Appeal against dismissal of damages claim for unjustified revocation of supervisory board mandate rejected

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 11 ianuarie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei nete de 456.000 Euro, reprezentând daune-interese, aferente revocării nejustificate şi intempestive a contractului de administrare nr. x din 1 iulie 2014.

Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 192 C. proc. civ., art. 1536 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 2031 alin. (1) şi 2032 alin. (1) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3754 din 17 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Totodată, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile părţilor privind cheltuielile de judecată.

2. Împotriva acestei hotărâri, atât reclamantul A., cât şi pârâta B. au declarat apel.

Reclamantul A. a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar pârâta B. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei pronunţate în primă instanţă, sub aspectul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat.

Prin decizia civilă nr. 1237/2017 din 12 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-au admis apelurile declarate, a fost schimbată în tot sentinţa atacată şi, în consecinţă, a fost admisă în parte acţiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 359.844 Euro, în RON, la cursul B.N.R., din ziua plătii, reprezentând daune-interese.

Totodată, s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată de la fond, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 9.934,97 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea nr. 146 A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, din oficiu, s-a admis sesizarea privind îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 1237 din 12 iulie 2017, la pagina 12, paragraful 4, în sensul că, în loc de "fiind achitate sumele datorate de pârâtă reclamantului-apelant, până la data de 01.02.2018", se va trece corect "până la data de 01.02.2016".

3. Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta B. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii în tot a apelului promovat de reclamantul A..

Prin decizia nr. 942 din 7 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtă, decizia recurată fiind casată şi, în consecinţă, cauza a fost trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În argumentarea soluţiei, Înalta Curte a reţinut lipsa motivării privind evaluarea judiciară a prejudiciului invocat de reclamant.

În acest sens, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel nu a explicat legătura cauzală directă şi necesară, cerută pentru existenţa unui prejudiciu cert, ignorând împrejurarea potrivit căreia prin hotărârea AGEA din 04.11.2015 s-a decis schimbarea sistemului de administrare dintr-un sistem dualist într-un sistem unitar, cu consecinţa desfiinţării consiliului de supraveghere şi a funcţiei deţinute anterior de reclamant.

De asemenea, Înalta Curte a reţinut că evaluarea întinderii prejudiciului s-a făcut cu ignorarea situaţiei de fapt stabilite în mod necontestat încă de la prima instanţă, din care rezulta că, prin hotărârea AGEA din 01.07.2014, reclamantul a fost numit membru şi preşedinte al consiliului de supraveghere pentru un mandat limitat de 2 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 15312 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care stabilesc că durata mandatului primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv al primilor membri ai consiliului de supraveghere, nu poate depăşi 2 ani.

4. În rejudecare, după casare, prin decizia civilă nr. 1407 A din 23 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul reclamatului împotriva sentinţei atacate şi a fost admis apelul pârâtei împotriva aceleiaşi sentinţe, hotărârea fiind schimbată, în parte, în sensul că reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 80.379 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În rest, au fost menţinute dispoziţiilor sentinţei apelate.

5. Împotriva acestei decizii, la 26 ianuarie 2021, reclamantul A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, iar, în principal, casarea cu reţinere, rejudecarea cauzei şi admiterea apelului propriu, schimbarea în tot a deciziei recurate şi a sentinţei pronunţate în primă instanţă, şi, în consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea cuprinde considerente contradictorii privind revocarea intempestivă şi nejustificată a mandatului.

Deşi, instanţa de apel a reţinut că cerinţa revocării mandatului în mod intempestiv şi nejustificat a intrat în puterea lucrului judecat, în condiţiile în care criticile din recursul pârâtei care au vizat această chestiune au fost invocate omisso medio şi au fost respinse prin decizia de casare, ulterior a reţinut că nu este analizată revocarea intempestivă şi nejustificată, ci şi desfiinţarea a funcţiei urmare a reorganizării, situaţie în care mandatul nu ar fi putut continua nici dacă mandatarul nu ar fi fost revocat din funcţie.

Or, potrivit recurentului, revocarea nu poate fi în acelaşi timp nejustificată şi abuzivă, dar şi motivată de desfiinţarea funcţiei, întrucât s-a reţinut cu putere de lucru judecat că revocarea a fost nejustificată şi abuzivă.

Recurentul consideră că instanţa de apel a făcut aprecieri străine de natura cauzei cu privire la valabilitatea contractului de administrare, invalidând implicit clauza prevăzută la 9.1, care priveşte termenul contractual de 4 ani pentru care a fost încheiat.

