Recourse time limit governed by the procedural code in force at the filing of the original lawsuit, not the new code’s appeal deadline

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

A. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă la data de 22.05.2020, sub numărul de dosar x/2020, contestatoarea A. S.A. (în continuare A.) a solicitat, în contradictoriu cu intimata B.: a) în principal, anularea sau încetarea executării silite însăşi; b) în subsidiar, anularea în parte a adresei de înfiinţare a popririi emisă în data de 20.05.2020; c) întoarcerea executării; d) suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare; e) restituirea taxei judiciare de timbru.

În motivare, în esenţă, s-a arătat că întrucât intimata datora contestatoarei sume mult mai mari decât cele care i se cuveneau intimatei în baza deciziei civile nr. 2410/21.12.2017, în cauză a operat compensaţia legală, astfel încât contestatoarea nu datorează nimic intimatei.

S-a mai susţinut că banca a fost obligată să restituire diferenţele de dobândă achitate de către împrumutată ca efect al constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Or, din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr. x/2012, rezultă că sumele totale achitate de împrumutată cu titlu de dobândă curentă până în iunie 2012 au fost de 338.436, 26 Eur. Prin urmare, atâta timp cât banca ar fi datorat numai diferenţa de dobândă, valoarea acesteia nu poate fi aproape egală cu cea a dobânzii efectiv plătită de intimată, respectiv valoarea pentru care s-a înfiinţat poprirea în dosarul execuţional.

De asemenea, contestatoarea a arătat că modalitatea de stabilire a dobânzii legale este greşită, deoarece aceasta nu putea fi calculată în euro.

S-a mai arătat că cuantumul cheltuielilor de executare silită este excesiv de mare, nefiind proporţional cu munca efectiv depusă.

La data de 12.06.2020, s-a înregistrat precizarea formulată de contestatoare. S-a arătat că la calculul dobânzii de restituit s-a dat un alt înţeles titlului executoriu decât cel care rezultă din cuprinsul acestora.

S-a învederat că prin decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012, instanţa de judecată a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 din contractul în ceea ce priveşte sintagma "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile A." şi a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării şi până la restituirea acestora. Astfel, a arătat contestatoarea, că interpretarea dată de expert în sensul că prin înlăturarea din cuprinsul clauzei a sintagmei "dobânda de referinţă variabilă" dobânda ar rămâne la 1% respectiv 0,5% este greşită.

S-a susţinut că instanţa de judecată s-a pronunţat generic cu privire la diferenţa de dobânda ce trebuie restituită, fără a arată, în concret, în ce constă aceasta. Însă, dispozitivul hotărârii trebuie corelat cu motivarea acesteia (paginile 19 aliniatul 4, pag. 22 ale deciziei Curţii de Apel Bucureşti).

Totodată, s-a arătat că, în ipoteza în care instanţa de judecată, în urma analizării motivelor din prezenta contestaţie la executare, ar statua că banca mai datorează ceva intimatei, înlăturând teza compensaţiei legale, sumele achitate în plus de către intimată cu titlu de dobândă ar reprezenta doar diferenţa achitată în plus peste procentul de 6.95% pe an, şi nu peste procentul de 1%, respectiv 0,5% pe an, cum în mod eronat a stabilit expertul desemnat de către executor.

La termenul de judecată din data de 19.10.2020, în dosarul cu numărul x/2020, faţă de inadvertenţele învederate de contestatoare prin precizările din data de 12.06.2020 privitoare la criteriile de determinare ale dobânzii curente ce se impune a fi restituită intimatei (în sensul că dobânda curentă care urmează a fi restituită în baza hotărârii judecătoreşti se raportează la un procent de 6,95% pe an şi nu de 1%, respectiv 0,5% pe an), dar şi faţă de precizarea expresă a contestatoarei în sensul că învesteşte instanţa şi cu o contestaţie la titlu, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privitor la lămurirea înţelesului şi aplicării titlului executoriu care stă la baza dosarului de executare 93/2020, fiind format dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Instanţa de fond a mai reţinut că, la baza executării silite care face obiectul dosarului execuţional cu numărul x, administrat de SCPEJ C., se află titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2012 .

