Dismissal of appeal in property recovery action challenging administrative title and maintaining partial order for return of 30 sq. m. plot

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 mai 2015 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună:

1. obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul ocupat din imobilul reprezentat de Hala Agroalimentară Craioviţa Nouă (Craiova, Aleea x, Cartier Craioviţa Noua, jud. Dolj, întabulat sub nr. cadastral x in CF. nr. x Craiova) respectiv:

a) terenul în suprafaţă de 155 mp - în exteriorul Halei Agroalimentare pe care se află două construcţii provizorii, folosite de B. S.A. (110 mp +45 mp);

b) terenul în suprafaţă de 306 mp (conform măsurătorilor, 336 mp conform schiţelor) - în interiorul Halei Agroalimentare - pe care se află spaţii comerciale sau administrative ale B.;

2. obligarea pârâtei la plata sumei de 199.152 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a lipsei de folosinţă a imobilului identificat la pct. 1, pentru perioada 21 mai 2012-21 mai 2015 şi obligarea la plata sumei de 5532 Euro/lună, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, reprezentând lipsa de folosinţă lunară aferentă imobilului, în continuare până la data predării efective a acestuia;

3. obligarea pârâtei la ridicarea construcţiilor provizorii edificate pe terenul revendicat, iar în cazul refuzului pârâtei, autorizarea reclamantei pentru înlăturarea acestora pe cheltuiala pârâtei;

4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxe judiciare de timbru, onorariu de experţi si cheltuieli avocaţiale.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 563-567, 1349 C. civ. şi art. 903 din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 s-a constatat necompetenţa funcţională a secţiei I civilă şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare la secţia a II a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II a civilă sub nr. x/2015*, la data de 4 iunie 2015.

La data de 10 iunie 2015, reclamanta a depus la dosar precizări, prin care a susţinut următoarele:

- pentru capătul I de cerere având ca obiect acţiunea în revendicare a calculat taxa de timbru la valoarea imobilului în conformitate cu grilele notarilor 2015, la valoarea de 193.620 RON, compusă din suma de 128.520 RON reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 306 mp. (306 RON/mp x 420 RON = 128.520 RON) şi suma de 65.100 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 155 mp pe care se află construcţii (420 RON/mp x 155 mp = 65.100 RON).

- în ceea ce priveşte capătul II de cerere, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, valoarea acestuia este de 199.152 Euro la cursul BNR din ziua introducerii cererii de chemare în judecată (curs BNR 1 euro = 4.4483 RON) şi astfel suma ce face obiectul acestui capăt de cerere este de 885.887,84 RON (199.152 Euro x 4.4483 RON = 885.887,84 RON).

Valoarea litigiului este în sumă de 1.079.507,84 RON (193.620 RON + 885.887,84 RON = 1.079.507,84 RON), pentru care taxa de timbru aferentă este în sumă de 14.400 RON.

Pârâta B. a formulat la data de 6 noiembrie 2015, prin avocat C.-SPARL D. întâmpinare, "faţă de o presupusă cerere de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.A., cerere ce nu i-a fost comunicată în conformitate cu dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., fiindu-i comunicată doar o precizare a acţiunii cu primire din 10 iunie 2015", în care se menţionează cum a înţeles A. S.A. să timbreze fiecare din cele două capete de cerere, respectiv "revendicare" şi "pretenţii".

Reconvenţional, prin cerera din 6 noiembrie 2015, a solicitat să se constate că terenul de 318,59 mp revendicat de reclamantă, proprietatea B. S.A., face parte din suprafaţa totală de 1.377,88 mp teren înscrisă în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 emis de M.A.P.D.R. şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 11 noiembrie 2015 pârâta B. a depus o nouă întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii în revendicare imobiliară formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pârâta B. a mai formulat, la 11 noiembrie 2015, o nouă cerere reconvenţională prin care a precizat că înţelege să solicite, în contradictoriu cu reclamanta şi cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ:

- în principal, să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 24 octombrie 2006 eliberat de Consiliul Judeţean Dolj pentru suprafaţa de 1028,09 m.p. (din care 450 m.p. în interiorul halei şi 578,09 m.p. în exteriorul halei).

- în subsidiar, să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului x/2006 pentru suprafaţa de 336,78 m.p. în interiorul halei şi pentru suprafaţa de 150 m.p. în exteriorul halei;

- a mai solicitat instanţei să aprecieze că titlul de proprietate invocat de reclamantă, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 24 octombrie 2006 este afectat de cauze de nulitate absolută, deoarece prin raportare la H.G. nr. 834/1991, determinarea întinderii dreptului de proprietate cu privire la teren se face cu respectarea criteriului prevăzut în acest act normativ, adică terenul necesar desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, criteriu care nu a fost respectat de emitentul certificatului.