O astfel de apreciere contrazice afirmaţia făcută anterior, potrivit căreia art. 15312 din Legea nr. 31/1990 nu reglementează o condiţie de valabilitate a contractului de mandat, ci doar durata maximă pentru care mandatul primilor membri ai consiliului de supraveghere poate produce efecte.

Recurentul arată că obiectul dosarului nu a privit valabilitatea contractului de administrare, împrejurare în care, în lipsa unei cereri reconvenţionale în acest sens şi în contextul acceptării evidente de către pârâtă a angajamentului contractual, pentru o perioadă de 4 ani, instanţa de apel nu se putea pronunţa în ceea ce priveşte valabilitatea clauzei prevăzute la 9.1 din Contract.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia atacată este dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Astfel, prin decizia recurată este reapreciat caracterul nejustificat al revocării mandatului, contrar celor statuate definitiv prin decizia de casare, care a reţinut că, în ceea ce priveşte caracterul intempestiv şi nejustificat al revocării, a intrat în puterea lucrului judecat.

Recurentul susţine că instanţa de apel nu avea posibilitatea ca, în rejudecare, să reaprecieze caracterul revocării prin calificarea acesteia ca fiind justificată, prin prisma efectelor Hotărârii AGEA nr. 1/4.11.2015.

Instanţa de apel a omis că instanţa de recurs a stabilit în sarcina sa evaluarea judiciară a prejudiciului exclusiv sub aspectul verificării legăturii de cauzalitate dintre revocare, calificată definitiv ca fiind intempestivă şi nejustificată, şi prejudiciului provocat.

Or, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită este o condiţie distinctă a răspunderii, fiind inadmisibilă depăşirea limitelor casării prin extinderea rejudecării în apel, inclusiv în ceea ce priveşte evaluarea caracterului ilicit al faptei pârâtei constând în revocarea nejustificată a mandatului de administrator.

Reţinând drept justificată revocarea din perspectiva desfiinţării funcţiei, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a statuării privind caracterul nejustificat şi intempestiv al revocării, cu consecinţa încălcării art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

Recurentul susţine că justificarea revocării prin Hotărârea AGEA nr. 1/4.11.2015 este în contradicţie cu statuările ce au intrat sub efectul autorităţii de lucru de judecat referitor la irelevanţa reorganizării sistemului de administrare al pârâtei sub aspectul culpei contractuale în revocarea mandatului şi provocarea prejudiciului.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel că decizia de reorganizare a deschis doar calea revocării mandatarului, iar modul în care a avut loc revocarea a dat posibilitatea dezdăunării, culpa pârâtei fiind determinată prin raportare la Hotărârea AGOA nr. 1/4.11.2015, iar nu Hotărârea AGEA nr. 1/4.11.2015.

În primul ciclu procesual, instanţa de apel a reţinut că reorganizarea sistemului de conducere al pârâtei nu are relevanţă în aprecierea culpei contractuale a acesteia în raport cu recurentul întrucât acestuia nu i se poate imputa vreo culpă în executarea obligaţiilor sale contractuale.

Prin decizia de casare nu au fost înlăturate aceste considerente, impunându-se în rejudecare exclusiv reanalizarea de către instanţa de apel a caracterului cert al prejudiciului din perspectiva eventualei interferări a efectelor hotărârii de reorganizare a sistemului de administrare al intimatei, în relaţia de cauzalitate dintre revocarea nejustificată şi prejudiciul provocat.

Prin decizia recurată, în reconsiderarea rolului Hotărârii AGEA nr. 1/4.11.2015, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat privind lipsa relevanţei acesteia din perspectiva culpei contractuale a pârâtei, deci a caracterului nejustificat al revocării.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, respectiv art. 1532, art. 1533 şi art. 2032 C. civ.

Recurentul consideră că prin decizia recurată au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 1532 şi art. 1533 C. civ., din perspectiva caracterului cert şi previzibil al prejudiciului invocat, respectiv întinderea acestuia.

Prin decizia de casare s-a dezlegat că evaluarea întinderii prejudiciului sub aspectul întregii perioade contractuale de 4 ani, s-a făcut cu ignorarea situaţiei de fapt din care rezultă că prin Hotărârea AGEA nr. 1/01.07.2014, prin care s-a decis numirea în funcţie a recurentului pentru o perioadă de 2 ani, ca perioadă limită de numire a primilor membrii ai consiliului de supraveghere potrivit art. 15312 din Legea nr. 31/1990.

