State housing agency’s liability as mandate holder with duty of result for failure to complete and hand over residential units and infrastructure

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 noiembrie 2017 iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017, iar ulterior, ca efect al declinării competenţei, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017*, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, E-Distribuţie Muntenia S.A., Distrigaz Sud Reţele S.R.L. şi C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- în principal, obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata contravalorii sumei de 850 Euro/luna, reprezentând 3.908,64 RON/lună, la cursul Euro de 4,5984 RON din 01.11.2017, pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008-01.11.2017, în total suma provizorie de 94.350 euro, echivalentul sumei de 433.859,040 RON, la cursul de euro menţionat, cu titlu de daune interese, din care contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 750 euro/lună, pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008-01.11.2017, în sumă totală de 83.250 euro, echivalentul a 382.816,80 RON, evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie, după recepţia la terminarea lucrărilor, a locuinţei şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa reclamanţilor, şi daune morale în sumă de 100 euro/lună, pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008- 01.11.2017, în sumă totală de 11.100 euro, echivalentul a 51.042,24 RON, precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă, din care face parte şi locuinţa reclamanţilor;

- în subsidiar, obligarea pârâţilor, în temeiul răspunderii contractuale, în solidar, la plata sumelor sus-menţionate.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii au invocat în drept dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate, Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor şi art. 5 şi art. 61 punctele 4 şi 5 din Legea nr. 152/1998.

La data de 30.03.2018, reclamanţii A. şi B. au formulat cerere de renunţare la judecată, prin care au solicitat ca instanţa să ia act de renunţarea lor la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâţii Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Distrigaz Sud Reţele S.R.L., C. S.A., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, E- Distribuţie Muntenia S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti.

Prin cererea depusă la data de 31.05.2019, reclamanţii au precizat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, arătând că solicită angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată înregistrată, iniţial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinţei din cartierul Henri Coandă, prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi predarea acesteia la cheie către reclamanţi, şi a lucrărilor de investiţii aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat art. 1073, art. 1532, art. 1539, art. 1541 şi urm. din C. civ. de la 1864, art. 8 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 5, 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, Anexa nr. 13 la Normele metodologice de aplicare introdusă prin art. I pct. 38 din H.G. nr. 592/2006 şi art. 89 din H.G. nr. 925/2006.

Prin încheierea din 12 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus conexarea la dosarul nr. x/2017.

La 17 septembrie 2019 reclamanţii au formulat o cerere de modificare a cuantumului pretenţiilor, prin care au solicitat obligarea ANL la plata sumei totale de 112.808 Euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008-31.05.2019, sumei de 869,29 Euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi de 100 Euro lunar, reprezentând daune morale, în continuare, până la data predării la cheie a locuinţei.

Prin sentinţa civilă nr. 2796 din 02.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, invocate de acesta, ca neîntemeiată, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi s-au respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanţi, ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor A. şi B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii A. şi B., prin care au solicitat anularea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1206 din 02.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de reclamanţi, a fost anulată în parte sentinţa apelată, în ceea ce priveşte:

- soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune privind cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosinţă şi a daunelor morale începând cu data de 03.11.2014 şi cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinţei şi la asigurarea finalizării lucrărilor de investiţii aferente sectorului 1, Bucureşti, din cadrul cartierului de locuinţei Henri Coandă,

- soluţia de respingere, a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosinţă şi a daunelor morale aferente perioadei începând cu data de 03.11.2014 şi a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinţei şi la asigurarea finalizării lucrărilor de investiţii aferente sectorului 1, Bucureşti, din cadrul cartierului de locuinţei Henri Coandă şi

- soluţia dată cererii reclamanţilor de obligare a pârâtei A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, şi a fost stabilit termen în vederea judecării procesului conform art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

La 6 noiembrie 2020 reclamanţii au formulat o cerere de modificare a cuantumului pretenţiilor, prin care au solicitat obligarea ANL la plata sumei totale de 43.668 Euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 03.11.2014-31.05.2019, a sumei de 869,29 Euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi a daunelor morale în cuantum de 100 Euro lunar, începând cu data de 03.11.2014 până la data predării la cheie a locuinţei.

