Legal assistance contract and 10% success fee upheld as valid after appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani, la 20 noiembrie 2019, sub nr. la nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. Goleşti a chemat în judecată Cabinetul de Avocat "B.", să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de asistenţă juridică nr. x din 01.06.2010 şi a actelor adiţionale la acesta şi a clauzei privind onorariul de succes de la art. 2.1.

Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 502 din 31 ianuarie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 71/2020 din 20 octombrie 2020, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii, lipsei de interes şi autorităţii de lucru judecat invocate de pârât; a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta la 15.975,64 RON cheltuieli de judecată către pârât.

Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal a pronunţat încheierea din 29 octombrie 2020, prin care a admis cererea formulată de pârâtul Cabinet de Avocat "B." şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 71 din 20 octombrie 2020, în sensul menţionării cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de reclamantă pârâtului ca fiind 6.500 de RON în loc de 15.975,64 RON cum din eroare s-a trecut iniţial.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel pârâtul Cabinet de Avocat "B." şi reclamanta S.C. A. S.R.L., aceasta din urmă apelând şi încheierea de şedinţă din 29.10.2020.

Prin decizia nr. 64/2021 din 3 martie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 71 din 20 octombrie 2020 şi a încheierii de şedinţă din 29 octombrie 2020 pronunţate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2019.

A respins ca nefondat apelul incident declarat de Cabinet de avocat "B." împotriva sentinţei civile nr. 71 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material, deoarece instanţa de apel a ignorat în mod eronat atât prevederile C. civ., cât şi prevederile legislaţiei profesiei de avocat în România (Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011) ce reglementează obiectul contractului de asistenţă juridică. Ambele sedii legislative impun o formă clară şi determinată a obiectului acestuia, aspect neglijat de către Curtea de Apel Galaţi.

Mai arată că, în mod nejustificat, chiar dacă prevederile legale referitoare la condiţiile şi modul de stabilire a clauzei referitoare la onorariul de succes nu comportă nuanţări, instanţa de apel a consfinţit o aplicarea greşită a acestora şi a constatat în mod eronat că elementul alea aferent onorariului de succes ar fi compatibil cu specificul contractului de asistenţă juridică.

Recurenta-reclamantă consideră că argumentele eronate ale Curţii de Apel Galaţi referitoare la criticile ce vizează executarea contractului încalcă prevederile art. 713 alin. (2) din C. proc. civ.. Societatea consideră că aceste argumente formulate sunt esenţiale pentru a demonstra lipsa de validitate a clauzei 2.1. din Contract. Mai mult, faptul că unele dintre aceste argumente au fost formulate şi în cadrul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Vrancea nu reprezintă un motiv de incompatibilitate cu prezenta cauză, de vreme ce finalitatea invocării acestora este diferită (constatarea nulităţii).

Nu în ultimul rând, recurenta susţine că instanţa de apel a ignorat în totalitate raţionamentul corect pe care l-a expus reclamanta în aplicarea prevederilor referitoare la interdicţia pactului de quota litis.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta-reclamantă arată, sub un prim aspect, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile referitoare la obligativitatea caracterului determinat al obiectului contractului, pe de o parte prevederile generale ale C. civ. referitoare la obiectul contractului (art. 1125 alin. (2), art. 1167), astfel cum reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale, iar pe de altă parte, prevederile speciale aplicabile în materia contractului de asistenţă juridică, prevăzute de Statut, inter alia, în cadrul art. 108 alin. (1), art. 133 alin. (1) şi art. 126 alin. (3), din care, prin coroborarea acestora, rezultă imperativul existenţei unui obiect determinat.

Susţine că din lecturarea dispoziţiilor art. 1225 alin. (1) din C. civ., obiectul contractului îl reprezintă "operaţiunea juridică, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale", aşadar o operaţiune juridică individualizată. Or, intimatul, în Contractul a cărui nulitate parţială a fost solicitată, după cum se poate observa din cuprinsul art. 1, a enumerat o multitudine de operaţiuni juridice aferente art. 3 din Lege pe care nu le-a circumscris în niciun fel intereselor societăţii reclamante.