În rejudecare, instanţa de apel a reţinut incertitudinea prejudiciului pentru întreg intervalul de 4 ani, întrucât, pe de o parte, nu rezultă că mandatarul ar fi obţinut cu siguranţă remuneraţia corespunzătoare întregii perioade contractuale rămase şi, pe de altă parte, contractul de mandat nu ar fi putut produce efecte pe o perioadă mai mare de 2 ani, decât în cazul realegerii recurentului.

Contrar celor reţinute în decizia recurată, recurentul invocă dispoziţiile art. 1532 şi ale art. 1533 C. civ., arătând că prejudiciul provocat are caracter cert şi vizează întreaga perioadă contractuală de 4 ani.

În raport de aceste dispoziţii legale, se arată că lipsirea de către pârâtă a recurentului de suma reprezentând indemnizaţiile lunare până la finalitatea previzibilă asumată bilateral prin contractul de administrare, respectiv de 4 ani, a determinat cu certitudine prejudicierea recurentului, prejudiciul fiind deci unul cert pentru tot acest interval.

Potrivit recurentului prejudiciul solicitat reprezintă suma de bani, rezultată din însumarea remuneraţiilor lunare de care a fost privat ca efect al revocării stabilite cu caracter de lucru judecat ca fiind intempestivă şi nejustificată, sumă calculată începând cu 01.07.2018.

Recurentul arată că simpla posibilitate legală de revocare a mandatului nu este de natură să exonereze pârâta de acoperirea prejudiciului provocat, aspecte statuate cu autoritate de lucru judecat de către tribunal, în primul ciclu procesual, şi reţinute explicit în decizia de casare.

Dacă s-ar admite teza că posibilitatea retragerii oricând a mandatului nu poate conduce la concluzia că prejudiciul provocat ar fi incert, ar însemna că art. 2032 alin. (1) C. civ. nu ar mai putea fi aplicat vreodată, în condiţiile existenţei principiul revocabilităţii contractului.

Referitor la argumentul potrivit căruia mandatul nu ar fi putut produce efecte pentru o perioadă mai mare de 2 ani, decât în cazul realegerii recurentului, se susţine că în discuţie este un contract de mandat intuitu personae încheiat de pârâtă în considerarea calităţilor mandatarului, iar, de acesta din urmă, în considerarea beneficiilor financiare aferente întregii perioade contractuale.

Faptul că angajamentul contractual nu se înscrie în limitele trasate cu ocazia numirii nu schimbă voinţa reală a părţilor din contract, concretizată în asumarea perioadei contractuale de 4 ani. Raţiunea operaţiunii de acceptare a numirii este tocmai aceea că voinţa societăţii decurgând din hotărârea AGA nu substituie voinţa celui numit.

Potrivit recurentului, contractul de administrare produce efecte depline între părţile contractante, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate, valabilitatea contractului nefiind pusă în discuţie, prin urmare, analiza acestuia nu se poate realiza făcând abstracţie de durata agreată cu forţă obligatorie de către părţile contractante, respectiv de 4 ani.

Având în vedere decizia de casare, rezultă că certitudinea prejudiciului nu poate fi pusă în discuţie, prin raportare la perioada primilor doi ani de mandat, ca membru al consiliului de supraveghere, calculaţi de la 17.12.2014.

Recurentul susţine că a fost interpretat şi aplicat greşit art. 2032 raportat la 1533 C. civ., din perspectiva legăturii de cauzalitate dintre revocarea nejustificată şi intempestivă şi prejudiciul invocat, deoarece instanţa de apel a reţinut că neîncasarea remuneraţiei, subsecvent adoptării Hotărârii AGOA nr. 1/4.11.2015, nu apare strict determinată de revocarea recurentului din funcţie, pentru că mandatul oricum nu ar fi putut continua după Hotărârea AGEA nr. 1/4.11.2015 şi recurentul nu ar fi putut încasa remuneraţia ulterior adoptării acestei hotărâri.

Se arată că, prin cererea de chemare în judecată, nu s-a solicitat executarea în natură a mandatului, ci acordarea daunelor-interese generate de revocarea nejustificată şi intempestivă a acestuia.

Perioada de timp scursă după revocare reprezintă numai un element al bazei de calcul a prejudiciului, neputând fi utilizată ca argument pentru justificarea lipsei caracterului cert al prejudiciului, prin raportare la posibilitatea încasării indemnizaţiilor ulterior desfiinţării funcţiei.

