Insurer's cassation appeal rejected; storm-damage award of 341,082 RON plus interest upheld.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 19 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în suma de 318.636,71 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, sumă ce urmează a se actualiza cu indicele ratei inflaţiei, precum şi dobânzile legale aferente, începând cu 18 octombrie 2014, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat admiterea în parte a acţiunii până la concurenţa sumei cuvenite cu titlu de despăgubire.

La 21 septembrie 2016 reclamanta a formulat o precizare de acţiune şi cerere de intervenţie, solicitând introducerea în cauză, în calitate de intervenient forţat a C. S.A., iar în ceea ce priveşte precizarea de acţiune a solicitat obligarea pârâtei să achite intervenientului forţat C. S.A. sumele arătate în acţiunea introductivă (despăgubiri materiale în suma de 318.636,71 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, suma pe care solicită a fi actualizată cu indicele ratei inflaţiei, precum şi dobânzile legale aferente, începând cu 18 octombrie 2014) şi diminuarea corespunzătoare (cu sumele mai sus arătate) a creanţei pe care C. S.A. o are faţă de societatea pârâtă.

Prin încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis în principiu cererea de introducerea în cauză, în calitate de intervenient forţat a C. S.A.

Prin încheierea de şedinţă din 16 ianuarie 2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., invocată de pârâta S.C. B. S.A. prin întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a încuviinţat proba cu expertiză în specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare având ca obiectiv evaluarea pagubelor suferite de reclamantă ca urmare a furtunii din 17-18 octombrie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 493/NLP/PI din 2 mai 2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., invocată de pârâta S.C. B. S.A., a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a admis în parte cererea de intervenţie forţată, formulată de reclamanta S.C. A.. şi a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către intervenientul forţat C. S.A. a sumei de 369.656,4 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data pronunţării prezentei hotărâri. A admis cererea adiţională formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. S.A. şi a dispus diminuarea creanţei pe care C. S.A. o are faţă de reclamantă cu suma de 369.656,4 RON. A obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 17.831 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Prin încheierea din 27 iunie 2018, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale, în sensul că se va menţiona corect că a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către intervenientul forţat C. S.A. a sumei de 341.082 RON, cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data pronunţării prezentei hotărâri şi că s-a dispus diminuarea creanţei pe care C. S.A. o are faţă de reclamantă, cu suma de 341.082 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 493/NLP/PI din 2 mai 2018 a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. Pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 493/NLP/PI din 2 mai 2018, îndreptată prin încheierea din 27 iunie 2018, şi împotriva încheierilor de şedinţă din 28 noiembrie 2016, 16 ianuarie 2017 şi 2 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2016.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii apelului declarat de reclamantă.

Prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins cererea privind constatarea nulităţii expertizei şi cererea de efectuare a unei noi expertize şi a pus în vedere pârâtei să formuleze precizări cu privire la modalitatea în care doreşte lămurirea şi completarea expertizei.

Prin încheierea de şedinţă din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a amânat pronunţarea la 4 martie 2019.

Prin decizia civilă nr. 195/A din 4 martie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins în considerente excepţia tardivităţii apelului declarat de reclamantă, a respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 493 din 2 mai 2018, îndreptată prin încheierea din 27 iunie 2018 şi a încheierilor de şedinţă din 28 noiembrie 2016 şi 16 ianuarie 2017. A admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 493 din 2 mai 2018 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a majorat cheltuielile de judecată datorate de pârâta S.C. B. S.A. în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. de la suma de 8.000 RON onorariu avocaţial la suma de 16.000 onorariu avocaţial. A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii apelate. A obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă din 11 februarie 2019 şi 25 februarie 2019 a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a constatat nulitatea raportului de expertiză judiciară în specialitatea construcţii întocmit de către domnul expert D., cu încălcarea art. 174 şi următoarele C. proc. civ., art. 335 C. proc. civ. şi art. 21 din Ordonanţa nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. Potrivit recurentei-pârâte, raportul de expertiză întocmit în cauză nu corespunde cerinţelor impuse de art. 21 din Ordonanţa nr. 2/2000, în cuprinsul raportului de expertiză nefiind menţionată bibliografia pe baza căreia expertiza a fost efectuată, faptul că părţile care au participat la expertiză au dat explicaţii în cursul lucrărilor la care au fost convocate, descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe baza celor constatate de expert.