Totodată, art. 126 alin. (3) din Statut prevede expres faptul că:

"Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului."

Prin urmare, recurenta-reclamantă susţine că afirmaţia Curţii de Apel Galaţi în sensul că mandatul dat intimatului reprezintă un mandat general sunt fundamental greşite şi contrazic voinţa legiuitorului. De vreme ce legea specială ce reglementează contractul de asistenţă juridică califică automat funcţia de mandat special în cazul în care sunt menţionate activităţile prevăzute de art. 3 din Contract, rezultă dincolo de orice îndoială că prezentul Contract trebuie calificat ca fiind un mandat special. În acest sens invocă jurisprudenţa Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, subliniază recurenta că inclusiv din perspectivă gramaticală, această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât textul art. 122 alin. (1) lit. c) din Statut conţine o conjuncţie disjunctivă ce are rolul de deosebi, pe de-o parte, ipoteza în care contractul poate fi limitat la una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de art. 3 din Lege şi pe de altă parte, ipoteza în care contractul nu este limitat la niciuna dintre activităţile prevăzute de art. 3 din Lege. Arată că acest din urmă caz, al mandatului general, conferă avocatului dreptul de administrare şi conservare a patrimoniului, iar nu actele de dispoziţie aferente unei proceduri judiciare.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că acest Contract, în al cărui obiect sunt menţionate expres activităţi prevăzute la art. 3 din Lege, reprezintă un mandat general; Curtea de Apel Galaţi a procedat la negarea caracterului de mandat special al Contractului în cauză, preluând în mod automat argumentaţia instanţei de fond şi făcând abstracţie de întreg cadrul normativ expus de reclamantă prin cererea de apel. Procedând în acest sens, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile exprese ale legii speciale care consacră în mod evident caracterul de mandat special al operaţiunilor prevăzute în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică.

Recurenta-reclamantă susţine aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel în ceea ce priveşte clauza referitoare la onorariul de succes.

În ceea ce priveşte natura juridică a art. 2.1. din Contract referitoare la onorariul de succes, caracterul aleatoriu este o caracteristică a acestei clauze, prin raportare la art. 1373 C. civ.. Astfel, pe când obligaţia de a plăti un onorariu fix (forfetar) este corelativă unei obligaţii de diligenţă din partea avocatului, onorariul de succes este corelativ unei obligaţii de rezultat, afectată de un eveniment incert, astfel cum prevede art. 1481 C. civ. (atingerea unui rezultat constând în dobândirea drepturilor patrimoniale).

Având în vedere această distincţie, se poate concluziona că onorariul fix (forfetar) este datorat pentru îndeplinirea obligaţiei de mijloace constând în activităţile întreprinse de avocat, pe când onorariul de succes este datorat doar în cazul în care evenimentul incert la data încheierii Contractului devine sigur ca realizare.

Totodată, susţine că legislaţia profesiei de avocat se află în deplină concordanţă cu cele menţionate, aspect ce reiese din lecturarea art. 130 alin. (4) şi (6) din Statut. Cu alte cuvinte, aceste dispoziţii speciale reprezintă aplicarea normelor generale în cazul particular al contractului de asistenţă juridică.

În concluzie, având în vedere normele materiale încălcate cât şi practica jurisprudenţială exprimată în acest sens, recurenta-reclamantă solicită instanţei de recurs să constatate nelegalitatea deciziei recurate cu privire la acest aspect.

Recurenta-reclamantă susţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 713 alin. (2) din C. proc. civ.

Arată că a învederat mai multe motive instanţei de apel pentru care clauza art. 2.1. din Contract este nulă pentru lipsa caracterului aleatoriu (posibilitatea reală a unui câştig şi riscul unei pierderi) şi pentru lipsa de proporţionalitate între rezultat şi cuantumul onorariului pretins; în ciuda acestui fapt, instanţa de apel le-a respins sub pretextul că sunt aspecte "care nu contestă valabilitatea contractului de asistenţă juridică, ci doar executarea acestuia."