Prin decizia civilă nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, evocând fondul, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanţi, ca neîntemeiate.

3. La data de 26 ianuarie 2021, împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. şi B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Cu titlu prealabil, recurenţii au arătat că motivele de recurs privesc soluţiile pe ambele cereri de chemare în judecată, atât cea principală cât şi cererea conexată, având în vedere problema de drept comună.

Recurenţii au subliniat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept substanţial, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât pârâta este o instituţie de interes public, cu atribuţii de dezvoltator pe piaţa imobiliară, agent guvernamental pentru programe naţionale de locuinţe, cu lege proprie de organizare, garant al statutului pentru realizarea acestor programe şi un mandatar oneros.

Considerentele reţinute de instanţa de apel în susţinerea tezei conform căreia pârâta ANL ar avea doar calitatea de mandatară şi că răspunderea sa civilă se apreciază doar în privinţa obligaţiilor de diligenţă depuse, este rezultatul aplicării greşite a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi Legii nr. 152/1998 privind organizarea şi funcţionarea ANL, întrucât aceasta nu este doar un mandatar oneros obişnuit, ci este un investitor imobiliar, coordonator al Programelor Naţionale de Construcţie de Locuinţe.

Potrivit recurenţilor contractul de mandat este un act juridic complex, fiind încheiat pentru ca mandatara pârâtă ANL să asigure finalizarea construcţiei în conformitate cu cerinţele tehnice legale în cartierul urbanizat şi nu doar să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama recurenţilor.

Prin urmare, normele de drept material, din care rezultă calitatea ANL de dezvoltator şi investitor, pe care le-a interpretat greşit instanţa de apel sunt cele prevăzute de art. 969 coroborat cu art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ., dispoziţiile art. 1, 2, 3, 4, 5 si 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcţionarea ANL, coroborate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie al lucrărilor de construire şi a instalaţiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017 şi coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001.

Calitatea de investitor este asumată de intimata-pârâtă ANL prin actele de executare a obligaţiilor contractuale, cum sunt ordinele de începere a execuţiei lucrărilor, contracte de antrepriză generală şi procese-verbale de constatare a stadiului realizării construcţiei, au arătat recurenţii.

Recurenţii precizează că executarea obligaţiei esenţiale prevăzute la art. 1 din contractul de mandat constă în asigurarea finalizării construcţiei şi predării acesteia la termen, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 şi cu art. 5, 7 si 8 din H.G. nr. 273/1994 - de aprobare a Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţie si a instalaţiilor aferente si din H.G. nr. 343/2017 - de aprobare a Regulamentului privind recepţia construcţiilor din 18.05.2017.

Au mai susţinut recurenţii că decizia atacată este dată cu încălcarea normelor de drept substanţial privind existenţa în sarcina pârâtei ANL a obligaţiilor pentru asigurarea realizării infrastructurii şi a urbanizării Cartierului de Locuinţe Henri Coanda.

Prin urmare, au arătat recurenţii că din moment ce pârâta ANL s-a obligat prin art. 1 din contractul de mandat încheiat între părţi să asigure finalizarea şi predarea locuinţei la termen, operaţiune care presupune realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, rezulta foarte clar că aceasta s-a obligat şi la asigurarea utilităţilor, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Recurenţii au susţinut că decizia atacată conţine motive străine de pricină, contradictorii şi totodată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor privind principiul disponibilităţii, fiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Motivele străine de natura pricinii vizează analiza condiţiei prejudiciului, având în vedere că instanţa de apel a analizat pretenţiile deduse judecăţii prin prisma imposibilităţii cedării folosinţei, motivând că nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că recurenţii reclamanţi ar fi avut posibilitatea să cedeze folosinţa în absenţa străzilor şi a utilităţilor.

Or, recurenţii susţin că pretenţiile deduse judecăţii nu reprezintă chirii, ci sunt daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă, determinarea chiriei fiind doar o modalitate de stabilire a prejudiciului potrivit regimului imobilului, de a cărui folosinţă au fost şi sunt lipsiţi în continuare aceştia.