În ce priveşte natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ca act administrativ, a învederat că acest certificat este un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

A menţionat că certificatul este emis nelegal, deoarece suprafaţa menţionată în cererea sa reconvenţională nu era individualizată în patrimoniul reclamantei, ci în patrimoniul pârâtei, motiv pentru care pârâta are deja emis certificat de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R. A susţinut că Certificatul emis de CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ pentru A. S.A. încalcă dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 şi dispoziţiile din Legea nr. 15/1990, fiind emis cu fraudarea legii.

A solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 3 decembrie 2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâta B. atât prin apărătorul SCA D. cât şi prin apărătorul SCA E., solicitând următoarele:

1. Respingerea cererii de suspendare întemeiate pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., ca fiind neîntemeiată, având în vedere obiectul litigiului din prezenta cauza - acţiune in revendicare - lăsarea in deplină proprietate şi liniştită posesie a terenului în suprafaţă de 155 mp în exteriorul Halei agroalimentare şi a terenului în suprafaţă de 306 mp în interiorul Halei agroalimentare şi obiectul litigiului înregistrat sub nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov - acţiune in constatare - constatarea dreptului de proprietate exclusiv al reclamantei B. S.A. asupra unor construcţii cu destinaţia "spatiu comercial", "depozit ambalaje", "birou administrativ", "hol", în suprafaţă totală de 306,09 mp, precum şi a dreptului de proprietate indiviză asupra construcţiei cu destinaţia "cale de acces", în suprafaţă totală de 61,39 mp, toate situate în incinta Halei Agroalimentare nr. 16 din Craiova, cart. Craiovita Noua (Complex Comercial), construcţie înscrisa in CF nr. x a loc. Craiova (CF x).

Totodată, a solicitat instanţei să reţină că prin sentinţa nr. 11916/2014 pronunţata de Judecătoria Craiova a fost respinsă acţiunea în constatare, cu motivarea că aceasta este "inadmisibilă", partea având la dispoziţie acţiunea în revendicare.

În consecinţă, a susţinut, pe de o parte, că nu există nici o strânsă legătură între cele două litigii de care să depindă soluţionarea prezentei cauze, iar, pe de altă parte, soluţia pronuntată în cauza aflată pe rolul Tribunalului Ilfov trimite părţile să se adreseze instanţei cu o acţiune în revendicare.

Faţă de cererea reconvenţională formulată de către pârâta B., reclamanta a depus întâmpinare prin care a învederat următoarele:

1. În ceea ce priveşte cererea reconventională prin care se solicită "să se constate că suprafaţa de 316 mp face parte din suprafaţa de 1377,88 mp", a solicitat să i se pună în vedere pârâtei reclamante să îşi întemeieze în drept şi în fapt cererea, să evalueze şi să timbreze corespunzător.

2. Cu privire la cererea reconvenţională prin care se solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 24 octombrie 2006 emis de CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ, solicită să i se pună în vedere pârâtei-reclamante să îşi întemeieze în drept şi în fapt cererea, cadrul procesual, dacă este o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ sau dacă este o excepţie de nelegalitate a actului.

În acest sens, a solicitat să timbreze corespunzător cererea, iar în funcţie de temeiul de drept şi motivarea în fapt, va formula o apărare aferentă.

La data de 1 martie 2016 pârâta B. a depus la dosar o cerere prin care a precizat că valoarea obiectului cererii reconvenţionale este de 252000 RON şi că obiectul tezei principale din cererea reconvenţională este suprafaţa de "600 mp" în loc de "1028,09 mp". Ca atare, a menţionat că, în principal, obiectul cererii reconvenţionale poartă asupra suprafeţei de 600 mp, din care 450 mp în interiorul halei şi 150 mp în exteriorul acesteia, precum şi că teza subsidiară rămâne neschimbată.

La data de 11 martie 2016, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională a pârâtei B., solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, să se dispună:

A. Disjungerea capătului de cerere privind nulitatea absoluta a certificatului de atestare al dreptului de proprietate aparţinând reclamantei A. S.A.;

B. Ca urmare a formării unui nou dosar, să se constate că Tribunalul Dolj, secţia II civilă este necompetentă material să judece cauza şi, pe cale de consecinţă, solicită trimiterea cauzei spre competentă soluţionare către secţia de contencios administrativ şi fiscal;

C. pen. cale de excepţie, respingerea cerererii reconvenţionale ca inadmisibilă, prescrisă, lipsită de interes;

D. Pe fondul cauzei, respingerea cererii reconvenţionale, ca nefondată.

La data de 4 aprilie 2016, pârâta B., prin administrator F., a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunţă la cea de a doua cerere reconvenţională, cu precizarea că îşi menţine apărările invocate în cerere.

La aceeaşi dată, 4 aprilie 2016, pârâta B., prin avocat G., a depus la dosar o cerere prin care învederează faptul că prin cererea reconvenţională formulată la 11 noiembrie 2015, înţelege să invoce excepţia de nelegalitate (în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004) a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 24.10.2006 eliberat de CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ.

