Revision for contradictory judgments denied due to lack of identity of subject matter and parties

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată, la data de 3.10.2017, pe rolul Judecătoriei Oraviţa sub nr. x/2017, contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina, prin Primar, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul A., ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea totală a formelor de executare reprezentând Somaţia nr. 536/15.09.2017, emisă în dosarul de executare silită nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B., anularea în tot a însăşi executării silite, întoarcerea executării silite prin obligarea intimatului la restituirea sumelor consemnate la dispoziţia executorului judecătoresc, precum şi a tuturor sumelor realizate până la data ridicării popririlor înfiinţate asupra conturilor, suspendarea executării silite din dosarul de executare silită nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc B. până la soluţionarea cauzei.

În drept, contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia la executare pe dispoziţiile art. 711-719 C. proc. civ.

Intimatul a formulat cerere reconvenţională, prin care, având în vedere dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., a solicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea nejustificată timp de 4 ani şi 9 luni a executării sentinţei civile nr. 1084/26.02.2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2012, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 209, art. 720, art. 1349, art. 1357 C. proc. civ., art. 1530 şi art. 1531 din Noul C. civ., art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie.

Prin sentinţa civilă nr. 243 din 10 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Oraviţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intimatul A. prin întâmpinare, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentare în instanţă a UAT Anina, invocată de intimatul A. prin întâmpinare, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatoarea UAT Anina, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva Somaţiei nr. x/15.09.2017, emisă în dosarul de executare silită nr. x/2013 al BEJ B., şi a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 1084/2013 şi sentinţa civilă nr. 2357/2015. Totodată, a obligat contestatoarea la plata sumei de 286 RON cheltuieli de judecată către intimatul A..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina, prin Primar, cât şi intimatul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă sub nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta-contestatoare Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina, prin Primar în contradictoriu cu intimaţii A. şi Biroul Executorului Judecătoresc B. împotriva sentinţei civile nr. 243/10.04.2018, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. x/2017.

A admis apelul declarat de apelantul-intimat A., în contradictoriu cu intimata-contestatoare Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 243/10.04.2018, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. x/2017.

A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intimatul A.; a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina, prin Primar, în contradictoriu cu intimaţii A. şi Biroul Executorului Judecătoresc B., şi în consecinţă a anulat Somaţia nr. 536/15.09.2017, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2013, cu privire la suma de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada 1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON) şi contravaloare onorariu expert contabil (500 RON), precum şi Adresa de înfiinţare a popririi asupra contului pe care debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina îl are la A.J.F.P.-Trezoreria Reşiţa până la concurenţa sumei de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON) şi contravaloare onorariu expert contabil (500 RON).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins cererea formulată de apelantul-intimat A., de obligare a contestatoarei Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina la plata unei despăgubiri întemeiate pe disp. art. 720 şi art. 906 din Noul C. proc. civ.

A compensat parţial cheltuielile de judecată şi a obligat pe contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina să-i plătească intimatului A. suma de 297,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la 22.11.2019, sub nr. x/2019, revizuientul A. a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a revizuirii şi admiterea cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 539/A din 04.10.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, deoarece există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad şi de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primelor hotărâri, reprezentate de sentinţa civilă nr. 2357/08.12.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2013, respectiv decizia civilă nr. 98/A din 28.02.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, referitoare la dosarul execuţional nr. x/2013 a BEJ B., ce are la bază titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1084 din 26.02.2013 a Tribunalului Caraş-Severin, pronunţată în dosarul nr. x/2012, precum şi sentinţa civilă nr. 926/25.10.2017 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. x/2017, prin care instanţa a obligat debitorul Primarul Oraşului Anina, în favoarea creditorului A., la plata de 0,5%/zi de întârziere, cu titlu de penalitate, până la executarea obligaţiei prevăzută în titlul executoriu-sentinţa civilă nr. 1084/26.02.2013, pronunţată de către În drept, a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata UAT Anina a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardiv formulată şi, în subsidiar, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 68 din 03.03.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a completului specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din secţia I-a Civilă a Tribunalului Caraş-Severin, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de judecare a cererii de revizuire formulată de revizuentul- apelant A., în contradictoriu cu intimata-apelantă U.A.T. Anina şi intimatul B.E.J. B., în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că revizuentul A. a invocat faptul că există două hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţe diferite de acelaşi grad în aceeaşi cauză, respectiv, decizia civilă nr. 98/A din 28 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. x/2016 şi decizia civilă nr. 539/A din 04.10.2019, a cărei revizuire se solicită, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2018.

Tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 510 alin. (2), (3), art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale la data de 13 martie 2020. Prin încheierea civilă pronunţată la data de 22 iunie 2020 Curtea de Apel Timişoara a admis cererea formulată de revizuientul A. şi a dispus repunerea acestuia în termenul de formulare a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 539/A/04.10.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, respingând excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 366 din 8 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 539 din 04.10.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii Bej B. şi cu UAT Anina.

Totodată, a obligat revizuentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata UAT Anina în calea de atac în cuantum de 1.200 RON.

La data de 2 august 2020, recurentul-revizuent A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 366 din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recurentul a susţinut că decizia atacată este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea greşită a textelor de lege referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Astfel, recurentul a arătat că, pentru a pronunţa decizia civilă recurată, instanţa a reţinut în motivare că, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2016, revizuentul consideră că omisiunea Tribunalului Caraş-Severin de a analiza în cadrul dosarului nr. x/2017 autoritatea de lucru judecat în raport cu această decizie a avut drept consecinţă admiterea eronată a apelului formulat de Unitatea Administrativ-Teritorială Anina.

De asemenea, Curtea de Apel Timişoara a constatat că acest motiv de revizuire nu subzistă în condiţiile în care prin decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost anulată doar somaţia nr. 536/15.09.2017 şi adresa de înfiinţare a popririi.

Pe de altă parte, s-a argumentat că, în dosarul nr. x/2016, obiectul analizei instanţei l-au constituit actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. x/2013 până la data de 02.09.2016, când a fost înregistrată contestaţia pe rolul Judecătoriei Oraviţa, aşadar nu şi somaţia nr. 536/15.09.2017 şi adresa de înfiinţare a popririi ce i-a succedat.

Totodată, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că soluţia cuprinsă în decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, de menţinere a actelor de executare silită anterioare somaţiei nr. x/15.09.2017, este în concordanţă cu soluţia cuprinsă în decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respinsă contestaţia la executare formulată de debitoare.

Cu toate acestea, recurentul a arătat că, în opinia sa, în realitate, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut în considerentele deciziei nr. 98/A/28.02.2019, pronunţate în dosarul nr. x/2016, că motivul de apel referitor la faptul că partea contestatoare a fost reintegrată în muncă prin dispoziţia nr. x/07.11.2013 şi nu mai are dreptul la drepturi salariale din data de 07.11.2013 până la data de 01.08.2016, este neîntemeiat, întrucât, prin decizia civilă nr. 352/26.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2014 s-a anulat decizia de concediere nr. 1/2014, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior şi a fost obligată UAT Anina să plătească despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, cu începere de la 04.02.2014 şi până la data integrării.

Constatarea instanţei din cuprinsul considerentelor deciziei menţionate, a susţinut recurentul, conform cărora reintegrarea dispusă anterior nu a fost reală, întrucât a fost stabilită pe un post inexistent, menţinându-se obligaţia UAT Anina, impusă prin sentinţa civilă nr. 1084/2013 pronunţată de către Tribunalul Caras-Severin în dosar nr. x/2012, de reintegrare şi plata drepturilor salariale începând cu data de 29.08.2012, are ca şi consecinţe stabilirea unei obligaţii de plată a drepturilor salariale începând cu data de 29.08.2012 şi până la o dată a reintegrării, ulterioară datei de 26 martie 2015, data pronunţării deciziei nr. 352/2015 a Curţii de Apel Timişoara.

Or, a susţinut recurentul, intimata UAT Anina, nu a făcut în faţa instanţei dovada reintegrării acestuia în funcţia deţinută anterior concedierii din data de 29.08.2012, conform sentinţei civile nr. 1084/26.02.2013, pronunţată de către Tribunalul Caras-Severin în dosar nr. x/2012.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel, analizând o stare de fapt, ce privea a treia concediere a sa şi care nu avea relevanţă în contestaţia la executare ce făcea obiectul dosarului x/2017, a încălcat principiului disponibilităţii.

În acest context, a susţinut recurentul, se poate stabili fără drept de tăgadă, faptul că intimata UAT Anina nici în primă instanţă, nici în apel nu a făcut dovada punerii în executare în spiritul şi litera legii a sentinţei civile nr. 1084/2013, pronunţată de către Tribunalul Caras-Severin în dosar nr. x/2012, în ceea ce priveşte reintegrarea şi plata salariilor, sentinţă ce reprezintă titlul executoriu în dosarul execuţional 536/2013 a BEJ B., arătând instanţei doar că, începând cu data de 30.05.2016, recurentul nu mai avea calitatea de angajat, iar intimata nu a demonstrat cu înscrisuri că recurentul fost reintegrat efectiv pe funcţia de consilier juridic conform sentinţei civile menţionate.

Recurentul a expus în continuare considerente teoretice privind instituţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, s-a arătat că excepţia autorităţii de lucru judecat se fundamentează pe prezumţia că o hotărâre judecătorească reflectă adevărul judiciar.

