Suspension of cassation proceedings reversed; lower court decision quashed and case remanded due to misapplied dependency between appeals

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, la 25 mai 2017, sub nr. x/2017, modificată ulterior, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a chemat în judecată pârâtul C., solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 103,309 RON plus T.V.A., cu titlu de despăgubiri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 25 şi art. 77 din Legea nr. 85/2006, precum şi dispoziţiile art. 1.385, art. 1.550 şi art. 1.552 din C. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Oradea, secţia Civilă, în dosar nr. x/2017, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârât, iar prin sentinţa civilă nr. 2894 din 10 mai 2019 a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost modificată, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 103,309 RON, plus T.V.A., despăgubiri, precum şi 200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestor hotărâri, la 12 iunie 2019, pârâtul a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin decizia nr. 774/A/LP din 18 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului C., fiind menţinută hotărârea primei instanţe.

Împotriva acestei hotărâri, la 21 ianuarie 2020, pârâtul C. a declarat recurs iar, prin încheierea din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. suspendarea soluţionării căii de atac, până la soluţionarea dosarului nr. x/2007, având ca obiect prestaţie tabulară, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă.

La 28 septembrie 2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a declarat recurs împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, având în vedere specificitatea căii de atac a recursului, raportat la motivele de recurs invocate de intimatul-pârât, în calitate de recurent, în dosarul nr. x/2017, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi imposibilitatea invocării în faţa instanţei de recurs a unor motive care nu au fost arătate pe calea apelului.

De asemenea, a mai susţinut că se opun suspendării cauzei şi dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 1021 şi art. 942 C. civ. de la 1864.

Totodată, aceasta a mai arătat faptul că s-a apreciat greşit că soluţia care ar fi pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă ar avea înrâurire asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa în soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel constituie o împrejurare intrinsecă a hotărârii. Prin invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi criticate elemente extrinseci hotărârii instanţei de apel, iar soluţia pe care o altă instanţă o poate da în alt dosar constituie un element extrinsec hotărârii instanţei de apel, situaţie care se regăseşte şi în cauză.

Prin urmare, dacă soluţia ce poate fi dată într-un alt dosar, de către o altă instanţă, nu poate constitui motiv de recurs, nefiind aptă să ducă la casarea hotărârii date în apel, obiect al cererii de recurs, atunci rezultă că soluţia ce poate fi dată într-un alt dosar, de către o instanţă, nu poate să aibă niciun efect asupra soluţiei ce va fi dată în recurs. Astfel, în mod corelativ, nu are cum să depindă soluţia dată în recurs de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul altei judecăţi.

Totodată, în măsura în care soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă nu a fost invocată ca motiv de modificare a hotărârii primei instanţe, deşi pârâtul-apelant ar fi avut această posibilitate, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., acest motiv nu poate fi invocat direct în faţa instanţei de recurs şi, prin urmare, nu poate fi luat în considerare la judecarea recursului astfel că nu poate să depindă soluţia instanţei de recurs de soluţia ce urmează să fie dată într-un alt dosar.

În consecinţă, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea recursului fiind dată cu încălcarea acestor prevederi legale.

Recurenta-reclamantă a mai învederat că dosarul nr. x/2017 are ca obiect constatarea rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 10 mai 2005, bazată pe manifestarea de voinţă a pârâtului, din 27 mai 2011, în sensul repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului, iar dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă are ca obiect, printre altele, solicitarea pârâtului de valorificare a aceluiaşi antecontract prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

În acest context, relaţia de dependenţă dintre cele două demersuri judiciare este în sensul că, judecarea dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, depinde de soluţia dată în dosarul nr. x, şi nu invers, astfel cum greşit a apreciat instanţa de recurs.

Astfel, obiectul dosarului nr. x/2017 este constatarea rezoluţiunii antecontractului bazată pe o manifestare de voinţă ulterioară promovării acţiunii reconvenţionale din dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic presupune existenţa antecontractului de vânzare-cumpărare autenficat sub nr. x din 10 mai 2005, valid şi viabil. Or, prioritar trebuie soluţionată chestiunea nevalabilităţii antecontractului şi apoi valorificarea antecontractului pe calea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

Prin modul în care instanţa de recurs a apreciat relaţia dintre obiectul celor două cauze a încălcat, respectiv a aplicat greşit dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 1.021 şi 942 C. civ. de la 1864, dispoziţii legale care consfinţesc dreptul creditorului obligaţiei de a cere executarea în natură a obligaţiei scadente sau de a proceda la încetarea raportului contractual prin acordul părţilor şi repunerea anterioară.

