Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 204/2022 AI generated

Inadmissibility of appeal against rejection of arbitral annulment due to prior non-appealability under applicable procedural law

Case Number Decizia nr. 204/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the underlying action and leaving the arbitral award in force. The dispute concerned a public hospital’s attempt to annul an arbitral award that had denied its claim for unpaid medical services provided beyond the scope of a framework contract with the National Health Insurance House; the hospital argued that the appellate decision was subject to appeal, but the court determined otherwise based on procedural law applicable at the time the litigation commenced. Relying on the principle of legality of judicial remedies and specific provisions of the Civil Procedure Code in force prior to the 2017 amendments, the court held that under the applicable legal regime, a court of appeal decision rejecting an action for the annulment of an arbitral award was not subject to appeal, rendering the appealed decision definitive and the further appeal legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 1270 C. civ, art. 608 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 613 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against rejection of arbitral annulment due to prior non-appealability under applicable procedural law: , reclamantul a invocat dispoziţiile Ordinului privind aprobarea normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public nr. 1043/2010 emis de Ministerul Sănătăţii, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 1270 C. civ. de la 1864.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award scope of applicable law civil litigation procedure principle of legality appealability of interlocutory decision amendment of the claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2015, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a solicitat obligarea pârâtei Casei de Asigurări de Sănătate Dolj la plata sumei de 6.423.838,49 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractului încheiat între părţi, în perioada ianuarie- septembrie 2014.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Ordinului privind aprobarea normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public nr. 1043/2010 emis de Ministerul Sănătăţii, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 1270 C. civ. de la 1864.

Prin sentinţa civilă nr. 728 din 20 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj.

2. Cererea a fost înregistrată la data de 08 iunie 2015 pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj de pe lângă C.N.A.S., sub nr. x/2015.

Prin hotărârea arbitrală nr. 48 din 17 decembrie 2015, pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă C.N.A.S., s-a respins cererea de arbitrare formulată de reclamant.

3. Împotriva acestei hotărâri arbitrale, la 23 aprilie 2020, reclamantul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a formulat acţiune în anulare în temeiul art. 608 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea acesteia iar, pe fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, sub. nr. x/2020, iar ulterior pe rolul secţiei a VI-a Civilă a aceleiaşi instanţe, urmare a declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins acţiunea în anulare formulată de reclamant ca nefondată.

4. Împotriva acestei hotărâri, la 15 aprilie 2021, reclamantul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi în consecinţă admiterea acţiunii în anulare.

Prin motivele de recurs reclamantul reiterează aspectele de fond, respectiv faptul că între părţi a fost încheiat contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, iar pentru serviciile medicale prestate de spital, peste valoarea contractată, s-au emis facturi în valoare de 6.423.838,49 RON.

Recurentul susţine că a notificat şi a somat C.A.S. Dolj în vederea achitării sumelor prin adresa din 10.12.2014, fără ca aceasta să dea curs încercării de conciliere a situaţiei, punând astfel spitalul în imposibilitatea de a trata bolnavii şi, implicit, de a acorda servicii publice de asistenţă medicală persoanelor asigurate.

Recurentul mai subliniază că, având în vedere contractul încheiat între părţi, sunt incidente dispoziţiile art. 969 şi 1270 C. civ. de la 1864, potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi obligă intimata-pârâtă la plata serviciilor medicale încheiate peste valoarea iniţială a contractului cadru.

Mai mult, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din contractul cadru nr. x din 2014 prevăd clauza modificării contractului şi semnării unui act adiţional în situaţia în care valoarea contractată poate fi majorată pentru fonduri aprobate cu destinaţia de servicii medicale, având în vedere condiţiile de contractare din O.M.S. nr. 864/538/2011.

De asemenea, recurentul arată că este incident art. 4 din contractul cadru nr. x din 2014, care oferă părţilor posibilitatea prelungirii prin acord a contractului pe toată perioada de aplicabilitate a contractului cadru.

În cauză, susţine recurentul că deşi a respectat procedura prealabilă şi a notificat C.A.S. Dolj să încheie acte adiţionale, dovedind certitudinea creanţelor solicitate, aceasta a refuzat, în mod nejustificat, motivând că dispoziţiile art. 14 din contractul cadru nu permit încheierea altor acte adiţionale, deşi art. 4, art. 21 şi art. 22 prevăd contrariul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17 iunie 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 1 februarie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva sentinţei civile nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Având în vedere că litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunţate în procedura arbitrajului, normele incidente sunt cele prevăzute în Cartea a IV - a intitulată "Despre Arbitraj" din C. proc. civ.

Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 Cod procedură de civilă, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din acelaşi cod "procesele în curs de judecată precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, data începerii procesului este data sesizării Tribunalul Dolj-, secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv 20 ianuarie 2015, care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Comisiei Centrale de Arbitraj, context în care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr. 545 din 03.08.2012, modificată prin Legea nr. 72 din 2013.

Potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situaţia în care curtea de apel admite acţiunea, va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze sau spre rejudecare tribunalului arbitral.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale evocate rezultă că hotărârea curţii de apel, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Modificarea dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 17 din 2017, potrivit căreia "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului", nu este incidentă în cauză potrivit art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 27 C. proc. civ., fiind ulterioară datei începerii procesului.

De asemenea, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului" iar, potrivit art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate şi în considerarea faptului că prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, rezultă că aceasta are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., fiind incident principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova împotriva sentinţei civile nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova împotriva sentinţei civile nr. 39 din 3 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.