Service pension cap challenge fails; mandatory suspension upheld as proper judicial discretion

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3.607 din 21 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin care acesta a solicitat, consecutiv anulării deciziei de pensie nr. 208.764/21.02.2020 emise de prima pârâtă, respectiv hotărârii de soluţionare a contestaţiei nr. 20.446/29.04.2020 emise de a doua pârâtă, obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei de serviciu prin care să fie recalculat cuantumul pensiei sale de serviciu prin acordarea integrală, la cuantumul net al pensiei de serviciu plafonat la media salariilor lunare din perioada de referinţă utilizate pentru determinarea bazei de calcul al pensiei, a sporului de 20% cuvenit acestuia în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 şi a celui de 9% cuvenit acestuia în temeiul art. 108 din Legea nr. 223/2015.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea acesteia şi admiterea acţiunii.

Prin cererea de apel, reclamantul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, susţinând că sunt contrare art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât actul normativ a fost adoptat fără a se fi solicitat avizul Consiliului Legislativ.

În motivarea excepţiei, apelantul a arătat că actul normativ criticat a fost adoptat cu încălcarea exigenţelor legale şi constituţionale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ, invocând în acest sens art. 79 alin. (1) din Constituţie şi alte prevederi ale unor acte normative cu forţă juridică inferioară. A invocat de asemenea decizia Curţii Constituţionale nr. 140/2019, par. 80, şi decizia Curţii Constituţionale nr. 229/2020, par. 46-48 şi 51. Din consultarea fişei legislative a actului normativ (Legea nr. 209/2017 a Senatului), adoptarea O.U.G. nr. 59/2017 la 4.08.2017 fără a avea avizul Consiliului Legislativ este demonstrată prin avizul acestei instituţii nr. 644/7.08.2017, din care rezultă că, după adoptarea O.U.G. nr. 59/2017, Secretariatul General al Guvernului, prin adresa nr. x/7.08.2017, a solicitat avizul Consiliului Legislativ. Chiar în ziua adoptării, 4.08.2017, Guvernul a şi adoptat hotărârea privind supunerea spre adoptare a proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

A dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 1 şi 3 şi ale art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

A respins în rest, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

A suspendat judecarea cauzei - apel formulat de apelantul reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 3607, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă la data de 21.12.2020, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele pârâte Casa Sectorială de Pensii din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Comisia de Contestaţii din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne, - până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a deciziei ce va fi pronunţată de Curtea Constituţională asupra excepţiei de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză.

În motivare, curtea de apel a reţinut că art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 obligă instanţa să îşi expună opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

A constatat că înscrisurile depuse la dosar nu sunt suficiente pentru a se putea reţine că O.U.G. nr. 59/2017 a fost adoptată fără a se fi solicitat (şi obţinut) avizul Consiliului Legislativ.

Astfel, deşi avizul Consiliului Legislativ nr. x/7.08.2017 poartă o dată ulterioară celei a adoptării actului normativ (4.08.2017), conţinutul avizului este încorporat în cuprinsul acestuia. Chiar apelantul a sesizat că "absolut toate observaţiile şi propunerile Consiliului Legislativ formulate prin avizul cu nr. x din 7 august 2017 sunt inserate în O.U.G. nr. 59 din 4 august 2017".

Chiar dacă, în opinia apelantului, această împrejurare "demonstrează caracterul îndoielnic şi contradictoriu al adoptării actului normativ în discuţie", Curtea de apel a apreciat că avizul, indiferent ce dată ar purta, nu putea să nu fi existat la 4.08.2017, când a fost adoptată O.U.G. nr. 59/2017, de vreme ce Guvernul a ţinut cont de el, schimbând până şi denumirea actului normativ, potrivit observaţiei de la pct. 5 lit. a) din aviz.

Curtea de apel a reţinut că revine Curţii Constituţionale să aprecieze asupra efectelor inadvertenţei mai sus menţionate, legate de data avizului, efectuarea unor demersuri probatorii suplimentare legate de procedura adoptării actului normativ criticat excedând competenţei sale.

În concluzie, s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă în ceea ce priveşte art. VII pct. 1 şi 3 şi art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 şi inadmisibilă în rest, astfel încât Curtea de apel a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 1 şi 3 şi ale art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Totodată, Curtea de apel a respins în rest, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât celelalte dispoziţii ale O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Totodată, Curtea de apel a dispus înaintarea către Curtea Constituţională a prezentei încheieri, împreună cu cererea de chemare în judecată, întâmpinările la cererea de chemare în judecată, sentinţa civilă pronunţată în primă instanţă, cererea de apel şi întâmpinările la apel şi înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, certificate pentru conformitate cu originalul, precum şi cu lista întocmită de instanţa de judecată cuprinzând datele necesare pentru realizarea procedurii de citare a părţilor.

În baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel a suspendat judecata cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a deciziei ce va fi pronunţată de Curtea Constituţională asupra excepţiei de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză.