La data de 5 aprilie 2016 pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ a depus întâmpinare la cererea reconvenţională formulată de B., solicitând respingerea acesteia.

Prin încheierea din data de 10 mai 2016, instanţa a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâtei, asupra terenului în suprafaţă de 318,59 mp., a respins excepţia tardivităţii invocată de reclamantă, cu privire la precizarea cererii reconvenţionale prin care s-a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a dispus disjungerea cererii reconvenţionale, acordându-i termen de judecată la data de 7 iunie 2016.

La data de 7 iunie 2018 reclamanta A. S.A., faţă de precizarea cererii reconvenţionale depuse la data de 4 aprilie 2016, a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia de nelegalitate împotriva actului administrativ individual reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. S.A. Craiova emis de către MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE asupra suprafeţei de 1579,92 mp în proprietate exclusivă şi 232,56 mp în cotă indiviză şi a actelor administrative premergătoare emiterii acestuia, inclusiv în privinţa Documentaţiei de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. x din 14.07.2004, aflată la baza emiterii actului administrativ, în contradictoriu cu B. S.A., MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE, în calitate de succesor al MINISTERULUI AGRICULTURII, PĂDURILOR SI DEZVOLTĂRII RURALE.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1, 4 şi 18 din Legea nr. 554/2004, art. 1 şi 20 din Legea nr. 15/1990, art. 1, 2 şi 5 din H.G. nr. 834/1991 şi Criteriile Nr. 2665 ale Ministerului Finanţelor din 28 februarie 1992 (privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat).

Prin încheierea de şedinţă din 7 iunie 2016, instanţa a dispus introducerea şi citarea în cauză a MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

La data de 8 noiembrie 2016 pârâta B. a depus la dosar note de şedinţă, prin care a învederat faptul că, în condiţiile în care la termenul din 8 noiembrie 2016, în şedinţă publică reclamanta A. S.A a depus la dosar o cerere de instituire a sechestrului judiciar asupra bunurilor imobile aparţinând pârâtei, respectiv teren de 1.377,88 m.p. şi construcţii aferente şi asupra chiriilor, solicită instanţei să ia act că, în opinia pârâtei cererea reclamantei a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 974 C. proc. civ.

La 21 decembrie 2016, pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, a depus întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepţii, solicitând instanţei să dispună admiterea acestora, în ordinea în care apreciază instanţa că se impune, iar pe fondul cauzei, în situaţia în care se va trece peste excepţiile invocate, să se respingă acţiunea, ca nefondată şi neîntemeiată:

- Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, precizează că, în fapt, reclamanta-pârâtă A. S.A. a formulat excepţia de nelegalitate împotriva actului administrativ reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. Craiova, emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, actualul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 a fost emis în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acţiunea privind excepţia de nelegalitate a acestuia este de competenta instanţei de contencios administrativ.

Astfel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contribuţii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de sectiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică speciala nu se prevede altfel.".

- Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, solicitând admiterea acesteia, întrucât, reclamanta nu a înţeles să formuleze nicio contestaţie adresată MINISTERULUI AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE cu privire la actul administrativ, reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. Craiova emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, actualul MINISTER AL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, motiv pentru care, există situaţia nerespectării art. 7 din Legea 554/2004:

- În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiunii, precizează că, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/28.07.2004 pentru B. Craiova a fost emis în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, fiind un act administrativ de autoritate, cu caracter individual.

Ca urmare, solicită instanţei admiterea excepţiei tardivităţii cererii privind excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/28.07.2004, întrucât, ţinând cont de faptul ca reclamanta A. S.A este un terţ faţă de actul administrativ contestat si raportat la data înscrierii dreptului de proprietate în Cartea Funciară (dată la care dreptul de proprietate a devenit opozabil erga omnes fiind presupus a fi cunoscut, inclusiv de către reclamant, cel puţin de la aceasta dată), termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 era împlinit la data înregistrării cererii de anulare a actului administrativ. (Decizia nr. 1362 din 18 martie 2014 pronunţata în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate).

La data de 27 februarie 2017, reclamanta A. S.A. a depus la dosar note de şedinţă cu privire la excepţiile invocate de către pârâta MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE prin întâmpinare, solicitând respingerea lor.

Prin încheierea de şedinţă din 28 februarie 2017, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din 4 aprilie 2017, instanţa a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ şi s-a dispus înlocuirea expertului evaluator H. cu expertul I..

Prin sentinţa nr. 21/2018 din 28 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimata B. şi s-a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 de la Tribunalul Dolj, la Tribunalul Mehedinţi.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 7 martie 2018 sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa nr. 68/2019 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Judeţean Dolj.

S-au respins excepţiile de nelegalitate (n.n. fiecare din părţi, reclamanta A. S.A şi, respectiv, pârâta B., a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare al dreptului de proprietate emis pe numele celeilalte).