Consideră recurenţii că lipsa de folosinţă este certă întrucât ANL nu a produs dovezi contrare, darea în folosinţă a unei construcţii neputând fi făcută decât după realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, conform dispoziţiilor art. 37 alin. (5) si 6 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, art. 5, 7 si 8 din H.G. nr. 273/1994 si din H.G. nr. 343/2017.

Din această perspectivă, recurenţii au arătat că instanţa de apel a făcut confuzie cu privire la pretenţia dedusă judecăţii, hotărârea fiind dată şi cu încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, prevăzut la art. 9 C. proc. civ.

De asemenea, recurenţii subliniază că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi în ceea ce priveşte absenţa legăturii de cauzalitate între fapta constând în neasigurarea finalizării şi predării locuinţei şi prejudiciul reprezentat de lipsa de folosinţă a imobilului. Este evident că în situaţia în care nu s-a asigurat finalizarea locuinţei şi nu s-a predat locuinţa, reclamanţii nu au avut folosinţa acesteia.

În continuare, recurenţii au susţinut că hotărârea recurată este dată cu încălcarea normelor de drept procesual privind puterea de lucru judecat, invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În susţinerea acestei critici a fost indicată decizia civila nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, care impune cu putere de lucru judecat cele reţinute privind condiţiile răspunderii civile a paratei ANL cu privire la întregul Cartier de locuinţe Henri Coandă, din care face parte şi lotul reclamanţilor.

Au mai arătat recurenţii că, într-un alt dosar, similar cu prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civila, prin decizia nr. 966/27 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2011, a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei nr. 5197/25 aprilie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011.

La 09.04.2021 intimata A.N.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile de nelegalitate expuse de recurentă nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata ANL, a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii A. şi B. şi a stabilit termen de judecată la 1 februarie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Criticile recurenţilor privind încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut la art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a respectat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă şi în apel, întrucât, evocând fondul, a analizat condiţiile acţiunii în despăgubire formulate în temeiul răspunderii contractuale, astfel cum au fost determinate şi precizate ulterior privind obiectul şi cauza.

Critica recurenţilor privind existenţa motivelor străine şi contradictorii în considerentele hotărârii atacate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată.

Motivele străine invocate de recurenţi privesc argumentele instanţei de apel referitoare la nedovedirea condiţiei prejudiciului, pentru a fi incidentă răspunderea contractuală a intimatei.

Or, din analiza hotărârii criticate, rezultă că instanţa de apel, evocând fondul, a analizat condiţiile răspunderii contractuale, în limitele sesizării instanţei de judecată de către recurenţii-reclamanţi, constatând că prejudiciul nu este cert sub aspectele existenţei şi evaluării acestuia.

De asemenea, criticile recurenţilor referitoare la motivele contradictorii din considerentele hotărârii atacate privind lipsa legăturii de cauzalitate între inacţiunea intimatei privind executarea obligaţiilor sale, la termen şi în condiţiile prevăzute în contractul de mandat şi prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a imobilului sunt nefondate.

În analiza motivelor de apel privind condiţia existenţei unei legături de cauzalitate între fapta intimatei şi prejudiciu, se constată că instanţa a reţinut că aceasta nu este dovedită, întrucât din probele administrate nu rezultă că prejudiciul solicitat a fi reparat ar reprezenta consecinţa directă, nemijlocită, a inacţiunii pârâtei de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei contractate.

În ceea ce priveşte cererea conexă, instanţa de apel a constatat că obligaţiile invocate de reclamanţi, privind asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinţei din cartierul Henri Coandă şi a lucrărilor de investiţii aferente, nu îşi au izvorul în contractul de mandat încheiat între părţi, astfel încât intimata-pârâta nu poate fi ţinută de executarea acestora, conform principiului relativităţii efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ. de la 1864, aceasta fiind răspunzătoare doar de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractul de mandat potrivit art. 1073, art. 1532 şi art. 1541 şi urm. din acelaşi act normativ.

În consecinţă, din perspectiva dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu se poate reţine că decizia recurată cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura pricinii, în sensul arătat de recurenţi.

