Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 174/2022 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal for failure to plead legal defects on loss of procedural capacity due to company deregistration

Case Number Decizia nr. 174/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the plaintiff public agency, upholding the lower appellate court's decision to annul the original appeal for lack of valid legal grounds; consequently, the trial court's dismissal of the debt recovery claim based on the defendant company's lack of procedural capacity remains in force. The dispute concerned the collection of unpaid debts arising from professional orientation and consulting service contracts, where the trial court found the defendant had lost its legal personality and procedural capacity after being struck off the commercial register before the lawsuit was initiated, a finding confirmed through the procedural instances. The decisive legal basis was the inadmissibility of the extraordinary appeal under Articles 503(2)(3) and 504(2) of the Code of Civil Procedure, as the highest court determined that the reciting of new arguments regarding the legality of the company's deregistration and publication in the Official Monitor did not constitute a valid ground of appeal that was omitted by the court of appeal, which had properly annulled the prior appeal due to the appellant's failure to articulate specific legal defects under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 504 alin. (2) C. proc. civ, art. 237 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 452 C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal for failure to plead legal defects on loss of procedural capacity due to company deregistration: În motivarea cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 503, alin. (2), pct. 3 şi art. 504 alin. (2) C. proc. civ., contestatoare arată că prin decizia atacată instanţa de recurs a omis să analizeze situaţia sesizată de recurentă cu privire la legalitatea radierii pârâtei S.C. A. S.R.L., întrucât lipsa unui element procedural sau a unul element neparcurs nu poate închide procedura în integralitatea sa, dându-i astfel opozabilitatea legală, în speţă fiind vorba despre publicitate, respectiv publicarea radierii în monitorul oficial, ceea ce ar fi dus la opozabilitate faţă de recurentă.

Keywords

AI generated
legal capacity procedural capacity grounds for cassation article of civil procedure annulment of contract commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 504 alin. (2) C. proc. civ
3 şi art. 504 alin. (2) C. proc. civ., contestatoare arată că prin decizia atacată instanţa de recurs a omis să analizeze situaţia sesizată de recurentă cu privire la legalitatea radierii pârâtei S.C.
art. 237 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
In acest sens, contestatoarea susţine că nefiind îndeplinite în totalitate, condiţiile de publicitate privind radierea societăţii, materializata prin publicarea încheirii de radiere in Monitorul Oficial, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 237 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază caracterul fondat al acesteia, pentru următoarele considerente:
art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ
Contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia, instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen" şi pe art.
art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
S.R.L., însă instanţa de recurs nu a fost investită cu niciun motiv de legalitate privind aceste aspecte, exclusiv din culpa recurentei, care nu a adus argumente în susţinerea acestor critici, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin.
art. 452 C. proc. civ
Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
art. 453 alin. (1) C. proc. civ
452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitată de către numitele B.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă la 1 octombrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CLUJ a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 1.394.505 RON, din care suma de 595.045 RON reprezintă debitul constatat de către Curtea de Conturi a României, prin Decizia nr. 18/V/2014, ca urmare a nerespectării contractului subsecvent de servicii de orientare şi consultanţă profesională nr. 30/07.01.2013, iar suma de 795.460 RON reprezintă debitul constatat de către Curtea de Conturi a României, prin Decizia nr. 8/V/2015, ca urmare a nerespectării contractului subsecvent de servicii de orientare şi consultanţă profesională nr. 110/06.01.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 10 din 10 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 17 ianuarie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 296 din 21 februarie 2020 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, invocată din oficiu şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

În motivare, tribunalul a reţinut că pârâta era lipsită de capacitate procesuală de folosinţă la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind radiată de la Registrul Comerţului din 8 mai 2017.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Cluj, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 1.394.505 RON.

Prin decizia civilă nr. 397 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Cluj împotriva sentinţei civile nr. 296 din 21 februarie 2020 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj.

Reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Cluj a formulat recurs împotriva acestei decizii.

Prin decizia nr. 1484/2021 din 15 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost anulat recursul declarat de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj împotriva deciziei civile nr. 397/2020 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CLUJ a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea cererii, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate de AJOFM Cluj.

În motivarea cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 503, alin. (2), pct. 3 şi art. 504 alin. (2) C. proc. civ., contestatoare arată că prin decizia atacată instanţa de recurs a omis să analizeze situaţia sesizată de recurentă cu privire la legalitatea radierii pârâtei S.C. A. S.R.L., întrucât lipsa unui element procedural sau a unul element neparcurs nu poate închide procedura în integralitatea sa, dându-i astfel opozabilitatea legală, în speţă fiind vorba despre publicitate, respectiv publicarea radierii în monitorul oficial, ceea ce ar fi dus la opozabilitate faţă de recurentă.

