Abusive clause defense: Transparency of fixed-amount administration fees in credit contracts under Directive 93/13/EEC

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.03.2016, reclamanţii A., B., C., D. au chemat în judecată pârâtele E. S.A., F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: - constatarea caracterului abuziv si anularea clauzei privind comisionul lunar de administrare de 0,15% plătibil începând cu scadenta a 13 a, clauza prevăzuta la Capitolul V "Comisioanele si Costurile creditului" -pct. 5.1 lit.

c) din Condiţiile Speciale ale convenţiei de creditare încheiate nr. x/24.03.2008 in raport si de art. III- punctul V- subpunctul 5.1"Costuri luate in calcul la stabilirea valorii DAE" din actul adiţional nr. x/07.10.2011; - obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, de la data încasării acestora si pana in prezent, in echivalent RON, in funcţie de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plaţii efective, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, dobânda ce urmează sa fie calculata, de la data plaţii acestui comision si pana la data achitării efective a acestuia; - constatarea caracterului abuziv si anularea clauzei privind comisionul de acordare de 1.901,90 CHF, reprezentând 2% din valoarea totala a creditului plătibil integral la data semnării contractului, clauza prevăzuta la Capitolul V "Comisioanele si Costurile creditului" -pct. 5.1 lit.

b) din Condiţiile Speciale ale convenţiei de creditare încheiate; - obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision de acordare, de la data încasării acestuia si pana in prezent, in echivalent RON, in funcţie de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plaţii efective, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, dobânda ce urmează sa fie calculata, de la data plaţii acestui comision si pana la data achitării efective a acestuia;- constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind dobânda, stipulata in convenţia de credit la art. IV "Dobânda" -pct. 4.3 referitoare la:"creditorul va avea dreptul, fara a fi insa obligat in nici un fel, sa revizuiască nivelul dobânzii";- obligarea pârâtei la stabilizarea formulei de calcul a dobânzii in raport de prevederile art. 4.3 din Capitolul IV,Dobânda", respectiv, formula matematica de calcul a dobânzii: indicele de referinţa LIBOR la 6 luni + marja de 4.00% pe an, începând cu data de 02.03.2009 pana la data încheierii raporturilor contractuale dintre parti;- obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de dobânda nedatorata, dintre formula de calcul a dobânzii anterior precizata si formulele de calcul practicate efectiv de parata de la data încasării acestora si pana in prezent, in echivalent in RON, funcţie de cursul oficial leu-chf stabilit de B.N.R. la data plaţii efective, precum si dobânda legala aferenta acestei sume, dobânda ce urmează sa fie calculata, de asemenea, de la data plaţii acesteia si pana la data achitării efective a acesteia;- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5738 din 28 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea reclamanţilor, în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b), referitoare la comisionul de acordare şi 5.1 lit. c), referitoare la comisionul de administrare, din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/24 martie 2008, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele plătite cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare în baza clauzelor contractuale declarate nule absolut, precum şi dobânda legală, aferentă acestor sume, începând cu data perceperii şi până la data restituirii şi a respins celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.

3. Soluţia instanţei de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 610A/2020 din 24 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis apelul formulat de apelantele-pârâte E. S.A. şi F., prin mandatar E. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 5738 din 28.09.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., (B., C. şi D.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 5. 1. lit. c) referitoare la comisionul de administrare, restituirea sumelor plătite cu acest titlu şi dobânda legală aferentă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat intimaţii la plata către apelanţi a sumei de 3740,78 RON cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen, reclamanţii A., B., C. şi D., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile recurate, iar, în rejudecare, după casare, respingerea apelului declarat de apelantele- pârâte, ca fiind neîntemeiat, şi menţinerea, ca fiind legală şi temeinică, a sentinţei civile nr. 5738/28.09.2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a acordat un înţeles greşit cerinţelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv, redactarea într-un limbaj clar, transparent şi inteligibil al clauzei contractuale analizate.

