Territorial competence in individual labor conflicts: non-exclusive jurisdiction and prohibition of ex officio incompetence
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning competence to the Cluj Court of Appeal, which prevailed over the Bucharest Court of Appeal. The dispute arose from a labor law claim by an employer's construction unit against an employee for compensation due to the negligent performance of service obligations, with both courts initially declining territorial competence; the Cluj court argued it was competent based on the plaintiff's headquarters location, while the Bucharest court claimed competence based on the plaintiff's secondary headquarters and the location where the employment contract was executed. The decisive legal basis was the application of Articles 269 of the Labor Code and 210 of Law No. 62/2011, which establish that territorial jurisdiction in individual labor conflicts is non-exclusive and alternative (plaintiff’s domicile/seat or place of work), and Article 130 of the Civil Procedure Code, which mandates that relative (private order) territorial incompetence may be invoked only by the defendant and not ex officio by the court. Consequently, because the defendant did not raise a plea of territorial incompetence before the Cluj Court of Appeal, that court became the sole competent instance for the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Territorial competence in individual labor conflicts: non-exclusive jurisdiction and prohibition of ex officio incompetence: The dispute arose from a labor law claim by an employer's construction unit against an employee for compensation due to the negligent performance of service obligations, with both courts initially declining territorial competence; the Cluj court argued it was competent based on the plaintiff's headquarters location, while the Bucharest court claimed competence based on the plaintiff's secondary headquarters and the location where the employment contract was executed. The decisive legal basis was the application of Articles 269 of the Labor Code and 210 of Law No. 62/2011, which establish that territorial jurisdiction in individual labor conflicts is non-exclusive and alternative (plaintiff’s domicile/seat or place of work), and Article 130 of the Civil Procedure Code, which mandates that relative (private order) territorial incompetence may be invoked only by the defendant and not ex officio by the court. Consequently, because the defendant did not raise a plea of territorial incompetence before the Cluj Court of Appeal, that court became the sole competent instance for the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive as the direct legal basis for establishing territorial competence in favor of the Cluj Court of Appeal to resolve the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19.11.2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., prin Unitatea de Construcţii Montaj "Ardeal", a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să-i plătească suma de 273.526,28 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu ce îi reveneau în gestionarea mai multor contracte, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1010/13.04.2021, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta a dedus judecăţii un conflict de muncă, ce vizează atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, fiind incidente, pentru determinarea competenţei teritoriale, normele care guvernează jurisdicţia muncii, respectiv dispoziţiile art. 269 din Codul muncii şi cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Astfel, Tribunalul Cluj a apreciat că, întrucât sediul reclamantei este situat în municipiul Bucureşti, instanţa competentă este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale, cu precizarea că verificarea competenţei nu pune în discuţie capacitatea procesuală a sucursalei şi nici calitatea acesteia de reprezentant.
Totodată, a reţinut că alegerea de către reclamantă a sediului procesual în Cluj-Napoca vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură şi nu prezintă relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale.
Dosarul a fost înregistrat la 19.05.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale, care prin încheierea din 28.06.2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că noţiunea de "sediu" prevăzută la art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face distincţie între sediul principal şi cel secundar, iar reclamanta îşi are sediul secundar în municipiul Cluj-Napoca, pe raza căruia, de altfel, au fost încheiate contractul individual de muncă al pârâtului şi actele adiţionale la acesta, context în care competenţa de soluţionare a litigiului îi revine Tribunalului Cluj.
Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:
Instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, iar pentru stabilirea competenţei teritoriale sunt relevante dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Articolul 269 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar alin. (2) din acelaşi articol statuează că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Aşadar, în cazul conflictelor de muncă, competenţa teritorială nu este exclusivă, ci este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente (cea de la domiciliu/reşedinţă/sediu ori de la locul de muncă), împrejurare care atrage incidenţa normelor de competenţă teritorială de ordine privată.
Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
Prin urmare, atât timp cât în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, acesta a devenit singurul competent în soluţionarea cauzei.
Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.