Mecanismul de rezolvare a încălcării autorităţii de lucru judecat se menţine prin reglementarea motivului corespunzător pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, însă i se adaugă şi posibilitatea invocării încălcării autorităţii de lucru judecat ca motiv de recurs.

Reluarea judecăţii şi nesocotirea autorităţii de lucru judecat echivalează cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice care reprezintă un principiu fundamental al statului de drept.

Prezumţia că o hotărâre reflectă adevărul judiciar corespunde efectului sau, mai exact, funcţiei pozitive a autorităţii de lucru judecat, conform căreia cele statuate printr-o hotărâre nu mai pot fi contrazise ulterior în alt proces.

Prezumţia şi excepţia de lucru judecat se subsumează conceptului de autoritate de lucru judecat ca principal efect al hotărârii judecătoreşti. Instituţia autorităţii de lucru judecat, fie că are ca fundament prezumţia de adevăr exprimat în hotărâre, fie că este întemeiată pe ideea de imutabilitate jurisdicţională, constituie cel mai important efect al hotărârii judecătoreşti şi îşi găseşte jusificarea în necesitatea asigurării stabilităţii juridice.

Articolul 430 alin. (1) C. proc. civ. tranşează problema momentului în care autoritatea de lucru judecat se ataşează hotărârii judecătoreşti. Astfel, o hotărâre are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, si nu de la momentul în care dobândeşte caracter executoriu ori devine definitivă.

Articolul 431 C. proc. civ. consacră efectele lucrului judecat sub forma efectului negativ, oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În final, recurentul a susţinut că trebuie accentuat scopul autorităţii de lucru judecat în ambele manifestări ale sale.

Prin întâmpinarea depusă la 10 noiembrie 2020, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 513 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că în cuprinsul acestuia se reiau toate criticile invocate şi pe calea revizuirii şi că nu este incident niciunul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Motivele de recurs invocate se referă din nou la excepţia autorităţii de lucru judecat susţinută de recurent şi în cadrul cererii de revizuire, arătându-se că ar exista contrarietate între decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul x/2017, pe de o parte, şi sentinţa civilă nr. 2357/08.12.2015 pronunţată în dosarul x/2013, decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul x/2016 şi sentinţa civilă nr. 926/25.10.2017 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul x/2017, pe de altă parte.

Prin răspunsul la întâmpinare depus, la 14 decembrie 2020, recurentul a arătat că, în raport cu Decizia nr. 17/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii şi faţă de faptul că cererea de revizuire a fost motivată în drept de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil.

Recurentul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a doamnei avocat C., arătând că nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către doamna avocat nu sunt asumate de intimata UATO Anina prin semnătura reprezentantului legal şi prin aplicarea ştampilei.

Astfel, a arătat că, în conformitate cu art. (1) din O.U.G. nr. 26/2012 autorităţile si instituţiile publice ale administraţiei publice centrale si locale, indiferent de modul de finanţare si de subordonare care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridica nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă sau de reprezentare. Această din urmă condiţie este îndeplinită, întrucât UAT Anina îl are angajat în funcţia de consilier juridic pe D..

De asemenea, potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, în situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă sau de reprezentare necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de aceasta natură, în condiţiile legii. Or, doamna avocat C. nu a făcut dovada că intimata UATO Anina a achiziţionat servicii juridice cu cabinetul de avocatură a acesteia, la dosar nefiind depusă o copie a contractului de achiziţie încheiat în condiţiile legii şi nici nu există o hotărâre adoptată de Consiliul Local Anina pentru achiziţionarea serviciului juridic şi acceptarea preţului acestuia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 aprilie 2021 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina, prin Primar a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului său, invocată de recurentul-revizuent, susţinând că recursul este admisibil în principiu, conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând susţinerile din întmpinare.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia netimbrării recursului invocată de intimata U.A.T. Oraş Anina, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a intimatei U.A.T. Oraş Anina, invocată de recurent, a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia la 12 octombrie 2021, ora. 11,00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia casarea unei decizii poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reţine că invocarea acestuia presupune tocmai ignorarea autorităţii de lucru judecat, iar nu greşita sa valorificare, motiv pentru care susţinerile din recurs nu pot fi integrate acestui motiv de casare.

Criticile formulate de recurentul-revizuent A. vizează faptul că, prin decizia recurată, instanţa de revizuire a interpretat greşit textele de lege referitoare la autoritatea de lucru judecat, respectiv art. 430 şi 431 C. proc. civ., aşa încât vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă acestea nu pot fi primite.