Recurenţii reclamanţi consideră că al doilea motiv de nelegalitate îl reprezintă interpretarea nelegală a criteriului "contraprestaţii specifice clauzelor contractuale" prezentând în susţinere considerentele deciziei nr. 2797/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Apărarea formulată

Intimatele- pârâte E. S.A. şi F.-prin mandatar, E. S.A. au formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea, ca nefondat a recursului şi obligarea recurenţilor, în temeiul art. 453 C. proc. civ.., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor- pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile referitoare la greşita aplicare a normelor de drept material incidente în soluţionarea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei relative la comisionul de administrare, critici subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Sub un prim aspect, se impune a arăta că toate actele normative din domeniul protecţiei consumatorului, chiar şi cele anterioare momentului în care România a devenit membru al Uniunii Europene, au fost adoptate pentru implementarea şi, ulterior aderării, pentru transpunerea unor directive. Astfel, inclusiv Legea nr. 193/2000, ale cărei dispoziţii se solicită a fi aplicate pe calea prezentului recurs, este un act normativ care transpune Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, în îndeplinirea obligaţiei de transpunere integrală a acquis-ului comunitar în legislaţia românească până la momentul aderării. În consecinţă, interpretarea prevederilor acestei legi se impune a fi realizată prin filtrul Directivei 93/13/CEE şi al jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E) în materie.

În acest context, se reţine că recurenţii invocă încălcarea, de către instanţa de apel, a normelor legale care impun standarde de transparenţă a clauzelor contractuale din contractul de credit perfectat de părţi, care impun în sarcina consumatorilor plata comisionului de administrare. În esenţă, se susţine că această clauză nu îndeplineşte cerinţa de transparenţă, instanţa de apel acordând un înţeles greşit cerinţelor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv, redactarea într-un limbaj clar, transparent şi inteligibil al clauzei contractuale analizate.

Or, aşa cum în mod corect a statuat şi instanţa de apel, potrivit art. 5 din Directiva 93/13, transpusă în dreptul naţional în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 republicată, clauzele contractuale scrise trebuie întotdeauna să fie redactate în mod clar şi inteligibil.

Această cerinţă de transparenţă, potrivit jurisprudenţei CJUE, impune nu numai ca o clauză contractuală să fie inteligibilă pentru consumator pe plan gramatical, ci şi ca acest consumator să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care decurg pentru el din respectiva clauză (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler şi Kaslerne Rabai, C-26/13, Hotărârea din 9 iulie 2015, Bucura, C-348/14).

Însă, pe baza unei analize pertinente a conţinutului concret al clauzei în discuţie, instanţa de apel a statuat că dispoziţiile contractuale vizate le permit recurenţilor consumatori să evalueze consecinţele economice care decurgeau din acestea, astfel, aceste clauze stabilind în mod precis cuantumul comisionului de administrare, metoda de calcul şi data de exigibilitate a acestuia.

În acord cu jurisprudenţa recentă a CJUE, Banca - intimată nu era obligată să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul comisioanelor percepute, fiind suficient ca natura acestor contraprestaţii să poată fi în mod rezonabil înţeleasă sau dedusă din contract, în ansamblul său, (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss, C-621/17, par. 43 şi 45).

Sub aspectul respectării cerinţei de redactare clară şi inteligibilă a clauzelor contractuale prezentate în scris consumatorului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în cauza C-621/17 (E. împotriva CIB Bank Zrt., F., E.) că "art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În Decizia Preliminară pronunţată în cauza precizată mai sus, Curtea de Justiţie a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de administrare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

În plus, în privinţa cerinţei ca o clauză contractuală să fie exprimată într-un limbaj uşor şi inteligibil, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca de ex. în cauza C 26/13 Árpád Kásler, arătată mai sus (pct. 71- 73), s-a reţinut că "Cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 nu poate fi redusă, aşadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical. Dimpotrivă, (...), această cerinţă privind transparenţa trebuie înţeleasă în mod extensiv. 73 În ceea ce priveşte o clauză contractuală, (...), rezultă din art. 3 şi 5 din Directiva 93/13, precum şi din cuprinsul punctului 1 literele (j) şi (l) şi din cuprinsul punctului 2 literele (b) şi (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importanţă esenţială pentru respectarea cerinţei privind transparenţa aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul şi particularităţile mecanismului de schimb al monedei străine, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte (a se vedea prin analogie Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49)."