Recurenta-pârâtă invocă, de asemenea, că deşi părţile au fost convocate de către expert la locul unde se află sera, expertul nu a efectuat nicio lucrare la faţa locului şi nici nu a consemnat explicaţiile părţilor, cu încălcarea art. 335 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac arată că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize de către un alt expert, cu încălcarea art. 338 C. proc. civ., recurenta expunând nemulţumirile sale cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză.

De asemenea, potrivit recurentei-pârâte, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea art. 337 şi art. 334 C. proc. civ., faţă de cererea sa de lămurire şi completare a raportului de expertiză tehnică, cerere respinsă de instanţa de apel.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., susţinând că, prin respingerea cererilor de constatare a nulităţii raportului de expertiză şi de efectuare a unei noi expertize, precum şi a solicitării formulate în şedinţa publică din 25 februarie 2019, prin care a cerut expertului să răspundă la întrebarea dacă are cunoştinţă despre sentinţa prin care constructorul a fost obligat la executarea de montaj grinzi, precum şi să lămurească dacă lipsa acelor grinzi, precum şi alte cauze ar avea o contribuţie directă sau indirectă la producerea prejudiciului (aceasta fiind una dintre apărările de bază ale recurentei), instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., nestăruind, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 36 C. proc. civ., cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţie respinsă de instanţa de apel. În acest sens, recurenta-pârâtă susţine că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii nu este reclamanta, care şi-a cesionat toate drepturile şi pretenţiile pe care le-ar fi putut avea faţă de asigurător, ci C. S.A. Sucursala Timişoara în calitate de cesionar.

Potrivit recurentei-pârâte, hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ., arătând că, în prezenta cauză, reclamanta a formulat în apel pretenţii noi prin solicitarea că plata despăgubirii către C. S.A. trebuia să se facă, cel mult, în limitele creanţei scadente (nu a întregii sume pe care C. S.A. a împrumutat-o şi a cărei restituire se află în derulare pe o perioadă lungă de timp), iar diferenţa să fie plătită reclamantei ca firmă efectiv despăgubită.

Un alt argument invocat de recurenta-pârâtă vizează faptul că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 204 alin. (1), art. 68 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ., arătând că cererea de intervenţie forţată formulată de reclamantă are natura juridică a unei modificări de acţiune fiind formulată la 21 septembrie 2016, ulterior primului termen de judecată de la 5 septembrie 2016, cu încălcarea art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată, de asemenea, că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 453 alin. (2) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa analizând apelul reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată exclusiv din perspectiva art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deşi în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte partea din cheltuielile de judecată ce ar fi trebuit acordată.

Autoarea căii de atac susţine că hotărârea şi încheierile atacate nu cuprind motivele pe care se întemeiază şi cuprind motivări contradictorii, întrucât instanţa de apel nu a analizat efectiv nici excepţiile, nici argumentele sale şi nici probele invocate în cuprinsul apelului. Mai susţine că în cuprinsul apelului a criticat ordinea în care tribunalul a analizat admisibilitatea cererii de intervenţie forţată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, apreciind că ar fi trebuit să soluţioneze mai întâi excepţia şi apoi să se pronunţe asupra cererii de intervenţie, şi a mai susţinut că cererea de intervenţie forţată are natura unei modificări de acţiune. Afirmă că instanţa de apel nu a analizat aceste susţineri, nu a analizat nici argumentele pârâtei privind nulitatea contractului de asigurare, nici declaraţiile de martor. Arată că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a cererii privind constatarea nulităţii raportului de expertiză şi cererea de efectuare a unei noi expertize şi nici soluţia referitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă. Apreciază că soluţia de respingere a excepţiei calităţii procesuale active contrazice soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată şi de admitere a cererii de intervenţie forţată.

