Bankruptcy liquidator's claim to release procedure costs from liquidation account under post-insolvency deposit contract

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la 14.06.2019, reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - SUCURSALA BISTRIŢA, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtele ca în termen de 5 zile de la pronunţarea instanţei, să procedeze la eliberarea către reclamant a sumei de 39.333 RON aflată în contul de lichidare conform contractului de depozit încheiat la 22.11.2018, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere; să oblige pârâta, ca ulterior eliberării sumei aflate în contul de lichidare al C., să procedeze la închiderea contului.

Prin sentinţa civilă nr. 5/2020, pronunţată la 13.02.2020 în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

S-a admis acţiunea formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., împotriva pârâtelor B. S.A. şi B. S.A. - SUCURSALA BISTRIŢA, şi în consecinţă:

- pârâtele au fost obligate, în termen de 5 zile, să elibereze reclamantului suma de 39.333 RON aflată în contul de lichidare conform contractului de depozit încheiat la 22.11.2018 şi închiderea, după eliberarea sumei, a contului de lichidare;

- s-a respins cererea reclamantului de aplicare a sancţiunii plăţii de daune-cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.

- pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 1.500 RON onorariu avocat şi de 1.785 RON taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel B. S.A., solicitând admiterea apelului şi, în principal, casarea hotărârii apelate şi trimiterea spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant Cabinetul Individual de Insolvenţă A. în calitate de lichidator judiciar al C. ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 18/2021 din 18 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, fost admis apelul B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5/2020, pronunţată la 13.02.20202 în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că: a respins cererea de chemare în judecată formulată de Cabinet Individual de Insolvenţă A. în contradictoriu cu B. S.A. şi B. S.A. - SUCURSALA BISTRIŢA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Cabinet Individual de Insolvenţă A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei şi, în rejudecare, respingerea apelului intimatei-pârâte şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea parcursului dosarului, recurentul invocă faptul că, prin decizia atacată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 493/2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr. x/2009, definitivă şi irevocabilă.

Arată recurentul că, dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, fiind la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că, fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Prin sentinţa civilă nr. 493/23.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2009, instanţa a aprobat Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă A. şi, pe cale de consecinţă, a dispus închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea Societatea C. Sângeorz Băi şi radierea acesteia din Registrul Comerţului Bistriţa Năsăud.

În raportul final este descris în mod amănunţit modul de desfăşurare a procedurii de faliment care s-a derulat în perioada 05.06.2009-23.10.2018. Raportul cuprinde şi planul de distribuire a sumei de 51.560 RON aflată la acea dată în contul de lichidare deschis la B. S.A. BUCUREŞTI, SUCURSALA BISTRIŢA.

Arată că, prin toate acţiunile sale, ulterioare închiderii procedurii de faliment, lichidatorul judiciar nu a urmărit altceva decât să respecte cu stricteţe prevederile sentinţei de închidere a procedurii falimentului.

Distribuirea finală/plata efectivă a sumelor cuprinse în planul de distribuire a putut începe numai după închiderea procedurii falimentului, aşa cum dispune art. 130 din Legea nr. 85/2006, care prevede că, "după ce judecătorul sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului" şi după comunicarea către recurent a hotărârii de închidere a procedurii, dar în nici un caz înainte de aprobarea raportului final, aşa cum în mod eronat ar fi stipulat instanţa de apel în considerentele hotărârii recurate, contrazicând astfel un text de lege şi hotărârea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Prin urmare, apreciază recurentul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit noţiunea de "distribuire" ca având semnificaţia de "plată" iar nu de "repartizare".

În continuare, recurentul evocă dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 85/2006 din care susţine că rezultă în mod evident faptul că, suma din contul de lichidare întâi se distribuie (prin raportul final), iar plata se face "după efectuarea distribuirii", numai după ce raportul final se aprobă prin sentinţa de închidere a procedurii.

