Scope of Cassation Review: Exclusion of Merits Challenges to Moral Damages Quantification in Traffic Accident Compensation

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, la data de 24.10.2018, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale, precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data formulării ofertei neserioase a pârâtei, respectiv 07.02.2018 şi data plăţii despăgubirilor, dar şi la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2431 din 22 iulie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 60.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi a sumei în cuantum de 938,29 RON, cu titlu de daune materiale si la plata penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 60.000 euro, de la data de 07.02.2018, până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 3.000 RON, constând în onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţionale pretenţiilor admise.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. şi pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 446 din 29 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi cu intimatul-intervenient C., împotriva sentinţei civile sentinţei civile nr. 2431 din data de 22.07.2019 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

A admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A. şi cu intimatul-intervenient C. împotriva sentinţei civile sentinţei civile nr. 2431 din data de 22 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018.

A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi întârziere după trecerea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a deciziei până la achitarea sumei în totalitate.

Împotriva deciziei menţionate, pârâta B. S.A. a declarat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecarea apelului, urmând ca, în baza art. 501 alin. (1) C. proc. civ., să se indice instanţei de rejudecare diminuarea daunelor morale pe care le va acorda reclamantei.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că înţelege să critice decizia recurată referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A., faţă de faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre doar parţial motivată, încălcând astfel norme legale imperative.

Recurenta a susţinut că prin hotărârea pronunţată instanţa de apel a nesocotit jurisprudenţa în materie, neexaminând criteriul jurisprudenţial şi neanalizând în suficientă măsură jurisprudenţa naţională, precum şi cea indicată de pârâtă, prin hotărârile depuse în fata instanţei de apel, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

A considerat recurenta ca daunele acordate reclamantei nu păstrează raportul de rezonabilitate şi proporţionalitate cu dauna suferită, fiind aproape de limita maximă a despăgubirii acordate în România pentru astfel de cazuri, în condiţiile în care reclamanta a avut un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale.

Recurenta a considerat că instanţa de apel nu a motivat şi nu a argumentat în suficientă măsura respingerea apelului pe care l-a formulat, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, raportat la elementele de fapt deduse judecăţii, la apărările părţilor din proces şi la probele administrate în cauză.

În continuare, recurenta a evocat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a susţinut că, în lipsa unor criterii obiective, era imperios necesar ca instanţa de apel să se raporteze la jurisprudenţa în materie.

În acest context, recurenta a apreciat ca suma de 22.360 RON ar fi fost suficientă, pe de o parte pentru compensarea prejudiciului personal nepatrimonial, iar, pe de altă parte, această sumă nu ar fi condus la o îmbogaţire nejustificată şi excesivă, reprezentând o despăgubire echitabilă şi rezonabilă pentru victima accidentului.

A mai solicitat recurenta a se avea în vedere şi faptul că, potrivit jurisprudenţei constante a instanţelor naţionale, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu şi nu să încerce preţuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la sănătate şi integritate corporală neputând fi evaluat în bani.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că susţinerile formulate de recurenta-pârâtă se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi s-a precizat că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2021, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 29 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 octombrie 2021, ora 11:00, cu citarea părţilor.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele (înscrisurile) în stabilirea daunelor morale şi cele referitoare la situaţia de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Litigiul poartă asupra unei cereri de despăgubiri rezultate dintr-un accident de circulaţie din 3 iulie 2017, soldat cu rănirea gravă a reclamantei.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmărind o ordine cronologică, încadrarea situaţiei particulare, de speţă, în prevederile generale şi abstracte ale dispoziţiilor legale incidente, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a expune argumentele ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi temeiurile de drept incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Instanţa de apel era obligată să motiveze soluţia dată fiecărui motiv de apel formulat de părţi, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut.

Astfel, curtea de apel, analizând motivele de apel invocate de pârâtă şi de reclamantă asupra nivelului daunelor morale, a concluzionat că "despăgubirea stabilită este conformă practicii actuale a instantelor de judecată, avându-se în vedere şi că discrepanţele între hotărâri sau sunt fireşti întrucât la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să fie avută în vedere situaţia concretă din fiecare spetă, respectiv consecinţele negative suferite de victime, importanţa valorilor lezate, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei psihice suferite, în ce măsură le-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională."

Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată, aplicând criteriile relevante la situaţia de fapt din speţă şi ţinând cont şi de soluţiile jurisprudenţiale relevante în materie, raportat la dispoziţiile legale relevante.

Prin reţinerea faptului că stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu are loc doar în funcţie de aprecieri subiective, instanţa a evidenţiat faptul că în cuantificarea daunelor morale judecătorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de circumstanţele particulare ale cauzei şi de consecinţele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieţii reclamantei, astfel cum acestea sunt relevate de probele administrate.

Instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a reţinut caracterul compensatoriu, respectiv de asigurare prin acordarea daunelor morale a unei satisfacţii echitabile şi a unei reparaţii pentru prejudiciul personal nepatrimonial suferit de victimă.

Motivarea instanţei de apel conţine o descriere, la nivel teoretic, a criteriilor obiective aplicabile într-un astfel de litigiu, criterii care nu au un suport normativ, fiind o creaţie a practicii şi jurisprudenţei, respectiv valorile lezate, consecinţele negative fizice şi psihice, intensitatea cu care au fost percepute, urmările şi măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială a părţii la nivel subiectiv, precum şi frecvenţa activităţilor care nu mai pot fi realizate, cu consecinţa unui grad de frustrare ridicat, urmare a schimbărilor survenite.

Considerentele hotărârii curţii de apel sunt clare şi concise, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea în totalitate de către instanţă a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări, în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, ce vizează aplicarea greşită a legii în privinţa daunelor morale, ce în opinia recurentei au fost acordate într-un cuantum exagerat, fără a ţine cont de jurisprudenţa în materie, Înalta Curte reţine că şi acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere, aşa cum s-a arătat, că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor morale, care ar presupune reevaluarea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitele analizei permise în această cale extraordinară de atac.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă, aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Referitor la susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că noţiunea de jurisprudenţă nu se poate rezuma la decizii izolate de speţă.

Legislaţia din România nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudenţa naţională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport de importanţa valorii morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În speţă, se constată că instanţa de control judiciar a soluţionat apelurile şi a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Examinând decizia atacată se observă că instanţa de apel, atunci când a menţinut cuantumul daunelor morale acordate reclamantei, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, criterii ce au fost adaptate situaţiei concrete a reclamantei, dovedite de probele administrate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, soluţia criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitele stabilite în speţe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligaţi să plătească victimelor accidentelor rutiere, atât prin hotărâri ale instanţelor civile, cât şi ale instanţelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de faţă.

Or, atâta vreme cât nu există o soluţie legislativă, respectiv un act cu forţă normativă care să stabilească anumite criterii şi plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de vătămarea corporală a reclamantei şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Critica recurentei vizând nerespectarea Ghidului orientativ în cenzurarea daunelor morale acordate de instanţa de apel nu poate fi primită, având în vedere că acesta are la bază hotărâri ale instanţelor naţionale pronunţate într-o perioadă anterioară, când limitele de despăgubire au fost stabilite conform acestor acte normative, în prezent abrogate, nefiind relevante pentru jurisprudenţa actuală.

Instanţa de apel, în cadrul controlului judiciar devolutiv şi al reanalizării cauze, a reţinut că reclamanta a prezentat în urma accidentului rutier leziuni traumatice care au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa reclamantei, faptul că aceasta suferă consecinţe grave asupra capacităţii de muncă prin instalarea unei incapacităţi adaptive, este supusă unui program de recuperare urmare a dificultăţii de deplasare iar calitatea vieţii sociale este serios afectată, nemaifiind în măsură să îşi desfăşoare activităţile casnice normale şi nici să îşi îngrijească părinţii.

Recurenta nu aduce în concret critici de nelegalitate deciziei atacate, circumscrise dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care este evocat formal, făcând trimitere, în susţinere, doar la împrejurări de fapt şi probe, critici de netemeinicie care urmează a fi înlăturate.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 29 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cererea de întoarcere a executării formulată de recurentă fiind, în aceste condiţii, lipsită de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 446 din 29 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.