Invalidity of oral claim extension exceeding written limits in tort claims for illegal occupation of public forest land

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ GORJ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., obligarea acestuia la plata despăgubirilor în sumă totală de 895.547,11 RON, provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 141/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta RNP ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâta COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A.

Împotriva sentinţei nr. 141/2019 din 27 noiembrie 2019 a Tribunalului Gorj reclamanta RNP ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ GORJ a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, anularea sau, după caz, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul de a se dispune admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu consecinţa obligării intimatei la plata despăgubirilor provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului pentru suprafaţa şi valoarea stabilită prin raportul de expertiză silvică.

Prin decizia nr. 380/2020 din 9 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de reclamanta RNP ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ GORJ împotriva sentinţei nr. 141 din 27 noiembrie 2019 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A.; s-a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că s-a admis acţiunea; pârâta a fost obligată la plata sumei de 746.289,16 RON + TVA, reprezentând despăgubiri aferente UA 111 şi UA 112 din U.P.I. Amaradia, către reclamantă; de asemenea, intimata-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond şi apel, către apelanta-reclamantă.

La data de 2 noiembrie 2020 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, recursurile declarate de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj şi de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 380/2020 din 9 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă

1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a deciziei sub aspectul neacordării întregului cuantum al pagubelor produse prin ocuparea ilegală a proprietăţii publice a statului şi sub aspectul reţinerii eronate a suprafeţei ocupate, în sensul de a dispune obligarea intimatei la plata integrală a despăgubirilor provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului pentru suprafaţa şi valoarea stabilită prin raportul de expertiză silvică, respectiv 2.103.010,37 RON.

S-a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a admis apelul pentru cuantumul solicitat prin acţiune, şi nu pentru cel solicitat în cuprinsul cererii de apel.

Recurenta-reclamantă susţine că în faţa instanţei de fond a majorat cuantumul despăgubirilor solicitate, prin concluziile orale formulate la termenul de judecată din 20 noiembrie 2019, dată la care s-a cerut admiterea acţiunii potrivit raportului de expertiză.

Instanţa nu a verificat concluziile orale formulate la data reţinerii cauzei în pronunţare, fiind încălcate în acest fel dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când: 2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii".

Consideră că s-a încălcat şi dreptul la recuperarea integrală a pagubelor create prin ocuparea ilegală a proprietăţii publice a statului, sume ce se virează la bugetul de stat.

Răspunderea juridică a pârâtei se circumscrie dispoziţiilor art. 1349, art. 1357, art. 1359 şi art. 1381 din C. civ.

Instanţa de apel a observat că expertul a omis să calculeze despăgubirile pentru u.a. 111 şi dispus completarea raportului de expertiză ocazie cu care s-a identificat în plus suma de 94.925,37 RON, astfel încât paguba totală a ajuns la suma de 2.103.010,37 RON, însă nu a admis decât suma solicitată prin acţiune, cu motivarea că pentru u.a. 113 reclamanta nu a solicitat despăgubiri.

Or, aşa cum se poate observa din petitul acţiunii, reclamanta nu a indicat o anume suprafaţă, ci s-a menţionat cu caracter general "suprafaţa ocupată ilegal" şi valoarea existentă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Valoarea şi suprafaţa au fost modificate, ca urmare a faptului că ocuparea ilegală a continuat, de la data introducerii acţiunii în anul 2016 şi până la data pronunţării hotărârii de fond în anul 2019.

Prin concluziile orale formulate în faţa instanţei de fond, la termenul de judecată din 20 noiembrie 2019, dată la care s-a solicitat "admiterea acţiunii potrivit raportului de expertiză", respectiv pentru suprafaţa şi valoarea stabilită prin raportul de expertiză, ceea ce înseamnă că s-a majorat cuantumul despăgubirilor printr-o cerere verbală, pentru care nu era necesar să se acorde un nou termen de judecată.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate, recurenta-reclamantă apreciază că erau aplicabile dispoziţiile procedurale prevăzute la art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., însă instanţele anterioare nu au ţinut cont de acestea.

Recurenta relevă faptul că suprafaţa a fost indicată prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul primei instanţe şi că s-au formulat obiective, în conţinutul cărora se menţionează suprafaţa.

Totodată, a învederat că la termenul de judecată din 11 ianuarie 2017 instanţa de fond a pus în discuţie obiectivele respective, iar la stabilirea obiectivelor de către instanţă au fost avute în vedere suprafeţele din u.a. 111 şi u.a. 112, inclusiv u.a. 113 ocupate ilegal.

Ca atare, în mod incorect, a motivat instanţa de apel cu privire la suprafaţa ocupată ilegal, în sensul că nu s-a indicat prin acţiune u.a. 113, de vreme ce prin petitul acţiunii s-a precizat cu caracter general suprafaţa ocupată ilegal.

