Supreme Court rejects cassation of damages order for co-ownership interference and upholds rejection of counterclaim for cultivation expenses

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la 4 ianuarie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Cooperatistă "Libertatea" a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 211.400 RON, cu titlu de daune, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 82.964 de Iei, reprezentând cheltuielile aferente pentru producerea fructelor cerute de reclamanta pârâtă de pe suprafaţa de 510 mp teren, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 33 din 3 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă au fost respinse ca nefondate, atât cererea principală formulată de reclamanta A., cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta B., precum şi cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel, iar B. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost admis apelul principal declarat de reclamanta-pârâta A. împotriva sentinţei nr. 33 din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale a pârâtei-reclamante invocată de reclamanta-pârâtă A..

Admite în parte acţiunea reclamantei-pârâte A..

Obligă pârâta-reclamantă B. la plata către reclamanta-pârâtă A. a sumei de 206.080 RON reprezentând pretenţii precizate.

Obligă pârâta-reclamantă B., la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5217 RON cu titlu de cheltuieli de judecată de la fond.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei.

Respinge ca nefondat apelul incident declarat de pârâta-reclamantă B. împotriva sentinţei nr. 33 din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea apelantei incidente privind cheltuielile de judecată.

În baza art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 dă în debit apelanta principală cu diferenţa taxă de timbru judiciară în cuantum de 176,13 RON.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că hotărârea atacată este vădit nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabil în speţă, fiind lipsită de un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din CEDO, întrucât în mod nelegal a fost respins apelul incident şi cererea reconvenţională.

În acest context, arată că este adevărat că intimata-reclamantă a deţinut cota de 23,2% din suprafaţa de 3616 mp teren aflat în indiviziune alături de mai multe unităţi meşteşugăreşti, teren situat în intravilanul oraşului Rădăuţi, procentul de 23,2% reprezentând 838,912 mp din terenul de 3616 mp (23,2% x 3616 mp = 838,912 mp), dar faptul că pârâta, prin cererea reconvenţional a solicitat "în temeiul art. 638 alin. (1) C. civ. să fie obligată reclamanta-pârâtă să le plătească suma de 83.964 RON, sumă majorată în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., la 113.094 RON, reprezentând cheltuieli aferente producerii fructelor cerute de reclamanta-pârâtă doar de pe suprafaţa de 510 mp teren, care procentual înseamnă 13,82% din suprafaţa de 3616 mp teren, din raportul de expertiză rezultă că aceste cheltuieli au fost în sumă de 108.395 RON, sens în care, recurenta apreciază că nelegal a respins instanţa de apel cererea reconvenţională, deoarece procentual, 510 mp din suprafaţa de 3616 mp teren aflat în indiviziune reprezintă numai 13,82% din suprafaţa de 3616 mp teren pentru care a cerut, în temeiul art. 638 alin. (1) C. civ., obligarea reclamantei pârâte să plătească cheltuielile producerii fructelor (în speţă chiria încasată pentru teren) în proporţie cu această cotă, nu justifică respingerea cererii reconvenţionale şi implicit a apelului incident, câtă vreme cheltuielile solicitate sunt pentru o suprafaţă de teren mai mică, în procent de 13,82% din suprafaţa de 3616 mp teren, faţă de 23,20 % din 3616 mp teren cât a cerut reclamanta-pârâtă.

De asemenea, faptul că aceste cheltuieli au fost calculate pentru suprafaţa de 510 mp amplasaţi la marginea terenului de 3616 mp, nu o prejudiciază pe intimata reclamantă sub aspectul contravalorii fructelor/despăgubirilor pretinse, ci doar pe recurentă, or sub acest aspect, instanţa a apreciat greşit prevederile art. 638 alin. (1) C. civ., pe care s-a motivat cererea reconvenţională, respinsă de instanţa de apel.

Mai susţine recurenta, că în mod nelegal a admis instanţa de apel acţiunea reclamantei şi i-a obligat la plata sumei de 206.080 RON reprezentând pretenţii precizate.

Contrar prevederilor art. 636 alin. (2) C. civ., instanţa de apel a obligat pârâta să plătească intimatei-reclamante despăgubiri în sumă de 206.080 RON, deşi aceasta nu a făcut dovada că a deţinut terenul de 3616 mp aflat în indiviziune, împotriva voinţei sale şi nici nu a făcut dovada întinderii despăgubirilor pretinse, deşi i-a revenit sarcina probei conform art. 249 C. proc. civ., recurenta contestând atât la fond, cât şi în apel, suma pretinsă cu titlu de despăgubiri de către intimata-reclamantă, precum şi faptul că nu a deţinut terenul împotriva voinţei intimatei-reclamante.

Sub un alt aspect, se susţine că prin cererea de apel, intimata-reclamantă a cerut admiterea în parte a acţiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 188.467 RON cu titlu de daune, conform precizărilor făcute în concluziile depuse la instanţa de fond.

Contrar solicitării intimatei-reclamante prin cererea de apel, instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 206.080 RON, invocând principiul disponibilităţii, având în vedere cuantumul pretenţiilor reclamantei .