Faţă de acest considerente, precizează că normele C. civ. cât şi cele ale C. proc. civ. nu consacră incompatibilitatea argumentelor referitoare la executarea contractului pentru a susţine nevalabilitatea acestuia şi că argumentele de fond exprimate de reclamantă în cadrul dosarului nr. x/2018 de pe rolul Tribunalului Vrancea având ca obiect contestaţie la executare au fost formulate pentru a susţine nelegalitatea executării silite, aşadar pentru o finalitate diferită.

Or, în prezenta cauză, consideră că instanţa de apel în mod greşit a apreciat astfel de argumente ca fiind exclusiv de executare. Subliniază că aceste critici sunt, de fapt, esenţiale pentru a demonstra caracterul nevalabil al onorariului de succes.

Curtea de Apel Galaţi a încălcat flagrant prevederile art. 130 din Statut ce reglementează pactul de quota litis şi a ignorat cu desăvârşire argumentele recurentei ce dovedesc încadrarea prezentei situaţii de fapt în cadrul acestor prevederi legale.

Astfel cum a învederat şi în faţa instanţei de fond, recurenta susţine că şi dacă s-ar admite prin absurd că intimatul este îndreptăţit la perceperea unui onorariu de succes, ca urmare a pretinsei soluţionări a dosarului nr. x/2014 de pe rolul Tribunalului Vrancea, a arătat că acest cuantum de 10% ar fi trebuit raportat la valoarea la care societatea a fost obligată să restituie suma de 44.990,16 RON către APIA, în niciun caz la suma pretinsă prin intermediul executării silite (astfel cum rezultă din Procesul-Verbal nr. x de constatare încheiat la data de 05.07.2012 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură).

Cabinetul de avocat nu a prestat în dosarul nr. x/2014 niciun fel servicii, nici de redactare, nici de reprezentare, ceea ce constituie, în opinia recurentei, încă un motiv care fundamentează lipsa de temei a pretinderii unui onorariu de succes. Forma iniţială în care a fost încheiat Contractul nu avea un onorariu fix (forfetar) stabilit, ceea ce echivalează practic cu o lipsă a acestuia. Implicit, această lipsă a onorariului pentru obligaţiile de diligenţă specifice avocatului denotă în mod evident că elementul determinant faţă de care intimatul a contractat a fost exclusiv onorariul de succes în cuantum de 10 % din valoarea obiectului litigiilor în care a fost asigurată repezentarea clientului. Ulterior modificării formei iniţiale a Contractului, onorariul fix de 1500 RON/2500 RON plus TVA are un caracter profund derizoriu, raportat la pretinsa valoare a obiectului dosarului x/2014

În concluzie, pentru toate argumentele expuse, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru o corectă soluţionare, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, constatarea nulităţii parţiale a Contractului de asistenţă juridică. De asemenea, solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată avansate în prezenta cauză, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Preliminar, Înalta Curte va stabili premisele analizei de nelegalitate care va fi efectuată în această etapă procesuală, pe baza motivelor de recurs susţinute de către reclamanta A. S.R.L.

La data de 01.06.2010, între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi Cabinetul de Avocat B. s-a încheiat contractul de asistenţă juridică cu nr. V, obiectul vizând consultanţa juridică reprezentarea clientului în faţa instanţelor de judecată sau a altor instituţii, redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, notelor de concluzii, motivelor de apel, recurs etc, legalizarea hotărârilor judecătoreşti şi întocmirea dosarelor de executare silită, redactarea contractelor comerciale, actelor adiţionale şi ale oricăror alte acte cu specific juridic necesare în activitatea clientului.

Art. 2.1 din contract prevede un onorariu lunar cu un cuantum nespecificat şi onorariu de succes de 10% din drepturile câştigate evaluabile în bani sau din sumele reprezentând obligaţii fiscale pentru care s-a obţinut scutirea.

Contractul iniţial a fost prelungit prin actele adiţionale x/01.06.2011, y/01.06.2012, z/01.09.2012, w/01.09.2013 şi 5/01.09.2014, în ultimul act adiţional fiind prevăzută prelungirea automată în lipsa notificării de încetare.

