Standing of privatized company to challenge state authority’s post-privatization monitoring and enforce judgment debt owed by distinct shareholder association

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 20.08.2019, sub numărul de dosar x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a solicitat:

(1) să se constate prescris dreptul de executare silită pentru creanţa în valoare de 90.000 RON stabilită prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia Comercială pronunţată în dosarul nr. x/2001 ori să se constate imposibilitatea de executare a aceleiaşi creanţe;

(2) să fie obligată pârâta la confirmarea încetării monitorizării postprivatizare a contractului de privatizare nr. x/28.08.1997 ca urmare a îndeplinirii tuturor obligaţiilor contractuale asumate de B., sub sancţiunea daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 488 din 03 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi s-a respins, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Împotriva sentinţei civile nr. 488 din 03 iunie 2020, reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 308 A/2021 din 19 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 488 din 03 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.); s-a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei în sensul de a se dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs, susţinând că decizia instanţei de apel este nelegală, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a reţinut, după o judecată abstractă, fără să se treacă dincolo de litera legii, fără a ţine seama de efectele produse de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/1997, invocând trunchiat prevederile art. 36 C. proc. civ., că nu are calitate procesuală activă, de vreme ce în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2001 soluţionat de instanţa supremă, nu a fost parte, cum nu a fost parte nici în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni precitat, încheiat între AAAS şi B..

Arată că instanţa de apel a reţinut prevederile art. 36 C. proc. civ., dar a evocat şi dispoziţiile art. 38 C. proc. civ., reţinând că nu a operat transmisiunea patrimoniului asociaţiei către A. De asemenea, instanţa de apel a analizat şi dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 77/1994.

Mai arată că instanţa a reţinut şi nerelevanţa împrejurării că pârâta AAAS a pretins plata creanţei stabilite prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003 a instanţei supreme, considerându-se că aceasta nu poate fi de natură a justifica, în speţă, calitatea procesuală; mai mult, instanţa de apel i-a sugerat că ar putea plăti suma pretinsă de pârâta AAAS, în baza prevederilor art. 1472 C. civ.

Instanţa de apel a respins şi critica reclamantei prin care a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, care privea obligarea pârâtei de a confirma încetarea monitorizării post-privatizare. Din cuprinsul sentinţei instanţei de fond rezultă în mod evident faptul că nu a fost analizat acest capăt de cerere. Pentru a justifica într-un fel aceasta omisiune, instanţa de apel a invocat un argument de ordin general, ce apare în cuprinsul sentinţei, fără legătură concretă cu petitul cererii.

Instanţa de apel a răspuns şi argumentului reclamantei prin care a arătat că această conduită abuzivă a pârâtei duce la imposibilitatea funcţionarii societăţii, întrucât toate hotărârile Adunării Generale sunt lovite de nulitate în absenţa cvorumului necesar adoptării acestora. Curtea de Apel a reţinut că această critica nu este justificată de vreme ce în Registrul Comerţului numitul C. apare ca fiind acţionar majoritar, cu 81,88% din acţiuni. Eroarea instanţei de apel este impardonabilă, în contextul în care în cazul societăţilor listate pe bursă şi aflate sub supravegherea A.S.F. singurul registru public al acţiunilor societăţilor, care asigura opozabilitatea, este registrul deţinut de Depozitarul Central S.A.

Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel nu a ţinut seama că prin sentinţa dată de tribunal i-a fost îngrădit dreptul de acces la justiţie şi că avea interesul de a promova această acţiune.

Din punct de vedere juridic, accesul la justiţie este calificat atât ca drept fundamental care permite exercitarea şi ocrotirea celorlalte drepturi ale persoanei, cât şi ca principiu fundamental în funcţie de care se organizează şi funcţionează orice sistem democratic. De asemenea, liberul acces la justiţie este garanţia egalităţii şi nediscriminării deoarece asigură posibilitatea tuturor persoanelor cărora li s-a încălcat un drept, de a se adresa unei instanţe de judecata. în sfera de conţinut a liberului acces la justiţie sunt înscrise 2 prerogative principale: (1) posibilitatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe de judecată; (2) posibilitatea de a obţine o reparaţie legală.