În speţă, aşa cum s-a arătat în raportul final, sumele rezultate din valorificarea principalelor bunuri existente în patrimoniul debitorului au fost distribuite creditorilor îndreptăţiţi încă din anul 2016, iar la închiderea procedurii a rămas de plată contribuţia de 2% la fondul de lichidare UNPIR şi cheltuielile de procedură avansate de lichidator pe parcursul celor 10 ani cât a durat procedura falimentului.

Susţine recurentul că suma rămasă în cont, după distribuire, i se cuvine în totalitate, reprezentând cheltuieli de procedură.

Printr-o altă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine faptul că decizia atacată este nemotivată, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Din acest punct de vedere, recurentul redă o serie de considerente ale instanţei de apel din care rezultă, în opinia sa, atât existenţa unei erori de calcul, totalul sumelor menţionate de instanţă fiind de 29.436 RON şi nu de 29.418 RON, cum se menţionează în decizie, precum şi omiterea unor sume cuprinse în planul de distribuire, aspecte care au dus instanţa de apel la adoptarea unei concluzii greşite privind neconcordanţa dintre suma pretinsă şi suma calculată de instanţă şi neîndreptăţirea recurentului de a percepe suma pretinsă.

Apreciază că, raţionamentul instanţei de apel încalcă hotărârea pronunţată în procedura falimentului.

În continuare, recurentul evocă dispoziţiile art. 2103 C. civ. şi menţionează că instanţa de apel nu a făcut nicio menţiune despre drepturile şi obligaţiile părţilor izvorâte din contractul de depozit. Menţionează că recurentul a arătat, atât în cursul judecăţii la fond cât şi în cursul judecării apelului, prin înscrisurile depuse, faptul ca intimata pârâtă avea obligaţia, la data scadenţei contractului de depozit, respectiv la data de 22.12.2018, să elibereze suma aflată în cont şi să închidă contul de lichidare. Apreciază că este de neînţeles cum instanţa de apel a considerat că, la data constituirii depozitului, respectiv la data încheierii contractului de depozit, recurentul era îndreptăţit sa dispună de banii din cont iar ulterior, la data împlinirii termenului contractului de depozit şi solicitării să i se elibereze suma de bani cuvenita conform sentinţei civile nr. 493/23.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2009, ar fi pierdut această calitate.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte la 09.04.2021, care au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant, care a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 493/23.10.2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă A. şi s-a dispus închiderea procedurii de faliment privind pe debitoarea C. Sângeorz Băi şi radierea acesteia din Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa.

La data de 22.11.2018, între Cabinet Individual de Insolvenţă A. şi intimata-pârâtă B. S.A. s-a încheiat un contract de constituire depozit persoane juridice, cu durata de o lună, respectiv până la 22.12.2018, pentru suma de 39.333 RON.

Din verificările instanţei supreme în evidenţele Registrului Comerţului, reţine şi că radierea societăţii C. a intervenit la 31.10.2018, anterior încheierii contractului de depozit, 22.11.2018 .

Prin recursul formulat, sub un prim aspect, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 493/23.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2009, prin care s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, în speţă, recurentul-reclamant, întrucât raportul final cuprinde planul de distribuire a sumei de 51.560 RON, aflată la acea dată în contul de lichidare deschis la B. S.A. - Sucursala Bistriţa, în care este cuprinsă şi suma de 39.333 RON consemnată la intimatele-pârâte.

Critica astfel formulată, subscrisă punctului 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată.

Astfel, instanţa supremă reţine că, prin sentinţa nr. 493/23.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2009, judecătorul sindic nu a analizat în concret conţinutul raportului final, distribuirea sumei de 51.560 RON, despre care recurentul susţine că s-ar fi aflat în contul de lichidare deschis la B. S.A. Bucureşti - Sucursala Bistriţa, nefăcând obiectul statuărilor instanţei.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, respectiv că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că recurentul-reclamant are calitatea de deponent, fiind titularul contractului de depozit, pentru ca ulterior să reţină că lichidatorul a acţionat doar ca reprezentant legal al deponentului societatea C.-în lichidare, deşi contractul de depozit a fost încheiat la 22.11.2018, respectiv după data închiderii procedurii (23.10.2018), nefiind îndreptăţit la a solicita eliberarea sumei aflată în contul de lichidare, după data închiderii procedurii.

