Supplier upheld on invoice-based sale; defendant liable for RON 481,077.54 plus interest, penalties claim rejected.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, la data de 19 aprilie 2019, reclamanta A. S.A., prin administrator special B. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Hidroconstrucţia S.A. şi Hidroconstrucţia S.A. - Sucursala Ardeal, obligarea acestora la plata sumei de 481.077,54 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x din 26.04.2016, şi a sumei de 212.683 RON, reprezentând penalităţi de întârziere de maxim 15% din valoarea contractului, potrivit prevederilor cap. XIII din contract, şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 22 din 08 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Specializat Mureş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Hidroconstrucţia S.A. şi Hidroconstrucţia S.A. - Sucursala Ardeal, pârâtele fiind obligate să-i plătească reclamantei A. S.A. suma de 481.077,54 RON, cu titlu de preţ al produselor înscrise în factura nr. x/27.04.2016 - 8 vane fluture şi 6 compensatori P16 DN 800 şi la plata dobânzii legale, care se calculează potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, de către executorul judecătoresc, potrivit dispoziţiilor art. 628 C. proc. civ., până la data plăţii efective; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 212.683 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate conform Cap . XII, art. 1 din contractul subantrepriză nr. x/24.06.2015, ca neîntemeiată. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către reclamantă, şi a respins cererea pârâtelor formulată prin întâmpinare de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Soluţia instanţei de apel

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 116/A din 15 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondate, apelul formulat de pârâta Hidroconstrucţia S.A. prin Hidroconstrucţia S.A. - Sucursala Ardeal, precum şi apelul incident formulat de reclamanta A. S.A. (fostă C., în insolvenţă, împotriva sentinţei nr. 22/8.04.02019, pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, pârâta HIDROCONSTRUCŢIA S.A. - prin Hidroconstrucţia S.A. - SUCURSALA ARDEAL, solicitând admiterea recursului, şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt şi a parcursului judiciar al cauzei, recurenta- pârâtă a susţinut, în esenţă, că deşi instanţa de apel se raportează la O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, aceasta în pronunţarea hotărârii interpretează în mod eronat dispoziţiile legale incidente, considerând factura în litigiu un contract de sine stătător, fără nici o legătură cu procedurile specifice achiziţiilor publice.

Recurenta-pârâtă consideră că este nefondată aprecierea instanţei potrivit căreia "apelanta- reclamantă nu a dovedit, că ar fi obţinut o reducere de preţ dacă ar fi achiziţionat direct 8 vane fluture şi a 6 compensatori de presiune", întrucât la dosarul cauzei este depusă oferta nr. 199/REV 13.07.2015 emisă către S.C. Hidroconstrucţia S.A. de D. cu preţul materialelor, oferta fiind parte din oferta de achiziţie publică.

Totodată, recurenta-pârâtă apreciază că prin considerarea facturii în litigiu drept un contract încheiat în formă simplificată, independent de contractul de subantrepriză, instanţa a judecat fără a se raporta la prevederile art. 1.179 C. civ., care reglementează condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului.

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel se află în eroare atunci când califică factura nr. x/26.04.2016 drept contract, în afara jurisdicţiei contractului de subantrepriză nr. x/24.06.2015, nesocotind în acest mod principiul disponibilităţii părţilor în stabilirea clauzelor contractuale.

În opinia recurentei-pârâte este greşită susţinerea instanţei de apel potrivit căreia exced obiectului contractului de subantrepriză perfectat de părţile litigante aspectele legate de contractarea de către subcontractant a materialelor, utilajelor şi oricăror lucrări de natură permanentă sau temporară, necesare pentru executarea şi finalizarea lucrărilor.

Recurenta-pârâtă susţine că S.C. Hidroconstrucţia S.A. în calitate de subantreprenor, este parte integrantă a contractului principal, a cărui clauze îi sunt opozabile în totalitate, context în care soluţia Curţii de Apel este total eronată, încălcând prevederile art. 1.270 C. civ., potrivit căruia (1) contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, (2) contractul se modifică sau încetează prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind nelegală hotărârea recurată şi cu privire la respingerea apărărilor formulate împotriva soluţiei instanţei de fond prin care a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale, iar susţinerea curţii potrivit căruia obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, nu încalcă principiul disponibilităţii, atâta timp cât reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat despăgubiri rezultând din neexecutarea la scadenţă a obligaţiei de plată, este netemeinic şi nefundamentată legal.

Recurenta-pârâtă consideră că argumentul instanţei de apel potrivit căruia "în contextul în care s-a reţinut neincidenţa cap. XIII, art. 1 din contractul de subantrepriză ce prevăd penalităţi de întârziere, în mod judicios, dispoziţia primei instanţe de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale pentru neexecutarea obligaţiei de plată a sumei de bani menţionate, reprezintă o admitere în parte a petitului având ca obiect obligarea la despăgubiri pentru neexecutarea la termen a obligaţiei de a da suma de bani în litigiu" nu este fundamentat legal, ba dimpotrivă, soluţia contravine principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia la alin. (2) "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor" .