S-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii B., CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ şi MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

A fost obligată pârâta B. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei suprafaţa de 30 mp. situată în exteriorul Halei Agroalimentară identificată pe schiţa anexă raportului de expertiză ca fiind S2.

A fost obligată aceeaşi pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 9775 RON reprezentând contravaloare prejudiciu, ca urmare a lipsei de folosinţă a terenului de 30 mp., calculată pentru perioada 21 mai 2012 - 21 mai 2015, precum şi în continuare, de la acest moment şi până la eliberarea efectivă a terenului, câte 271,5 RON lunar.

A fost obligată pârâta B. la ridicarea construcţiilor edificate pe terenul mai sus precizat, iar în caz de refuz, a fost autorizată reclamanta la efectuarea lucrării, cu obligaţia pârâtei de a suporta contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă în acest sens.

A fost obligată aceeaşi pârâtă să plătească reclamantei suma de 3549 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.A. şi pârâta B.

Pârâta S.C. B. a precizat că apelul declarat vizează un singur aspect, anume soluţia instanţei de fond de respingere a cererii sale, având ca obiect excepţia de nelegalitate pe care a invocat-o cu referire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 24 octombrie 2006, eliberat de CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ în favoarea reclamantei A. S.A.

Reclamanta A. S.A. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat, în baza art. 480 alin. (3) teza ultimă, în principal, anularea în parte a sentintei apelate (mai puţin pentru cei 30 mp. pentru care i s-a admis revendicarea) şi trimiterea cauzei spre rejudecare altei instanţe egale în grad cu Tribunalul Mehedinţi, iar în subsidiar, anularea sentinţei apelate şi rejudecarea procesului cu evocarea fondului, în sensul admiterii în tot a acţiunii, astfel cum a fost formulată, adică lăsarea în deplină proprietate şi posesie a suprafeţei de 306 mp (conform masuratorilor, 336mp conform schitelor) teren în interiorul halei şi 125 mp în exteriorul halei, în plus faţă de cei 30 mp (S2) care i s-au admis prin sentinţa apelată.

A invocat exceptia nulităţii sentinţei pronuntate, prin raportare la dispozitiile art. 176 din C. proc. civ.

Instanţa de judecata i-a încălcat dreptul la apărare şi nu s-a pronunţat pe cererea de înscriere în fals cu privire la schiţa cadastrală care a stat la baza emiterii titlului de proprietate al pârâtei.

Pe fond, judecătorul fondului nu a prezentat nici un raţionament logico-juridic verificabil de către instanţa de control judiciar, care să ducă la concluzia că titlurile ambelor părţi nu au nici caracter constitutiv şi nici declarativ de drepturi. De altfel, nu rezultă din sentinţă ce fel de titluri de proprietate ar fi acestea, dacă nu au nici caracter constitutiv de drepturi şi nici declarativ, pentru că în mod foarte clar nu au nici caracter translativ de drepturi.

În ipoteza în care instanţa ar fi procedat la compararea temeinică şi completă a titlurilor ce provin de la autori diferiţi, examinând firul proprietarilor, ar fi trebuit să ajungă la concluzia că A. S.A. este singurul proprietar al terenului de sub hala construcţie edificată în intervalul 1979-1982;

Cu privire la dreptul pretins, a arătat următoarele:

a) dreptul de administrare asupra terenului în litigiu a fost atribuit în exclusivitate, în anul 1979 prin Decizia nr. 470 a Consiliului Executiv al Comitetului Popular a judeţului Dolj către J. (persoana juridică autoare a A.).

b) dreptul de administrare asupra terenului în litigiu nu a fost niciodată retras nici total şi nici parţial nici autoarei J. şi nici persoanei juridice continuatoare A. S.A., succesor unic al drepturilor si obligatiilor pe care le-a detinut J.;

c) A. S.A. a utilizat în mod continuu terenul în litigiu şi s-a comportat ca un adevărat titular al dreptului de administrare, iar ulterior Legii nr. 15/1990, ca un adevărat proprietar al terenului în litigiu, iar în anul 2006 A. S.A. a obţinut Certificatul de atestare a dreptului de proprietate;

d) Atât B., cât şi autorul său MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, nu au deţinut niciodată dreptul de administrare asupra terenului în litigiu, premisă pentru constituirea unui drept de proprietate potrivit Legii nr. 15/1990 coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 834/1991;

e) singura ipoteză, pentru instanţă, în care ar fi putut pronunţa o sentinţă de respingere a acţiunii în revendicare, ar fi fost aceea în care Consiliul Executiv al Comitetului Popular a judeţului Dolj ar fi dat în administrare terenul în cauză, în indiviziune, pe cote părţi, atât B. cât şi J. şi atunci s-ar fi justificat emiterea, în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, a câte unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului având înscrisă cota indiviză respectivă şi, bineînţeles partea din imobilul construcţie aferentă.