Demersul judiciar al recurentului A. în etapa căii de atac a revizuirii a fost fundamentat pe existenţa unor hotărâri potrivnice, sub motiv că decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin, pronunţată în dosarul nr. x/2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a mai multor hotărâri, respectiv a sentinţei civile nr. 2357 din 8 decembrie 2015 pronunţate de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2013, a deciziei civile nr. 98/A din 28 februarie 2019 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2016 şi a sentinţei civile nr. 926 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. x/2017.

Este de subliniat că instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Totodată, cum corect s-a reţinut şi prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiţionată de împrejurarea ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în cel de-al doilea proces, sau dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei, întrucât soluţia contrară ar fi de natură să nesocotească autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de a doua hotărâre.

Prin urmare, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Se impune precizarea faptului că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii pentru hotărâri potrivnice nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre aceste hotărâri considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, în caz afirmativ procedând la anularea ultimei hotărâri.

În ceea ce priveşte admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, aceasta presupune, aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Timişoara, întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, una dintre acestea fiind aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat, ori, deşi invocată, aceasta să nu se fi analizat.

Astfel, efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni; stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză, iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, respectiv interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Astfel cum rezultă din textul anterior menţionat, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod, legiuitorul a consacrat, în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În speţă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că instanţa de revizuire a dat eficienţă atât efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, cât şi efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Sub acest aspect, instanţa de revizuire a constatat că, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 2357 din 8 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2013, tribunalul a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la dispoziţiile deciziei civile nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin pronunţate în dosarul nr. x/2017, constatând că prin această primă hotărâre s-a tranşat cuantumul despăgubirilor la care avea dreptul recurentul-revizuent în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1084 din 26 februarie 2013, calculate până în aprilie 2015 (51.395 RON), efectele puterii de lucru judecat a acestei hotărâri fiind pe deplin recunoscute.

Totodată, cu privire la decizia civilă nr. 98/A din 28 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2016, curtea de apel a reţinut în mod corect că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât prin decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin s-a anulat doar Somaţia nr. 536/15.09.2017, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2013, cu privire la suma de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada 1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON) şi Adresa de înfiinţare a popririi asupra contului debitoarei Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina până la concurenţa sumei de 18.509 RON, reprezentând contravaloare drepturi salariale cuvenite şi neachitate pentru perioada 1.01.2017-31.08.2017 (18.009 RON), fiind menţinute actele de executare silită anterioare.

Or, în dosarul nr. x/2016 au fost analizate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 536/2013 până la data de 02.09.2016, când a fost înregistrată contestaţia pe rolul Judecătoriei Oraviţa, nefăcând obiectul cauzei Somaţia nr. 536/15.09.2017 şi Adresa de înfiinţare a popririi aferentă, analizate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Caraş-Severin.

Prin urmare, în mod legal a reţinut instanţa de revizuire că:

"soluţia cuprinsă în decizia civilă nr. 539/A/04.10.2019 contestată în prezentul dosar, de menţinere a actelor de executare silită anterioare somaţiei nr. x/15.09.2017, este în concordanţă cu soluţia cuprinsă în decizia civilă nr. 98/A/28.02.2019 prin care a fost respinsă contestaţia la executare formulată de debitoare."

Referitor la sentinţa civilă nr. 926 din 25 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. x/2017, instanţa de revizuire corect a argumentat faptul că revizuentul nu a indicat în ce măsură decizia civilă nr. 539/A din 4 octombrie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin, pretins contradictorie, încalcă autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri. Totodată, curtea de apel a reţinut că între litigiul pendinte şi litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 nu există identitate de părţi, în condiţiile în care pertinenţa cererii de obligare la plata penalităţilor de întârziere a fost analizată în raport de două entităţi juridice distincte, respectiv Primarul Oraşului Anina într-un dosar şi Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina, în cel de-al doilea dosar, astfel că prin ultima decizie nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 926/25.10.2017 a Judecătoriei Oraviţa.

Ca atare, nu se poate reproşa instanţei de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că atât considerentele cât şi dispozitivul hotărârilor invocate nu sunt contradictorii şi pot fi puse în aplicare.

Critica privind încălcarea de către instanţa de revizuire a principiului disponibilităţii, motivat de faptul că instanţa a analizat o stare de fapt ce privea o a treia concediere a recurentului şi care nu avea relevanţă în contestaţia la executare ce făcea obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin este nefondată, întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. de către instanţă, în considerarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi a faptelor pe care se întemeiază.

A examina raţionamentul referitor la modul în care instanţa ce a pronunţat decizia atacată cu revizuire s-a raportat la elementele autorităţii de lucru judecat ar însemna a efectua un control judiciar asupra acestei hotărâri, ceea ce nu mai este posibil, respectiva decizie fiind definitivă, iar revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un recurs deghizat.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei (a se vedea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 366 din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 366 din 8 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.