La nivelul cadrului juridic internaţional şi european, accesul la justiţie este reglementat, în principal, în conţinutul următoarelor instrumente: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 8, art. 9, art. 10); Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (art. 2, alin. (3); art. 14); Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (art. 6 şi art. 13); Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art. 47).

În opinia recurentei, prin maniera în care a soluţionat apelul, instanţa a menţinut greşeala instanţei de fond, care a constatat că nu are calitatea de a promova o astfel de acţiune, în contextul în care interesul recurentei de a rezolva situaţia juridică a structurii actionariatului este mai mult decât evident.

Recurenta apreciază că instanţa de apel, ţinând seama de situaţia de fapt expusă şi care a fost reţinută, în mare, şi în decizia pronunţată, trebuia să facă o aplicare corectă şi coroborată a dispoziţiilor art. 36-art. 38 C. proc. civ., în spiritul acestor norme.

Susţine că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile arătate, pronunţând o decizie nelegală, fiind nesocotite norme de procedură fundamentale, îngrădindu-i accesul la justiţie. Textul de la art. 36, teza a doua, stabileşte că drepturile şi obligaţiile afirmate constituie o chestiune de fond, ceea ce înseamnă o judecată în fond şi nu pe excepţie. De asemenea, art. 37 proclamă dreptul de a introduce cereri şi pentru persoanele care, chiar dacă nu justifică un interes personal, o fac în scopul ocrotirii unui interes de grup, în speţă grupul acţionarilor societarii A., ale căror interese sunt grav afectate de imposibilitatea de funcţionare a societăţii.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta consideră că art. 38 acordă posibilitatea societăţii de a promova prezenta acţiune, chiar dacă nu este vorba despre o transmisiune de patrimoniu, având în vedere că textul legal vorbeşte şi despre transmisiunea situaţiilor juridice deduse judecăţii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că are calitate procesuală pentru ambele capete de cerere, elementul de legătură fiind acţiunile societăţii, ce au fost tranzactionate de AAAS şi pentru care recurenta cere să fie înregistrate în registrul public deţinut de Depozitarul Central S.A., conform situaţiei reale.

Asa cum a susţinut şi în apel, obligaţia înregistrării corecte a titularilor acţiunilor trebuie privită şi din perspectiva Legii nr. 129/2019 privind spălarea banilor, lege ce impune transparenţa cu privire la beneficiarii reali ai tranzacţiilor cu valori mobiliare. Or, în evidentele publice, din cauza obtuzităţii pârâtei AAAS şi a formalismului exagerat al Depozitarului Central S.A., apare ca acţionar majoritar o entitate fantomă, şi anume B., care nu mai există de peste 10 ani, fiind radiată din anul 2009. Instanţa de apel a ignorat faptul că A. este o entitate căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 24/2017 şi ale Legii nr. 297/2004.

În contextul arătat, situaţia societăţii A., acolo unde lucrează peste 400 de salariaţi, este deosebit de complicată, având în vedere situaţia de incertitudine şi imposibilitatea de funcţionare în care se află, solicitând instanţei de judecată rezolvarea acesteia prin instrumentele juridice existente.

Pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă susţine că recursul este fondat şi că se impune casarea deciziei, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru judecarea apelului.

Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., criticile concrete de nelegalitate vizând, în esenţă, modul greşit de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. prin încălcarea dreptului de acces la justiţie şi prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36-38 din C. proc. civ.

Criticile sunt nefondate, instanţa de apel confirmând în mod legal soluţia primei instanţe privitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.

Cercetând actele dosarului, instanţele devolutive au reţinut, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că între Fondul Proprietăţii de Stat (actuala Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), în calitate de vânzător şi Asociaţia Salariaţilor şi Conducerii din S.C. A., în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/28.08.1997.

Prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003, pronunţată în dosarul nr. x/2001 de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, s-a dispus obligarea pârâtei Asociaţia Salariaţilor şi Conducerii din S.C. A. să plătească în favoarea reclamantei A.P.A.P.S. (actuala intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) suma de 900.000.000 RON ROL, cu titlu de penalităţi contractuale pentru nerealizarea investiţiilor aferente anilor 1998 şi 1999.

Împotriva debitorului Asociaţia Salariaţilor şi Conducerii din S.C. A., a fost declanşată de creditorul A.P.A.P.S., prin cererea nr. x/08.04.2004 transmisă B.E.J. D., executarea silită în temeiul titlului executoriu menţionat reprezentat de hotărârea irevocabilă evocată în paragraful precedent.