Totodată, recurentul susţine că reorganizarea sistemului de administrare reprezintă decizia unilaterală a băncii şi nu poate constitui un argument în justificarea lipsei caracterului cert al prejudiciului.

Recurentul susţine că au fost interpretate şi aplicate greşit art. 1532, art. 1533 şi art. 2032 C. civ. şi art. 500 alin. (1) C. proc. civ. privind acordarea daunelor interese constând în valoarea bonusului de performanţă, întrucât instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a exclus în mod nelegal componenta bonusului de performanţă din valoarea daunelor-interese pretinse.

Contrar celor statuate de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, bonusul de performanţă era incident la plată, modificarea bruscă a strategiei de administrare de către pârâtă neputând avea ca efect radierea acestui drept, constituit în patrimoniul recurentului la data revocării.

Se mai susţine şi greşita aplicare a art. 453 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 500 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul solicitând modificarea soluţiei date de instanţa de apel, prin reconsiderarea acestora în raport cu soluţia pronunţată.

La 26 martie 2021, intimata-pârâtă C. S.A. (fostă B.) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele dezvoltate în susţinerea admiterii căii de atac nu pot fi încadrate în ipotezele de casare invocate, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurentul-reclamant a depus, la 22 aprilie 2021, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, şi admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 13.10.2021, intimata-pârâtă a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea recursului, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin., (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, acordarea termenului pentru discutarea pe fond a recursului.

La 14.10.2021, recurentul reclamant a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea recursului, prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului şi acordarea termenului pentru discutarea pe fond a acestuia.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, pentru motivele reţinute în considerentele acesteia, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 1 februarie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Criticile recurentului privind motivele contradictorii şi străine de natura cauzei din considerentele hotărârii recurate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Recurentul susţine că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii privind caracterul revocării mandatului acestuia, întrucât instanţa de apel reţine că revocarea a fost nejustificată, intempestivă şi abuzivă pentru ca ulterior să constate că este justificată de desfiinţarea funcţiei, prin efectul schimbării sistemului de administrare al societăţii intimate-pârâte.

Verificând considerentele hotărârii recurate, se constată că instanţa de apel a reţinut revocarea intempestivă şi nejustificată a mandatului de către intimata-pârâtă cu putere de lucru judecat potrivit deciziei civile nr. 942 din 07.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi, ulterior, cercetând îndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta imputată intimatei de revocare a mandatului şi prejudiciul invocat, a analizat împrejurările concrete ale situaţiei recurentului şi a constat că a fost desfiinţat postul acestuia prin reorganizarea societăţii intimate-pârâte, potrivit Hotărârii AGEA nr. 1 din 04.11.2015.

Totodată a reţinut instanţa de apel că şi în situaţia în care mandatul nu ar fi fost revocat intempestiv şi nejustificat, acesta nu ar fi putut continua în funcţia de membru al Consiliului de supraveghere, ulterior hotărârii evocate, potrivit art. 15312 alin. (2) din Legea 31/1990 şi, în consecinţă, nu ar fi încasat remuneraţia aferentă funcţiei.

În consecinţă, reţine instanţa de apel că între modalitatea de revocare a mandatului şi lipsirea recurentului de remuneraţie pentru perioada ulterioară adoptării hotărârii de reorganizare a societăţii nu se poate stabili o legătură de tip cauză-efect.

Înalta Curte constată că nu există o contradicţie între considerentele hotărârii recurate privind revocarea mandatului, deoarece instanţa de apel a reţinut fapta intimatei-pârâte de revocare intempestivă, nejustificată şi abuzivă a mandatului însă, analizând legătura de cauzalitate dintre această faptă şi prejudiciul invocat constând în remuneraţia de care a fost lipsit, a cercetat împrejurările concrete ale situaţiei recurentului şi a constatat că, urmare a reorganizării societăţii intimate-pârâte, s-a desfiinţat funcţia acestuia.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că neîncasarea remuneraţiei nu apare ca o consecinţă a revocării mandatului în mod intempestiv, nejustificat şi abuziv, ci este determinată de împrejurarea că a fost desfiinţată funcţia recurentului prin reorganizarea sistemului de administrare al societăţii intimate.

De asemenea, recurentul invocă existenţa unor motive străine de natura pricinii reţinute în considerentele hotărârii recurate privind valabilitatea contractului de administrare, instanţa de apel invalidând clauza nr. 9.1 din contract privind termenul contractual de 4 ani, deşi nu a fost învestită cu o astfel de solicitare.

