Cassation appeal dismissed in commercial debt dispute; insolvency suspension exception and revocation of criminal investigation stay upheld

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 mai 2017 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 718.352 RON datorată conform art. 3.4 din contractul nr. x/16.09.2015, a sumei de 413.754 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor datorate conform art. 3.2 şi art. 3.4 din contract, aferente debitului, calculate în procent de 0,15% pe fiecare zi de întârziere de la data scadenţei debitului şi până la data de 13.02.2017, conform anexei la prezenta cerere de chemare în judecată, precum şi obligarea la contravaloarea penalităţilor conform contractului de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1478, art. 1523 şi art. 1530 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 91/C din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă astfel cum a fost formulată.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.531,06 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi s-a luat act de împrejurarea că reclamanta a solicitat recuperarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial, pe cale separată.

De asemenea s-a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de remitere de la dosarul cauzei a originalului taxei judiciare de timbru achitate prin ordinul de plată nr. x/13.12.2016, în cuantum de 14.072 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi, în consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin încheierea din 13 septembrie 2018 instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2017 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, iar prin încheierea din 21 mai 2020 s-a repus cauza de rol.

Prin decizia civilă nr. 303/Ap din 28 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul formulat de apelanta pârâtă, prin reprezentant legal administrator judiciar C..

3. Împotriva acestei decizii, la 28 iulie 2020, pârâta B., în insolvenţă, prin administrator special D., a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin încheierea din 13 septembrie 2018 instanţa de apel a dispus suspendarea soluţionării cauzei având în vedere dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., întrucât în legătură cu contractul în temeiul căruia s-au pretins sumele solicitate s-a dispus începerea urmăririi penale. Cauza a rămas suspendată până la 13.03.2020, termen de judecată preschimbat pentru 21.05.2020, când instanţa a soluţionat apelul prin decizia recurată.

Recurenta a susţinut că decizia recurată este nelegală, întrucât pentru termenul de judecată din 21 mai 2020 s-a invocat că subzistă motivele de suspendare reţinute prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2018, dosarul penal nefiind finalizat şi, mai mult, s-a arătat că, prin încheierea nr. 29 din 11 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019 s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de pârâta B.. În consecinţă, recurenta a arătat că s-a solicitat instanţei de apel suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În continuare, recurenta susţine că instanţa de apel, fără să observe cele învederate în ceea ce priveşte starea de insolvenţă a pârâtei B., dovedită cu actele depuse la dosar, a procedat la soluţionarea cauzei cu nerespectarea dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, care impuneau suspendarea cauzei.

Astfel, recurenta a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe fond, recurenta a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât instanţa de apel trebuia să menţină măsura de suspendare, fiind începută urmărirea penală în dosarul penal, iar din cuprinsul expertizei grafoscopice a rezultat că exemplarele contractului sunt diferite.

La 30 octombrie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului, întrucât criticile formulate în cererea de recurs sunt invocate omisso medio în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, intimata a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât recurenta nu arată care sunt dispoziţiile legale pe care instanţa de apel le-ar fi încălcat atunci când a pronunţat hotărârea, rezumându-se la a invoca în mod formal o serie de critici care, în esenţă, nu vizează decizia recurată.

Pe fondul recursului, reclamanta a solicitat respingerea acestuia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, fără însă ca acestea să îşi fi exercitat acest drept.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, a constatat că excepţia inadmisibilităţii recursului nu reprezintă o veritabilă excepţie, apărările formulate urmând a fi analizate odată cu soluţionarea căii extraordinare de atac, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 16 noiembrie 2021.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021 s-a acordat termen la 1 februarie 2022 pentru a se preciza dacă C.., în calitate de administrator judiciar al recurentei B., îşi însuşeşte recursul declarat de administratorul special al societăţii aflate în procedura insolvenţei, precum şi pentru a preciza dacă înţelege să ratifice mandatul reprezentantului convenţional.

La 27 ianuarie 2022, administratorul judiciar al recurentei-pârâte, C.., a învederat că îşi însuşeşte calea de atac formulată de societatea recurentă, prin administratorul special al acesteia, şi, de asemenea, că ratifică mandatul de reprezentare convenţională acordat în cauză.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin întâmpinare, privind încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ. de către recurentă, nu sunt întemeiate, întrucât acestea vizează măsura repunerii pe rol a cauzei, dispusă de instanţa de apel la ultimul termen de soluţionare a căii de atac a apelului, la care recurenta nu a fost prezentă.

Prin urmare, recurenta nefiind în măsură să invoce prezentele motive pe calea apelului, ori în cursul judecăţii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs nefiind invocate omisso medio.

Criticile recurentei privind dispoziţia eronată a instanţei de apel de repunere pe rol a cauzei, întrucât subzistau motivele privind suspendarea facultativă prevăzută la art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dosarul penal nefiind soluţionat, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

În virtutea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Textul de lege menţionat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative, iar pentru a se putea dispune măsura suspendării, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: începerea urmăririi penale, infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză şi legea să nu prevadă o altă soluţie, condiţii îndeplinite în cauză.

Este de subliniat că, fiind o suspendare facultativă, măsura suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică.

În calea de atac a apelului, prin încheierea din 13 septembrie 2018, instanţa a apreciat că se impune suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2017 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, iar prin încheierea din 21 mai 2020 a fost repusă cauza de rol.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (3) C. proc. civ., dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză, instanţa poate revoca măsura suspendării.

Având în vedere că măsura suspendării judecăţii este facultativă, fiind rezultatul aprecierii judecătorului, în egală măsură şi revocarea măsurii suspendării este atributul judecătorului, care apreciază dacă se impune reluarea judecăţii cauzei, cu atât mai mult cu cât, în speţă, de la data suspendării (13 septembrie 2018) trecuse mai mult de un an, fără a se dispune o soluţie în dosarul penal.

Prin urmare, posibilitatea instanţei de a decide asupra revocării măsurii suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, era de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, cât şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

În vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în virtutea respectării principiului aflării adevărului, instanţa este datoare să valorifice, în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.

În considerarea celor evocate, instanţa de apel în mod corect a revenit asupra măsurii suspendării, considerând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 413 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

De asemenea, critica recurentei privind soluţionarea apelului cu nerespectarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care impuneau suspendarea cauzei, este nefondată.

În cauză, se reţine că în timpul soluţionării căii de atac a apelului, prin încheierea nr. 29 din 11 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019, s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de apelanta-pârâtă B..

Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, invocate de recurentă, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului".

Având în vedere că instanţa de apel a fost învestită cu soluţionarea apelului pârâtei, care în cursul soluţionării căii proprii de atac a intrat în procedura insolvenţei, cauza nu era supusă suspendării de drept prevăzute la art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, fiind incidentă exceptarea prevăzută la art. 75 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, potrivit căreia nu sunt supuse suspendării de drept "căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în mod just, instanţa de apel nu a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existenţa unor argumente străine de natura cauzei.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, deoarece recurenta nu relevă în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, respectiv ce dispoziţii legale de drept material au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de prim control judiciar prin respingerea apelului formulat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B., în insolvenţă, prin administrator special D. şi prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 303/Ap din 28 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. B., în insolvenţă, prin administrator special D. şi prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 303/Ap din 28 mai 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2022.