Altfel spus, pârâtul a solicitat prima dată executarea în natură a obligaţiei, raportat la prevederile art. 1021 C. civ. de la 1864, prin cererea reconvenţională depusă la 5 septembrie 2007, în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, a revenit asupra acesteia, prin solicitarea de a fi repus în situaţia anterioară, prin declaraţia de creanţă din 27 mai 2011, iar prin înscrierea acestuia în tabelul de creanţe al debitoarei S.C. A. S.R.L., s-a realizat acordul de voinţă pentru stingerea raportului contractual şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, conform art. 942 C. civ. de la 1864.

La 15 ianuarie 2021, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului arătând că, deşi art. 414 alin. (1) C. proc. civ. nu prevede în mod expres imposibilitatea atacării separate a încheierilor de suspendare pronunţate în recurs, în doctrină şi jurisprudenţă, s-a statuat că recursul este inadmisibil, în situaţia în care suspendarea cauzei este pronunţată de o instanţă de recurs, dat fiind caracterul de normă specială al textului de lege menţionat. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii recursului, cu motivarea cuprinsă în această încheiere, şi a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed.

Conform dispoziţiilor art. 414 C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

Potrivit deciziei nr. 2/2017 pronunţate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016, publicată în M.O. nr. 175/10.03.2017:

"în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă."

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect încheierea din 17 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2017, prin care a fost suspendată judecata cererii de recurs, până la soluţionarea dosarului nr. x/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În considerentele încheierii recurate s-a reţinut că, în situaţia în care ar fi admisă cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, având ca obiect "prestaţie tabulară", soluţia astfel pronunţată ar influenţa şi soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2017, având ca obiect "rezoluţiune antecontract de vânzare-cumpărare", nefiind posibil să se dispună în acelaşi timp atât executarea convenţiei, cât şi rezoluţiunea sa.

De asemenea, curtea de apel a mai reţinut că, în situaţia respingerii cererii de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, sub nr. x/2007*, reclamanta-intimată justifică un interes legitim şi actual în continuarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2017

Înalta Curte reţine că, deşi recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile invocate cu privire la neîndeplinirea condiţiilor legale pentru dispunerea măsurii suspendării în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, vizează încălcarea normelor de procedură, prin urmare vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Înalta Curte constată că, stadiul procesual al celor dosare avute în vedere în ceea ce priveşte măsura suspendării, este diferit.

Astfel, dosarul nr. x/2007, se află pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, pentru soluţionarea fondului, în timp ce dosarul în care a fost formulată cererea de suspendare are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva deciziei nr. 774/A/LP din 18 noiembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respins ca nefondat apelul pârâtului, fiind menţinută hotărârea primei instanţe.

Prin urmare, analiza legalităţii cererii de suspendare trebuie să raporteze la particularităţile căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună instanţei competente, examinarea în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că instanţa de recurs nu este o instanţă devolutivă, deci analiza motivelor de nelegalitate ce formează obiectul recursului nu poate influenţa fondul unei alte cauze, respectiv a dosarului nr. x/2007, care se află pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă.

Raportat la aceste considerente, se reţin ca fiind fondate criticile recurentei -reclamante prin care a susţinut că hotărârea atacată nu a avut în vedere specificitatea căii de atac a recursului, şi nici conţinutul motivelor de recurs invocate de intimatul-pârât, în calitate de recurent, în dosarul nr. x/2017, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă este fondată şi critica prin care se arată că s-a reţinut greşit că soluţia care ar fi pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă ar avea înrâurire asupra hotărârii ce urmează a se da în soluţionarea recursului, care face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Se reţine şi faptul că dosarul nr. x/2017 are ca obiect constatarea rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 10 mai 2005, în sensul repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii antecontractului, iar dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă are ca obiect solicitarea pârâtului de valorificare a aceluiaşi antecontract prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

În acest context, relaţia de dependenţă dintre cele două demersuri judiciare este în sensul că, judecarea dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, ar depinde de soluţia dată în dosarul nr. x, şi nu invers, astfel cum greşit instanţa de recurs a apreciat.

Având în vedere că s-au aplicat greşit dispoziţiile de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind luarea măsurii suspendării judecăţii, aceasta fiind dispusă nelegal de curtea de apel, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.