Scope of judicial stamp duty exemption for civil claims deriving from criminal matters
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the Court of Appeal’s decision to cancel the appellants’ appeal as unstamped, award them reduced moral damages (41,000, 10,000, and 1,000 EUR respectively), and obliging them to pay court costs to the defendant. The dispute arose from a civil claim for moral and material damages following a fatal road accident where the at-fault driver had died, prompting the plaintiffs to challenge the lower court’s refusal to apply the stamp duty exemption for "criminal matters" and its reduction of damages on the grounds of insufficient motivation and contradiction. The Court held that critics regarding the calculation or exemption of judicial stamp duties must be raised exclusively through a motion for re-examination, not in an appeal, making such claims inadmissible in the cassation phase. Furthermore, the Court found no violation of the duty to motivate or contradiction in the lower court’s reasoning, noting that moral damages are evaluated based on factual criteria such as the degree of kinship and intensity of suffering rather than legal formulas, and rejected the argument that the lower court acted contrary to principles of equity, concluding that the reduction of damages was a valid exercise of judicial discretion based on the specific evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 192 C. pen, art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 20 alin. (8) C. proc. pen, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Scope of judicial stamp duty exemption for civil claims deriving from criminal matters: În acest context, recurenţii au arătat că prin decizia nr. 387/27.05.2015, Curtea Constituţională a reţinut că "dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune." Or, în speţă, au susţinut că fapta săvârşită de către şoferul vinovat era prevăzută ca infracţiune de art. 192 C. pen., astfel că au apreciat că acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 15.12.2017, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata următoarelor sume: 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale şi 15.000 de RON, cu titlu de daune materiale, în favoarea reclamantei A.; 500.000 euro, reprezentând daune morale în favoarea reclamantului B. şi 500.000 euro, cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei C..
Prin sentinţa civilă nr. 2915/03.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 9.174,19 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, cu titlu de daune morale; a sumei de 5.000 euro, în echivalent în RON la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, reprezentând daune morale, către reclamantul B. şi a sumei de 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta C..
Împotriva acestei sentinţe, toate părţile au declarat apel.
La 25.10.2019 A., B. şi C. au formulat o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire în sarcina lor a taxei judiciare de timbru în cuantum de 12.683 RON, care a fost respinsă prin încheierea nr. 122A/04.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
La aceeaşi dată apelanţii-reclamanţi au solicitat acordarea ajutorului public judiciar, cerere la judecarea căreia au renunţat la 19.11.2019 - manifestare de voinţă de care s-a luat act prin încheierea din 11.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
La 13.12.2019 apelanţii-reclamanţi au depus o cerere, pe care au precizat-o la 24.12.2019, prin care au solicitat revenirea asupra stabilirii taxelor judiciare de timbru, invocând, totodată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.
La termenul din 17.06.2020 apelanţii-reclamanţi au arătat că nu mai susţin excepţia de neconstituţionalitate, iar instanţa de apel a respins cererea de revenire asupra obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.
Prin decizia civilă nr. 544A/17.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia netimbrării apelului declarat de apelanţii-reclamanţi, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 41.000 euro, în echivalent în RON la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, cu titlu de daune morale; către reclamanta C. a sumei de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, reprezentând daune morale şi către reclamantul B. a sumei de 1.000 euro, în echivalent în RON la cursul afişat de B.N.R. în ziua plăţii, cu titlu de daune morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei. A anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi şi a obligat intimata-reclamantă A. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.168,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat intimata-reclamantă C. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.478,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a obligat intimatul-reclamant B. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 515,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, A., B. şi C. au declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.
În motivare, au susţinut că instanţa de apel le-a anulat ca netimbrat apelul, reţinând că nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât pretenţiile lor nu derivă dintr-o cauză penală.
Recurenţii că au arătat că în apel au formulat o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru şi ulterior o cerere de revenire asupra măsurii de obligare a lor la plata taxei judiciare de timbru, însă instanţa de apel le-a respins cererile şi a admis în mod greşit excepţia netimbrării apelului, reţinând că nu se poate vorbi de o cauză penală, raportat la considerentele expuse în decizia nr. 387/27.05.2015 a Curţii Constituţionale a României, în sensul că "se poate vorbi de existenţa unei cauze penale în situaţia în care s-a pornit acţiunea penală", în condiţiile în care în cauză nu s-a pornit acţiunea penală împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, întrucât şoferul vinovat a decedat.