Făcând o pseudo-comparare a titlurilor, instanţa de fond a administrat părtinitor probele şi a privat-o de procedura înscrierii în fals faţă de documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate al B.;

Cu privire la starea de fapt şi la utilizarea terenului de către A. S.A., arată că terenul în litigiu a fost în mod continuu utilizat de A. S.A., iar atunci când a fost ocupat în mod abuziv de construcţiile B., apelanta s-a sesizat şi a contestat încălcarea drepturilor A. S.A.

Referitor la lipsa de de folosinţă, a făcut trimitere la concluzia expertizei evaluatorii efectuată de expertul I., care a calculat contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a terenului ocupat, începând de la data de 10 mai 2012 şi până în prezent, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, 278.870 RON (10.05.2012-10.05.2018=79 luni x 3.530 RON/lună).

A arătat că, cheltuielile de judecată sunt următoarele: taxele de timbru în sumă de 18.000 RON (fond) la care se adauga onorariile experţilor în sumă totala de 7000 RON, respectiv 2000 RON (expert K.), 2000 RON (expert I.), 3000 RON (expert L.), precum şi taxele şi onorariile achitate cu ocazia prezentului apel.

Prin decizia nr. 850/2019 din 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. şi de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei nr. 68/2019 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatele-pârâte CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ şi MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE, ca nefondate.

La data de 16 ianuarie 2020, reclamanta A. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 850/2019 din data de 22 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate (excluzând soluţia pronunţată cu privire la suprafaţa de 30 mp pentru care s-a admis cererea în revendicare) şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului către altă instanţă egală în grad Curţii de Apel Craiova.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 ianuarie 2020, sub numărul de dosar x/2015

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. şi-a subsumat criticile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, în argumentarea cererii de recurs, a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

A considerat că decizia recurata nu cuprinde motivele pentru care instanţa a respins excepţia de nelegalitate formulată de recurentă, motiv de casare încadrat de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

A menţionat că hotărârea instanţei de apel nu precizează care sunt raţiunile pentru care instanţa a respins argumentele recurentei pentru admiterea excepţiei de nelegalitate formulate, ceea ce echivalează în fapt cu o decizie nemotivată.

Astfel, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la motivul de nelegalitate al certificatului de atestare a titlului de proprietate x/28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R. legat de emiterea acestui titlu în baza unei documentaţii incomplete, şi a unor acte nelegale, astfel:

1.inexistenţa schiţei cadastrale, la care pârâta B. S.A a renunţat, dar şi faptul că schiţa topo este primul act care trebuie întocmit, în baza acesteia fiind identificat terenul obiect al procedurii de obţinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate (motiv de nulitate absolută a documentaţiei şi certificatului de atestare a titlului de proprietate x/28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R);

2. inexistenţa procesului-verbal de recepţie a documentaţiei topografice;

3. inexistenţa vizei O.C.P.I. pe documentaţia cadastrală;

4. inexistenţa unui drept de administrare care să poată duce la conversia acestuia în drept de proprietate, conform Legii nr. 15/1990.

Sub un alt aspect, în opinia recurentei, decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa a respins cererea de casare cu trimitere şi de constatare a nulităţii sentinţei, pentru încălcarea procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004, de distribuire aleatorie a dosarului de către Tribunalul Mehedinţi, motiv de recurs încadrat de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Precizând că nerespectarea principiilor alcătuirii aleatorii a completului de judecată şi a repartizării aleatorii a dosarelor pe toată durata de timp a desfăşurării procesului pune problema încălcării dispoziţiilor prevăzute la articolul 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a susţinut că repartizarea aleatorie a fost viciată voit, pentru toate instanţele de judecată care au avut legătura cu judecata cauzei, respectiv Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ultima menţionată respingând două cereri de strămutare formulate de părţi, respectiv:

- cererea de strămutare a pârâtei B. din anexa nr. 7, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 şi

- cererea de conexare la cererea de strămutare a pârâtei B. a cererii de strămutare a reclamantei A. S.A. din anexa nr. 8, ce a făcut obiectul dosarului x/2019

Astfel, a arătat că:

1) La Tribunalul Dolj, dosarul x/2015 a fost repartizat completului de judecată nr. C3COM compus din doamna judecător M., însă Tribunalul Dolj a refuzat comunicarea înscrisurilor doveditoare că dosarul a fost introdus în aplicaţia ECRIS în ordinea intrării dosarelor şi dovada repartizării, conform cererii din Anexa 9, astfel cum rezultă din adresa din 19 ianuarie 2019, primită de la Tribunal (anexa nr. 10).

2) Curtea de Apel Craiova a admis cererea reclamantei A. S.A. de strămutare (anexa nr. 11) şi a repartizat cauza la Tribunalul Mehedinţi, unde instanţa prezidată de domnul N. a repartizat dosarul soţiei, doamna judecător O. care a reţinut eronat, în cunoştinţă de cauză, că O.C.P.I. Dolj deţine în original schiţa cadastrală şi documentele aferente în divergenţă cu probele aflate în dosar şi a pronunţat o hotărâre de respingere favorabilă pârâtei B.