În concret, recurenta susţine că este greşită concluzia instanţei de judecată, potrivit căreia u.a. 113 nu ar fi făcut obiectul acţiunii, întrucât u.a. 113 a fost indicat prin obiectivele expertizei, pus în discuţia părţilor la termenul din data de 11 ianuarie 2017 şi tranşat prin rapoartele de expertiză depuse la dosarul de fond.

În drept, recursul reclamantei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

2. Recursul formulat de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a invocat faptul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea principiului disponibilităţii şi cu încălcarea prevederilor art. 998-999 din C. civ. de la 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Instanţa de apel a dat eficienţă juridică criticilor formulate de apelanta- reclamantă cu privire la sentinţa apelată, cu referire la faptul că "interpretarea eronată a probelor din dosar care au condus la reţinerea unei alte stări de fapt, decât cea din petitul acţiunii".

Recurentul a menţionat că prin motivele de apel s-a invocat că instanţa de fond a reţinut o altă stare de fapt, respectiv că reclamanta a solicitat, prin petitul acţiunii, obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului fără să indice u.a.-urile, ci doar le-a indicat în considerente, cu titlu de exemplu, suprafaţa şi amplasamentele ocupate ilegal precum şi valoarea reală urmând a fi constatate prin expertiza solicitată prin cererea de chemare în judecată şi răspunsul la întâmpinare.

Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a cerut despăgubiri pentru ocuparea suprafeţei de teren forestier de 7,6 ha situată în UP Amaradia, u.a. 111 şi u.a. 112, iar în "Centralizatorul despăgubiri" a indicat suprafaţa pentru u.a. 111 de 0,9 ha şi pentru u.a. 112 de 6,7 ha.

În raportul de expertiză judiciară administrată în faţa instanţei de fond, expertul judiciar a stabilit ca fiind în litigiu suprafeţele forestiere renumerotate în u.a. 111 de 5,4 ha şi u.a. 112 de 7,7 ha, suprafeţe care exced cadrului procesual stabilit de reclamantă prin cererea introductivă.

Lecturând cererea de chemare în judecată, se observa exprimarea clară cu privire la cadrul procesual stabilit de reclamantă, în sensul că s-a solicitat să fie obligat pârâtul COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. la plata despăgubirilor în sumă totală de 895.547,11 RON, provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului, respectiv suprafaţa de teren de 7,6 ha situată în U.P.I Amaradia, u.a. 111 şi 112 din cadrul Ocolului Silvic Hurezani.

Astfel, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că "nu se poate analiza ocuparea acestor din urmă suprafeţe de teren forestier, deoarece nu fac obiectul cererii deduse judecăţii, în baza principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

În concluzie, s-a constatat corect că suprafaţa de teren de 7,6 ha, descrisă de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj ca fiind amplasată în UP IV Amaradia, u.a. 111 (suprafaţa de 0,9 ha) şi 112 (suprafaţa de 6,7 ha), este ocupată, în mod legal, de către pârâtul COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., fiind trecută în administrarea acestuia, respectiv a unităţilor miniere care au fost preluate de către pârât, prin actele guvernamentale menţionate în cuprinsul cererii de recurs.

Aceste acte au fost depuse, în copie, la dosarul cauzei, astfel că nu există fapta ilicită imputată pârâtului şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Chiar reclamanta a recunoscut, prin cererea de apel, faptul că nu există identitate între suprafeţele menţionate în acţiunea introductivă şi cele invocate în apel, fiind vorba de o pădure comunală ce exista în amenajamentul din 1977 (parcela x,6 şi 7) şi care nu avea denumirea de u.a. 111 şi 112.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, Curtea de Apel Craiova a constatat că prima instanţă a reţinut greşit că "nu se poate analiza ocuparea acestor suprafeţe (u.a. 111 şi 112) de teren forestier, deoarece nu fac obiectul cererii deduse judecăţii".

Or, este fără dubiu că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul creat prin ocuparea şi defrişarea de către pârât a fostelor parcele PC 5 şi 6 Roşia de Amaradia, care nu apar ca fiind scoase din fondul forestier proprietatea publică a statului în niciunul din actele invocate de pârât în favoarea sa.

În concret, recurentul a susţinut faptul că instanţa de apel, reapreciind probele din dosar, a reţinut că reclamanta a solicitat, în fapt, despăgubiri pentru fostele parcele PC 5 şi 6 Roşia de Amaradia, care nu apar ca fiind scoase din fondul forestier proprietatea publică a statului.

Recurentul-pârât consideră că nu se putea reţine în sarcina sa o faptă ilicită, respectiv cea de ocupare ilegală a terenului forestier indicat în cererea de chemare în judecată.

