Insolvency suspension inapplicable to reconventional claims by insolvent creditor
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate court's decision to suspend proceedings, and remanded the case for a new hearing on the suspension request. The dispute arose from a civil litigation where the first instance court dismissed the plaintiff's claim for contractual penalties and granted the defendant's reconventional claim for unpaid work, after which the defendant entered general insolvency proceedings; the appellate court had suspended the entire appeal under the insolvency law, which the defendant challenged. The court held that the automatic suspension of judicial actions under Article 36 of Law No. 85/2006 applies only to proceedings where the insolvent entity is the passive party (debitor), and therefore does not apply to a reconventional claim where the insolvent entity acts as the active party (creditor) seeking to enforce a title against a non-insolvent counterparty; additionally, the defendant's objection regarding lack of material competence was deemed time-barred.
Legislator headnote
AI generatedart. 969 C. civ, art. 453 din C. proc. civ, art. 209 C. proc. civ, art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 131 C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ; Insolvency suspension inapplicable to reconventional claims by insolvent creditor: Prin încheierea din 7 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a suspendat judecata apelului declarat de apelanta A. S.R.L., în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la 30.07.2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 468.123,97 RON, reprezentând penalităţi pentru întârziere în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul înregistrat sub nr. x/14.01.2010, precum şi la plata penalităţilor de întârziere calculate în continuare, până la pronunţarea soluţiei; cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969 C. civ. de la 1864 şi art. 453 din C. proc. civ.
Pârâta B. S.A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata sumei de 90.852,80 RON fără TVA, reprezentând contravaloare lucrări executate şi neachitate din contractul de execuţie nr. x/14.01.2020, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 209 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 144/2015 din 13 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. şi s-a admis cererea reconvenţională formulată de B. S.A.
A fost obligată reclamanta-pârâtă A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă B. S.A. a sumei de 133.442,66 RON, inclusiv TVA, reprezentând lucrări executate şi neachitate. A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 4.359 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru şi onorariu de expert.
Împotriva acestei sentinţe şi a tuturor încheierilor anterioare, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe, în sensul de a admite acţiunea principală şi a pronunţa o soluţie de respingere a cererii reconvenţionale.
Prin încheierea din 7 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a suspendat judecata apelului declarat de apelanta A. S.R.L., în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva încheierii de suspendare, B. S.A., prin lichidator judiciar C.., a declarat recurs, prin care a solicitat casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru continuarea judecăţii.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că măsura suspendării a fost dispusă ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa.
Astfel, a arătat că, prin sentinţa nr. 144 din 13 mai 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Argeş a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta B. S.A. privind obligarea reclamantei la plata sumei de 135.442,66 RON.
În acest context, recurenta a învederat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât a obţinut o hotărâre favorabilă în faţa primei instanţe.
Astfel, autoarea recursului a subliniat ca măsura suspendării judecăţii o împiedică să pună în executare sentinţa primei instanţe, fiind astfel zădărnicit scopul procedurii insolvenţei constând în maximizarea averii debitoarei.
Recurenta a mai arătat că prezentul litigiu este unul cu profesioniştii, astfel încât secţia I Civilă a Curţii de Apel Piteşti era necompetentă material procesual să dispună vreo măsură în cauză.
În final, autoarea recursului a învederat că instanţa de apel nu şi-a verificat competenţa potrivit art. 131 C. proc. civ., ci, printr-o încheiere ulterioară a prorogat discutarea acesteia după dispariţia motivului de suspendare.
Recurenta nu a indicat în drept motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul şi nici nu a menţionat dacă este de acord cu soluţionarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei A. S.R.L. la 6 decembrie 2019 .
Intimata nu a depus întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Intimata A. S.R.L. a formulat un punct de vedere cu privire la concluziile acestuia.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:
Critica recurentei privind pronunţarea soluţiei de o instanţă necompetentă procesual nu poate fi primită.