Analizând cererea reclamantei şi adresa de răspuns primită de la Tribunalul Mehedinţi (ambele din anexa nr. 12), se poate observa că dosarele au fost introduse în ECRIS într-o ordine diferită preferenţială, cu rezultatul distribuirii cauzei soţiei, respective judecătorului O., şi respingerii acţiunii.

3) Curtea de Apel Craiova, cu privire la judecarea motivului de apel care decurge din nerespectarea legii privind repartizarea aleatorie a cauzei, a respins cu uşurinţă acest motiv de nelegalitate, fără să efectueze o analiză motivată a actelor depuse, solicitarea recurentei şi înscrisurile primite de la Tribunalul Mehedinţi şi fără să analizeze adresa Tribunalului Mehedinţi în raport cu actele de la dosar şi cu criticile de nelegalitate formulate de recurentă.

4) Motivul de recurs care decurge din nerespectarea art. 11 din Legea nr. 304/2004 de către Curtea de Apel Craiova, a rezultat din distribuirea cauzei completului de judecată nr. C3A alcătuit din doamnele P. şi Q., cu rezultatul nesoluţionării motivelor de apel şi judecării cauzei cu nerespectarea art. 2 şi 10 din Legea nr. 304/2004 şi art. 2 din Legea nr. 303/2004:

- Conducerea Curţii de Apel nu a respectat legea, mai precis articolul 8 din Ordonanţa nr. 27/2002, în sensul că nu a comunicat înscrisurile solicitate în probaţiune, privind ordinea introducerii cauzelor în ECRIS faţă de ordinea intrării şi înregistrării cauzelor la instanţe şi extras din ECRIS privind cauzele din ziua respectivă, conform cererii recurentei A. S.A. şi adresei de răspuns a conducerii Curţii (anexa nr. 13).

- Conform cererii de strămutare depusă la dosarul cauzei, este de notorietate relaţia (prieteni de familie) dintre doamna judecător Q. şi domnul avocat R., unul din apărătorii numitului S., acţionar al B., parte interesată în dosar.

A apreciat că decizia Curţii de Apel Craiova nu este o judecată temeinică în baza probelor aflate la dosar, instanţa:

(i) ignorând neîntâmplător că pârâta a renunţat ca probă la schiţele cadastrale, singurul document care a stat la baza documentaţiei în baza căreia Ministerul Agriculturii a emis certificatul de atestare a proprietăţii şi (ii) lăsând nesoluţionat sau a soluţionând superficial, formal, motivele de apel.

5) Faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins neîntemeiat şi nemotivat cererea recurentei de conexare a cererii de strămutare la cererea formulată de B., procedură judiciară în cadrul căreia ambele părţi şi-au manifestat acordul strămutării cauzei la altă Curte de Apel egală în grad, precum şi nerespectarea repartizării aleatorii a cererilor, determină suspiciuni legitime privind ingerinţa în actul de justiţie şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A făcut o serie de consideraţii în sensul că numitul S., se bucură de privilegiul protector, al mai multor instituţii din România, sens în care a făcut referire la o serie de articole şi documentare de presă şi media, la fişierul ataşat recursului, în care sunt prezentate informaţii, înscrisuri şi înregistrări video despre activitatea acestei persoane, precum şi la un centralizator cu dosarele de la parchete, de la instanţa de judecată, primărie, poliţia locală în legătură cu S..

A menţionat o serie de dosare penale care vizează persoana anterior menţionată, nesoluţionate până în prezent ori soluţionate în condiţii care sugerează un anumit control în cadrul instituţiilor judiciare de la nivel local.

Recurenta a mai susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a susţinut în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de recurentă în susţinerea excepţiei de nelegalitate a titlului de proprietate x/28 iulie 2004 emis de M.A.P.D.R. (act administrativ emis în baza unei documentaţii incomplete) în raport cu: inexistenţa procesului-verbal de recepţie a documentaţiei topografice; inexistenţa schiţei cadastrale; inexistenţa vizei O.C.P.I. pe documentaţia cadastrală; inexistenţa unui drept originar de administrare al pârâtei B. care să îi confere dreptul de a cere şi de a obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

A arătat că nu poate fi "acoperită" lipsa unor înscrisuri sau a originalelor unor înscrisuri din documentaţia care a stat la baza unui act administrativ şi nu se poate considera că "prezumţia legalităţii actului administrativ nu a fost răsturnată", soluţia instanţei de apel fiind fundamental greşită.

Totodată, a apreciat că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate: art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991.