Analizând considerentele deciziei atacate, se constată că instanţa de apel, pentru verificarea condiţiilor răspunderii contractuale invocate de recurent, respectiv a cerinţei certitudinii remuneraţiei solicitate până la împlinirea celor 4 ani potrivit contractului de mandat, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 15312 alin. (2) din Legea nr. 31/1991, conform cărora durata primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv consiliului de supraveghere, nu poate depăşi 2 ani şi în acord cu cele decise prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 01.07.2014, efectele contractului de mandat nu se puteau produce ulterior împlinirii termenului iniţial de 2 ani, în măsura în care recurentul nu ar fi fost reales în funcţie.

Înalta Curte constată că argumentele instanţei de prim control judiciar nu sunt în mod evident străine de natura pricinii, întrucât nu a fost invalidată clauza prevăzută la pct. 9.1 din contract, neregăsindu-se nicio dispoziţie în acest sens în hotărârea recurată, ci, dimpotrivă, curtea de apel a analizat certitudinea prejudiciului constând în remuneraţia de care a fost lipsit recurentul sub aspectul existenţei şi întinderii sale şi a constatat că din hotărârea şi dispoziţiile legale evocate rezultă caracterul incert al remuneraţiei până la împlinirea celor 4 ani prevăzuţi în contract.

Totodată, Înalta Curte reţine că prin decizia de casare s-a statuat că evaluarea întinderii prejudiciului s-a realizat cu ignorarea situaţiei de fapt rezultată din hotărârea AGEA nr. 1 din 01.07.2014, prin care recurentul a fost numit membru şi preşedinte al consiliului de supraveghere pentru un mandat limitat de 2 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 15312 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. În rejudecare, instanţa de apel a avut în vedere dezlegarea relevată prin decizia de casare, obligatorie potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivarea curţii de apel conţine temeiurile pentru care s-a respins apelul formulat de reclamant, răspunde criticilor din apel şi apărărilor formulate în cauză, în acord cu cele dezlegate prin decizia de casare şi este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unor considerente contradictorii ori a unor motive străine de pricină, contrar celor susţinute de recurent.

În acest context, împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea instanţei de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii şi nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această critica este nefondată.

Criticile recurentului privind încălcarea chestiunilor dezlegate ce au intrat în autoritatea de lucru judecat, reţinute şi prin decizia de casare, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Principiul res iudicata pro veritate habetur, ca efect al hotărârii judecătoreşti, este reglementat la art. 431 C. proc. civ., care la alin. (1) prevede că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" iar la alin. (2) "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Recurentul consideră că instanţa de apel, în rejudecare, a reapreciat caracterul nejustificat şi intempestiv al revocării mandatului cu încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei de casare, reţinând drept justificată revocarea din perspectiva desfiinţării funcţiei urmare a reorganizării societăţii intimate pârâte.

Înalta Curte constată că revocarea intempestivă şi nejustificată a mandatului a intrat în puterea lucrului judecat în primul ciclu procesual, prin decizia de casare, întrucât singurele critici privind dezlegarea dată acestei chestiuni litigioase nu au fost analizate deoarece vizau critici de netemeinicie a hotărârii atacate.

Însă, se reţine că instanţa de apel nu a reanalizat chestiunea dezlegată intrată în puterea lucrului judecat privind caracterul revocării mandatului şi nici nu a constatat că este justificată revocarea mandatului prin desfiinţarea funcţiei recurentului.

Dimpotrivă, curtea de apel a analizat dacă există o legătură de cauzalitate între revocarea intempestivă şi nejustificată a mandatului şi prejudiciul constând în remuneraţia de care ar fi fost lipsit recurentul prin raportare la împrejurările concrete ale situaţiei acestuia şi a constatat că modalitatea în care a fost efectuată revocarea nu a determinat lipsirea mandatarului de remuneraţie. Instanţa de apel a reţinut că măsura reorganizării societăţii intimate-pârâte şi desfiinţarea funcţiei recurentului-reclamant sunt cele care au determinat lipsirea acestuia de remuneraţie.

În consecinţă, nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat puterea lucrului judecat a celor dezlegate privind revocarea intempestivă şi nejustificată a mandatului ci a analizat legătura de cauzalitate între revocarea mandatului şi prejudiciul invocat de recurent.

De asemenea, recurentul susţine că justificarea revocării prin desfiinţarea funcţiei recurentului încalcă autoritatea de lucru judecat a celor dezlegate anterior privind irelevanţa schimbării sistemului de administrare al băncii în stabilirea culpei contractuale pentru revocarea mandatului şi provocarea prejudiciului.

