Employee Salary Claim for Hazardous Allowance Barred from Cassation in Labor Dispute

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, la 28 aprilie 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat obligarea pârâtei la calcularea corectă a salariului de bază după data de 24 mai 2019, inclusiv după data de 1 ianuarie 2020; obligarea pârâtei la plata diferenţei de salariu rezultată ca urmare a calculării greşite a salariului de bază după data de 24 mai 2019 şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive în prezenta cauză; obligarea pârâtei la plata sporului de condiţii vătămătoare de la data de 1 ianuarie 2020 şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive în prezenta cauza; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi a ratei inflaţiei pentru pct. 2 şi 3 de la 24 mai 2019 până la plata efectivă a acestor sume; cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 38 din Legea nr. 153/2017, art. 1 din Anexa 8 Capitolul 2, Subcapitolul 9, I din Legea nr. 153/2017 şi art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 1/2020 raportat la art. 11, 16, 20, 41 şi 53 din Constituţia României.

Prin sentinţa civilă nr. 4685/2020 din 28 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale privitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 şi 38 din Legea nr. 153/2017, art. 1 din Anexa 8 Capitolul 2, Subcapitolul 9, I din Legea nr. 153/2017 şi art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 1/2020 raportat la art. 11, 16, 20, 41 şi 53 din Constituţia României. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A..

Prin decizia civilă nr. 2416 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile depuse la dosar şi a dispus în mod greşit decăderea din proba cu interogatoriu. Arată că au fost greşit aplicate dispoziţiile Legii nr. 153/2017, ale O.U.G. nr. 114/2018 şi ale Legii nr. 5/2020 în ceea ce priveşte calculul majorărilor salariale şi acordarea sporului de condiţii vătămătoare. Apreciază că motivarea deciziei recurate este contradictorie.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recursul vizează decizia civilă nr. 2416 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins apelul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4685/2020 din 28 septembrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, într-un litigiu având ca obiect acordarea unor drepturi băneşti de natură salarială. Instanţa supremă reţine că decizia recurată a fost pronunţată în cadrul unei acţiuni din materia litigiilor de muncă, în calea de atac a apelului.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, hotărârile pronunţate de instanţele de fond în materia conflictelor de muncă sunt supuse numai apelului.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2416 din 27 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2416 din 27 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2022.