A mai susţinut că reclamanta (conform art. 11 din Legea nr. 46/2008) nu şi-a intabulat în cartea funciară înscrierea provizorie şi, prin urmare, nu se poate cunoaşte cert identitatea dintre teren şi amenajament conform Legii nr. 7/1996.

În această situaţie, recurentului-pârât nu îi sunt opozabile amenajamentele elaborate.

În opinia recurentului-pârât, şi din această perspectivă a fost atrasă, în mod greşit, răspunderea sa civilă delictuală.

În drept, recursul pârâtului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj a depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtului, prin care a solicitat anularea acestuia, întrucât motivele de recurs prezentate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, a arătat că aspectele invocate de pârât cu privire la recunoaşterea proprietăţii statului nu pot fi primite, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

La data de 11 decembrie 2020 recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. a transmis întâmpinare la recursul formulat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 27 mai 2021 s-au admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj şi de pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A., stabilindu-se termen la data de 16 septembrie 2021, pentru judecata pe fond a acestora, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj de a se anula recursul declarat de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pe motiv că niciuna dintre criticile formulate de către acesta nu se încadrează între cele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte reţine că această apărare nu mai poate fi avută în vedere, cât timp, prin încheierea din 27 mai 2021, au fost admise, în principiu, recursurile şi s-a acordat termen în fond, cu citarea părţilor.

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)".

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. priveşte ipoteza "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii" şi a fost raportat la încălcarea dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut faptul că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât nu i-au fost acordate integral despăgubirile provenite din ocuparea ilegală a proprietăţii publice a statului, ca urmare a modificării verbale a cererii de chemare în judecată, pentru suprafaţa şi valoarea stabilite prin raportul de expertiză.

În conformitate cu principiul disponibilităţii, părţile pot determina conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi al participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge. În aplicarea acestui principiu, instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pentru ca părţile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie, reclamantul îşi poate modifica cererea de chemare în judecată numai în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac.

Cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmăreşte să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părţile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Astfel, prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, la data de 21 septembrie 2016, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj a chemat în judecată pe pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A., solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în sumă totală de 895.547,11 RON, provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului, indicând în acţiune suprafaţa de teren de 7,6 ha situată în U.P. I Amaradia, u.a. 111 şi u.a. 112 din cadrul Ocolului Silvic Hurezani, aflat în subordinea sa.

Art. 204 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează o altă formă a cererii adiţionale, numită cerere precizatoare, cu un regim juridic diferit de cel trasat de dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale art. 204 din aceeaşi normă dispozitivă.

Astfel, potrivit dispoziţiei menţionate, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii, când reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii, când se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului, dar şi când se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

Mărirea sau micşorarea cuantumului obiectului cererii presupune formularea unei cereri patrimoniale, al cărei obiect poate fi exprimat în bani. Nu este exclusă posibilitatea ca partea să solicite prin cererea precizatoare mărirea suprafeţei de teren revendicate, însă cu condiţia ca obiectul cererii adiţionale să vizeze acelaşi teren ca cel care figurează în cererea principală, dar a cărui suprafaţă a fost indicată greşit de către reclamant. În măsura în care limitele obiectului indicat în cererea introductivă de instanţă au fost depăşite prin cererea adiţională, aceasta va urma regimul prevăzut de dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., iar nu cel stipulat prin art. 204 alin. (2) din acelaşi act normativ, astfel cum susţine recurenta-reclamantă.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., rezultă că declaraţiile verbale ale reclamantului privind mărirea sau micşorarea cuantumului obiectului cererii trebuie făcute în instanţă înainte de intrarea în dezbateri, pentru ca pârâtul să poată lua la cunoştinţă de acest aspect şi să-şi formuleze apărări, iar nu cu ocazia dezbaterilor.

Or, raportând cele anterior expuse la litigiul pendinte, verificând aspectele deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în raport de limitele învestirii instanţa de apel a constatat în mod legal că pe parcursul litigiului reclamanta nu şi-a majorat pretenţiile din cererea introductivă, în condiţiile legii, astfel încât i-a acordat, cu titlu de despăgubiri, suma solicitată prin acţiune.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, în mod evident, cererea formulată de reclamantă în apel prin care a solicitat şi despăgubirea aferentă u.a. 113 se referă la o pretenţie nouă, nededusă judecăţii prin solicitările regăsite în cererea iniţială, iar faptul că prin expertiză s-au făcut aprecieri şi asupra acestui teren nu are relevanţă în cauză.

Aceste pretenţii noi, ce nu au format obiectul cererii de chemare în judecată, fiind efectuate mult mai târziu, cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 20 noiembrie 2019 (când recurenta susţine că a solicitat admiterea acţiunii potrivit raportului de expertiză), nu pot fi considerate ca fiind circumscrise textului de lege invocat, instanţa de judecată fiind ţinută, sub aspect procedural, de limitele învestirii sale.