Înalta Curte constată că instanţa de apel în primul ciclu procesual a reţinut cu putere de lucru judecat că modalitatea în care s-a efectuat revocarea mandatului recurentului-reclamant se apreciază prin raportare la mandant şi nu la mandatar, neavând astfel relevanţă schimbarea sistemului de administrare.

În ceea ce priveşte stabilirea prejudiciului în cauză, se reţine că instanţa de apel nu a statuat că este irelevantă schimbarea sistemului de administrare al societăţii intimate, contrar celor susţinute de către recurent.

Astfel, se constată că în cauză instanţa de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a celor evocate, deoarece nu a analizat modalitatea în care a fost revocat mandatul ci, dimpotrivă, a reţinut cu putere de lucru judecat revocarea intempestivă şi nejustificată a acestuia şi, verificând dacă încetarea mandatului a determinat lipsirea recurentului de remuneraţiile ce i s-ar fi cuvenit, a stabilit altă cauză care ar fi determinat prejudiciul invocat.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a celor dezlegate privind irelevanţa schimbării sistemului de administrare, având în vedere şi cele statuate prin decizia de casare, prin care s-a stabilit ca în analiza caracterului cert al prejudiciului este obligatoriu să se ia în considerare şi hotărârea prin care s-a decis schimbarea sistemului de administrare, cu consecinţa desfiinţării funcţiei recurentului-reclamant.

În considerarea celor evocate, Înalta curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat.

Criticile recurentului privind aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material prevăzute la art. 1532, art. 1533 şi art. 2032 C. civ., circumscrise motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Pentru a se angaja răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, recurentul-reclamant trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor, iar, în rejudecare după casare, instanţa de apel a fost învestită cu analiza doar a caracterului cert al prejudiciului şi legăturii de cauzalitate între revocarea intempestivă şi nejustificată a mandatului şi prejudiciul constând în remuneraţiile pe care le-ar fi primit.

Recurentul invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1532 şi ale art. 1533 C. civ., arătând că prejudiciul provocat este cert şi vizează întreaga perioadă contractuală de 4 ani, iar simpla posibilitate legală de revocare a mandatului nu este de natură să exonereze pârâta de acoperirea prejudiciului provocat.

Potrivit art. 1532 C. civ. alin. (1) "la stabilirea daunelor-interese se ţine seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe" alin. (2) "prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului" şi alin. (3) "prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată".

Iar, conform art. 1533 C. civ. "debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intenţionată ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar şi în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei".

Prin urmare, potrivit acestor texte legale, caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi cu privire la posibilităţile de evaluare, inclusiv în situaţia în care se invocă un prejudiciu viitor, dacă există siguranţa producerii lui şi dacă sunt elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea.

De asemenea, debitorul obligaţiei este ţinut să repare doar prejudiciile ce sunt consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei, nu şi cele indirecte, care s-ar fi produs chiar şi în situaţia respectării obligaţiei.

În cauză, recurentul-reclamant, urmare a revocării intempestive şi nejustificate a contractului de mandate, a invocat un prejudiciu constând în contravaloarea tuturor remuneraţiilor rămase de achitat până la 01.07.2018.

Înalta Curte analizând argumentele instanţei de apel privind certitudinea prejudiciului raportat la situaţia concretă a recurentului-reclamant, constată că, în mod corect, s-a reţinut că nu este sigur că acesta ar fi încasat remuneraţiile pentru exercitarea funcţiei de membru în consiliul de supraveghere al intimatei până la sfârşitul perioadei prevăzute în contractul de mandat.

Or, mandantul poate revoca pe mandatar ad nutum, în orice moment pe toată durata mandatului, indiferent dacă contractul este unul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, caracterul revocabil al mandatului fiind de esenţa acestuia.

Astfel, se reţine că instanţa de apel, argumentând în limitele dezlegărilor instanţei de recurs şi a probelor a căror examinare nu mai poate fi suspusă controlului judiciar în recurs, a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 1532 şi ale art. 1533 C. civ., întrucât recurentul-reclamant nu a dovedit certitudinea prejudiciului, respectiv a încasării remuneraţiilor până la sfârşitul perioadei prevăzute în contractul de mandat, nefiind sigur, sub aspectul existenţei şi întinderii sale.

În continuare recurentul susţine că, potrivit art. 2032 alin. (1) C. civ., este îndreptăţit la repararea prejudiciului suferit prin revocarea nejustificată şi intempestivă a mandatului, însă instanţa de apel prin aplicarea principiului revocabilităţii mandatului ar lăsa inaplicabile aceste dispoziţii.