Potrivit recurenţilor, dispoziţia de anulare a apelului pe care l-au declarat este nelegală, iar instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti când a stabilit în sarcina lor obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, interpretând în mod nelegal decizia nr. 387/27.05.2015 a Curţii Constituţionale, cu consecinţa adăugării la lege prin extinderea sferei de aplicare a acesteia.
În acest context, recurenţii au arătat că prin decizia nr. 387/27.05.2015, Curtea Constituţională a reţinut că "dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune." Or, în speţă, au susţinut că fapta săvârşită de către şoferul vinovat era prevăzută ca infracţiune de art. 192 C. pen., astfel că au apreciat că acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Au subliniat autorii căii de atac că sintagma "cauze penale" nu este limitată doar la ipoteza în care este pusă în mişcare acţiunea penală, întrucât există situaţii care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, chiar dacă fapta există, constituie infracţiune, iar suspectul se face vinovat de comiterea ei, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme. Or, în speţă, cercetările efectuate în cauza penală au stabilit că fapta şoferului auto E. există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, însă acesta nu poate răspunde penal pentru că a decedat, soluţia fiind aceea de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a C. proc. pen.
Un alt argument pentru care, în opinia recurenţilor, apelul lor nu trebuia timbrat vizează discriminarea care se creează printr-o astfel de interpretare între ipotezele în care şoferul vinovat a supravieţuit sau a decedat.
Mai mult decât atât, au susţinut recurenţii că în cazul în care infractorul a decedat după săvârşirea faptei, victimele infracţiunii vor fi obligate să urmeze întotdeauna calea procesului civil, întrucât în procesul penal nu poate interveni decât clasarea sau încetarea procesului, atât timp cât acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu poate fi continuată împotriva unei persoane decedate, întrucât lipseşte subiectul pasiv al acţiunii penale.
Recurenţii au înţeles să subsumeze aceste critici motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Autorii căii de atac au susţinut că se impune casarea deciziei atacate şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 20 alin. (8) C. proc. pen.., potrivit cărora "acţiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la instanţa penală sau la instanţa civilă, este scutită de taxa de timbru".
Potrivit recurenţilor, C. proc. pen. este o lege organică, în timp ce O.U.G. nr. 80/2013 este o lege ordinară, astfel încât şi dacă s-ar admite că decizia nr. 387/27.05.2015 a Curţii Constituţionale ar fi incidentă în cauză, se impune aplicarea cu prioritate a legii organice.
Au susţinut recurenţii că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile C. proc. pen. sus-menţionate, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii astfel pronunţate, întrucât au fost privaţi de dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil, fiind în mod nelegal lipsiţi de o cale de atac devolutivă, împrejurare ce le-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autorii căii de atac au susţinut că decizia atacată nu este motivată, apreciind că motivele invocate de instanţa de apel pentru a reduce despăgubirile acordate de prima instanţă nu întrunesc exigenţele unei motivări corespunzătoare, în sensul art. 425 C. proc. civ., ci reprezintă opinii ale judecătorului care nu se întemeiază pe principii de drept, ci pe aprecieri pur subiective, pur personale, nesusţinute de niciun argument juridic şi de nicio împrejurare care ar reieşi din probele administrate.
Astfel, au arătat că instanţa de apel a reţinut că apelanţii-reclamanţi "nu au suferit sechele psihice, îmbolnăvire cauzată de şoc" şi că "pentru ca această traumă să reclame despăgubiri atât de mari este necesar ca durerea psihică să depăşească stadiul normal/uzual al tulburărilor emoţionale cauzat de decesul intempestiv al unei persoane apropiate". Cu toate acestea, au subliniat recurenţii, curtea de apel nu a precizat care este stadiul normal şi uzual al acestor tulburări emoţionale, care este limita între stadiul normal şi unul considerabil, cum poate fi evaluată durerea unei mame care îşi pierde singurul copil şi care este linia de delimitare între o suferinţă normală şi o suferinţă considerabilă.
În ceea ce îl priveşte pe tatăl vitreg, recurenţii au susţinut că din motivarea curţii de apel nu rezultă care sunt criteriile în baza cărora a fost evaluată relaţia dintre acesta şi fiica vitregă, reţinându-se, pe de o parte, că între cei doi se stabilise o legătură de tip tată-fiică, aşa cum reiese şi din probatoriul administrat în cauză, iar pe de altă parte că această relaţie nu ar fi fost destul de sudată.
