Jurisdiction for contractual performance claims against an insolvent debtor: civil court competence vs. insolvency judge under Law 85/2014

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 august 2020, pe rolul Tribunalului Iaşi, sub număr de dosar x/2020, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de remediere stabilite prin expertiza tehnică dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi cu privire la "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari" din cadrul obiectivului "Punerea în siguranţă a acumulării Tansa Belceşti, judeţul Iaşi" şi obligarea pârâtei la predarea completărilor la Cartea tehnică a construcţiei edificate, cu referire la lucrările de remediere menţionate. În subsidiar, în cazul în care pârâta nu poate efectua lucrările, reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 127378,14 euro fără TVA, reprezentând valoarea achitată pârâtei pentru lucrările la obiectul "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari". A solicitat şi cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat contractul nr. x/03.06.2009 având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de construcţii aferente obiectivului de investiţii "Punerea în siguranţă a acumulării Tansa Belceşti, judeţul Iaşi".

Ulterior efectuării lucrărilor de către pârâtă, a avut loc o alunecare de teren chiar în zona edificării canalului de evacuare, fapt ce a condus la comandarea efectuării unei expertize de către Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi. Prin aceasta s-a constatat culpa pârâtei în efectuarea lucrării contractate.

Deşi s-a luat legătura cu aceasta din urmă, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de remediere a avariilor, deşi avea această obligaţie contractuală.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată, precum şi excepţia necompetenţei generale, materiale şi teritoriale a Tribunalului Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 1992/2020 din 21 decembrie 2020 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, ca neîntemeiată, excepţie invocată de către pârâtă; a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă în soluţionarea cauzei, excepţie invocată de către pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal, completul învestit cu soluţionarea procedurii insolvenţei deschise împotriva pârâtei din prezenta cauză.

În privinţa excepţiei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată de pârâtă, s-a constatat că motivarea acesteia a vizat preponderent capătul de cerere subsidiar, cel vizând obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 127.378,14 euro fără TVA, valoare decontată a lucrărilor de execuţie la obiectivul Canal de Evacuare - Descărcător de Ape Mari conform borderoului lucrărilor executate - luna mai 2013, pârâta apreciind că această solicitare este de competenţa administratorului său judiciar, în conformitate cu disp.art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei.

Or, în speţă s-au mai formulat două capete de cerere - obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de remediere stabilite prin expertiza tehnică dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcţii Iasi şi realizată de S.C. B. S.R.L. la obiectul Canal de Evacuare - Descărcător de Ape Mari din cadrul obiectivului de investiţii "Punerea în siguranţă a acumulării Tansa Bleceşti, jud. Iasi" în conformitate cu documentaţiile tehnice de execuţie şi obligarea pârâtei la predarea Completărilor la Cartea tehnică a construcţiei cu referire la lucrările de remediere în vederea efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii "Punerea în siguranţă a acumulării Tansa Bleceşti, jud. Iasi" - capete de cerere care se circumscriu obligaţiei de a face, ca şi obiect al acţiunii.

S-a constatat că prin încheierea pronunţată din 10 noiembrie 2014 în dosar nr. x/2014 de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, s-a dispus în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea 85/2014 deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de pârâta din prezenta cauză - S.C. A. S.R.L., aceasta aflându-se, în prezent, în etapa reorganizării judiciare.

S-a arătat că se poate discuta de necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti atunci când, potrivit legii, competenţa aparţine unui alt organ de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională.

S-a reţinut însă, că, în privinţa unor obligaţii de a face, vizând respectarea obligaţiilor asumate de una din părţi printr-un contract, nu se poate susţine că nu ar fi competente instanţele judecătoreşti, ci alte organe de jurisdicţie.

Astfel, având in vedere obiectul principal al cauzei - obligaţie de a face, competenţa generală aparţine instanţelor judecătoresti.

În privinţa capătului de cerere subsidiar (formulat în cazul în care pârâta nu îşi poate îndeplini obligaţia de a face), depinzând de respingerea unui capăt de cerere care nu se înscrie în sfera expres şi limitativ delimitată de legiuitor "a acţiunilor judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului născute după data deschiderii procedurii" (art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014), competenţa generală nu poate aparţine decât instanţei care soluţionează capătul principal de cerere.

În ceea ce priveşte excepţiei necompetenţei materiale (procesuale) a instanţei de judecată, Tribunalul Iaşi a arătat că aceasta este o excepţie de procedură, privind condiţiile esenţiale de promovare a unei cereri de chemare în judecată, este o excepţie absolută, cercetarea ei fiind instituită în respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiţiei şi priveşte încălcarea unor norme de ordine publică, astfel că instanţa este obligată să verifice, cu prioritate, faţă de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiţii esenţiale.

Verificând actele dosarului, instanţa a constatat că împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei în cadrul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă.

Cererea de chemare în judecată are la bază contractul de lucrări nr. x/03.06.2009 (încheiat anterior deschiderii procedurii insolvenţei pârâtei) şi continuat după data de 10.11.2014 (data deschiderii procedurii insolvenţei), acesta încadrându-se în prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2014 ca şi contract în derulare.

Astfel, Tribunalul Iaşi a apreciat că acţiunea în întregul său derivă dintr-un contract, are o natură contractuală.

Potrivit art. 123 alin. (4) din Legea 85/2014:

"în cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către cocontractant împotriva debitorului şi va fi soluţionată de judecătorul-sindic. Drepturile stabilite în favoarea cocontractantului în urma exercitării acţiunii în despăgubiri se vor plăti acestuia potrivit prevederilor art. 161 pct. 4, pe baza hotărârii în temeiul căreia i-au fost recunoscute, rămasă definitivă".