Contrar celor menţionate de recurent, instanţa de apel tocmai în aplicarea răspunderii intimatei pentru fapta revocării nejustificate şi intempestive a mandatului a analizat condiţia certitudinii prejudiciului şi a constatat că recurentul nu a dovedit că plata indemnizaţiilor ar fi fost sigură chiar şi în situaţia în care mandatul nu ar fi fost revocat.

Critica recurentului privind argumentul instanţei referitor la incertitudinea prejudiciului solicitat peste durata primilor 2 ani de mandat este de asemenea nefondată.

Potrivit recurentului, părţile au convenit în mod neîndoielnic o perioadă contractuală de 4 ani, creând aşteptări legitime privind situaţia sa financiară pentru întreaga perioadă.

În cauză, se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut faptul că prin Hotărarea AGEA nr. 1 din 01.07.2014 a societăţii intimate s-a decis în acord cu dispoziţiile art. 15312 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 că mandatul primilor membri ai Consiliului de supraveghere să fie de 2 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 15312 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 "durata mandatului primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv al primilor membri ai consiliului de supraveghere, nu poate depăşi 2 ani".

În consecinţă, în condiţiile în care mandatul recurentului a fost stabilit la la 2 ani potrivit hotărârii şi dispoziţiilor legale evocate nu se poate reţine că efectele contractului de mandat se produceau şi ulterior acestei perioade, în lipsa realegerii acestuia în funcţie. Or, având în vedere că această realegere nu este sigură că ar fi avut loc, prejudiciul invocat nu este cert nici pentru perioada ulterioară împlinirii celor 2 ani.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că prejudiciul invocat de recurent nu este cert, întrucât nu s-a dovedit că acesta ar fi încasat în mod sigur indemnizaţia solicitată pentru cei 4 ani prevăzuţi în contractul de mandat în condiţiile în care intimata ar fi putut revoca oricând madatul iar, totodată, pentru ultimii 2 ani nu s-a dovedit certitudinea realegerii în funcţie având în vedere durata legală a mandatului primilor membri ai consiliului de supraveghere de 2 ani.

Criticile recurentului privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2032 raportat la art. 1533 C. civ. din perspectiva legăturii de cauzalitate între revocarea nejustificată şi intempestivă şi prejudiciul invocat, sunt nefondate.

Potrivit art. 2032 C. civ. "mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi execute obligaţiile faţă de mandatar. El este de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive" iar în conformitate cu art. 1533 din acelaşi act normativ " […] daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei".

Din dispoziţiile legale evocate rezultă că pentru a se angaja răspunderea civilă pentru revocarea nejustificată şi intempestivă a mandatului este necesar ca între între fapta imputată şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.

Instanţa de apel, în analiza legăturii cauzale între prejudiciul invocat şi fapta imputată intimatei-pârâte şi în conformitate cu situaţiei de fapt reţinută, care în recurs nu mai este reanalizată, a constatat că nu există o legătură directă de cauzalitate între remuneraţiile solicitate cu titlu de prejudiciu şi revocarea intempestivă şi nejustificată a mandatului, deoarece neîncasarea remuneraţiei nu este consecinţa directă şi necesară a revocării din funcţia de membru al consiliului de supraveghere ci, dimpotrivă, este determinată de încetarea funcţiei acestuia urmare a reorganizării sistemului de administrare al societatii intimate decise prin Hotărârea AGEA 1 din 04.11.2015.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a stabilit în sarcina instanţei de apel să analizeze legătura cauzală directă şi necesară, cerută pentru existenţa unui prejudiciu cert, prin raportare expresă la hotărârea AGEA nr. 1 din 04.11.2015, prin care s-a decis schimbarea sistemului de administrare dintr-un sistem dualist într-un sistem unitar, ceea ce presupunea desfiinţarea consiliului de supraveghere şi a funcţiei deţinute anterior de recurentul-reclamant.

Având în vedere faptul că hotărârea menţionată produce efecte juridice, nefiind supusă verificării instanţei, nici sub aspectul legalităţii şi nici al oportunităţii, instanţa de apel în mod corect a analizat-o din perspectiva stabilirii legăturii cauzale între faptă şi prejudiciu.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată desfiinţarea funcţiei recurentului prin schimbarea sistemului de administrare din dualist în cel unitar reprezintă o împrejurare determinantă în stabilirea legături de cauzalitate între revocarea din funcţie şi prejudiciul invocat, întrucât nu se poate stabili o legătură de tip cauză efect.

