Contractual liability for missing weighing tickets in goods supply: administrative compliance not a contractual breach

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la data de 04.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 537.981,02 RON, reprezentând contravaloarea a 8.596,67 tone de piatră concasată livrată fără documente justificative, precum şi la plata sumei de 143.066,81 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate conform dispoziţiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015, de la data efectuării plăţii, şi în continuare, până la data restituirii sumelor datorate; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 480/2020 din 22 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat reclamanta la plata sumei de 4.000 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea recurată

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 04/A din 11 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins apelul declarat de către reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 480/22.07.2020, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.R.L., solicitând, admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate, iar, rejudecând cauza, admiterea apelului şi, implicit, admiterea acţiunii introductive; cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată ca fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa de apel, interpretând aceasta clauza contractuală de la art. VI pct. 6.1. lit. a) din contract, a considerat ca se refera doar la calitatea, din punct de vedere tehnic, a bunurilor livrate, deoarece în contractul dintre părţi nu exista nicio prevedere referitoare la documentaţia care trebuia sa insoteasca livrările, de ordin fiscal sau administrativ (avize de insotire a mărfii, tichete de cântar), care nu ar avea legătura cu aspectele de ordin calitativ sau cantitativ ale prestaţiei.

Cu siguranţă că, afirmaţia instanţei de apel, anume că este posibil să se considere ca intocmirea documentaţiei aferente prestaţiei face parte din obiectul obligaţiei, astfel cum acesta este definit la art. 1266 C. civ., ceea ce ar însemna ca nerespectarea acestei obligaţii de intocmire şi inmanare a tichetului de cântar ar putea constitui o executare necorespunzatoare a obligaţiilor asumate prin contract, susţine recurenta că o îndreptăţeşte sa considere că poziţia sa este una în concordanţă cu ceea ce legiuitorul a reglementat în cazul furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, conform dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 1373/2008.

Recurenta-reclamantă susţine că atât prima instanţa, cât şi instanţa de apel au fost în eroare atunci când au considerat că societatea sa ar fi recunoscut ca pârâta-intimată şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a-i livra întreaga cantitate de piatra concasata, în realitate, recurenta confirmând, prin semnarea de primire a facturilor fiscale şi a avizelor de insotire a mărfii, doar că un număr de autovehicule au transportat şi livrat o anumita cantitate de piatra concasata, fără a se putea constata despre ce cantitate efectivă este vorba.

Să se susţină de către instanţa de apel că această încălcare de către pârâta- intimată a obligaţiei de a livra piatra concasata doar în baza unor tichete de cântar pentru fiecare transport în parte nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor contractuale, apreciază recurenta-reclamantă că constituie cu siguranţa o aplicare greşită a legii, fiind de notorietate ca legiuitorul a stabilit imperativ această obligaţie în sarcina societăţilor care au ca obiect de activitate furnizarea şi transportul rutier de mărfuri divizibile atât pentru a se preîntâmpina posibilitatea eludării obligaţiilor fiscale către stat, cât şi pentru a se preîntâmpina degradarea reţelei rutiere prin transportul unor cantităţi de mărfuri peste limita maximă admisă pentru sectorul de drum.

Recurenta arată că, atât timp cât un transport de astfel de bunuri divizibile nu este însoţit de tichetul de cântar impus imperativ de lege, este evident ca nu se poate stabili ce cantitate exactă de marfa a transportat acel autovehicul, aceasta absenta a tichetului de cântar reprezentând o incalcare evidenta a obligaţiilor contractuale de către furnizorul şi transportatorul bunurilor.

Nu se poate susţine ca neîndeplinirea de către transportator a obligaţiei exprese de a avea şi de a înmâna beneficiarului tichetul de cântar nu-l face pe acesta pasibil decât de sancţiuni fiscale, administrative, etc, aşa cum a considerat eronat instanţa de apel, explicaţia fiind una simplă, anume, că în absenta acestui tichet de cântar este posibil ca beneficiarul sa plătească o cantitate mai mare de piatra concasata decât cea care i-a fost livrata în mod efectiv.

