Start of statute of limitations for contractual damages: knowledge of non-compliant appraisal versus res judicata

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, secţia Civilă la 3 iulie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/15.09.2009 emis în favoarea domnului B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ., ale Legii nr. 247/2005, ale H.G. nr. 572/2003, ale O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 4378/2020 din 21 octombrie 2020, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bacău.

La Tribunalul Bacău, dosarul a fost înregistrat la 2 noiembrie 2020, pe rolul secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare.

A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi în consecinţă, a fost respinsă ca prescrisă cererea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 2.000 de RON cu titlul de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei S.C. A. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 421/2021 din 11 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 32 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A..

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiuni astfel cum a fost formulată.

În acest context susţine, aşa cum a arătat şi prin apărările formulate pe fondul dosarului, evaluarea imobilelor implicate în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate era reglementată şi se realiza în conformitate cu prevederile Titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Totodată, contractul-cadru şi onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizaţi, persoane fizice sau juridice, în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare a imobilelor erau stabilite şi aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 527/2006.

Astfel, pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care entităţile învestite de lege propuseseră acordarea de despăgubiri, Secretariatul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), asigurat de ANRP, proceda la verificarea dosarelor înregistrate, din punct de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.

Recurenta arată că prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat că "Nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării", iar neregulile constatate sunt consecinţa controlului desfăşurat de Curtea de Conturi, în cursul anului 2013, cu tema "Verificarea modului de formare şi utilizare a fondurilor publice în procesul de restituire a proprietăţilor". În vederea remedierii acestor aspecte de nelegalitate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului instituţiei, mai multe măsuri.

Având în vedere că stabilirea şi recuperarea prejudiciului implică parcurgerea mai multor etape, transformând această sarcină într-un proces anevoios, termenele de implementare a măsurilor dispuse în sarcina ANRP au fost prelungite periodic, astfel, ultima oară, termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/1 V/2013/2018, fiind prelungit până la data de 28 iunie 2019.

Mai susţine recurenta că, în fundamentare soluţiei, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte executarea necorespunzătoare, nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare şt prevederile legale aplicabile în materia evaluărilor imobiliare, precum şi existenţa unor neconformităţi ce afectează rezultatele evaluării prezentate, a condus la declararea raportului de evaluare întocmit de pârât ca nesatisfăcător şi astfel inutilizabil, încălcând şi prevederile art. 6.2 şi 6.5. teza a II-a din contractul încheiat de părţi.

Cu privire la raportul de cauzalitate dintre neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale şi prejudiciu, instanţa a reţinut că prejudiciul material pretins de reclamant este tocmai suma de bani plătită pârâtului pentru efectuarea Raportului de evaluare nr. x/02.12.2008, constatat ca fiind nesatisfăcător prin Raportul de verificare nr. x din data de 7 august 2018, instanţa reţinând că este îndeplinită şi relaţia cauzală directă dintre prejudiciu şi neexecutarea contractului.

În ceea ce priveşte cursul prescripţiei, instanţa a reţinut în mod corect că, cursul prescripţiei curge de la momentul când persoana păgubită, în speţă, momentul în care ANRP a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel ce a cauzat-o. Aplicând aceste principii la situaţia de faţă, instanţa a constatat că abia la data de 7 august 2018 - data întocmirii Raportului de verificare nr. x de C. S.R.L. a Raportului de evaluare nr. x/02.12.2008 de către pârât, reclamanta avea elementele necesare pentru a determina paguba şi persoana răspunzătoare, respingând ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare.

Prin urmare, ANRP nu a făcut decât să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

Mai susţine recurenta, că indiferent că se raportează la prevederile art. 8 din Decretului nr. 167/1958 ori cele ale art. 2.523 C. civ., dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârât, prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

Pentru motivele expuse, recurenta apreciază că se impune admiterea recursului formulat şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR este fondat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul când s-a luat cunoştinţă de rapoartele de expertiză întocmite iniţial de pârâtă, deşi termenul legal de prescripţie începea să curgă de la data de 10 decembrie 2019, când reclamanta a luat cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta S.C. A. S.A. în dosarul de despăgubire nr. x, respectiv prin raportul de evaluare întocmit de S.C. D. S.R.L. care a constatat că pârâta a supraevaluat imobilul.

În argumentarea soluţiei de respingere a apelului reclamantei, instanţa de apel a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu referire la decizia nr. 523/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, care, analizând chestiunea vizând prescripţia dreptului material la acţiune a statuat că paguba, vizând contravaloarea serviciilor de evaluare prestate necorespunzător, s-a produs la momentul când s-a luat cunoştinţă de rapoartele de expertiză întocmite de pârâtă, deci anterior efectuării plăţilor, acceptarea acestor rapoarte neconducând la inexistenţa pagubei în condiţiile în care acestea nu erau conforme standardelor.

Prin urmare, în contextul în care o instanţă a stabilit că debutul termenului de prescripţie se raportează la momentul cunoaşterii expertizelor care nu erau conforme cu Standardele Internaţionale de Evaluare, instanţa de apel a apreciat că această reţinere nu poate fi contrazisă.

În acest context, Înalta Curte apreciază, în raport cu prevederile art. 2523 C. civ., potrivit cărora, prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, că instanţa de apel nu a analizat în considerentele deciziei atacate momentul de început al termenului de prescripţie, apreciind în mod greşit că termenul general de prescripţie de 3 ani curge de la data naşterii raportului juridic, respectiv de la data de 15 septembrie 2009, moment de la care s-a considerat că ANRP ar fi ar fi avut suficiente elemente pentru a pretinde plata debitelor.

Astfel cum s-a reţinut prin cererea de chemare în judecată, prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control ce a vizat perioada 1.01.2007-3.12.2011 că "nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării", în speţă pârâta supraevaluând imobilul, astfel încât s-a solicitat recuperarea prejudiciului, astfel cum a fost constatat ca urmare a aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

În acest context se constată că, în ceea ce priveşte cursul prescripţiei, termenul de prescripţiei curge de la momentul când persoana păgubită, în speţă reclamanta ANRP, a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel ce a cauzat-o, aspect ce se impunea a fi verificat în concret de instanţa de apel în raport de situaţia de fapt relevantă în cauză.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că decizia pronunţată în apel nu cuprinde o analiză a momentului de început al termenului de prescripţiei al dreptului la acţiune al reclamantei, context în care se constată că au fost încălcate prevederile art. 2523 C. civ., instanţa de apel prevalându-se în justificarea soluţiei pronunţate în mod exclusiv de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu referire la decizia nr. 523/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bacău.

Înalta Curte reţine astfel că instanţa de apel nu a răspuns criticilor reclamantei ce vizau aspectele care au determinat momentul de la care curge termenul de prescripţie, pentru a se da eficienţă prevederilor art. 2523 C. civ.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de reclamantă, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condiţiile în care instanţa de apel nu a procedat la o analiză a momentului de început al termenului de prescripţiei al dreptului la acţiune al reclamantei, iar acest aspect nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva deciziei civile nr. 421/2021 din 11 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva deciziei civile nr. 421/2021 din 11 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2022.