Cassation appeal dismissed for reiterating appellate grounds: Ministry's claim for restitution of land improvement fund tax barred by statute of limitations

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 22.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul MINISTERUL AGRICULTURII Şl DEZVOLTĂRII RURALE, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 834.451,80 RON, reprezentând prejudiciul creat Fondului de ameliorare a fondului funciar.

Prin sentinţa civila nr. 3545 din data de 28.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte cererea de restituire întemeiată pe plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă pentru cele 2 temeiuri invocate; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată pe temeiul art. 92 alin. (5) din legea fondului funciar nr. 18/1991, ca nefondată; a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 15.756 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Impotriva sentinţei a formulat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respins apelul formulat de MINISTERUL AGRICUTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă faptul că hotărârea recurată este nemotivată cu privire la termenul de prescripţie de 5 ani al dreptului la acţiune.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa de apel a motivat superficial respingerea apelului fără ca decizia recurată să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, raportându-se la descrierea făcută de instanţa de fond cu privire la constatarea precripţiei dreptului material la acţiune.

Motivarea hotărârii este necesară, arată recurentul, pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei.

Totodată, recurentul-reclamant arată că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa de apel nu a arătat în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.

Arată recurentul-reclamant că, în raport de dispoziţiile art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, aplicabile în cauză, suma pretinsă de acesta reprezintă o creanţă datorată bugetului de stat, respectiv Fondului de ameliorare a fondului funciar. Or, această creanţă este supusă termenului de prescripţie de 5 ani, potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În opinia recurentului-reclamant, creanţa a devenit certă la data rămânerii definitive a contestaţiei formulate de acesta împotriva deciziei nr. 35/2015 a Curţii de Conturi a României, prin decizia nr. 4446/11/12/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a casat în parte sentinţa civilă nr. 976/22.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, recurentul arată că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că punctul II.2 din decizia nr. 35/2015 a Curţii de Conturi a României a fost anulat prin sentinţa nr. 976/22.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Or, arată recurentul, începând cu data de 22.03.2016, pârâta nu datora taxa la Fondul de ameliorare a fondului funciar, astfel încât prescripţia a început să curgă de la data pronunţării deciziei ICCJ nr. 4446/11.12.2018.

Totodată, recurentul-reclamant arată că, intimata- pârâtă datorează bugetului de stat taxa prevăzută de art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cum a reţinut şi Curtea de Conturi prin decizia nr. 35/2015, nefiind obligatoriu emiterea unui act administrativ în acest sens.

De asemenea, recurentul-reclamant susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi redă conţinutul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, art. 3 pct. 2 din Legea nr. 69/2010, art. 1 şi 2, pct. 42 din Legea nr. 500/2012, arătând că, din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că a fost invocat termenul de prescripţie de 5 ani.

Concluzionând, recurentul arată că prin plata efectuată de către acesta prin OP nr. x/18.02.2014, intimata a devenit debitoarea unei obligaţii de restituire a sumei de 663.000 RON, întrucât a primit o plată nedatorată, în sensul art. 1341 C. civ.

Astfel, recurentul reclamant susţine că pârâta datorează taxa de ameliorare de la data de 18.02.2014, data la care s-a născut obligaţia de restituire, iar termenul de prescripţie este cel de 5 ani.

Recurentul reclamant critică şi soluţia instanţei de apel cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanţa de fond şi arată că îşi menţine argumentele privind diminuarea acestora.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Instanţa supremă va respinge excepţia nulităţii recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare invocat de către recurentul-reclamant, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi care vizează nemotivarea hotărârii, nu poate fi reţinut.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile apelantului şi a expus propriile considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Aşadar, faptul că instanţa de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raţionamentul primei instanţe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentului-reclamant reprezintă o reproducere trunchiată a considerentelor hotărârii recurate, în cuprinsul hotărârii neregăsindu-se o motivare superficială.

Recurentul a invocat, totodată, şi nerespectarea principiului motivării hotărârii, aducând drept argument necesitatea părţilor de a cunoaşte motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei.

Expunerea unor argumente teoretice nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurentă, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în lipsa unor argumente concrete.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant prin care critică aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 92 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cu referire la criticile ce vizează natura creanţei şi termenul de prescripţie, Înalta Curte reţine că reprezintă o reluare a motivelor din cererea de apel.

Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Criticile expuse în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă o reluare a criticilor din apel, prin aceste argumente, recurentul nedezvoltând motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Ca atare, aceste critici au primit deja o rezolvare prin hotărârea pronunţată în apel.

Afirmaţiile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, exprimate prin cererea de recurs, nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac deoarece, aşa cum a statuat instanţa supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL AGRICUTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 7 din 12 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL AGRICUTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva deciziei civile nr. 7 din 12 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.