Criticile recurenţilor privind modul în care instanţa de apel a aplicat normele de drept material în calificarea obligaţiilor ce revin ANL, în calitate de dezvoltator pe piaţa imobiliară, garant al statului pentru realizarea investiţiilor asumate şi în analiza răspunderii contractuale, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

În acest sens, recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 969 coroborate cu art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ., dispoziţiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcţionarea ANL, coroborate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, art. 1-5 din Regulamentul de recepţie al lucrărilor de construire şi a instalaţiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017 şi coroborate cu art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din 27.06.2001.

În cauză, se constată că instanţa de apel în mod greşit, a respins cererile reclamanţilor, în virtutea principiului relativităţii contractului, cu motivarea că intimata ANL nu poate răspunde faţă de reclamanţi pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare ori cu întârziere a unor obligaţii ce derivă din alte contracte pe care nu şi le-a asumat ca atare, prin convenţia de mandat încheiată cu reclamanţii.

De asemenea, în mod greşit, instanţa de prim control judiciar a calificat obligaţia ce îi incumba intimatei ANL în temeiul contractului de mandat dedus judecăţii ca fiind una de diligenţă şi nu de rezultat.

Potrivit art. 1 din contractul de mandat, finalitatea acestuia a fost de îndeplinire a prevederilor contractului de antrepriză, prin care intimata ANL, în calitate de mandatar, s-a obligat faţă de recurenţi să îi reprezinte în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Prin urmare, din prevederile contractului de mandat rezultă că intimata ANL avea atât obligaţia de a încheia în numele şi pe seama sa contractul de construire cu antreprenorul general, şi actele juridice necesare construirii locuinţei reclamanţilor, cât şi obligaţia de a urmări finalizarea lucrărilor de construire şi de predare a imobilului către aceştia.

De asemenea, prin Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, s-a stabilit la art. 1 că " pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. A.N.L. este instituţie de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe, având autonomie financiară".

În consecinţă, Legea nr. 152/1998 a conferit intimatei A.N.L. calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, calitatea de dezvoltator şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, precum şi de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1-6 ale acestui act normativ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 61 punctele 4 şi 5 din Legea nr. 152/1998, în forma modificată prin O.U.G. nr. 66/2001 în vigoare la data încheierii contractului de antrepriză generală şi a contractului de mandat, intimata trebuia să realizeze anual un program de investiţii în colaborare cu organele administraţiei publice locale, care îi puneau la dispoziţie terenuri viabilizate înainte de edificarea construcţiilor, cu toate facilităţile asigurate de la bugetele locale, aprobarea documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii incluse in programul prevăzut la punctul 4 făcându-se în condiţiile legii. În realizarea acestui obiect de activitate, ANL a fost abilitată de lege să încheie convenţii cu autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea accesului la terenuri ori asigurarea facilităţilor.

În scopul finalizării proiectului Henri Coandă, intimata ANL a încheiat sau a impus încheierea contractului de mandat nr. HC0469 din 19.05.2004, a contractului de antrepriză generală nr. x din 17.05.2004 şi a contractului de construire nr. x din 17.03.2006, a convenţiei MM nr. 1909 din 06.05.2004, convenţiei nr. 194 din 09.01.2004 cu Electrica S.A. FDEE Muntenia Sud, precum şi a convenţiei nr. 15580 şi 22.12.2003 cu Distrigaz Sud S.A., contracte indisolubil legate între acestea.

Aşadar, Contractul de mandat este perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998 prin care ANL este abilitată să încheie contracte cu autorităţile administraţiei publice locale.

De asemenea, calitatea sa de dezvoltator imobiliar rezidă şi din actele juridice încheiate şi executate în respectarea obligaţiilor din contractele încheiate, respectiv din emiterea ordinelor de începere a execuţiei lucrărilor şi a proceselor-verbale de constatare a stadiului realizării construcţiilor.

Este evident că în temeiul contractului de mandat cu titlu oneros, având în vedere comisionul achitat, intimata ANL a fost împuternicită să urmărească execuţia şi finalizarea lucrărilor de construire, părţile contractante convenind că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menţionat.

Totodată, şi criticile recurenţilor privind existenţa în sarcina ANL a obligaţiilor privind asigurarea realizării infrastructurii şi a urbanizării Cartierului de locuinţe Henri Coandă sunt fondate, având în vedere faptul că intimata ANL a fost împuternicită să urmărească finalizarea lucrărilor de construire şi predarea imobilului către recurenţi, obligaţie ce presupune în mod necesar realizarea reţelelor de utilităţi.