Cât priveşte onorariul, în actul adiţional din 2012 se prevede un onorariu fix lunar de 2500+TVA şi onorariul de succes menţionat anterior.

Contractul de asistenţă juridică s-a derulat până la 27.11.2018 când s-a transmis notificarea de reziliere.

Acţiunea introductivă a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de asistenţă juridică nr. x din 01.06.2010 şi a actelor adiţionale la acesta în ce priveşte art. 2.1, invocând caracterul nedeterminat al obiectului şi nevalabilitatea cauzei pentru clauza de la art. 2.1, onorariul de succes fiind reglementat printr-un pact quota litis.

Prin motivele de recurs, subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., s-a criticat încălcarea de către curtea de apel a prevederilor art. 1125 alin. (2) şi art. 1167 din C. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 108 alin. (1), art. 133 alin. (1) şi art. 126 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, dispoziţii legale care impun existenţa unui obiect determinat al contractului de asistenţă juridică.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. c) din Statutul Profesiei de Avocat care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2005, contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995 ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare şi conservare a patrimoniului clientului.

În acelaşi sens, art. 108 alin. (1) din Statut prevede că dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori de a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia. Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepţiile prevăzute de lege [art. 108 alin. (3)].

Întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului se prevede în contract. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului. Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special [art. 126, alin. (1) - (3)].

Contrar susţinerilor recurentei, în contractul de asistenţă juridică nr. V încheiat la 01.06.2010, prelungit şi modificat prin actele adiţionale ulterioare, au fost identificate activităţile ce urmau a fi prestate de către Cabinetul de avocat în conformitate cu specificul profesiei şi dispoziţiile enunţate din C. civ., Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat.

Se constată că obiectul contractului nu putea fi individualizat la momentul încheierii contractului pentru fiecare cauză în parte; prestarea efectivă a serviciului contractat nu se putea executa decât cu încunoştiinţarea de către reclamantă a avocatului pârât la momentul ivirii necesităţii şi în baza semnării împuternicirii avocaţiale emise în baza contractului de asistenţă juridică, împuternicirea avocaţială reprezentând un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia acte de conservare, administrare sau de dispoziţie.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, în speţă, obiectul contractului de asistenţă juridică este determinat, mandatul acordat fiind unul general în baza căruia intimatul-pârât urmează să presteze serviciile juridice astfel cum sunt menţionate în cuprinsul contractului, faţă de terţi sau instanţă legitimându-se prin împuternicirea avocaţială întocmită pentru fiecare dosar.

Prin urmare, sunt nefondate susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale care prevăd caracterul de mandat special al operaţiunilor prevăzute în cuprinsul contractului de asistenţă juridică, întrucât, pentru a putea îndeplini acte procedurale de dispoziţie valabile, este suficient ca împuternicirea avocaţială bazată pe contractul de asistenţă juridică prin care a fost împuternicit în acest sens să menţioneze dreptul la săvârşirea unui act de dispoziţie expres nominalizat (astfel se respectă forma specială a mandatului).

Critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 713 alin. (2) C. proc. civ. (care fac o distincţie între titlurile executorii, în sensul că permite în cazul acelor titluri care nu sunt reprezentate de hotărâri judecătoreşti sau arbitrale şi pentru care nu există o cale procesuală specifică de desfiinţare, invocarea unor motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului) a fost formulată omisso medio, întrucât nu a fost invocată în apel, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Limitele devoluţiunii în apel au fost stabilite prin motivele din apelul reclamantei, iar aceasta nu a invocat în apel o greşită aplicare sau încălcare a dispoziţiilor art. 713 alin. (2) C. proc. civ.

Nu poate fi reţinută nici critica privind aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte clauza referitoare la onorariul de succes prevăzută la art. 2.1 din contract.

Potrivit art. 134 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, onorariile pot fi stabilite sub formă de: onorarii orare; onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes; onorarii formate din combinarea criteriilor anterioare.

