Recusal decision annulled for unstamped payment: Inadmissibility of separate appeal pending final revision judgment under Article 53(1) CCP

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/10.03.2020 la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, petenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 607/25.11.2019 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în dosarul nr. x/2016 ca fiind contrară sentinţei civile nr. 114/31.01.2019 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. x/2016, anterior rămasă definitivă prin neapelare şi, pe cale de consecinţă, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei nr. 48/24.04.2019 a Tribunalului Tulcea prin care s-a dispus în mod corect respingerea contestaţiilor formulate împotriva Procesului - Verbal al Adunării Creditorilor din data de 28.02.2019.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cursul soluţionării cererii de revizuire, revizuenta a depus cerere de recuzare a doamnelor judecător B. şi C. pentru motivele prevăzute de art. 42 pct. 1 şi 13 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de recuzare formulată de petenta - A., ca netimbrată. Totodată, s-a menţionat că încheierea este supusă recursului, în termen de 5 de zile de la comunicarea hotărârii asupra fondului.

Prin decizia civilă nr. 199/2020 din 2 iulie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., ca nefondată. Totodată, s-a menţionat că hotărârea este definitivă.

Împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal recurenta A. a formulat recurs, la data de 23 iulie 2020, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat anularea încheierii ca nelegală şi trimiterea cererii de recuzare spre rejudecare unei alte curţi de apel.

În cuprinsul cerereri de recurs, recurenta a arătat, în esenţă, că la data de 05.06.2020, vineri-orele 11:59, a primit un mail de la dna grefier D., în sensul de a timbra recuzarea cu suma de 200 RON, pentru termenul din 09.06.2020, precum şi că a achitat taxa de timbru şi a trimis dovada prin e-mail în următoarea zi, 06.06.2020, cu menţiunea că originalul urma a fi expediat prin poştă. Acesta a fost expediat prin poştă, în prima zi lucrătoare următoare, 09.06.2020, însă dovada fusese expediată şi prin e-mail, la aceeaşi adresă de la care primise solicitarea de plată. A precizat că data de 08.06.2020, a doua zi de Rusalii, a fost zi nelucrătoare.

Pentru prevenirea infecţiilor cu COVID - 19, recurenta a menţionat că nu s-a prezentat la termenul din 09.06.2020.

A arătat, totodată, că în cadrul încheierii de şedinţă din data de 09.06.2020, cu rea-voinţă, nu este menţionată depunerea taxei de timbru prin e-mailul din 06.06.2020 şi nici achitarea acesteia ori anunţarea despre expedierea prin poştă, cu consecinţa anulării cererii de recuzare, în mod nelegal, ca netimbrată.

Mai mult, recurenta a susţinut că, verificând dosarul fizic şi electronic a constatat că nu se regăseşte depus mail-ul său din 06.06.2020, prin care a ataşat dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a menţionat că aceasta va fi expediată în original prin poştă.

Recurenta a susţinut că încheierea atacată încalcă prevederile legale, fiind incidente motivele de casare stipulate de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de recuzare a fost legal timbrată şi dovedită prin expedierea dovezii taxei pe e-mail.

A arătat că, potrivit art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, recuzarea se timbrează cu 200 RON, cerinţă îndeplinită în speţă, întrucât taxa judiciară de timbru a fost plătită.

După redarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a susţinut că, deşi, citarea privind obligaţia taxei de timbru nu a fost legală, neconţinând toate elementele prevăzute de lege şi anume: instanţă, termen, complet, oră, sală, posibilitatea de a formula ajutor public judiciar şi/sau reexaminare, totuşi, de bună credinţă fiind, a achitat taxa de timbru şi a trimis dovada plăţii pe e-mailul de pe care a fost încunoştinţată şi care poartă numele grefierului de şedinţă al completului învestit cu judecarea recuzării.