În prealabil, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din C. proc. civ., a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

Dacă poate fi emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren, în temeiul Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, în lipsa unui drept originar de administrare, care precede dreptul de proprietate;

Dacă memoriul justificativ care stă la baza unei decizii a Comitetului Executiv al Consiliului Popular şi/sau o autorizaţie de construire pentru un imobil prevalează Deciziei emise în baza memoriului justificativ sau din contră Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular prin care s-a atribuit în administrare un teren prevalează actelor premergătoare emiterii acesteia."

Reiterând susţineri din decizia recurată, a precizat că instanţa de apel, în mod greşit şi fără nici o susţinere legală, a "transformat" un drept de folosinţă asupra terenului pe care a fost autorizat magazinul pârâtei B. în incinta halei recurentei, într-un drept de administrare asupra terenului.

Cum, dreptul de folosinţă asupra terenului există doar atât timp cât există magazinul de B. şi raionul insular, în timp ce dreptul de administrare al recurentei asupra terenului există atât timp cât Consiliul Popular/Judeţean Dolj nu a făcut un act de revocare al acestuia şi până la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a apreciat că instanţa de apel a ignorat natura distinctă a celor două drepturi subiective analizate - drept de folosinţă/drept de administrare, între care există o distincţie de tratament juridic. Doar dreptul de administrare este cel care poate fundamenta procedura prevăzută de Legea nr. 15/1990 şi de H.G. nr. 834/1991, iar nu un simplu drept de folosinţă.

Faptul emiterii unei autorizaţii de construire de către o autoritate publică - act administrativ de autoritate cu caracter individual - manifestare de voinţă unilaterală a autorităţii publice locale, nu echivala în anii 80, şi nu echivalează nici acum, cu un act de constituire a unei superficii, care este întotdeauna un contract (fie unilateral - donaţie sau bilateral - constituire superficie cu titlu oneros).

Or, în speţă, lipseşte orice act care ar putea fi echivalat cu constituirea unei superficii pentru intimata-pârâtă B., autorizaţia de construire şi procesul-verbal de recepţie neputând fi asimilate.

Pe de altă parte, autorizaţia de construire se referă exclusiv la construcţie şi nu la teren, în timp ce litigiul de faţă priveşte exclusiv revendicarea terenului (şi nu a construcţiei) autorizaţia de construire neavând nici o relevanţă în speţă.

În subsidiar, recurenta a expus critici privind soluţia dată de instanţa de apel cu privire la solicitarea sa de comparare a titlurilor de proprietate exhibate, concluzia fiind că instanţa de apel nu a procedat la compararea temeinică şi completă a titlurilor ce provin de la autori diferiţi, care ar fi trebuit să releve că recurenta este singurul proprietar al terenului de sub hala construcţie edificată în intervalul 1979-1982 pentru următoarele argumente strict juridice: dreptul de administrare asupra terenului în litigiu a fost atribuit în exclusivitate, în anul 1979, prin Decizia nr. 470 a Consiliului Executiv al Comitetului Popular al judeţului Dolj către ICS pentru mărfuri alimentare Craiova {persoana juridică autoare a recurentei); pârâta B. nu a deţinut niciodată un drept de administrare care să poată fi convertit în mod legal în drept de proprietate; procesul-verbal de vecinătate invocat de pârâtă este irelevant în speţă deoarece: nu este autentificat şi în consecinţă nu este translativ sau constitutiv de drepturi în favoarea pârâtei B.; intră în contradicţie cu celelalte acte depuse de pârâtă la documentaţia pentru emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x seria x/20.07.2004, din care rezultă faptul că, la data obţinerii titlului, pârâta B. cunoştea şi recunoştea faptul că terenul pe care este edificată Hala Agroalimentară aparţine recurentei; intră în contradicţie cu situaţia de drept, respectiv cu Decizia nr. 470/1979 din care rezultă că autoarea recurentei deţine administrarea terenului pe care s-a edificat Hala agroalimentară.

A precizat că drepturile pretinse de pârâta B. se întemeiază pe aceleaşi acte, respectiv pe Decizia Consiliului Popular al judeţului Dolj nr. 470/1978, memoriul justificativ şi autorizaţia de construire acordată pentru imobilul ce s-a construit pe terenul transmis în administrare recurentei prin această decizie. Memoriul justificativ este un act premergător emiterii deciziei nr. 470/1978, fără relevanţă juridică şi nu constituie drepturi în patrimoniul pârâtei B.