Statutul profesiei de avocat stabileşte totodată, în art. 134 alin. (4) şi (6), că onorariul orar şi cel fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale. Pe de altă parte, avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat.

Posibilitatea stabilirii unui onorariu de succes este expres prevăzută de legea şi statutul profesiei de avocat şi este consfinţită de o îndelungă uzanţă. Deşi avocaţii au doar o obligaţie de diligenţă faţă de client (de a depune toate eforturile profesionale, în urmărirea interesului clientului) şi nu una de rezultat (niciun avocat nu poate garanta legal rezultatul unui proces), legea permite ca, de comun acord, avocatul şi clientul să prevadă în contractul de asistenţă juridică şi un onorariu de succes, dacă se obţine rezultatul dorit de client şi scontat a fi obţinut de avocat.

Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru ca avocatul să obţină un anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi complementar, respectiv să fie convenit împreună cu onorariul orar sau fix şi nu îl înlocuieşte pe acesta.

Spre deosebire de onorariile orare şi fixe (forfetare), care prin esenţa lor sunt datorate pentru activitatea profesională a avocatului, în funcţie de criteriile enumerate de art. 132 alin. (3) din Statut, onorariul de succes este datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său.

Într-o exprimare sintetică, numai în caz de reuşită, onorariul de succes este datorat. Cum avocatul nu îi poate garanta clientului său "succesul judiciar", rezultă că angajamentul având ca obiect stabilirea onorariului de succes este un contract aleatoriu - părţile având în vedere posibilitatea unui câştig sau riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare şi incerte (rezultatului procesului), de care depinde existenţa obligaţiei lor.

Or, în cauză, în contractul de asistenţă juridică nr. V încheiat la 01.06.2010, prelungit şi modificat prin actul adiţional din 2012 se prevede un onorariu fix lunar de 2500+TVA ce urma a fi majorat în funcţie de complexitatea cauzei şi volumul de activitate şi onorariul de succes de 10% din drepturile câştigate evaluabile în bani sau din sumele reprezentând obligaţii fiscale pentru care s-a obţinut scutirea.

În mod corect s-a constatat că nu se poate reţine lipsa cauzei, motivul încheierii contractului fiind asistenţa juridică în schimbul unui onorariu.

Susţinerile privind inexistenţa unui rezultat determinat în cadrul clauzei, în combaterea criticii privind nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1 pentru lipsa cauzei (având în vedere că elementul alea în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2014 nu există, obţinerea rezultatului în speţă fiind certă), care să îndreptăţească intimatul-pârât la onorariul de succes, au fost corect înlăturate de instanţa de apel întrucât vizează situaţia în care se contestă executarea contractului de asistenţă juridică şi nu valabilitatea acestuia, în contextul în care obiectul cauzei îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică şi a actelor adiţionale.

În acest context, sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora clauza de la art. 2.1 din contract este nulă pentru lipsa caracterului aleatoriu (posibilitatea reală a unui câştig şi riscul unei pierderi) şi pentru lipsa de proporţionalitate între rezultat şi cuantumul onorariului pretins.

Curtea de apel a făcut o corectă analiză paralelă a onorariului de succes şi a pactului de quota litis, având ca reper art. 135 alin. (1) şi (2) şi art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat.

Potrivit art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat:

"Este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact "de quota litis". În alin. (2) al acestui articol pactul "de quota litis" este definit ca fiind o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

Având în vedere cele expuse mai sus precum şi ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanţele devolutive au statuat în mod corect că onorariul convenit de părţi prin contractul de asistenţă juridică format dintr-o sumă fixă şi un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa nu îndeplineşte condiţiile unui pact de quota litis (care presupune fixarea totalităţii onorariului exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei).

Aşa fiind, Înalta Curte constată că dezlegarea dată de prima instanţă şi menţinută în apel, în sensul neîndeplinirii condiţiilor unui pact de quota litis cu privire la modalitatea de stabilire a onorariului de avocat este legală sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 135 din Statutul profesiei de avocat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 64 din 3 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 64 din 3 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.