Movable revendication barred by insolvency recovery deadline (Art. 90 Law 85/2006)

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 martie 2018 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A. a solicitat pe calea acţiunii în revendicare mobiliară, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., obligarea pârâtei la restituirea următoarelor bunuri mobile, proprietatea reclamantei: ferme, pane, stâlpi, în cantitate de 102,02 tone; pereţi frontoane în cantitate de 9.519,00 kg; confecţii metalice aparente în cantitate de 2.700 kg; panouri pereţi tristrat în suprafaţă de 1.012,00 mp; accesorii panouri în suprafaţă de 1.012,00 mp; panouri învelitoare în suprafaţă de 449,40 mp; bunuri mobile în valoare de 610.320,36 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 563, art. 865, art. 2502 C. civ. şi ale O.U.G. nr. 34/2006.

La 16 martie 2018, reclamanta a depus cerere completatoare şi modificatoare a acţiunii prin care a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 610.320,36 RON.

Pârâta S.C. A. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi excepţia conexităţii la dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

La 22 mai 2018, reclamanta a indicat ca temei al cererii de chemare în judecată dispoziţiile art. 965, art. 970, art. 985, art. 1073 şi art. 1320 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat că excepţia conexităţii a rămas fără obiect şi a prorogat discutarea excepţiei insuficientei timbrări, care a rămas fără obiect, faţă de achitarea de către reclamantă a suplimentului de taxă de timbru.

La termenul de la 4 iunie 2019, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare mobiliară.

Prin sentinţa civilă nr. 1181 din 16 septembrie 2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare mobiliară şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

Reclamanta Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A. a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate.

Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, ulterior, înaintat secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe pe rolul căreia a fost înregistrat sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 35 din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă apreciază că pentru soluţionarea cauzei este esenţial ca instanţa să reţină natura fondurilor publice ca sursă de plata a bunurilor revendicate. De asemenea, arată că în mod greşit a fost reţinut ca temei de drept art. 90 din Legea nr. 85/2006 deşi recurenta-reclamantă a indicat în cererea precizatoare dispoziţiile art. 965, art. 985, art. 1073 şi ale art. 1320 C. civ. pentru a fundamenta o acţiune în revendicare pe drept comun.

Autoarea căii de atac afirmă că prevederile art. 90 ar fi trebuit coroborate cu cele ale art. 36 şi ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi că, în mod greşit, a reţinut instanţa că partea ar fi trebuit să uzeze de acţiunea mobiliară specială până la data închiderii procedurii insolvenţei. Mai arată că este incontestabilă calitatea sa de proprietar al bunurilor mobile în discuţie.

Într-o altă critică se arată că art. 90 ar fi fost aplicabil în cazul în care ar fi existat un contract de consignaţie, şi nu un proces-verbal de custodie, cum este cazul în speţă. Se mai arată că dreptul de a formula acţiunea în revendicare este imprescriptibil şi că acţiunea este întemeiată.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 31 martie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 septembrie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A. împotriva deciziei nr. 35 din 21 ianuarie 2020 şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 17 noiembrie 2021, în şedinţă publică.

La termenul de la 17 noiembrie 2021 judecata recursului a fost amânată pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului intimatei-pârâte, acordându-se termen la 2 februarie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei în sensul că acest text de lege este străin situaţiei de fapt întrucât această normă materială este incidentă şi a fost corect aplicată.

Înalta Curte reţine că în mod corect a statuat curtea de apel că recurenta-reclamantă a învestit instanţa cu o acţiune în revendicare mobiliară, solicitând restituirea unor bunuri mobile, şi şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată, între altele, pe dispoziţiile din C. civ. care vizează acţiunea în revendicare.

Stabilind situaţia de fapt, instanţa de apel a constatat că la 13 ianuarie 2011 a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva intimatei-pârâte, iar recurenta-reclamantă a depus cerere de înscriere în tabelul preliminar al creanţelor, cerere care a fost respinsă în mod definitiv ca tardivă prin decizia nr. 537 din 13 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti. Raporturile juridice în temeiul cărora recurenta solicită restituirea bunurilor mobile s-au născut în anul 2009, anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Conform art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "Dacă un debitor deţine marfă în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul, în afară de cazul în care debitorul are un drept de garanţie valabil asupra bunului." Alin. 2 al aceluiaşi articol reglementează posibilitatea proprietarului mărfii de a se înscrie în tabelul de creanţe fie cu valoarea pe care marfa o avea la una dintre datele menţionate la alin. (1) dacă marfa se află în posesia debitorului, fie cu întreaga valoare a mărfii, dacă debitorul nu se află în posesia mărfii.

Astfel, legiuitorul a intenţionat să dea posibilitatea proprietarului să extragă bunul său din masa activelor ce vor fi supuse valorificării sau lichidării în interesul colectiv al creditorilor, cu condiţia ca proprietarul să acţioneze cu celeritate.

Instanţa supremă va înlătura criticile prin care autoarea căii de atac arată că nu sunt aplicabile prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în sensul că în cauză nu este vorba de un contract de consignaţie, ci de un proces-verbal de custodie, deoarece în mod corect instanţa de apel a reţinut că este aplicabilă teza referitoare la deţinerea de către debitor a unor bunuri care aparţin altuia la data înregistrării cererii introductive pentru recuperarea cărora recurenta-reclamantă în calitate de proprietar avea la îndemână soluţia oferită de prevederile speciale din materia insolvenţei.

Astfel cum s-a reţinut în doctrină, acţiunea în revendicare a fost adaptată imperativelor procedurii insolvenţei prin stabilirea unui termen de exercitare a acţiunii pe durata desfăşurării procedurii de insolvenţă, cel mai târziu până la data închiderii procedurii. Procedura insolvenţei intimatei-pârâte a fost închisă prin decizia nr. 1556 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, iar recurenta-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar ulterior acestui moment, la 6 martie 2018, fără a ţine cont de limitarea temporală impusă de specificitatea procedurii concursuale şi colective prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Nu vor fi reţinute nici criticile prin care recurenta susţine că este îndreptăţită să formuleze acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun faţă de faptul că intimata-pârâtă a fost reintegrată în circuitul economic întrucât dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 85/2006 prevalează faţă de dispoziţiile generale ale C. civ. în materia acţiunii în revendicare, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, nefiind necesară înlăturarea expresă de la aplicare a legii generale, prin dispoziţii incluse în legea specială. Mai mult decât atât, nu rezultă din textul de lege că în urma reactivării societăţii care a fost în insolvenţă, proprietarul bunurilor poate solicita restituirea acestora pe calea dreptului comun. Din dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 85/2006 rezultă că titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut de lege nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului ulterior închiderii procedurii. Ca urmare, faţă de faptul că recurenta nu a înţeles să uzeze de protecţia oferită dreptului de proprietate în cadrul procedurii colective, în mod corect instanţa de apel a considerat că autoarea căii de atac nu îşi mai poate valorifica acest drept după rămânerea definitivă a sentinţei de închidere a procedurii, indiferent de modalitatea în care aceasta s-a finalizat.

Înalta Curte nu va avea în vedere afirmaţiile prin care recurenta arată că instanţa de apel nu a avut în vedere că bunurile revendicate au fost achitate din fonduri publice întrucât acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Investiţii C.N.I. - S.A. împotriva deciziei nr. 35 din 21 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII C.N.I. - S.A. împotriva deciziei nr. 35 din 21 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2022.