Prin decizia civilă antereferită, inter alia, în parte, s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 din contractul de credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/30.10.2009, în ce priveşte sintagma "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile A.", în parte, s-a obligat banca la plata sumelor plătite în plus, cu titlu de dobândă, în temeiul clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, plus dobândă legală de la data încasării şi până la restituirea acestora.

În drept, potrivit art. 714 alin. (3) teza I C. proc. civ., contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Câtă vreme contestatoarea a învestit instanţa şi cu un capăt de cerere având ca obiect contestaţia la titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, pentru motivele cuprinse în precizarea din data de 12.06.2020, iar competenţa de soluţionare a contestaţiei la titlu aparţine instanţei a cărei dispoziţie se pune în executare (Curtea de Apel Bucureşti), instanţa, în baza art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 4 şi art. 714 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 10226/2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la titlu, privind pe contestatoarea A. S.A, în contradictoriu cu intimatul B. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii şi, pe fond, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Intimata a arătat ca, deoarece titlul executoriu a fost pronunţat de Curtea de Apel Bucureşti, în apel, contestatoarea a formulat recurs împotriva deciziei pronunţate, recurs respins de ICCJ, iar motivele invocate de contestatoare în susţinerea contestaţiei la titlu puteau fi invocate în faţa instanţei de recurs.

Pe fond a arătat că nu se poate afirma că, în urma înlăturării clauzelor abuzive din contractul de credit ar trebui să se aibă în vedere dobânda fixă convenită de părţi pentru primul an de contract. În cazul în care s-ar aplica acest mecanism, hotărârea instanţei ar rămâne fără nicio putere, nu ar avea niciun efect.

B.Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 379 din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu, ca nefondată, a fost admisă contestaţia la titlu formulată de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B., şi a fost lămurită întinderea titlului, constând în decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a, pronunţată în dosarul nr. x/2012, în sensul că dobânda în plus ce trebuie restituită, în temeiul clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, se referă la diferenţa dintre dobândă stabilită prin contract (6,95%) şi cea încasată, după primul an, începând cu 12.11.2008.

Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 712 alin. (2) noul C. proc. civ., rezultă că prin intermediul contestaţiei la executare, părţilor sau terţilor interesaţi li se dă posibilitatea de a cere să se lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută ori să atace actele de executare nelegale.

Astfel, contestaţia la titlu poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situaţia lămurită definitiv, cu putere de lucru judecat.

Prin acest mijloc procedural nu pot fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuţie, în faţa instanţei de executare, legalitatea şi temeinicia titlului executoriu, deoarece, prin aceasta, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat.

Curtea de apel a reţinut că, prin decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 din contractul credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/30.10.2009 în ceea ce priveşte sintagma "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile A." şi a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării şi până la restituirea acestora.

Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 5270/11.12.2018 pronunţată de ICCJ, secţia a II-a civilă.

Verificând recursul formulat şi motivele contestaţiei la titlu, Curtea de apel a reţinut că recurenta contestatoare a formulat în recursul declarat împotriva deciziei motive de casare care nu coincid cu motivele din prezenta contestaţie la titlu, astfel că, în speţă, nu se poate reţine caracterul inadmisibil al contestaţiei formulate, nefiind invocate acelaşi motive ce au făcut obiectul recursului, care ar face vulnerabilă acţiunea prezentă, inclusiv din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat a deciziei a cărei întindere se solicită a fi lămurită.

În plus, în vederea lămuririi înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti, se reţin dispoziţiile art. 445 noul C. proc. civ., potrivit căruia îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444 şi ale art. 712 alin. (2) noul C. proc. civ., în sensul că, în situaţia în care s-a declanşat executarea silită, poate fi folosită exclusiv calea contestaţiei la executare privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, denumită contestaţie la titlu.

În consecinţă, pentru aceste motive, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu ca nefondată.

Pe fondul contestaţiei la titlu, s-a reţinut că instanţa de judecată s-a pronunţat generic cu privire la diferenţa de dobânda ce trebuie restituită, fără a arată, în concret, în ce constă aceasta şi că dispozitivul hotărârii trebuie corelat cu motivarea acesteia.