A. a fost înfiinţată în anul 1990, în urma reorganizării fostei întreprinderi de stat, în baza Legii nr. 15/1990 şi Legii nr. 31/1990, iar, în baza Legii nr. 58/1991 şi a Legii nr. 77/1994, societatea s­-a privatizat, potrivit contractului nr. x/28.08.1997, pachetul majoritar de acţiuni fiind cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat de către B., constituită din salariaţii şi membrii organelor de conducere ale societăţii.

B. a achitat integral preţul pachetului majoritar de acţiuni, astfel că a devenit acţionarul majoritar al societăţii, deţinând 82,1223% din capitalul social.

B. a fost dizolvată şi lichidată, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 717/19.02.2009, pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2009.

Prin încheierea nr. 19/17.09.2009, pronunţată de Judecătoria Slobozia, s-a dispus radierea Asociaţiei Salariaţilor şi Conducerii S.C. A. din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

În speţă, recurenta-reclamantă A. a formulat o acţiune în constatarea prescripţiei dreptului de executare silită sau imposibilităţii de executare a obligaţiilor asumate de Asociaţia Salariaţilor şi Conducerii S.C. A. şi obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să înceteze monitorizarea postprivatizare a executării obligaţiilor asumate de Asociaţia Salariaţilor şi Conducerii S.C. A. prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/8.07.1996.

Recurenta-reclamantă A. susţine că are calitate procesuală activă pentru ambele capete de cerere, deoarece elementul de legătură îl reprezintă acţiunile societăţii, ce au fost tranzacţionate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând ca acestea să fie înregistrate în registrul public deţinut de Depozitarul Central S.A. conform situaţiei reale.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond, astfel că verificarea calităţii procesuale nu presupune verificarea existenţei a însuşi dreptului sau a înseşi obligaţiei corelative care intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală activă presupunând condiţia existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

În mod corect instanţa de apel a constatat că recurenta-reclamantă nu a fost parte (cumpărător) în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x din 28.08.1997, aşa încât nu este ţinută a îndeplini obligaţiile asumate de cumpărător prin acest contract, nu a fost chemată în judecată în dosarul nr. x/2001 finalizat prin decizia comercială nr. 157/17.01.2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, nefiind obligată la plata sumei de 900.000.000 RON ROL către antecesoarea intimatei pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi nu a fost debitorul în privinţa căruia s-a derulat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia comercială nr. 157/17.01.2003, iniţiată de creditorul A.P.A.P.S.

Potrivit art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, societăţile privatizate prin încheiere de contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni sunt supuse monitorizării postprivatizare pe perioada de derulare a acestora care se exercită de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin departamentele de specialitate şi are ca obiect urmărirea modului în care sunt respectate de către cumpărător obligaţiile asumate prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, în scopul realizării obiectivelor privatizării societăţii.

O.G. nr. 25/2002 şi contractul de privatizare încheiat sub imperiul acestui act normativ se referă la monitorizarea postprivatizare pe perioada derulării contractelor de privatizare prin urmărirea modului de respectare a obligaţiilor contractuale asumate de cumpărătorul de acţiuni şi nu de societatea privatizată.

Cumpărătorul pachetului de acţiuni deţinut de către A.P.A.P.S. în cadrul unei societăţi comerciale nu poate fi obligat să suporte alte datorii ale societăţii comerciale respective, în afara celor la care s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.

De aceea, în mod legal instanţa de apel a reţinut că monitorizarea postprivatizare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x din 28.08.1997, la a cărei încetare se cere a fi obligată intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin prezenta acţiune se referă la modul în care cumpărătorul acţiunilor deţinute de stat a îndeplinit obligaţiile asumate prin acel contract.