În acest sens, curtea de apel a avut în vedere că dezlegarea în fond a cauzei depinde de existenţa sau inexistenţa dreptului la stabilirea pensiei de serviciu nete în cuantum neplafonat la nivelul salariilor nete din baza de calcul al pensiei, a cărui existenţă sau inexistenţă depinde de măsura în care prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel cum s-a reţinut deja în cadrul analizei admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, dacă aceste prevederi ar fi declarate neconstituţionale, nu s-ar mai putea invoca dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, în varianta rezultată în urma modificării operate prin O.U.G. nr. 59/2017, pentru plafonarea pensiei militare nete de serviciu cuvenite apelantului la media salariilor nete din baza de calcul al pensiei. Or aceasta reprezintă chestiunea litigioasă în cauză, astfel că legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei este evidentă.

Deşi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial nu se produce de drept, sunt aplicabile prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind suspendarea facultativă, lăsată de legiuitor la aprecierea instanţei care sesizează Curtea Constituţională.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că se impune suspendarea cauzei, având în vedere atât caracterul decisiv al deciziei Curţii Constituţionale în privinţa existenţei sau a inexistenţei drepturilor deduse judecăţii, cât şi faptul că suspendarea a fost solicitată chiar de către apelant prin cererea scrisă depusă în data de 15.06.2021.

Împotriva încheierii din 15 iunie 2021, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestaţii a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată şi repunerea cauzei pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în vederea soluţionării acesteia.

Recurentul critică încheierea de şedinţă cu privire la suspendarea judecăţii dispusă de către instanţă, motivat de faptul că sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu constituie un motiv de suspendare a procesului civil, neregăsindu-se printre cazurile de suspendare de drept sau facultativă prevăzute de C. proc. civ.

Arată că, în forma iniţială a legii, respectiv art. 23 alin. (6) prevedea posibilitatea suspendării judecăţii, prin încheiere motivată, pe perioada soluţionării excepţiei de către Curtea Constituţională, iar prin Legea nr. 138/1997 pentu modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale au fost modificate aceste dispoziţii, prevăzându-se suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluţionării excepţiei -art. 29 alin. (5).

Ulterior, această măsură care a fost înlăturată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin care a fost abrogat alin. (5) al art. 29 şi a fost introdus un nou caz de revizuire, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Recurentul-pârât menţionează Decizia nr. 1106/2010 prin care Curtea Constituţională, prin controlul de constituţionalitate exercitat a priori, a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată cu privire la dispoziţiile Legii nr. 177/2010, reţinând, printre altele, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de către părţi este folosită de multe ori pentru a întârzia judecarea cauzelor. Numărul extrem de ridicat al dosarelor aflate pe rolul CCR ca urmare a invocării frecvente a excepţiilor determină ca soluţionarea acestora să dureze extrem demult, în detrimentul celerităţii judecăţii cauzelor.

Curtea a mai reţinut că aceasta reglementare "asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât si la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa."

Totodată, recurentul arată că, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că "abrogarea măsurii suspendării de drept este însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Astfel, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate este admisă şi legea, ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau ordonanţă ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, ml pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare, au fost declarate neconstituţionale, iar, până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale, hotărârea prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia a devenit definitivă, persoanele prevăzute de lege pot cere revizuirea acestei hotărâri."

Intimata-pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, apreciind că susţinerile recurentului se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii.

Examinând încheierea recurată în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a judecării cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, a deciziei ce va fi pronunţată de Curtea Constituţională a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 1 şi 3 şi ale art. X cu referire la art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin recursul dedus judecăţii, recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestaţii a pus în discuţie aplicarea greşită, de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind dispusă în mod greşit măsura suspendării cauzei, drept pentru care încheierea recurată va fi examinată din perspectiva susţinerilor susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile invocate de recurent în sensul nelegalei admiteri a cererii de suspendare a judecăţii apelului, în lipsa existenţei unor prevederi procesuale exprese care să abiliteze instanţa în a dispune o asemenea măsură în cazul admiterii cererii de sesizare cu o excepţie de neconstituţionalitate, în contextul abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi al instituirii cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 Noul C. proc. civ., nu pot fi primite de instanţa de recurs.

Temeiul juridic în considerarea căruia instanţa sesizată a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi", reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, oferind judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei.

Astfel, lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri, instanţa de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunităţii măsurii, inclusiv cu luarea în considerare a poziţiei procesuale a părţii care a solicitat oprirea cursului judecăţii, în condiţiile în care interesul soluţionării cu celeritate a cauzei îi aparţine; în egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este condiţionată de respectarea dreptului la un proces echitabil şi a obligaţiei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil în vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi a respectării principiului aflării adevărului, instanţa fiind datoare să valorifice dispoziţiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.

Înalta Curte apreciază că, pentru identitate de raţiune, aceleaşi argumente se dovedesc valabile şi din perspectiva criticii vizând introducerea cazului de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., existenţa cazului de revizuire neînlăturând per se posibilitatea suspendării facultative a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

De asemenea, instanţa supremă apreciază că instanţa de apel, faţă de actele dosarului şi de susţinerile părţilor, a considerat în mod corect că dezlegarea pricinii depinde în mod necesar de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, inclusiv în considerarea poziţiei procesuale a apelantului-reclamant, care a solicitat oprirea cursului judecăţii, în condiţiile în care îi aparţinea interesul soluţionării cu celeritate a cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că din perspectiva cerinţelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură, argumentele recurentului nu relevă niciun viciu de legalitate a încheierii recurate, care să atragă casarea acesteia.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Contestaţii împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - COMISIA DE CONTESTAŢII împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.