Prin contractul de credit nr. x/12.11.2007, conform art. 5, la data încheierii contractului de credit, dobânda agreată de părţi a fost de 6,95% pe an, fixă în primul an şi variabilă ulterior. Conform prevederilor contractuale, dobânda fixă se menţine constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8. După această dată, dobânda curentă era formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile A. la care se adaugă 1.00 pp. Prin Actul adiţional nr. x/30.10.20009, părţile au stabilit că marja fixa este de 0,5 p.p.

S-a mai reţinut că, prin decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civila a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării şi până la restituirea acestora, fără a arătă, în concret, în ce constă aceasta.

În ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 din contract, 2009 în ceea ce priveşte sintagma "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile A.", s-a reţinut, în considerentele deciziei menţionate, următoarele:

Curtea reţine că, în lipsa informării efective cu privire la condiţiile de exercitare a dreptului de modificare unilaterală a ratei dobânzii, clauza analizată sub aspectul sintagmei "dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile A.", la care se adaugă puncte procentuale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul reclamanţilor.

Dobânda, ca element esenţial al contractului trebuie să fie stipulată în termeni neechivoci pentru o corectă informare a co-contractantului. Or, stipulându-se în favoarea băncii dreptul de modificare a dobânzii, fără a se insera în contract vreun criteriu obiectiv, public şi verificabil încă de la încheierea contractului în raport de care clauza devine operantă, dezechilibrul între drepturile şi obligaţiile părţilor este afectat.

Este îndeplinită şi cerinţa comportamentului băncii contrar exigenţelor bunei-credinţe în cazul clauzelor analizate, în condiţiile în care instituţia de credit, profitând de poziţia sa contractuală, şi-a rezervat prin contractul de credit dreptul de a modifica unilateral convenţia în defavoarea împrumutatului, fără a lua în considerare şi interesele acestuia din urmă.

Restul clauzei, care permite ca, dobânda curentă să devină variabilă după un an de creditare, în primul an fiind fixă, cu excepţiile prevăzute privind dobânda penalizatoare, nu este abuzivă, întrucât Curtea reţine că, în privinţa negocierii, reclamanta a optat pentru un credit cu dobândă mixtă, fixă în primul an şi variabilă ulterior, banca punând la dispoziţie acestora produsul bancar solicitat, iar dobânda de referinţă variabilă, în sine, nu este interzisă nici de prevederile legale aplicabile, nici nu este contrară principiului bunei-credinţe şi nu creează un dezechilibru intre drepturile şi obligaţiile părţilor, cu condiţia prezentării mecanismului de calcul al costului de creditare.(…)

Contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Curtea subliniază că părţile au acceptat şi şi-au exprimat consimţământul la încheierea convenţiilor de credit pentru credite cu dobândă mixtă, fixă pentru o perioadă scurtă, apoi variabilă, împreună cu celelalte elemente ale contractului de credit, comisioane şi speze bancare.

Consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, astfel încât, în mod corect, instanţa de apel, pe fondul cauzei, a dat eficienţă principiului potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum, dispunând restituirea prestaţiilor/sumelor încasate cu acest titlu.

Având în vedere constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5 din contractul credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/30.10.2009, în ceea ce priveşte sintagma "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile A.", rezultă că, după înlăturarea sintagmei dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile A., dobânda datorată de către beneficiarul creditului este cea fixată de părţi pentru perioada anterioară prevederilor desfiinţate, în speţă, în cuantum de 6,95% pe an, ceea ce înseamnă ca ceea ce trebuie restituit se raportează la diferenţa dintre dobânda stabilită prin contract (6,95% pe an) şi cea încasată, după primul an de la încheierea contractului, începând cu 12.11.2008.

În condiţiile în care la judecata pe fond s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5 din contractul credit nr. x/12.11.2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/30.10.2009, în ceea ce priveşte sintagma "dobânda de referinţă variabilă afişată la sediile A." şi a obligat banca la plata către intimată a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă, plus dobândă legală de la data încasării şi până la restituirea acestora, având în vedere dobânda fixă de 6,95% pe an din contract stabilită pentru primul an de creditare, Curtea de apel a lămurit întinderea titlului constând în decizia civilă nr. 2410/21.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2012, în sensul că dobânda în plus ce trebuie restituită, în temeiul clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, se referă la diferenţa dintre dobânda stabilită prin contract (6,95% pe an) şi cea încasată, după primul an, începând cu 12.11.2008.