Or, recurenta-reclamantă A. nu are calitatea de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 28.08.1997, al pachetului de acţiuni reprezentând 51% din valoarea capitalului social al societăţii reclamante, ci o altă persoană juridică este cumpărător, respectiv Asociaţia Salariaţilor şi Conducerii S.C. A., în prezent radiată din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, fără să existe un succesor în drepturi si obligaţii al acesteia.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel în mod legal a reţinut că Asociaţia Salariaţilor şi Conducerii din S.C. A. a fost o persoană juridică distinctă de apelanta reclamantă A. şi că nu există/nu a fost invocată vreo dispoziţie legală care să prevadă că, în urma radierii din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a Asociaţiei Salariaţilor şi Conducerii din S.C. A. (survenită în anul 2009), a operat transmisiunea patrimoniului acestei asociaţii şi, astfel, transmisiunea calităţii procesuale în condiţiile art. 38 C. proc. civ. către societatea recurentă-reclamantă.

Susţinerea recurentei potrivit căreia în urma transmiterii de drept a acţiunilor dobândite de B. în proprietatea membrilor asociaţiei, a avut loc şi o transmitere a calităţii procesuale de la defuncta Asociaţie către A. nu poate fi reţinută în raport de prevederile art. 31 din Legea nr. 77/1994 (în vigoare la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/28.08.1997) potrivit cărora:

"Acţiunile dobândite în modul descris la art. 29 pct. 1 sunt transmise membrilor asociaţiei imediat după achitare, dacă statutul nu prevede altfel. În acest caz, membrii asociaţiei au drept de vot în adunarea generală a acţionarilor societăţii comerciale, corespunzător numărului de acţiuni achitate."

Prin urmare, art. 31 din Legea nr. 77/1994 reglementează transferul de la asociaţie la membrii săi exclusiv al acţiunilor achiziţionate de asociaţie, fie cu plata în numerar, fie în schimbul certificatelor de proprietate, iar nicidecum, aşa cum eronat pretinde recurenta-reclamantă, transmisiunea calităţii procesuale între asociaţia cumpărătoare a acţiunilor şi societatea privatizată (ale cărei acţiuni s-au vândut de reprezentantul Statului, Fondul Proprietăţii de Stat).

Recurenta îşi justifică calitatea procesuală activă în contextul interesului său de a rezolva situaţia juridică a acţionariatului societăţii.

Calitatea procesuală nu trebuie confundată cu interesul, întrucât există situaţii în care acţiunea civilă nu poate fi exercitată de unele persoane, deşi acestea ar putea justifica un interes personal, ori poate fi exercitată de cineva care nu are un interes personal şi/sau direct.

Deşi legea atribuie calitate procesuală unor persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 C. proc. civ., este necesar însă ca legea să le recunoască în mod expres legitimarea procesuală activă, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât împrejurarea că elementul de legătură între aceste două persoane juridice este reprezentat de acţiunile ce au fost tranzacţionate de antecesoarea intimatei-pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu este de natură a conferi recurentei-reclamante calitate procesuală activă în cauză.

Sub acest aspect, în mod corect curtea de apel a reţinut că nu se poate face confuzie din punct de vedere juridic între acţiuni, cumpărătorul acestora şi societatea ale cărei acţiuni au fost achiziţionate.

Având în vedere aceste consideraţii care au exclus analiza pretenţiilor reclamantei, atât a celor formulate pe cale principală, cât şi a celor formulate în subsidiar, în mod legal s-a reţinut că recurenta-reclamantă, nefiind titulara dreptului afirmat, nu are calitate procesuală activă nici pe cale principală, nici în subsidiar.

Instanţa de apel a realizat o analiză corectă şi din perspectiva Legii nr. 129/2019 privind spălarea banilor, lege ce impune transparenţa cu privire la beneficiarii reali ai tranzacţiilor cu valori mobiliare, din probele administrate, care nu mai pot fi reevaluate în recurs, constatându-se că numitul C. figurează înscris în registrul comerţului ca titular al unui număr de acţiuni reprezentând 81,8858% din capitalul social al A.

Înalta Curte reţine că respingerea acţiunii reclamantei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, nu constituie în niciun fel o încălcare sau o limitare a accesului la justiţie, câtă vreme această soluţie a fost prevăzută de către legiuitor prin textele legale analizate în cauză.

În măsura în care acţiunea a fost analizată atât la fond cât şi în apel şi s-a constatat că reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a demara un astfel de litigiu, recurenta nu se poate prevala de încălcarea accesului la justiţie din perspectiva interesului său de a promova această acţiune, întrucât principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut şi că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 308 A/2021 din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 308 A/2021 din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.