Nullity of bank credit contract clauses for illicit cause and 360-day interest calculation; extraordinary appeal annulled for failure to articulate specific grounds of illegality under art. 488 Civil Procedure Code.

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată la 3 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din contractul de credit nr. x din 01.06.2007 şi actele adiţionale aferente, după cum urmează:

- clauzele referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânda în funcţie de costul surselor de finanţare sau evoluţia dobânzilor pe plata financiar-bancară sau în cazul modificării performanţei financiare a clientului, stipulate la art. 4.3 din contractul de credit bancar; clauza care prevede că formula de stabilire a dobânzii contractante se stabileşte prin raportare la un an de 360 de zile, prevăzută la art. 4.1 si 1.5.1 din contract; clauza care prevede ca rata dobânzii se stabileşte în funcţie de dobânda variabilă plus o marjă de risc de 6 puncte procentuale, începând cu data de 19.12.2008, stipulată la art. 4 din actul adiţional nr. x la contract;

- clauzele privind achitarea de către împrumutat a unei dobânzii majorate cu 3 puncte procentuale peste dobânda creditului pentru nerambursarea ratelor la termenele stabilite prin graficul de rambursare, prevăzute la art. 5.1 din contract;

- clauzele privind comisionul de analiză credit, prevăzut la art. 4 lit. a) din contract şi comisionul de gestiune, prevăzut la art. 4 lit. b) din contract;

De asemenea, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta să restituie sumele de bani încasate în baza clauzelor nule menţionate mai sus, respectiv dobânda în sumă de 331.011,06 RON, comisionul de analiză în sumă de 1.675 RON (0,5 % din credit) şi comisionul de gestiune credit în sumă de 3.350 RON (1% din valoarea creditului), precum şi să achite reclamantei dobânda legală penalizatoare, începând cu data încasării debitelor şi până la restituirea lor efectivă.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 194, art. 411 alin. (1) pct. 2, art. 451-453 C. proc. civ., art. 948, art. 994-999, art. 1010, art. 1075-1088 şi urm. C. civ. de la 1864, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală precum şi Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 191 din 10.12.2020, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată şi cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei civile atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 362/2021 din 29 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantă.

3. Împotriva acestei decizii la 18 august 2021 a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi rejudecând cauza, admiterea apelului şi schimbarea în totalitate a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Potrivit recurentei, normele de drept material încălcate în cauză sunt cele cuprinse la art. 948 şi art. 1010 C. civ. de la 1864.

În ceea ce priveşte clauzele privind dobânda, recurenta susţine că modificarea dobânzii se stabileşte discreţionar de către bancă, fiind izvorul unei obligaţii pur potestative din partea celui care se obligă. De asemenea, clauza prin care se stabileşte modalitatea de calcul a dobânzii prin raportare la 360 de zile, nu la 365 sau 366 cât are un an, este nulă.

Mai arată recurenta că şi clauzele referitoare la comisionul de analiză şi gestiune credit sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză ilicită şi imorală potrivit art. 948 C. civ. de la 1864. Recurenta susţine că pentru încasarea acestor comisioane banca nu efectuează nicio contraprestaţie împrumutatului.

Recurenta precizează că sancţiunea ce intervine este nulitatea absolută, având drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia în care clauzele nu ar fi fost inserate în contract.

La 18 octombrie 2021 intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării recursului potrivit art. 3, art. 24 alin. (2) şi art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 şi nulităţii acestuia pentru nemotivare conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 12 noiembrie 2021 recurenta A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a solicitat respingerea excepţiilor formulate ca neîntemeiate.

Cauza a fost înregistrată la 30 august 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 10 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 1 februarie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate limitativ de lege este o cerinţă imperativă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti. Şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează şi motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat conţine o reluare integrală a criticilor din calea de atac devolutivă, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate normele de drept material incidente în cauză.

Instanţa de prim control judiciar, confirmând sentinţa primei instanţe, a reţinut ca argument în respingerea apelului reclamantei inexistenţa cauzei ilicite şi imorale cu ocazia încheierii contractului de împrumut între părţi, întrucât apelanta-pârâta nu a adus nicio probă, ci s-a rezumat la simple afirmaţii. De asemenea, instanţa de apel a reţinut în considerentele hotărârii atacate că prevederile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, referitoare la calculul ratei lunare a dobânzii, nu sunt aplicabile contractului de credit nr. x din 01.06.2007, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, având în vedere dispoziţiile tranzitorii de la art. 95 din acelaşi act normativ.

Astfel, reiterarea prin recurs a situaţiei de fapt invocate prin acţiune şi a criticilor din apel privind caracterul ilicit al clauzelor referitoare la dobândă, modalitatea de variaţie a acesteia ca fiind o obligaţie pur potestativă din partea celui care se obligă şi de calcul, prin raportare la o perioadă de 360 de zile, la comisionul de analiză şi de gestiune precum şi invocarea cauzei ilicite şi imorale la încheierea contractului de împrumut, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare.

Mai mult, criticile nu reprezintă altceva decât trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum şi o simplă reiterare a aspectelor de fond supuse judecăţii, fără corespondent în considerentele hotărârii atacate, în sensul evidenţierii regulilor de drept încălcate sau aplicate greşit.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., respectiv care sunt dispoziţiile de drept material ori de procedură încălcate de către instanţa de prim control judiciar, prin respingerea apelului formulat de aceasta şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 362/2021 din 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 362/2021 din 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.