Instanţa de apel a aplicat toate aceste criterii cu prilejul verificării caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de administrare credit şi a reţinut că această clauză a fost redactată într-un limbaj clar şi inteligibil ţinând seama de ansamblul împrejurărilor proprii cauzei.

Pe cale de consecinţă, criticile invocate, circumscrise motivului de recurs vizând caracterul abuziv al clauzei care reglementează comisionul de administrare sunt neîntemeiate.

De asemenea, recurenţii- reclamanţi au mai susţinut interpretarea nelegală a criteriului "contraprestaţii specifice clauzelor contractuale", iar cu privire la comisionul de administrare se arată că acesta nu a fost definit prin contract, astfel că nu se poate reţine susţinerea instanţei de apel în sensul că această clauză, în sine, este una clară.

Criticile formulate de reclamanţi sunt nefondate, urmând a fi respinse, întrucât, aspectele referitoare la clauza privind comisionul de administrare sunt nefondate, această clauză neavând un caracter abuziv şi, prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui dezechilibru semnificativ; prevederile contractuale referitoare la comisionul de administrare nu produc un dezechilibru economic între părţi, fiind perceput pentru demersurile efectuate de bancă în vederea administrării creditului.

Referitor la valoarea acestui comision, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că nu se poate fundamenta constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate pe eventuale apărări prin care se pune în discuţie o inadecvare a preţului faţă de serviciile furnizate, întrucât, de asemenea, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE şi art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 interzic acest lucru.

Totodată, se reţine că prin această clauză nu a fost afectată situaţia juridică a recurenţilor- reclamanţi, întrucât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziţie legală care să interzică perceperea unor astfel de comisioane sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de administrarea unui credit. Comisionul reprezintă valoarea unui serviciu şi nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, o interpretară contrară contravenind dreptului comunitar.

În ce priveşte examinarea existenţei unui eventual dezechilibru semnificativ, prin Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Constructora Principado, C-226/12, pct. 22 şi 23), CJUE a statuat că nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparaţie între valoarea totală a operaţiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, şi costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. Astfel, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la convenţie, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale.

Or, perceperea comisionului de administrare este prevăzută în dreptul intern, respectiv, Legea nr. 190/1999.

Aşa cum a statuat CJUE în jurisprudenţa sa recentă (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss, C-621/17), simpla împrejurare că cele două clauze contractuale în discuţie, referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare, nu permit identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenţi, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă. Aşadar, şi această critică de nelegalitate, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

În sfârşit, în Cauza Gyula Kiss, Curtea, referindu-se în concret la clauze de natura celor ce fac obiectul prezentului recurs în interesul legii, a arătat următoarele:

"Clauzele referitoare la contraprestaţia datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra preţului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, aşadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepţia chestiunii dacă valoarea contraprestaţiei sau a preţului prevăzut în contract este adecvată faţă de serviciul furnizat în schimb de creditor (Hotărârea din 26 februarie 2015, Matei, C-143/13, EU: C:2015:127, punctul 56). Cu toate acestea, reiese din dosarul de care dispune Curtea, aspect a cărui verificare revine totuşi instanţei de trimitere, că, în speţă, caracterul pretins abuziv al clauzelor în discuţie în litigiul principal nu priveşte raportul dintre cuantumul costurilor de administrare şi al comisionului de acordare şi serviciile furnizate în schimbul acestora."

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte găseşte a fi nefondate criticile formulate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenţii- reclamanţi A., B., C. şi D., ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.., va obliga recurenţii- reclamanţi să plătească intimatei-pârâte E. S.A. suma de 1.663,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii- reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 610A/2020 din 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenţii- reclamanţi A., B., C. şi D. să plătească intimatei- pârâte E. S.A. suma de 1.663,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.