Verificând măsura revocarii intempestive şi nejustificate a mandatului recurentului din funcţia de membru în consiliul de supraveghere al intimatei prin raportare la împrejurarea determinată de desfiinţarea funcţiei urmare a reorganizării sistemului de administrare, nu se poate stabili că neîncasarea remuneraţiei invocate de recurent ar fi cauzată de revocarea din funcţie, ci dimpotrivă, de încetarea funcţiei acestuia.

În egală măsură şi în situaţia ipotetică a lipsei revocării mandatului recurentului, cauza pentru neîncasarea remuneraţiei o reprezintă încetarea funcţiei potrivit reorganizării sistemului de administrare al societăţii intimate, operaţiune care nu poate fi supusă verificării, contrar celor susţinute de recurent.

Contrar celor susţinute de recurent, despăgubirea solicitată constă în remuneraţia de care a fost lipsit acesta prin revocarea din funcţie iar pentru a fi acordată este necesar a se verifica certidudinea sumelor invocate şi dacă sunt cauzate de măsura revocării, potrivit îndrumărilor obligatorii date prin decizia de casare în temeiul art. 501 C. proc. civ.

Criticile recurentului privind faptul că acţiunea intimatei de a schimba sistemul de administrare a fost deliberată pentru a înlătura culpa intimatei, nu poate fi analizată întrucât instanţa nu a fost învestită cu cerere de verificare a legalităţii şi oportunităţii măsurii de reorganizare a societăţii intimate.

De asemenea, criticile recurentului privind interpretarea şi aplicarea greşită a art. 1532, art. 1533 şi art. 2032 C. civ., prin raportare la art. 501 din acelaşi cod privind acordarea daunelor interese constând în valoarea bonusului de performanţă şi a cheltuielilor de judecată, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Referitor la bonusul de performanţă, Înalta Curte reţine că prin decizia instanţei de apel, pronunţată în primul ciclu procesual, a fost admis apelul reclamantului, a fost schimbată sentinţa instanţei de fond şi fost admisă în parte acţiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 359.844 Euro, în RON, la cursul B.N.R., din ziua plăţii, cu titlu de daune-interese, mai puţin contravaloarea bonusului de performanţă, pentru care s-a constatat că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1532 alin. (1) C. civ., nefiind cert.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs doar pârâta, astfel că dezlegarea dată acestei chestiuni litigioase privind bonusul de performanţă, de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a intrat în puterea de lucru judecat.

Chiar dacă a fost admis recursul pârâtei şi a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată, instanţa de apel în mod corect a procedat la soluţionarea cauzei în limitele casării prevăzute de art. 501 C. proc. civ., reţinând puterea de lucru judecat a celor dezlegate în primul ciclu procesual privind bonusul de performanţă.

Totodată, criticile recurentului privind încălcarea limitelor casării de către instanţa de apel potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ. prin justificarea revocării din perspectiva desfiinţării funcţiei, deoarece instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a statuării privind caracterul nejustificat şi intempestiv al revocării, sunt nefondate.

În cauză nu se poate reţine o încălcare a limitelor casării de către instanţa de apel potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin decizia de casare s-a stabilit cu caracter obligatoriu analiza în rejudecare a legăturii de cauzalitate între revocarea mandatului şi prejudiciul constând în remuneraţiile de care a fost lipsit recurentul din perspectiva hotărârii AGEA din 04.11.2015, prin care s-a decis schimbarea sistemului de administrare dintr-un sistem dualist într-un sistem unitar, cu consecinţa desfiinţării funcţiei deţinute anterior de reclamant.

Astfel, se constată că instanţa de apel a analizat legătura cauzală şi a reţinut că neîncasarea remuneraţiei nu este determinată de revocarea mandatului, ci de încetarea funcţiei acestuia, nefiind astfel încălcate regulile de procedură prevăzute la art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dipoziţiile art. 1532, art. 1533 şi art. 2032 C. civ., prin raportare la regulile de procedură prevăzute la art. 500 şi 501 alin. (3) din acelaşi cod, nefiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentei privind cheltuielile de judecată, instanţa de apel în mod corect a obligat reclamantul la plata acestora aplicând corect dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., deoarece a constatat că prin soluţia de respingere a apelului reclamantului şi de admitere a apelului pârâtei cu consecinţa respingerii acţiunii formulate, reclamantul este în culpă procesuală.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1407 A din 23 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1407 A din 23 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.