Recurenta-pârâtă susţine că aspectele reţinute de către instanţa de apel sunt contrazise de către de o altă hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 899 din 27 octombrie 2014 a Tribunalului Timiş).

Recurenta-pârâtă arătată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 6.4 din condiţiile de asigurare şi art. 1270 C. civ., art. 12.7 din Condiţiile generale privind asigurarea de incendiu şi alte calamităţi, pct. 11.2 din Condiţiile generale de asigurare, art. 1179 C. civ. şi art. 1270 C. civ.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-intervenient C. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului în principal ca tardiv, iar în subsidiar ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 9 decembrie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 31 martie 2021 a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs şi a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 4 martie 2019 şi a încheierilor din 11 februarie 2019 şi 25 februarie 2019 şi s-a fixat termen de judecată la 29 septembrie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia şi încheierile atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte va înlătura criticile subsumate de recurentă acestui motiv de nelegalitate prin care aceasta arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 174 şi art. 335 C. proc. civ. întrucât autoarea căii de atac îşi exprimă de fapt nemulţumirea faţă de concluziile raportului de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului, susţinând că expertul a fost lipsit de imparţialiate. Recurenta nu dezvoltă veritabile critici de nelegalitate, ci aduce în discuţie aspecte de netemeinicie legate de modul în care s-a desfăşurat expertiza şi de înscrisurile pe care expertul le-a avut în vedere fără a demonstra care este norma de procedură a cărei încălcare ar atrage sancţiunea nulităţii.

Nu vor fi reţinute nici criticile prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 334, art. 337, art. 338 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ. întrucât aceste texte de lege se referă la ascultarea expertului, lămurirea sau completarea raportului şi la efectuarea unei noi expertize, ca măsuri pe care curtea de apel le poate dispune, în cazul în care consideră necesar. Instanţa de apel a avut în vedere solicitările recurentei-pârâte astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 11 februarie 2019, iar faptul că instanţa a respins cererea de constatare a nulităţii raportului de expertiză şi pe cea de efectuare a unei noi expertize nu constituie un motiv de reformare a deciziei atacate. La termenul de la 25 februarie 2019, curtea de apel a dat posibilitatea părţilor să adreseze întrebări expertului, dar pârâta nu a formulat întrebări care să aibă legătură cu obiectul cauzei. Instanţa de apel este suverană în aprecierea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt astfel că partea nu poate formula în cadrul recursului obiecţiuni la raportul de expertiză şi nu poate critica modul în care instanţa devolutivă a apreciat asupra probatoriului.

Vor fi înlăturate criticile prin care recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. deoarece excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost soluţionată de instanţa de fond, iar argumentele recurentei reprezintă o reluare a celor expuse în apel, acestea primind deja o soluţie prin decizia atacată.

Înalta Curte nu va reţine criticile prin care autoarea căii de atac susţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ. întrucât în mod corect a reţinut curtea de apel că solicitarea reclamantei ca plata despăgubirii către C. S.A. să se facă cel mult în limitele creanţei scadente (nu a întregii sume pe care C. S.A. a împrumutat-o şi a cărei restituire se află în derulare pe o perioadă lungă de timp) nu reprezintă o cerere nouă formulată în apel. Art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. Din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a coroborat cererea de chemare în judecată cu notele de şedinţă depuse la 25 noiembrie 2016 şi cu precizarea acţiunii depuse la 21 septembrie 2016 şi a apreciat că reclamanta nu a formulat pretenţii noi. Mai mult decât atât, curtea de apel a menţinut soluţia instanţei de fond şi a dispus plata despăgubirii către intervenientul forţat, nu către reclamantă.