Recurenta a evocat dispoziţiile art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi a menţionat că, în cazul expedierii prin mijloace informatice, dovada plăţii taxei de timbru este realizată, întrucât O.U.G. nr. 80/2013 ori C. proc. civ. nu impun depunerea taxei în original la termenul acordat.

În situaţia în care instanţa de judecată ar fi avut în vedere e-mail-ul privind achitarea taxei de timbru, aceasta ar fi putut acorda un termen dacă aprecia necesar că trebuie să intre în posesia chitanţei în original, a mai susţinut recurenta.

Mai mult, a precizat recurenta, dacă instanţa a apreciat insuficientă copia taxei de timbru, trebuia să îi pună în vedere obligaţia depunerii originalului, sub sancţiunea suspendării cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar nu să procedeze la anularea cererii ca netimbrate, această ultimă sancţiune intervenind numai pentru neplata taxelor judiciare de timbru datorate.

In schimb, s-a preferat înlăturarea/neataşarea dovezilor comunicate pe e-mail, privind achitarea taxei judiciare, tocmai pentru a se respinge cererea de recuzare, a arătat recurenta.

Recurenta a susţinut că faptele prezentate reprezintă încălcări grave ale legii şi ale dreptului la un proces echitabil, având în vedere că magistraţii au obstrucţionat drepturile ce decurg dintr-un proces obiectiv, conducând la prejudicierea gravă a intereselor sale precum şi la zdruncinarea încrederii în actul de justiţie.

La data de 2 februarie 2021 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea de şedinţă din 16 martie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, prin care a susţinut că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 12 octombrie 2021, ora 09:00, cu citarea părţilor.

Analizând recursul, sub aspectul inadmisibilităţii căii de atac, astfel cum s-a reţinut în cuprinsul raportului întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Textul legal anterior redat instituie condiţii speciale cu privire la momentul procesual în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării - aceasta poate fi atacată doar odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar atunci când hotărârea prin care s-a soluţionat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, respectiv încheierile prin care se încuviinţează recuzarea - care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluţiei de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluţionată cauza, are drept scop garantarea desfăşurării normale şi imparţiale a judecăţii, urmărind însă evitarea tergiversării soluţionării cauzelor prin exercitarea unor asemenea căi de atac în cursul judecăţii.

În speţă, recurenta supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petenta A. în cadrul dosarului nr. x/2020, având ca obiect cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cale de atac soluţionată prin decizia civilă nr. 199 din 2 iulie 2020 a Curţii de Apel Constanţa.

Hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire nu este definitivă, fiind aplicabile prevederile art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ. conform cărora:

"Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul."

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Cum decizia pronunţată în revizuire este susceptibilă de recurs, indiferent de menţiunile din cuprinsul acesteia, rezultă că încheierea recurată poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, dispoziţiile procedurale enunţate, deşi recunosc părţii interesate dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, în temeiul art. 53 alin. (1) prima teză din C. proc. civ., exerciţiul acestui drept trebuie să fie corelat cu pronunţarea unei hotărâri de soluţionare a cauzei, fără a exista posibilitatea ca încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată separat de hotărârea de fond.

Raţiunea instituirii acestei proceduri de către legiuitor rezidă în necesitatea de a înlătura posibilităţile de tergiversare a cauzei prin exercitarea abuzivă a acestei căi de atac şi de sporire a celerităţii în soluţionarea cauzei, dat fiind faptul că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv de autorul cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărui scop este cel al asigurării desfăşurării normale a judecăţii.

Consecinţa acestui raţionament impune concluzia că încheierea recurată - din 9 iunie 2020 -, prin care s-a anulat cererea de recuzare formulată în faza procesuală a revizuirii, nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea finală prin care s-a soluţionat cauza - decizia civilă nr. 199/2020 din 2 iulie 2020 - şi, prin urmare, va fi supusă căii de atac numai odată cu aceasta.

Având în vedere considerentele expuse, în conditiile în care recurenta a atacat exclusiv solutia instanţei prin care a fost anulată cererea de recuzare, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 9 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2021.