu a fi folosit, fiind strict alegerea subscrisei de a nu ridica autoturismul, alegere pentru care nu poate fi atrasa răspunderea intimatei".

De cealaltă parte, alături de alte aspecte care privesc aprecierea probelor de către instanţa de apel şi care excedează motivului de casare reglementat prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat, subsumat acestei critici de nelegalitate, faptul că, deşi în mod corect instanţa de apel a stabilit că nu există o culpă a pârâtei cu privire la lipsa de folosinţă, "în cadrul considerentelor privind primul motiv de apel, instanţa a apreciat că viciul a determinat imposibilitatea folosirii autovehiculului. Cu toate acestea, în motivarea respingerii capătului de cerere privind lipsa de folosinţă (pag, 21/22 din decizie), se reţine expres că "apelanta avea oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de către intimata-pârâtă", pentru că "curtea consideră că, prin înlocuirea cutiei de viteză, bunul nu a devenit impropriu întrebuinţării sale potrivit destinaţiei"….. Aprecierea privind gravitatea viciului, care a atras imposibilitatea de folosire, raportat la art. 1707, art. 1716 şi art. 1270 C. civ., nu se face în abstract, iar criteriile de determinare sunt indicate expres: bunul devine impropriu folosinţei; reparaţia bunului este imposibil de realizat. Aşadar, înlocuirea unui bun, în speţă a autoturismului, s-ar putea dispune doar în aceste cazuri limitativ şi expres prevăzute de lege. Aşa cum s-a arătat, argumentul care a format convingerea instanţei de apel că este întemeiată înlocuirea autoturismului cu unul nou de acelaşi model, este contrazis total şi vădit în motivarea deciziei atacate."

Într-o atare situaţie, existenţa unor considerente contradictorii şi care se exclud reciproc, chiar dacă privesc capete distincte de cerere, a fost de natură a vătăma ambele părţi, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, în condiţiile art. 175 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;"

Deşi textul legal redat evocă trei ipoteze, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează de fapt aceeaşi aspect de nelegalitate, respectiv nemotivarea hotărârii, întrucât formularea unor considerente contradictorii echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Nemotivarea în oricare din ipotezele anterior menţionate constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, după cum s-a arătat anterior, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterii cauzei spre rejudecare, ceea ce face de prisos cercetarea celorlalte aspecte de nelegalitate invocate de către recurente.

În consecinţă, având în vedere aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 739 din 23 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.