În acest context, este nefondat motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a încălcat nicio regulă de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Recurenta-reclamantă a indicat formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a preciza dispoziţia legală de drept material care a fost greşit interpretată şi aplicată de către instanţa de apel, iar faptul că instanţa nu ar fi ţinut seama de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, sunt simple afirmaţii şi susţineri nestructurate din punct de vedere juridic, care nu se pot încadra în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de recurs nu poate analiza aspecte pe care părţile ce promovează această cale de atac înţeleg să le invoce cu depăşirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greşita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecăţii realizate de instanţa ierarhic inferioară.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, modul în care instanţa de apel a analizat probele (înscrisurile), concluziile raportului de expertiză şi cele referitoare la situaţia de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Recurentul-pârât a susţinut faptul că instanţa de apel a încălcat art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. referitor la principiul disponibilităţii şi dispoziţiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 privind răspunderea civilă delictuală, întrucât nu există o faptă ilicită de ocupare ilegală a terenului forestier indicat în cererea de chemare în judecată.

Se observă că motivul invocat în cadrul căii de atac a recursului, ce poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în legătură cu încălcarea principiului disponibilităţii, respectiv a obiectului cauzei, sub aspectul reţinerii unei alte stări de fapt de către instanţa de apel este nefondat, întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că într-o corectă aplicare a dispoziţiilor de drept material - art. 998-999 din C. civ., Curtea de Apel Craiova a reţinut îndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Complexul Energetic Oltenia S.A., respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat reclamantei, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, instanţa de apel a constatat, cu justeţe, pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, că indicativul suprafeţelor în litigiu a fost menţionat de reclamantă conform renumerotării acestora, anterior având indicativele PC 5 şi, respectiv PC 6 Roşia de Amaradia, în raportul de expertiză tehnico-judiciară reţinându-se că "terenul în litigiu din u.a 111, 112, 113 (foste PC 5, 6, 7 Roşia de Amaradia) nu se regăseşte în Decretul Prezidenţial 137/1987".

Astfel, s-a constatat că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul creat prin ocuparea şi defrişarea de către pârât a fostelor parcele PC 5 şi 6 Roşia de Amaradia, care nu apar ca fiind scoase din fondul forestier proprietatea publică a statului în niciunul din actele invocate de pârât în favoarea sa. Aceste suprafeţe au fost renumerotate prin Amenajamentul silvic al UP IV Amaradia din 1989, devenind u.a. 111 şi, respectiv u.a. 112, iar din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert A. rezultă că u.a. 111 în suprafaţă de 0, 9029 ha şi u.a. 112 în suprafaţă de 6,7004 ha au fost defrişate în totalitate, concluzionându-se că amplasamentul terenurilor menţionate în acţiunea introductivă nu este acelaşi cu amplasamentul terenurilor pentru care s-au emis aprobări de scoatere definitivă din fondul forestier.

Criticile prin care recurentul-pârât face trimitere la expertiza silvică administrată în cauză şi la modul de interpretare a acesteia au în vedere aspecte de netemeinicie care exced controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs.

Totodată, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au fost analizate de instanţa anterioară şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, la data ocupării ilegale de către acesta a suprafeţelor şi amplasamentelor constatate prin expertiza judiciară nu era necesară înscrierea în cartea funciară a proprietăţii publice a statului, art. 121 din Codul silvic, invocat de recurent fiind introdus prin art. I pct. 5 din Legea nr. 175/2017, după introducerea acţiunii.

Prin urmare, nu se poate reţine că reclamanta, conform art. 11 din Legea nr. 46/2008, nu şi-a intabulat în cartea funciară înscrierea provizorie şi nici faptul că nu se poate cunoaşte cert identitatea dintre teren şi amenajament conform Legii nr. 7/1996.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta a fost stabilit pe baza solicitării reclamantei din acţiunea introductivă şi prin raportul de expertiză refăcut, întocmit de expert B., raportul de cauzalitate a rezultat din producerea prejudiciului prin ocuparea fără drept a acestor suprafeţe de către pârât şi defrişarea acestora de vegetaţie, iar vinovăţia autorului faptei ilicite a reieşit din faptul că ocuparea terenurilor respective şi distrugerea vegetaţiei forestiere s-a produs din culpa pârâtului, care nu a respectat actele administrative de scoatere din fondul forestier, în sensul că a ocupat şi defrişat şi suprafeţe învecinate (u.a. 111 şi u.a. 112) cu cele legal acordate.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, aceasta fiind în concordanţă cu actele aflate la dosar şi textele legale incidente în cauză. Totodată, se reţine că au fost interpretate şi aplicate în mod corect dispoziţiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Faţă de toate considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj şi de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcţia Silvică Gorj şi de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 380/2020 din 9 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.