Or, din perspectiva acestui text de lege, soluţia instanţei de apel este nelegală, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat penalităţi de întârziere conform contractului de subantrepriză, fără a mai solicita în subsidiar obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare.

Apărarea formulată

Intimata-reclamantă A. S.A. E., (fostă, C., S.A.) a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului şi menţinerea în totalitate a deciziei civile recurate.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei- reclamante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, se reţine că, în analiza recursului trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu şi a aspectelor de fapt.

Din observarea cererii de recurs se constată că recurenta- pârâtă critică aprecierea instanţei în sensul că în speţă raportul juridic dintre părţi este de natură contractuală, susţinând că prin considerarea facturii în litigiu drept un contract încheiat în formă simplificată, independent de contractul de subantrepriză, instanţa de apel a judecat fără a se raporta la prevederile art. 1179 C. civ., critici care se încadrează la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Este adevărat că factura fiscală este un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, dar, totodată, este şi un mijloc de probă cu privire la existenţa unui contract pentru care părţile nu au confecţionat un alt înscris constatator.

Instanţa de apel a avut în vedere această din urmă natură juridică ca fiind incidentă în speţă, respectiv că factura emisă constată un contract între părţi, conţinând toate elementele necesare în acest sens.

Afirmaţiile de ordin teoretic ale recurentei sunt, în esenţă, corecte, dar concluzia la care aceasta a ajuns este greşită.

Astfel, împrejurarea că factura nu este un act juridic nu duce la concluzia că nu poate constata un act juridic precum cel reţinut în speţă. Factura constituie un înscris în sensul art. 265 C. proc. civ., apt de a dovedi existenţa unui act juridic, contract pentru care legea nu prevede o formă ad validitatem.

Din această perspectivă, nu se poate reproşa instanţei de apel nici că aceasta interpretează în mod eronat dispoziţiile legale incidente considerând factura în litigiu un contract de sine stătător, fără nicio legătură cu procedurile specifice achiziţiilor publice, deşi se raportează la O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, critica recurentei-pârâte în acest sens fiind greşită.

În ce priveşte aprecierea acesteia din punct de vedere probator, aceasta se face exclusiv de către instanţele de fond, iar nu de către cea de recurs.

Totodată, Înalta Curte reţine că, art. 1516 alin. (1) C. civ. prevede "creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei".

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligaţii contractuale, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită.

În plus, aşa cum rezultă din art. 1548 C. civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenţei creanţei, respectiv a obligaţiei de plată, debitorul este prezumat în culpă prin simplul fapt al neexecutării obligaţiei, atâta vreme cât nu dovedeşte executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forţei majore.

În speţă, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de apel, prin contractul de subantrepriză încheiat nu s-au stabilit condiţii de formă privind contractele de vânzare- cumpărare prin care subantreprenorul îşi va achiziţiona materialele necesare pentru executarea contractului de subantrepriză, şi nici limitări privind cocontractanţii de la care subantreprenorul va achiziţiona materialele, devenind incident principiul libertăţii contractuale statuat la art. 1169 C. civ.

În fine, Înalta Curte va înlătura, ca nefondate, şi criticile recurentei-pârâte în ce priveşte inexistenţa prejudiciului, ori referitoare la obligarea sa la plata dobânzii legale.

Potrivit contractului de subantrepriză încheiat, recurenta- pârâtă s-a obligat să procure materialele necesare efectuării lucrărilor de reabilitare, inclusiv, vanele şi compensatorii, astfel că, recurentei-pârâte îi incumbă obligaţia de plată a acestor materiale, statuările instanţei de apel fiind legale.

De asemenea, în mod judicios instanţa de apel a reţinut că nu a fost încălcat principiul disponibilităţii, atâta timp cât, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat obligarea recurentei- pârâte la plata despăgubirilor rezultând din neexecutarea la scadenţă a obligaţiei de plată a sumei de 481.077,54 RON, cu titlu de preţ al produselor înscrise în factura nr. x/26.04.2016.

În contextul în care s-a reţinut neincidenţa celor stipulate la Cap. XIII art. 1 din contractul de subantrepriză ce prevăd penalităţi de întârziere, corect a fost menţinută dispoziţia primei instanţe de obligare a recurentei- pârâte la plata dobânzii legale pentru neexecutarea obligaţiei de plată a sumei de bani menţionate, reprezentând o admitere în parte a petitului având ca obiect obligarea la despăgubiri pentru neexecutarea la termen a obligaţiei de a da suma de bani în litigiu.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte găseşte a fi nefondate criticile formulate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta- pârâtă Hidroconstrucţia S.A.- prin Hidroconstrucţia S.A. - Sucursala Ardeal, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă HIDROCONSTRUCŢIA S.A. - prin Hidroconstrucţia S.A. - SUCURSALA ARDEAL împotriva deciziei civile nr. 116/A din 15 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.