Territorial jurisdiction conflict over public entity defendant: failure to raise lack of jurisdiction renders alternative competence valid

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la data de 12 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" şi Centrul Medical Judeţean Dâmboviţa al Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanţei ca pârâţii să fie obligaţi în solidar să îi plătească suma 196,05 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile noiembrie 2020, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflaţie şi la care se va calcula şi dobânda legală penalizatoare.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 581 din 03 martie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2.2). La data de 08 aprilie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar prin sentinţa civilă nr. 3251 din 06 mai 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; a declinat competenta de solutionare a cauzei, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" şi Centrul Medical Judeţean Dâmboviţa al Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Damboviţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte natura litigiului, Tribunalul a apreciat, ca şi Tribunalul Dâmboviţa, că este una de asigurări sociale, partea reclamantă invocând nerespectarea unui drept social conferit în calitate de pensionar fost poliţist potrivit art. 38 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

Refuzul autorităţilor de a deconta contravaloarea medicamentelor sau de a emite reţetă electronică se circumscrie unui drept privind asigurările sociale de sănătate.

Or, conform prevederilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 şi art. 153 din acelaşi act normativ, a considerat că pretenţiile reclamantului nu se circumscriu niciuneia dintre aceste cazuri, drepturile invocate derivând din Legea nr. 360/2002.

A reţinut, în continuare, dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 111 din C. proc. civ., şi că domiciliul reclamantului este în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa, iar sediul unuia dintre pârâţi este tot în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa.

Mai mult, s-a reţinut, conform art. 112 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar potrivit art. 116 din C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Astfel, în condiţiile în care reclamantul a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanţa competentă în funcţie de domiciliul său şi al sediului unuia dintre pârâţi, a apreciat că această instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, pentru următoarele considerente:

Pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, în speţă, nu a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă, ca în cazul acţiunilor reale.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

În cauză, devin incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Or, în speţă, motivat de faptul că pârât este Centrul Medical Judeţean Dâmboviţa al Ministerului Afacerilor Interne, este atrasă incidenţa art. 111 C. proc. civ., care reglementează situaţia cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public.

Prin textul de lege menţionat s-a instituit o competenţă teritorială alternativă, stipulându-se în sensul că "cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori de la instanţa de la sediul pârâtului".

Se reţine, deci, că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţă necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

Aşadar, chiar şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenţei, instanţa neputând invoca din oficiu excepţia de necompetenţă. În absenţa unui demers al pârâtului exercitat în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa sesizată rămâne învestită cu soluţionarea cauzei.

Or, în cauză, pârâtul Centrul Medical Judeţean Dâmboviţa al Ministerului Afacerilor Interne nu a formulat întâmpinare şi nici nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

Mai mult, se constată că domiciliul reclamantului este în loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa, iar sediul unuia dintre pârâţi este tot în loc. Târgovişte, jud. Dâmboviţa, aspecte cu relevanţă în determinarea instanţei competente să soluţioneze cauza.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa, în faţa căruia nu a fost invocată de către pârât excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în condiţiile sus citatului articol, regulatorul de competenţă va fi pronunţat în favoarea acestuia.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., raportat la art. 111 C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.