Mai mult decât atât, în opinia recurenţilor, decizia instanţei de apel conţine motive contradictorii în ceea ce priveşte jurisprudenţa.
În acest sens, au arătat că deşi a reţinut (pag. 7, par. 7) faptul că "criteriile pentru cuantificarea daunelor de natură morală sunt dezvoltate pe cale pretoriană (prin hotărâri judecătoreşti)", instanţa de apel a revenit (pag. 8, par. 8) arătând următoarele:
"Curtea constată că jurisprudenţa nu mai reprezintă un criteriu legal pentru determinarea cuantumului prejudiciului moral".
Potrivit recurenţilor, această contradicţie evidentă creează dubii cu privire la modul în care au fost stabilite daunele morale acordate; în lipsa criteriilor legale, judecătorul trebuia să se raporteze la principiile generale de drept, cum ar fi principiul echităţii şi al proporţionalităţii şi să arate, în mod obiectiv, de ce este o sumă mai mică echitabilă, iar o sumă mai mare, inechitabilă în raport cu prejudiciul suferit.
Au arătat autorii căii de atac că instanţa de apel nu a dat o altă interpretare probelor administrate, nu a stabilit o altă situaţie de fapt, dar cu toate acestea, într-un mod discreţionar şi nemotivat, a redus cuantumul despăgubirilor în mod nelegal, acordând despăgubiri derizorii, în condiţiile în care, în conformitate cu jurisprudenţa comunitară, judecătorul trebuia sa motiveze efectiv soluţia pronunţată, indicând temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei de reducere a despăgubirilor, fără să lase loc arbitrariului şi fără să lipsească de temei soluţia pronunţată.
Or, în condiţiile în care nu a invocat împrejurări sau elemente noi, dar a pronunţat o altă soluţie faţă de prima instanţă, în opinia recurenţilor instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată ori contradictorie.
În acest context, autorii căii de atac au subliniat că nici sumele stabilite de prima instanţă nu sunt suficiente pentru a compensa durerea pierderii unui copil, unui nepot, însă daunele morale acordate de curtea de apel apar ca fiind derizorii şi inechitabile.
Potrivit recurenţilor, toate motivele de fapt şi de drept pe care le-a invocat instanţa de apel în motivarea reducerii cuantumului despăgubirilor sunt nelegale, întrucât se întemeiază pe veleităţile instanţei de psiholog şi psihiatru şi pe concluziile acesteia care nu sunt susţinute de nicio probă din dosar, dimpotrivă, sunt în contradicţie cu declaraţiile martorului audiat în cauză, iar nu pe o analiză din perspectiva principiilor echităţii, reparării integrale a prejudiciului şi proporţionalităţii reparării prejudiciului, prin raportare la dispoziţiile din C. civ. care definesc prejudiciul.
Au conchis recurenţii că motivarea curţii de apel este una generică, lacunară şi, deşi se invocă jurisprudenţa, nu se face nicio referire concretă la cea la care s-a raportat instanţa.
În final, recurenţii au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi au susţinut că în lipsa criteriilor legate de cuantificare a daunelor morale, instanţa trebuia să judece cauza din perspectiva principiilor echităţii, bunei-credinţe şi al reparării integrale a prejudiciului, conform art. 5 alin. (3) şi art. 22 alin. (7) C. proc. civ., iar nu prin prisma jurisprudenţei, care nu reprezintă izvor de drept.
La 17.12.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
La 05.01.2021, recurenţii au răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.
Prin încheierea din 09.06.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, la stabilirea caracterului timbrabil al apelului, evocând decizia nr. 387/2015 a Curţii Constituţionale, instanţa a avut în vedere faptul că apelanţii-reclamanţi nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, de vreme ce nu s-a mai pus în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului.
Recurenţii afirmă că apelul este scutit de taxă de timbru, cât timp sesizarea penală a fost clasată ca urmare a decesului făptuitorului.
Prin decizia nr. 7/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
Deşi Legea nr. 146/1997 a fost abrogată de O.U.G. nr. 80/2013, dezlegarea dată de instanţa supremă acestei probleme de drept îşi păstrează actualitatea, de vreme ce art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 cuprinde dispoziţii similare art. 18 din reglementarea anterioară, evocată mai sus, considerentele deciziei pronunţate în interesul legii fiind pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă.