În acest context legal şi convenţional, intimata ANL era ţinută, în calitate de mandatar, să îndeplinească întocmai şi corespunzător obligaţiile asumate în raport cu recurenţii prin contractul de mandat şi să răspundă pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că obligaţia asumată de mandatar ar fi una de diligenţă, părţile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obliga nu doar să urmărească executarea, ci şi finalizarea lucrărilor la termen şi în condiţiile preconizate, caracteristică obligaţiei de rezultat fiind tocmai precizarea obiectului şi scopului urmărit sub sancţiunea daunelor-interese.

Părţile au stabilit prin contractul de mandat obligaţia intimatei ANL de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de antrepriză, contractul de mandat având caracterul unui act juridic complex.

Obligaţiile de rezultat ale mandatarei Agenţia Naţională pentru Locuinţe decurg şi din titlul său oneros, dispoziţiile contractuale şi legale deja menţionate venind în completarea dispoziţiilor din materia contractului de mandat prevăzute de art. 1532 şi urm. C. civ. de la 1864, la care s-a limitat, în mod greşit, analiza instanţei în evocarea fondului.

Totodată, sunt întemeiate şi criticile recurenţilor în legătură cu nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în ce priveşte decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunţată în dosarul x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, relevanţă în prezenta cauză având statuarea asupra faptei ilicite a intimatei-pârâte, a vinovăţiei acesteia sub aspectul refuzului nejustificat de a întreprinde toate demersurile legale pentru finalizarea programului "Cartierul de locuinţe Henri Coandă", deci cu privire la conduita intimatei în raport cu toate imobilele cuprinse în programul menţionat.

Instanţa de contencios administrativ a subliniat pasivitatea ANL deşi atât dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 152/1998 şi anexa 13 la Normele metodologice, introdusă prin art. I pct. 38 din H.G. nr. 592/2006, pe de o parte, cât şi convenţia încheiată cu toate instituţiile implicate, pe de altă parte, îi confereau prerogative clare în vederea atingerii scopului final: realizarea ansamblului de locuinţe, decizia menţionată fiind opozabilă ANL şi obligatorie faţă de aceasta.

În acest context, reclamanţii s-au prevalat în mod justificat de puterea probatorie a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat faţă de pârâtă, care se manifestă sub aspectul probei elementelor răspunderii civile delictuale (fapta ilicită şi vinovăţia), cât şi al dezlegărilor chestiunilor litigioase care se impun cu caracter obligatoriu în alte cauze civile în care este în discuţie conduita pârâtei în raporturile contractuale privind programul "Cartierul de locuinţe Henri Coandă".

În acelaşi timp, în legătură cu solicitarea reclamanţilor de reparare a prejudiciului patrimonial compus din lipsa de folosinţă a locuinţei echivalentă cu chiria practicată pe piaţa liberă, contrar concluziilor instanţei de apel în evocarea fondului, Înalta Curte reţine că reclamanţii au fost lipsiţi de prerogativele conferite de dreptul de proprietate, respectiv de atributul folosinţei locuinţei. Prin urmare, evaluarea acestui tip de prejudiciu prin raportare la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil, în condiţii similare, era singura posibilă, din moment ce imobilul nu a fost finalizat şi nu a fost predat în termenul convenit. Or, în aceste condiţii, deşi prin hotărârea criticată se recunoaşte că lipsa de folosinţă a locuinţei este consecinţa şi a lipsei utilităţilor şi străzilor din cartier care ar fi împiedicat posibilitatea efectivă de închiriere a imobilului nefinalizat, se reţine în mod greşit că ANL nu avea nicio obligaţie sub acest aspect.

Pornind de la aceste dezlegări, în judecarea cauzei după casare, se vor analiza cererile conexate formulate de reclamanţi, corespunzător efectuării cercetării judecătoreşti, prin stabilirea corectă a stării de fapt şi de drept şi cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente.

Având în vedere faptul că instanţa de recurs constată incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul, va casa decizia civilă nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.