Territorial jurisdiction in civil actions against central public institutions under alternative competence rules

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la 05.03.2021, sub nr. x/2021, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherţa Mică a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei să dispună obligarea pârâtului la executarea contractului de finanţare a investiţiei din cadrul proiectului "Modernizare străzi de interes local, în comuna Gherţa Mică, judeţul Satu Mare", respectiv la acordarea unei finanţări în valoare de 12.278.089 RON din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru realizarea proiectului de investiţii iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri la nivelul sumei cheltuite în vederea executării investiţiei pentru care s-a aprobat finanţarea, respectiv la nivelul sumelor ce ar fi trebuit finanţate pentru anii 2019 şi 2020, până la data denunţării unilaterale a contractului de finanţare.

În drept, reclamantul a invocat art. 1270, 1530, 1550 C. civ.

La dosar a depus întâmpinare pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei invocând excepţia necompetenţei teritoriale şi materiale, excepţia inadmisibilităţii, iar pe fond, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepţiei necompetenţei teritoriale, pârâtul a susţinut, în esenţă, că în temeiul prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei îi revine Tribunalului Bucureşti.

Pârâtul a depus la dosar şi cerere de chemare în garanţie a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor.

La termenul de judecată din data de 26.05.2021 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale, rămânând în pronunţare asupra excepţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 59/CA/26.05.2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, secţia a I-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 160/D din 02 septembrie 2021, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivare a reţinut, în esenţă, că prin întâmpinare s-a făcut referire expresă la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care instituie regula generală cu valoare de principiu potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Este adevărat că prin dispoziţiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ. se instituie un număr de nouă ipoteze legale alternative de competenţă teritorială, însă având în vedere formularea textului normativ ("în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente...") rezultă că această competenţă teritorială alternativă are un caracter facultativ, opţional şi subsidiar regulii generale instituite prin art. 107 C. proc. civ., iar nicidecum unul derogatoriu, excepţional, astfel cum este instituită competenţa teritorială prin articolele de lege imediat subsecvente normei procedurale cuprinse în art. 107 C. proc. civ.

Prin urmare, opţiunea instituită prin art. 113, departe de a conferi reclamantului privilegiul exclusiv de a deroga de la regula generală instituită de art. 107 C. proc. civ., reglementează posibilitatea unei opţiuni concordante ale tuturor părţilor din proces în această materie, respectiv instituie un beneficiu în favoarea pârâtului, însă în prezenta cauză, faţă de poziţia procesuală expresă şi neechivocă exprimată prin întâmpinare, rezultă cu certitudine inexistenţa oricărei opţiuni concordante referitoare la derogarea de la principiul procedural instituit prin art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 06.09.2021, sub nr. x/2021/.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.10.2021, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale, declinând cauza în favoarea uneia dintre Secţiile a III-a, a IV,a, sau a V-a a Tribunalului Bucureşti.

La data de 15.11.2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, sub nr. x.

Prin sentinţa civilă nr. 596 din 7 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gherţa Mică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi chemaţii în garanţie Ministerul Finanţelor, în favoarea Tribunalului Satu Mare; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea acestei sentinţe, în primul rând, tribunalul a constatat că prezentul litigiu este unul civil, aşa cum de altfel au reţinut atât Curtea de Apel Oradea, cât şi Tribunalul Satu Mare.

În al doilea rând, a arătat că nu se poate reţine că odată dezlegată excepţia de necompetenţă teritorială de către instanţa de declinare, aspectele prejudiciale vizând competenţa teritorială nu mai pot fi invocate de către instanţa în favoarea căreia s-a realizat declinare, sens în care a redat din considerentele Deciziei nr. 31/11.11.2019 (paragraf 70) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, a apreciat că se impune analiza excepţiei necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă prin notele scrise depuse la 23.11.2021.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze, tribunalul a reţinut că potrivit art. 107 C. proc. civ., regula este că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Cu toate acestea, potrivit art. 111 C. proc. civ., "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului".

Astfel, art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă (între instanţa menţionata de textul legale şi instanţa de la sediul pârâtului).

În această situaţie, de competenţă teritorială alternativă, alegerea îi revine reclamantului, aşa cum prevede expres art. 116 C. proc. civ. ("Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente"), fiind evident că nu este necesar un acord al pârâtului în acest sens (pentru că în aces caz alegerea nu i-ar mai reveni reclamantului, ci pârâtului).

Or, în speţă, există un caz de competenţă teritorială alternativă, între Tribunalul Bucureşti (instanţa de la sediul pârâtului) şi Tribunalul Satu Mare, în condiţiile art. 111 C. proc. civ., întrucât cererea este îndreptată împotriva Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, respectiv o instituţie publică centrală, caz în care cererea poate fi introdusă şi la instanţa de la sediul reclamantei, respectiv Tribunalul Satu Mare.

Aşadar, din moment ce reclamanta a ales instanţa competentă, în temeiul art. 116 C. proc. civ., respectiv Tribunalul Satu Mare, această din urmă instanţă nu îşi putea declina competenţa, întrucât a fost legal învestită.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Sunt însă situaţii în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Astfel, dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă de ordine privată în care dreptul de opţiune aparţine exclusiv reclamantului care, potrivit art. 116 din acelaşi cod, are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei la executarea contractului de finanţare a investiţiei din cadrul proiectului "Modernizare străzi de interes local, în comuna Gherţa Mică, judeţul Satu Mare", respectiv la acordarea unei finanţări în valoare de 12.278.089 RON din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru realizarea proiectului de investiţii iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri la nivelul sumei cheltuite în vederea executării investiţiei pentru care s-a aprobat finanţarea, respectiv la nivelul sumelor ce ar fi trebuit finanţate pentru anii 2019 şi 2020, până la data denunţării unilaterale a contractului de finanţare.

Rezultă că obiectul acţiunii este o obligaţie de a face, prin acordarea unei finanţări în vederea executării unor investiţii, obligaţie născută dintr-un contract de natură civilă, cererea fiind îndreptată împotriva unei instituţii publice centrale, respectiv Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Potrivit art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului, ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ. care stipulează în sensul că "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

În speţă, pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei este autoritate publică centrală (cu sediul în Bucureşti), însă opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul său, respectiv de Tribunalul Satu Mare, opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

În concluzie, constatând că reclamanta a ales instanţa competentă să soluţioneze cauza, având acest drept potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, Tribunalul Satu Mare a fost legal învestită cu judecarea prezentei cauze, iar această instanţă nu mai putea să dispună declinarea competenţei, fiind ţinută de alegerea făcută de reclamantă.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Satu Mare este competent să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.