C.Calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-intimată B., aducându-i următoarele critici:

1. În mod greşit curtea de apel nu a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, fiind încălcate prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că motivele pe care le-a invocat contestatoarea puteau fi invocate şi într-o cale de atac ce i-a fost deschisă, respectiv aceste motive puteau fi invocate în calea de atac a recursului, iar faptul că nu au fost invocate în recursul respectiv nu înseamnă că puteau fi invocate pe calea contestaţiei la executare.

2. Deşi curtea de apel a reţinut că nu poate interveni în contractul dintre părţi, prin hotărârea pronunţată a încălcat tocmai acest principiu şi a dispus înlocuirea dobânzii stabilite de părţi. Sub acest aspect au fost încălcate prevederile Legii nr. 193/2000, dar şi practica CJUE, respectiv hotărârea pronunţată în cauza C-618/10.

3. S-a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate şi respingerea contestaţiei la titlu, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

D.Considerentele instanţei de recurs.

Analizând decizia recurată, prin raportare la motivele invocate şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

A. S.A., prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, precizată ulterior şi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, a formulat contestaţie la titlul executoriu constând în decizia civilă nr. 2410 din 21 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, solicitând lămurirea înţelesului şi aplicării titlului executoriu care stă la baza dosarului de executare nr. 93/2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestei în vigoare.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, un proces civil poate parcurge două faze, respectiv faza judecăţii şi faza executării silite.

Una dintre aceste două faze poate lipsi. Astfel, în cazul în care faza judecăţii se finalizează prin pronunţarea unei hotărârii executorii, iar partea căzută în pretenţii îndeplineşte de bună voie obligaţia stabilită prin titlu executoriu, poate lipsi faza executării silite.

Totodată, în cazul existenţei unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească (cele prevăzute de art. 638 C. proc. civ.), poate lipsi faza judecăţii, existând doar faza executării silite.

Aşadar, în cazul în care procesul civil a început printr-o cerere de chemare în judecată şi s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu, faza executării silite face parte din acelaşi "proces civil", proces civil care a început odată cu cererea de chemare în judecată.

În cauza de faţă, procesul civil a început prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 8 octombrie 2012, dată la care erau în vigoare prevederile C. proc. civ. - 1865.

Prin urmare, dat fiind faptul că în speţa de faţă procesul civil a cunoscut atât faza judecăţii, cât şi faza executării silite, Înalta Curte reţine că acesta a debutat la data de 8 octombrie 2012, când erau în vigoare prevederile vechiul C. proc. civ., şi că, inclusiv, judecata în faza de executare silită, respectiv contestaţia la executare, se supune dispoziţiilor sub care a debutat procesul civil, respectiv dispoziţiilor din vechiul C. proc. civ.

Sintagma "şi executărilor silite", din cuprinsul art. 24 din Noul C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), nu se poate referi decât la executările silite începute sub guvernarea acestui nou cod, dar care au la bază un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cât timp înţelesul sintagmei "proces civil" cuprinde atât faza de judecată, cât şi faza executării silite, iar în speţa de faţă avem de a face cu un proces civil care cuprinde ambele faze.

Ca atare, în speţă sunt aplicabile prevederile vechiul C. proc. civ., iar potrivit dispoziţiilor art. 301 din acest cod, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, rezultă că decizia recurată i-a fost comunicată recurentei-intimate B., la data de 24 mai 2021, iar recursul a fost formulat la data de 24 iunie 2021, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 301 din vechiul C. proc. civ.

De reţinut faptul că termenul de recurs este cel prevăzut de lege, iar nu cel indicat în hotărârea judecătorească, astfel încât recurenta nu s-ar putea prevala de faptul că în decizia recurată s-a indicat drept termen de recurs cel de 30 de zile de la comunicare, după cum prevăd şi dispoziţiile art. 457 din Noul C. proc. civ., cod ale căror prevederi au fost invocate de recurentă.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), raportat la art. 301 C. proc. civ. - 1865, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 379 din 2 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16 septembrie 2021.