Cum reclamanta, prin cererea de apel, a cerut în mod expres suma de 188.467 RON, iar instanţa de apel nu a comunicat cererea acesteia de majorare a pretenţiilor şi temeiul legal al acestei majorări, pentru a lua cunoştinţă de aceste pretenţii şi a face apărările necesare, recurenta apreciază că i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 martie 2021, intimata A. solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.600 RON, conform documentelor justificative pe care le va depune la dosarul cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 13 aprilie 2021, recurenta solicită înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, context în care, recurenta susţine nelegalitatea soluţiei de respingere a apelului incident, ce viza soluţia de respingere, de către tribunal, a cererii reconvenţionale.

Prin cererea reconvenţională, recurenta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor aferente, în sumă de 82.964 RON (majorată apoi la 113.094 RON) pentru producerea fructelor de pe suprafaţa de 510 m.p. teren, iar prin acţiune, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru că au fost împiedicaţi de către pârâtă să-şi exercite dreptul de coproprietate (23,20% p.i) cu privire la suprafaţa de 3.616 mp terenul din litigiu, în perioada ianuarie 2015 - februarie 2016.

Aşadar, se constată că terenul în suprafaţă de 510 mp, pentru care reclamanta a dobândit exclusiv dreptul de proprietate, începând cu data de 15 martie 2017 - data încetării stării de indiviziune, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încetat starea de indiviziune, astfel că solicitarea pârâtei în faţa instanţei de fond nu are legătură cu valorificarea dreptului pretins de reclamantă, fiind vorba de drepturi diferite, exercitate în perioade de timp diferite, context în care critica susţinută de recurentă nu poate fi primită.

Într-o altă critică, se susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile legale de drept material, respectiv art. 638 alin. (1) din C. civ., pe care s-a motivat cererea reconvenţională, respinsă de instanţa de apel.

Această critică nu este fondată, întrucât instanţa de apel nu a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile evocate, având în vedere că instanţa nu a negat în niciun fel dreptul unui coproprietar de a solicita restituirea cheltuielilor suportate pentru producerea fructelor ce constituie bun comun, însă a negat dreptul recurentei de a pretinde restituirea cheltuielilor efectuate pentru exploatarea unei suprafeţe determinate de 510 mp teren, în condiţiile în care reclamanta a solicitat contravaloarea fructelor ce li se cuveneau în calitate de coproprietari ai suprafeţei de 3.616 mp, aferente unei alte perioade de timp.

Totodată se susţine nelegalitatea soluţiei de admitere a apelului principal, invocându-se nerespectarea dispoziţiilor de drept material, referitoare la art. 636 alin. (2) din C. civ., cu privire la faptul că instanţa de apel a obligat pârâta să-i plătească reclamantei despăgubiri, în sumă de 206.080 RON, deşi aceasta nu a făcut dovada că a deţinut terenul de 3616 mp aflat în indiviziune, împotriva voinţei sale şi nici nu a făcut dovada întinderii despăgubirii pretinse.

Această critică nu poate fi primită, întrucât recurenta critică greşita stabilire a stării de fapt, iar nu greşita aplicare a legii, chestiune ce vizează de fapt aspecte de temeinicie, iar nu de legalitate şi care nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, de altfel, soluţia instanţei de apel este susţinută de probele administrate în cauză.

În critica finală, recurenta apreciază că i s-a încălcat în mod flagrant dreptul la apărare şi la un proces echitabil, întrucât reclamanta, prin cererea de apel, a cerut în mod expres suma de 188.467 RON, iar instanţa de apel nu a comunicat cererea acesteia de majorare a pretenţiilor şi temeiul legal al acestei majorări, pentru a lua cunoştinţă de aceste pretenţii şi a face apărările necesare, fiind astfel încălcat principiul disponibilităţii.

Şi această critică urmează a fi respinsă, întrucât încălcarea principiului disponibilităţii, în sensul că sensul că reclamanta ar fi pretins doar suma de 188.467 RON, iar instanţa de apel a obligat-o la plata sumei de 206.080 RON este nefondată, având în vedere că în cauză nu s-a încălcat principiului disponibilităţii, care ar fi însemnat o încălcare a unei reguli de procedură, care s-ar subsuma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., neinvocat de recurentă.

Aceasta deoarece, din analiza dosarului se constată că în concluziile scrise depuse la instanţa de fond şi faţa instanţei de apel, s-a arătat că se solicită suma de 206.080 RON, aspect ce nu poate conduce la ideea unui caz de plus petita.

Prin urmare, cu referire la motivele evocate se va reţine că recurenta s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Din această perspectivă, criticile susţinute doar în mod formal şi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

În ceea ce priveşte cererea intimatei A. privind acordarea cheltuieli de judecată în sumă de 2.600 RON, solicitate prin întâmpinare, se constată că aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. civ., întrucât lipseşte dovada acestora, aşa cum de altfel a menţionat şi intimata, prin întâmpinare, că documentele justificative urmează a le depune la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 338 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2022.