Cassation annulled for lack of legal grounds in lignite quality penalty claim

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 318.083,73, reprezentând contravaloare penalitate calculată pentru neîncadrarea în banda de calitate, a puterii medii calorifice inferioare a combustibilului livrat în perioada august 2017 - aprilie 2018, conform contractului de furnizare lignit nr. x din 25.06.2015, sumă cuprinsă în factura fiscală nr. x din 20.06.2018.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1.270 alin. (1) C. civ. şi art. 5.3 alin. 4 din Contractul de furnizare lignit nr. 01/368 din 25.06.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 558/PI/2020 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-a respins cererea şi s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 157,25 RON, cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând anularea acesteia şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 240/A din 4 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantă, aceasta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 230,03 RON, cheltuieli de judecată parţiale, efectuate în apel.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A., fără a indica motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta susţine că puterea calorică inferioară medie a cărbunelui livrat se determină înainte de a-şi produce efectele actele adiţionale. Prin urmare, arată aceasta că nu a determinat media pe diverse luni în mod aleatoriu, astfel cum reţine prima instanţă, ci a calculat penalităţile conform prevederilor contractuale pentru perioada august 2017- iulie 2018.

În continuare, recurenta precizează că, întrucât pârâta nu a respectat banda de calitate începând cu luna octombrie 2017, a suferit un prejudiciu care constă în pierderi ce decurg din neproducerea cantităţii necesare de căldură în perioada respectivă.

De asemenea, recurenta susţine că potrivit art. 10.5 din contract părţile au convenit perceperea unor penalităţi pentru nerespectarea puterii calorice medii a cărbunelui livrat.

La 6 septembrie 2021, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac.

Cauza a fost înregistrată la 7 iulie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, instanţa a constatat că cererea de amânare a cauzei formulată de intimată este întemeiată, întrucât la 26 octombrie 2021 împotriva recurentei-reclamante s-a deschis procedura insolvenţei, pe rolul Tribunalului Timiş fiind format în acest sens dosarul nr. x/2021, şi în consecinţă s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată la 1 februarie 2022, în vederea citării recurentei-reclamante prin administrator judiciar, C..

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează şi motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat niciun motiv de casare dintre cele prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recursul declarat conţine o reluare integrală a criticilor din calea de atac devolutivă şi a motivelor din cererea de chemare în judecată, care nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate, întrucât nu relevă greşita aplicare a normelor de drept de către instanţa de apel.

Instanţa de prim control judiciar, confirmând sentinţa primei instanţe, a reţinut ca argument în respingerea apelului reclamantei că puterea calorifică medie a cărbunelui livrat va fi determinată la finalizarea contractului pentru întreaga perioadă de derulare a acestuia, potrivit prevederilor contractuale, iar în ceea ce priveşte "actele adiţionale" de care se prevalează reclamanta în susţinerea acţiunii, acestea au natura unor simple grafice de execuţie, prin care nu se prelungeşte termenul de prestare a serviciilor.

Astfel, reiterarea prin recurs a situaţiei de fapt invocate prin acţiune şi a criticilor din apel privind penalităţile solicitate pentru determinarea puterii calorice a cărbunelui livrat înainte de a produce efecte actele aditionale, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare.

Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la situaţia de fapt şi o reinterpretare a clauzelor contractuale, care, prin prisma probatoriului administrat, au fost deja analizate de instanţa de apel la aprecierea culpei contractuale a pârâtei în respectarea obligaţiei de furnizare a puterii calorice a cărbunelui livrat şi, pe de altă parte, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectului controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Prin urmare, criticile formulate de recurentă trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei de respingere a apelului, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, sub aspectul nerespectării regulilor de drept.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de prim control judiciar prin respingerea apelului formulat şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 240/A din 4 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de transport la sediul instanţei, respectiv bonurile fiscale nr. x.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 559,09 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 240/A din 4 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta A. S.A. să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 559,09 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.