Referitor la argumentele recurentei ce vizează faptul că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 204 alin. (1), art. 68 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa supremă constată că în mod corect curtea de apel a apreciat că cererea de intervenţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi că din conţinutul acesteia este evident scopul în care a fost formulată, astfel că nu se poate interpreta că reclamanta ar fi intenţionat să modifice cererea de chemare în judecată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată, de asemenea, că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 453 alin. (2) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa analizând apelul reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată exclusiv din perspectiva art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deşi în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte partea din cheltuielile de judecată ce ar fi trebuit acordată.

Criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (2) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei în recurs deoarece, aşa cum a statuat instanţa supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. dispune că hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Criticile prin care se susţine că hotărârile atacate sunt motivate contradictoriu sau sunt nemotivate vor fi respinse deoarece din cuprinsul încheierilor recurate se constată că instanţa de apel a avut în vedere solicitările recurentei de a se constata nulitatea raportului de expertiză, de a se efectua o nouă expertiză sau de a se lămuri expertiza deja efectuată, iar faptul că aceste solicitări au fost respinse nu echivalează cu lipsa motivării respectivelor încheieri. Nemulţumirea părţii faţă de măsurile dispuse de instanţă nu echivalează cu formularea unor critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura criticile privind motivarea contradictorie a deciziei atacate deoarece din cuprinsul acesteia rezultă că instanţa de apel a construit un raţionament logic care sprijină soluţia din dispozitiv. Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, ordinea în care au fost analizate solicitările părţilor este cea corectă, fiind examinate mai întâi excepţiile şi apoi aspectele de fond ale apelului, astfel cum statuează art. 248 C. proc. civ.. Curtea de apel şi-a format opinia pe baza probelor administrate, respectiv expertiza tehnică, înscrisurile de la dosar şi declaraţiile de martor, iar faptul că această opinie nu coincide cu cea a recurentei-pârâte nu reprezintă un argument în sensul admiterii căii de atac.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că soluţia curţii de apel de a majora cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta faţă de reclamantă este motivată, instanţa raportându-se la complexitatea cauzei, durata procesului, actele întocmite şi probele administrate.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei supreme, în motivarea unei hotărâri judecătoreşti este esenţială valoarea juridică a argumentelor şi corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la criticile subsumate de recurentă pct. 7 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa supremă apreciază că între litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Timiş şi prezentul litigiu nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel că susţinerile autoarei căii de atac echivalează cu apărări pe fondul recursului, aceasta invocând de fapt puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 899 din 27 octombrie 2014 a Tribunalului Timiş. Aceste argumente nu vor fi avute în vedere întrucât analiza cadrului litigios din dosarul nr. x/2013 şi influenţa soluţiei pronunţate asupra raporturilor procesuale din prezenta cauză aduc în discuţie aspecte de fapt, care au fost susţinute şi în apel, şi care nu pot fi supuse examenului de nelegalitate din recurs.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Instanţa supremă nu va analiza afirmaţiile recurentei în sensul că decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 6.4 din condiţiile de asigurare, a dispoziţiilor art. 12.1 şi art. 12.7 din Condiţiile generale privind asigurarea de incendiu şi alte calamităţi, pct. 11.2 din Condiţiile generale de asigurare, art. 1179 C. civ. şi art. 1270 C. civ. întrucât din cererea de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Autoarea căii de atac solicită instanţei să interpreteze prevederile contractului şi arată că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 1179 C. civ. referitoare la condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract şi cele ale art. 1270 din acelaşi cod referitoare la forţa obligatorie a contractului, dar nu demonstrează în concret de ce nu este corectă soluţia instanţei de apel. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 4 martie 2019 şi a încheierilor din 11 februarie 2019 şi 25 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 4 martie 2019 şi a încheierilor din 11 februarie 2019 şi 25 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.