Competenţa materială este astfel clar stabilită în favoarea judecătorului sindic. În acest sens, se pot reţine şi atribuţiile judecătorului sindic stabilite prin art. 45 din Legea nr. 85/2014, alin. (1) enumerând doar principalele atribuţii ale acestuia, ceea ce demonstrează fără echivoc caracterul enunţiativ al enumerării de la lit. a)-r), fiind de netăgăduit că pe parcursul judecării unui dosar de insolvenţă orice situaţie litigioasă şi care are o legătură directă cu procedura colectivă nu poate intra decât în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic.

De altfel, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului şi recuperare a creanţelor în favoarea creditorilor, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii debitoarei.

Astfel, s-a apreciat că întreaga activitate a debitoarei - pârâte este reglementată de dispozitiile legii insolvenţei, lege cu caracter special, ce derogă de la dreptul comun, reprezentat de C. civ. sau Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990.

Pentru aceste motive, Tribunalul Iasi a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei şi, pe cale de consecinţă, a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, completul învestit cu soluţionarea procedurii insolvenţei deschise împotriva pârâtei din prezenta cauză.

Învestit prin declinare, Tribunalul Galaţi a reţinut, în esenţă, că decizia practicianului în insolvenţă de menţinere sau denunţare a unor contracte poate fi cenzurată de judecătorul sindic, o astfel de decizie reprezentând un act de procedură, verificarea legalităţii sale intrând în competenţa sindicului, în schimb cererea de obligare a debitoarei insolvente la respectarea obligaţiilor contractuale nu intră în competenţa judecătorului sindic, cauzele care pot fi judecate în cadrul procedurii insolvenţei nefiind orice cauze care îl privesc pe debitor.

Aşa fiind, s-a apreciat că nu intră în competenţa sindicului "clarificarea situaţiei patrimoniale a debitoarei", o astfel de atribuţie aparţinând administratorului judiciar, iar sindicul fiind chemat doar să cenzureze sub aspectul legalităţii actele de procedură efectuate de administratorul judiciar, inclusiv cele efectuate în exercitarea acestei atribuţii.

În concluzie, s-a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă intră în competenţa instanţelor civile de drept comun, respectiv a instanţei specializate în litigii cu profesioniştii raportat la dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

Raportat la competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, s-a arătat că art. 53 alin. (1)1 şi 12 din Legea nr. 101/2016 prevede următoarele:

"(11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

(12) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante."

Tribunalul Galaţi a constatat că, în cazul în care reclamant este autoritatea contractantă, legea oferă competenţă teritorială alternativă numai între sediul autorităţii contractante şi locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante.

Opţiunea de a introduce acţiunea la sediul/domiciliul persoanei de drept privat aparţine numai acesteia, astfel cum rezultă din intepretarea alin. (1)1.

Prin urmare, prin introducerea cererii de chemare în judecată la tribunalul competent raportat la sediul său, reclamanta Administraţia Bazinală de apă Prut-Bârlad a făcut o alegere legală cu privire la competenţă, pe care instanţa învestită cu soluţionarea cererii nu o poate cenzura.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 193 din 5 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de instanţă din oficiu; a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de remediere stabilite prin expertiza tehnică dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi cu privire la "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari" din cadrul obiectivului "Punerea în siguranţă a acumulării Tansa Belceşti, judeţul Iaşi" şi obligarea pârâtei la predarea completărilor la Cartea tehnică a construcţiei edificate, cu referire la lucrările de remediere menţionate. În subsidiar, în cazul în care pârâta nu poate efectua lucrările, reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 127378,14 euro fără TVA, reprezentând valoarea achitată pârâtei pentru lucrările la obiectul "Canal Evacuare - descărcător de apelantul mari".

Aşa fiind, se constată că prin acţiunea dedusă judecăţii se solicită obligarea pârâtei la remedierea unor lucrări conform contractului administrativ încheiat între o autoritate publică - reclamanta - şi o societate comercială privată - pârâta.

Este adevărat că prin încheierea pronunţată din 10 noiembrie 2014, în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, s-a dispus în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea 85/2014 deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de pârâta din prezenta cauză - S.C. A. S.R.L., însă este de necontestat că în cauză nu se pune problema unei "denunţări" a contractului (o rezoluţiune) din partea reclamantei decât în caz subsidiar, cererea principală a acesteia având ca scop obligarea pârâtei la respectarea obligaţiilor asumate prin contract, nu lipsirea contractului de efectele juridice dorite de părţi la încheierea acestuia.

Atribuţia judecătorului sindic de a soluţiona o cerere de despăgubiri întemeiată pe art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 se referă strict la denunţarea pe care o poate efectua administratorul judiciar în temeiul art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 fiind un caz particular care confirmă regula competenţei limitate a judecătorului sindic.

De altfel, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă:

"atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei".

Prin urmare, cererea de obligare a debitoarei insolvente la respectarea obligaţiilor contractuale (cum este şi situaţia în speţă) nu intră în competenţa judecătorului sindic, cauzele care pot fi judecate în cadrul procedurii insolvenţei nefiind orice cauze care îl privesc pe debitor.

Astfel, acţiunea dedusă judecăţii intră în competenţa instanţelor civile de drept comun, respectiv a instanţei specializate în litigii cu profesioniştii raportat la dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, conform cărora:

"(11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

(12) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (11) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante."

Prin introducerea acţiunii la tribunalul competent raportat la sediul său (Iaşi, str. x), reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad - autoritate contractantă - a făcut o alegere legală cu privire la competenţă, în raport cu prevederile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, alegere pe care instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată nu o poate cenzura.

Pentru raţiunile înfăţişate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2021.