Recurenta-reclamantă mai arată că, nu consideră că ar trebui să se răstoarne sarcina probei în ceea ce priveşte cine trebuie sa dovedească ce cantitate efectivă de piatră concasată i-a fost livrată, ştiut fiind că numai societatea care livrează astfel de bunuri divizibile este obligata sa nu le livreze decât dacă marfa este însoţită de tichet de cântar, ceea ce înseamnă ca numai aceasta are obligaţia legala şi posibilitatea de a cântări fiecare transport în parte, posibilitate de cântărire care, în cazul beneficiarului, nu exista.

Aşadar, contrar opiniei instanţei de apel, arată că a dovedit în mod clar care este întinderea efectivă a prejudiciului ce i-a fost produs, acesta constând în întreaga cantitate de piatra concasata livrata fără a fi insotita de tichete de cântar, respectiv 8.596,67 tone, în valoare de 537.981,02 RON.

În concluzie, având în vedere ca societatea pârâtă- intimată şi-a executat în mod necorespunzator obligaţiile contractuale asumate, in sensul ca i-a livrat o cantitate însemnată de piatră concasată, fără ca facturile fiscale emise să fie însoţite de documente justificative care sa ateste realitatea operaţiunilor economice (respectiv ce cantitate de piatra concasata a fost livrata efectiv din cantitatea înscrisă în aceste facturi fiscale), recurenta-reclamantă solicită a se constata că sunt întrunite condiţiile de atragere a răspunderii contractuale a societăţii pârâte- intimate.

De asemenea, urmare a constatării îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor contractuale, recurenta- reclamantă a mai solicitat a se constata că, potrivit dispoziţiilor art. 731 din Legea nr. 500/2002, recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plati nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi si penalităţi de intarziere sau majorări de intarziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata si pana s-au recuperat sumele.

Totodată, coroborând aceste dispoziţii legale cu cele ale art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, recurenta solicită a se constata că valoarea majorărilor de întârziere datorate acesteia ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului se ridică la suma de 143.066,81 RON, modalitatea de calcul a acesteia fiind detaliata in cuprinsul tabelului anexat acţiunii introductive.

Concluzionând, luând în considerare toate aspectele menţionate, recurenta-reclamantă solicită a se constata că hotărârea recurata a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi, pe cale de consecinţa, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II.1. Apărarea formulată

Intimata- pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 25 iunie 2021, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

IV. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

V. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 9 august 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 30 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunţat prezenta decizie.

V. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esenţă, recurenta-reclamantă pretinde o greşită interpretare de către instanţa de apel a art. VI punctul 6.1. lit. a) din contractul nr. x/14.06.2017, încheiat între părţi, critici ce urmează a fi verificate prin prisma respectării în cauză a dispoziţiilor art. 1266 şi art. 1267 C. civ., referitoare la regulile de interpretare a contractelor.

Pornind de la motivele de fapt susţinute de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au concluzionat în mod legal că cererea reclamantei nu este întemeiată.

Este corectă soluţia de respingere a acţiunii, fiind interpretate şi aplicate corect dispoziţiile legale, în sensul că nu există o nerespectare a obligaţiilor contractuale din partea societăţii intimate-pârâte B. S.R.L., şi nici nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţele sunt în drept să aplice regulile generale de interpretare prevăzute de art. 1266- 1268 C. civ., şi să atribuie clauzelor unei convenţii înţelesul ce rezultă din intenţia reală a părţilor, în cazul când termenii utilizaţi în redactarea acestora sunt susceptibili de interpretări diferite, iar înţelesul contractului este neclar-ceea ce nu este cazul în speţă.

Astfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, clauza art. VI punctul 6.1. lit. a) din contract este cât se poate de clară şi neechivocă:

"Executantul, intimata-pârâtă B.- are următoarele obligaţii: Executantul se obligă să realizeze lucrările solicitate de Beneficiar pe perioada contractului, în bune condiţii de calitate, respectând normativele tehnice în vigoare".

Faţă de conţinutul acestei clauze, a da acesteia înţelesul dorit de recurenta-reclamantă, în sensul că intimata-pârâtă avea obligaţia de a livra piatra concasată doar în baza unor tichete de cântar pentru fiecare transport în parte, înseamnă a nesocoti prevederile mai sus- arătate şi încălcarea regulilor de interpretare a contractelor.

În alţi termeni, prin operaţiunea de interpretare a unei convenţii nu se poate ajunge la o modificare sau o complinire a conţinutului drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţile contractante, ci se urmăreşte doar determinarea şi identificarea voinţei reale şi concordante a acestora, finalitate respectată de către instanţa de apel.

Corect şi legal s-a reţinut de către aceasta, că pretinsa faptă ilicită a intimatei-pârâte, constând în neîntocmirea corespunzătoare a documentelor fiscale ce au stat la baza plăţilor efectuate de recurenta-reclamantă pentru piatra concasată ce i-a fost livrată de intimată, sau pretinsa nerespectare a anumitor obligaţii referitoare la transportul bunurilor divizibile pe drumurile publice, nu pot atrage răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, în temeiul art. 1530-1531 C. civ., astfel cum nefondat susţine recurenta-reclamantă.

Nu pot fi primite, în acest sens, consecinţele solicitate de recurenta-reclamantă cu invocarea art. 4 din H.G. nr. 1373/2008; pentru pretinsa nerespectare a obligaţiilor stipulate la art. 5 din H.G. nr. 1373/2008, privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile din România, sancţiunea prevăzută de lege nu este cea solicitată de recurenta-reclamantă - răspunderea contractuală -, ci amenda contravenţională, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că obligaţia de a verifica dacă documentele ce au însoţit marfa îndeplineau cerinţele specifice ce decurgeau din managementul de fonduri publice, revenea recurentei-reclamante, în lumina dispoziţiilor art. 1536 alin. (2) C. civ., cu posibilitatea complinirii eventualelor lipsuri şi evitarea, astfel, a posibilelor prejudicii, control ce putea fi efectuat, astfel, la momentul livrării pietrei concasate, obiect al contractului lor.

Înalta Curte mai reţine, totodată, dispoziţiile art. 5 şi 10 din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, ce recurenta-reclamantă îl avea de efectuat în timpul derulării contractului, subsecvent respectării obligaţiei legale de verificare a tuturor documentelor justificative la momentul respectiv.

De altfel, acelaşi sens îl au şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, la care se pot adăuga cele prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 119/1999 art. 5 şi art. 10 alin. (3).

Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a realizat o aplicare greşită nici a prevederilor art. 1532 C. civ.

Aceste dispoziţii au fost corect interpretate şi aplicate, de vreme ce s-a constatat că nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu. Piatra concasată, obiect al contractului încheiat între părţi, a fost livrată, conform celor stipulate de părţi prin clauzele contractuale asumate, şi chiar încorporată în lucrări, pentru care recurenta-reclamantă a fost remunerată.

În concluzie, pretinsele încălcări ale actelor normative invocate de recurenta-reclamantă nu constituie fapta ilicită a intimatei-pârâte de nerespectare a obligaţiilor contractuale, conform dispoziţiilor art. 1530 C. civ., corect şi legal instanţa de apel constatând că nu poate fi atrasă răspunderea contractuală acesteia.

Faptul că eventualul prejudiciu putea fi evitat, văzând, astfel, prevederile art. 1536 alin. (2) C. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie, ca atare, reţinându-se că nu sunt fondate nici criticile privitoare la majorările de întârziere solicitate de recurenta-reclamantă, cu invocarea dispoziţiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de către recurenta- reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4/A din 11 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.