Astfel, sub un prim aspect, deşi raportat la dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. 2 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale funcţionale a instanţei este o excepţie de ordine publică, dispoziţiile art. 130 alin. (2) din acelaşi cod stabilesc faptul că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Totodată, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în care poate fi încadrată critica recurentei, dispun în sensul că, o hotărâre poate fi casată când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.
Nu în ultimul rând, reţine că încheierea prin care instanţa se declară competentă are caracter interlocutoriu şi poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză.
Or, instanţa supremă reţine, pe de o parte, că recurenta nu a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei în condiţiile legii, in limine litis, în faţa primei instanţe, respectiv a Tribunalului Argeş, secţia Civilă, unde litigiul nu a fost soluţionat de un complet specializat în litigii cu profesionişti, iar, pe de altă parte, că secţia I Civilă a Curţii de Apel Argeş este instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în fond.
Faţă de aceste considerente şi temeiuri legale, instanţa supremă reţine că recurenta este decăzută din dreptul de a mai invoca excepţia necompetenţei materiale procesuale, atât în faţa instanţei de recurs, cât şi în faţa instanţei de apel.
Înalta Curte reţine că, prin încheierea atacată, instanţa de apel a suspendat cauza în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, raportat la faptul că împotriva intimatei pârâte-reclamante reconvenţionale B. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă.
Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă reconvenţional B. S.A. a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, raportat la faptul că, fiind admisă cererea reconvenţională a recurentei prin sentinţa civilă apelată, aceasta deţine un titlu executoriu împotriva intimatei-reclamante-pârâte reconvenţional care nu poate fi pus în executare.
Criticile referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât textul normativ are natura unei norme de drept procesual, chiar dacă este cuprins într-o lege de drept substanţial, urmând a fi analizate din această perspectivă.
Din verificările actelor existente la dosarul cauzei, se reţine că, prin hotărârea intermediară nr. 751/2015 din 24.09.2015, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr. x/2014, s-a respins contestaţia împotriva cererii de deschidere a procedurii în cauză, prevăzute de Legea nr. 85/2006 şi s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei B. S.A. Piteşti.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, "de la data deschiderii procedurii de insolvenţă, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".
Instanţa supremă reţine că obiectul apelului îl constituie atât soluţia pronunţată asupra acţiunii principale, în care debitoarea în insolvenţă are calitatea de pârât, cât şi soluţia pronunţată asupra cererii reconvenţionale, formulată de B. S.A. în calitate de reclamantă.
Articolul 36 din Legea nr. 85/2006 conţine dispoziţii al căror scop este menţinerea averii debitoarei aflată sub incidenţa acestui act normativ în starea existentă la data declanşării procedurii de insolvenţă, suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare urmărind să prezerve caracterul concursual, colectiv şi egalitar al procedurii menţionate, evitând astfel ca asupra averii falitei să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanţelor creditorilor.
Suspendarea operează ex lege şi trebuie numai constatată, la sesizarea sau la cererea persoanei interesate.
Suspendarea acţiunii judiciare prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 se aplică numai în cazul în care partea procesuală pasivă este un debitor aflat în procedura insolvenţei. Prin urmare, în ce priveşte cererea reconvenţională, în care debitoarea aflată în insolvenţă are calitatea de reclamantă şi urmăreşte realizarea unei creanţe împotriva unei debitoare care nu se află în procedura insolvenţei, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu sunt incidente.
Raportat la aceste considerente, instanţa de apel urmează să verifice consecinţele juridice ale faptului că motivul de suspendare de drept a cauzei prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu este incident cu privire la soluţionarea apelului formulat împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii reconvenţionale formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.A.
În considerarea argumentelor reţinute, care susţin caracterul fondat al recursului, cu aplicarea prevederilor 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată a cererii de suspendare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., prin lichidator judiciar C.., împotriva încheierii din 7 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată a cererii de suspendare, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.