Astfel, dacă se acceptă faptul că lipsa publicării radierii în monitorul oficial nu constituie un element obligatoriu de îndeplinit, contestatoarea susţine că acest aspect vizează situaţia în care orice agent economic, debitor al unei instituţii de stat să se poată radia oricând, fără respectarea în totalitate a procedurii, cu consecinţa anularii oricărei şanse a creditorului de a-şi mai putea recupera creanţa.

Prin urmare, se susţine că ne aflăm în situaţia în care creditorul este pus în faţa unui fapt împlinit, fără a mai putea să-şi exercite dreptul de recurs în termenul de 15 zile de la publicare şi acest lucru se datorează din lipsa publicării încheierii cu consecinţa anularii unei căi prin care ar fi avut posibilitatea de a-şi recupera creanţa.

In acest sens, contestatoarea susţine că nefiind îndeplinite în totalitate, condiţiile de publicitate privind radierea societăţii, materializata prin publicarea încheirii de radiere in Monitorul Oficial, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 237 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Chiar instanţa de fond şi instanţa de apel care i-a confirmat poziţia faţă de acest aspect au considerat faptul că pârâta nu mai putea avea drepturi si obligaţii civile. Or, atâta timp cât o societate nu este radiată efectiv din evidenţele ORC Cluj, parcurgând întreaga procedură legală, această societate este în fiinţă şi, în consecinţă poate avea drepturi şi obligaţii civile. |

În continuare, contestatoarea descrie starea de fapt a derulării relaţiilor juridice dintre AJOFM Cluj şi S.C. A. S.R.L., precum şi cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi în prezenţa răspunderii civile contractuale.

Faţă de aceste susţineri, contestatoarea se consideră îndreptăţită să solicite admiterea prezentei contestaţii în anulare, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate de AJOFMCluj.

Prin întâmpinarea, depusă la 19 ianuarie 2022, numitele B. şi C., în calitate de foşti asociaţi ai societăţii A. S.R.L. au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, în principal şi ca nefondată, în subsidiar, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază caracterul fondat al acesteia, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.

Contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia, instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen" şi pe art. 504 alin. (2) din acelaşi Cod, potrivit căruia, "contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond".

În raport cu dispoziţiile evocate, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi constatată admisibilitatea contestaţiei în anulare, având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de recurs şi anume anularea recursului deoarece nu cuprindea motivele pe care se întemeiază, astfel că în cauză nu se poate reţine susţinerea contestatoarei cu privire la omiterea cercetării unuia dintre motivele de casare invocate deoarece acestea nu existau.

Astfel, în considerentele deciziei atacate, instanţa de recurs a reţinut că, reiterarea de către recurenta-reclamantă a situaţiei de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre aceasta şi intimata-pârâtă şi activitatea de audit financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Prin urmare, din motivarea contestaţiei în anulare, se constată că motivul invocat este inadmisibil, întrucât instanţa de recurs a realizat o analiză minuţioasă a cererii de recurs formulată, iar în urma acestei analize a dispus anularea acestuia, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în acest context nu se poate reţine că în cauză este vorba despre vreo omisiune a instanţei de recurs.

Astfel, în cuprinsul contestaţiei se detaliază succint în ce constă presupusa omisiune a instanţei, invocându-se faptul că instanţa de recurs ar fi omis să analizeze legalitatea radierii fostei societăţi A. S.R.L., însă instanţa de recurs nu a fost investită cu niciun motiv de legalitate privind aceste aspecte, exclusiv din culpa recurentei, care nu a adus argumente în susţinerea acestor critici, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în considerentele deciziei atacate regăsindu-se în mod detaliat raţionamentul instanţei pentru anularea recursului.

Aşadar, argumentele indicate de contestatoare nu pot viza decât respingerea contestaţie în anulare ca inadmisibilă, nefiind astfel îndeplinite condiţiile pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac.

Referitor la cererea numitelor B. şi C., în calitate de foşti asociaţi ai societăţii A. S.R.L. privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Acestea au solicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de câte 2.059,01 RON, pentru fiecare în parte cu titlu de onorariu avocaţial, dovedită prin înscrisurilor existente la paginile 37,38 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând neîndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitată de către numitele B. şi C., având în vedere că acestea nu au fost parte în litigiul desfăşuat între contestatoarea AJOFMUNCĂ CLUJ şi intimata-pârâtă A. S.R.L., iar calitatea de foşti asociaţi ai societăţii A. S.R.L., nu le dă dreptul acestora de a solicita şi primi cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea unui proces în care nu au figurat ca parte.

Aşa fiind, pentru toate argumentele în fapt şi în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CLUJ împotriva deciziei nr. 1484/2021 din 15 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CLUJ împotriva deciziei nr. 1484/2021 din 15 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2022.