Critica recurentului-reclamant este fondată.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar, explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Contrarietatea la care se referă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie să fie de o aşa gravitate, încât hotărârea să fie practic considerată nemotivată. Prin urmare, contrarietatea trebuie să fie de o aşa manieră încât din unele considerente să rezulte netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, ori aceasta este situaţia şi în speţă, de vreme ce instanţa de apel, deşi a reţinut calitatea C.I.I. A. de titular al contractului de depozit deschis la intimate, a concluzionat că titularul contractului nu este îndreptăţit la a pretinde restituirea sumei din contul special, raportându-se în analiza efectuată la calitatea de reprezentant al societăţii în faliment C.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Se reţine, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil.

Prin raportare la aceste consideraţii, este întemeiată şi critica recurentului-reclamant, subsumată aceluiaşi motiv de recurs, privind lipsa unei cercetări efective şi coerente cu privire la plata sumelor din contul de lichidare. Aceasta întrucât, din analiza deciziei recurate, se constată că instanţa de apel nu a analizat, în concret, apărările recurentului din întâmpinarea depusă faţă de apelul intimatei-pârâte, privind dovada succesiunii plăţilor efectuate de lichidator din contul de lichidare după pronunţarea sentinţei nr. 493/23.10.2018 de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2009, ci s-a raportat doar la conţinutul scriptic al planului de distribuire aprobat prin sentinţa antemenţionată.

În ce priveşte reţinerea faptului că recurentul nu este îndreptăţit la a solicita sumele rămase în contul de insolvenţă, instanţa supremă constată şi lipsa unui raţionament al instanţei de apel prin raportare la prevederile art. 4 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 85/2006 cu privire la cheltuielile aferente procedurii insolvenţei, coroborate cu cele ale art. 130 şi art. 132 din aceeaşi lege, referitoare la dreptul lichidatorului judiciar de a reclama sumele rămase în contul de insolvenţă, invocate de către lichidator prin întâmpinare.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, or, deşi instanţa s-a pronunţat atât asupra succesiunii în timp a operaţiunilor de aprobare de către judecătorul sindic a raportului final al lichidatorului şi de distribuire finală a fondurilor din averea debitoarei, respectiv de plată a cheltuielilor de procedură, reţinând că fondurile au fost deja distribuite, nu a prezentat temeiurile de drept şi de fapt care au dus la concluzia adoptată.

Mai mult, deşi instanţa de apel menţionează dispoziţiile art. 130 teza a II-a şi ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, care se referă la fondurile nereclamate, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, sumele pretinse de recurent reprezentând cheltuieli aferente procedurii, iar nu fonduri nereclamate.

În acelaşi timp, instanţa supremă reţine că intimatele nu au declarat recurs incident prin care să tindă la schimbarea soluţiei de respingere a calităţii procesuale active a reclamantului. În această situaţie, au intrat în puterea de lucru judecat statuările instanţei de apel referitoare la calitatea de deponent a recurentului care justifică legitimare procesuală activă, în condiţiile în care contractul de constituire depozit special a fost încheiat după închiderea procedurii insolvenţei, deci, practic, după ce recurentul a fost descărcat de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

Prin urmare, şi critica recurentului-reclamant privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2103 C. civ., privind efectele şi obligaţiile părţilor unui contract de depozit, încadrată de instanţa supremă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut calitatea procesuală activă a recurentului ce rezultă din calitatea de titular al contractului de depozit.

Pentru aceste considerente, se constată întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant în legătură cu nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel, sub aspectul referitor la lipsa motivelor pe care se întemeiază şi existenţa unor motive contradictorii, precum şi la aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu consecinţa admiterii recursului şi casării deciziei atacate, cauza urmând a fi trimisă aceleiaşi instanţe de apel spre o nouă judecată.

În rejudecare, instanţa de apel va verifica natura plăţilor pe care recurentul-reclamant, în calitate de lichidator al C., le-a făcut în ziua încheierii contractului de depozit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvenţă A. împotriva deciziei civile nr. 18/2021 din 18 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2021.