Înalta Curte notează că recurenţii au formulat atât o cerere de reexaminare, în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, în cadrul căreia au invocat scutirea de plata taxei judiciare de timbru, cât şi o solicitare de revenire asupra măsurii timbrajului, în considerarea caracterului imperativ al normei speciale care conferă scutirea, ambele cereri fiind respinse de curtea de apel.
Întrucât reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, eventualele critici referitoare la modul de stabilirea a taxei de timbru nu mai pot fi repuse în discuţie în căile de atac de reformare.
Prin urmare, Înalta Curte nu poate primi criticile expuse în memoriul de recurs sub acest aspect.
Nu poate fi reţinută nici ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căreia autorii căii de atac au susţinut că decizia atacată nu este motivată şi că aceasta cuprinde motive contradictorii.
Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.
Recurenţii au arătat că hotărârea recurată este nemotivată, deoarece argumentele pentru care au fost reduse despăgubirile acordate în primă instanţă nu întrunesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi că acestea reprezintă opinii pur subiective ale judecătorilor care au soluţionat cauza.
Instanţa de apel şi-a explicat însă raţionamentul juridic pe care l-a adoptat cu privire la reducerea daunelor morale, reţinând că normele în vigoare la data accidentului nu prevăd niciun criteriu de apreciere în ce priveşte modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
În acest context, instanţa de prim control judiciar a ţinut seama de o serie de criterii, precum gradul de rudenie al apelanţilor-reclamanţi cu victima evenimentului rutier, vârsta victimei, legăturile personale, consecinţele negative suferite în plan psihic de persoanele prejudiciate, gravitatea acestor consecinţe şi intensitatea cu care au fost percepute.
Aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale a presupus evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei, în urma cărora instanţa de apel a tras concluzia că sumele stabilite de prima instanţă sunt nejustificate şi a reamintit că scopul acordării daunelor morale nu este cel de înlăturare a prejudiciului afectiv suferit, ci de a reprezenta o consolare şi de a compensa, într-o anumită măsură, pierderea ireversibilă a unei persoane dragi, neputându-se transforma într-o îmbogăţire fără justă cauză.
Cu privire la pretinsele motive contradictorii ale deciziei atacate, invocate de recurenţi, instanţa supremă apreciază, principial, că teza a II-a a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune existenţa unei contradicţii între considerente, care să aibă drept consecinţă adoptarea a două sau mai multor soluţii diferite ori existenţa unei contradicţii între soluţia care se prefigurează din parcurgerea considerentelor şi cea reţinută în dispozitiv.
Niciuna dintre aceste două situaţii nu se identifică în cauză.
Astfel, recurenţii susţin că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, deoarece la paragraful 7 de la pagina 7, curtea de apel a reţinut următoarele:
"criteriile pentru cuantificarea daunelor de natură morală sunt dezvoltate pe cale pretoriană (prin hotărâri judecătoreşti)", iar ulterior, la pagina 8 paragraful 8, a arătat că "jurisprudenţa nu mai reprezintă un criteriu legal pentru determinarea cuantumului prejudiciului moral".
Înalta Curte notează că instanţa de apel nu s-a raportat la criteriile reţinute în practica judiciară pentru individualizarea daunelor morale, ci a subliniat că legislaţia în materie nu reglementează criterii obiective de evaluare a prejudiciului moral şi, totodată, a înlăturat critica apelanţilor-reclamanţi referitoare la ignorarea jurisprudenţei de către prima instanţă, evidenţiind faptul că practica judiciară nu mai reprezintă un criteriu legal pentru determinarea cuantumului prejudiciului moral.
Aşa fiind, criticile recurenţilor nu fundamentează motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că, în lipsa unor criterii legale de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel trebuia să judece cauza din perspectiva principiilor echităţii, bunei-credinţe şi reparării integrale a prejudiciului, în temeiul art. 5 alin. (3) şi art. 22 alin. (7) C. proc. civ.
Critica este însă strict formală, prin intermediul acesteia, recurenţii-reclamanţi urmărind să obţină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, în sensul majorării acestora. Or, evaluarea probatoriilor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, cenzurarea modului în care instanţa de apel a stabilit cuantumul daunelor morale presupunând verificarea temeiniciei deciziei atacate.
Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii deciziei recurate, relevant în acest sens fiind şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii C., B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 544A/17.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.