Insurance claims excluded from cassation under art. 483(2) CCP as amended

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 25.01.2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenientul-forţat C., să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale şi penalităţi de întârziere în procent de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3179/10.10.2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a anulat acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant convenţional.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1373/21.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, recurentul a susţinut că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de către reprezentantul său convenţional, avocat D., şi nu de CENTRUL EUROPEAN DE DESPĂGUBIRI S.R.L., fiind anexată în acest sens împuternicirea avocaţială nr. 28/18.01.2019, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/18.01.2019.

Astfel, a arătat că a fost reprezentat prin mandatar în relaţia cu asigurătorul anterior oricăror demersuri în faţa instanţei de judecată, iar la momentul notificării asigurătorului, activitatea exercitată de mandatar a fost aceea de avizare a daunei şi de solicitare a plăţii despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 83 şi art. 85 C. proc. civ., art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Legea nr. 132/2017.

Potrivit recurentului, niciun text de lege nu prevede în mod expres că persoana fizică nu poate fi reprezentată prin mandatar persoană juridică, art. 83 C. proc. civ. stipulând că persoanele pot fi reprezentate de avocat sau alt mandatar, iar art. 85 C. proc. civ. prevede că împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic. Prin urmare, este evident că legiuitorul nu face distincţia între persoana fizică şi persoana juridică.

A susţinut că instanţa de apel nu a verificat temeinicia hotărârii atacate, rezumându-se la a relua concluziile tribunalului, existând şi o contradicţie între motivarea hotărârii şi soluţia pronunţată.

Astfel, a relevat că instanţa de apel nu a verificat dacă tribunalul a acordat un termen pentru acoperirea lipsurilor sau a dispus în consecinţă pentru lămurirea situaţiei, fiind aplicat greşit art. 82 C. proc. civ.

În final, recurentul a redat conţinutul prevederilor art. 177 C. proc. civ. şi a susţinut că i-a fost cauzată o vătămare a intereselor sale, deoarece nu mai poate solicita despăgubiri de la societatea de asigurări.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, a relevat că sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, astfel că hotărârea curţii de apel nu este supusă recursului, fiind definitivă, având în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la 25.01.2019.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, a apreciat că susţinerile recurentului nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1373/21.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă într-un litigiu circumscris materiei asigurărilor, care a început la 25.01.2019.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile pronunţate în materia asigurărilor, (...)".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Aşadar, faţă de dispoziţiile evocate, decizia civilă nr. 1373/21.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă este definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată şi cu recurs.

Prin urmare, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1373/21.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.