A susţinut că titlul recurentei este, nu doar mai bine caracterizat, dar este şi singurul valabil, deoarece: A. S.A. a utilizat în mod continuu terenul în litigiu şi s-a comportat ca un adevărat titular al dreptului de administrare, iar ulterior Legii nr. 15/1990, ca un adevărat proprietar al terenului în litigiu, obţinând în 2006 Certificatul de atestare a dreptului de proprietate; nici intimata-pârâtă B., nici autorul său MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE nu au deţinut niciodată dreptul de administrare asupra terenului în litigiu, premisă pentru constituirea unui drept de proprietate potrivit Legii nr. 15/1990 coroborat cu art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că Tribunalul Ilfov, prin decizia irevocabilă nr. 321/R/3.05.2016 dată între cele două părţi a stabilit că:

"La acest moment, reclamanta (este vorba de pârâta B.) neavând un drept de proprietate pe teren, poate obţine, teoretic, doar un drept de creanţă constând în despăgubiri ca urmare a constatării calităţii de constructor de bună credinţă". Aşadar, inexistenţa dreptului de proprietate a intimatei-pârâte B. asupra terenului revendicat a fost deja statuată, cu putere de lucru judecat prin decizia amintită.

A susţinut că, în mod greşit instanţa de apel a respins acest argument pe motiv că "puterea de lucru judecat a deciziei nr. 321/2016 a Tribunalului Ilfov nu poate fi reţinută, decizia fiind pronunţată într-o acţiune cu un alt obiect (cererea pârâtei de constatare a dreptului de proprietate asupra construcţiilor), iar aprecierea fiind realizată prin raportare la acest obiect".

Deşi recurenta a arătat că a invocat, prin cererea de apel, efectul negativ al principiului puterii lucrului judecat, arătând că prin sentinţa ce s-a dat în dosar nu pot fi contrazise susmenţionatele constatări din considerentele decizorii ale deciziei civile nr. 321/R/3.05.2016 a Tribunalului Ilfov, instanţa de apel a confundat-o cu autoritatea de lucru judecat, care presupune triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.

A apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, absolutizând aceste texte şi făcând total abstracţie de dispoziţiile art. 492 din C. civ. din 1864.

Cu referire la înregistrările realizate la nivelul evidenţelor cadastrale, fără de care pârâta B. nu ar fi putut să obţină certificatul de atestare a dreptului său de proprietate, a susţinut că instanţa de apel: a soluţionat în mod nelegal faptul că, în lipsa schiţei topografice, MINISTERUL AGRICULTURII a încălcat legea (normele imperative ale procedurii administrative de acordare a titlului de atestare a dreptului de proprietate), emiţând certificatul de proprietate pârâtei B.

Pe de altă parte, recurenta a arătat că documentaţia cadastrală care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a proprietăţii a fost nelegal întocmită, lipsind înregistrarea şi avizul O.C.P.I. Dolj, avizul compartimentului de urbanism şi amenajarea teritoriului şi procesul-verbal de recepţie a măsurătorilor (norme imperative cuprinse în Hotărârea nr. 834/1991/Criterii nr. 2665./28.02.1992, aplicabile la data realizării procedurii de obţinere a titlului de proprietate).

A considerat că prin decizia instanţei de apel nu se putea ignora împrejurarea că toate căile de acces şi evacuare, uşi, coridoare de acces şi evacuare în caz de incendiu a consumatorilor în şi din clădire, aparţin exclusiv recurentei.

A precizat că pârâta B. a improvizat doar construcţii uşoare.

Cu privire la cuantumul pretenţiilor, a solicitat a se avea în vedere concluzia expertizei evaluatorii efectuată de expertul I., care a calculat contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a terenului ocupat la suma de 338.880 RON, sumă actualizată la data de 9 octombrie 2019 şi care urmează a fi actualizată până la data soluţionării prezentului recurs şi a eliberării spaţiului.

A solicitat obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată, constând în cuantumul taxelor de timbru în sumă de 18.000 la fond, la care se adaugă onorariile experţilor în sumă totală de 7000 RON, precum şi taxele şi onorariile avocaţiale achitate de recurentei cu ocazia apelului şi depuse la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată, taxa de timbru în recurs şi cheltuielile ce vor fi pricinuite de recurs.

La 20 februarie 2020, la dosar a fost înregistrată întâmpinare formulată de intimata-pârâtă MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE, care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Intimatul-pârât CONSILIUL JUDEŢEAN DOLJ a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 26 februarie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare la 27 februarie 2020, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că susţinerile invocate nu se încadrează în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat. A depus la dosar şi un set de înscrisuri.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din 21 octombrie 2020 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 februarie 2021 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia la 9 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa a respins cererea de casare cu trimitere şi de constatare a nulităţii sentinţei, pentru încălcarea procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 304/2004, de repartizare aleatorie a dosarului de către Tribunalul Mehedinţi, precum şi cele vizând nerespectarea principiilor alcătuirii aleatorii a completului de judecată şi a repartizării aleatorii a dosarelor.

Sub un prim aspect, deşi recurenta a invocat în acest sens motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin 1 pct. 7 C. proc. civ., se reţine că susţinerile sale pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., însă acestea nu sunt fondate.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.

În speţă, instanţa de apel a avut în vedere susţinerile reclamantei vizând nerespectarea dispoziţiilor legale privind repartizarea aleatorie şi a reţinut că din adresa nr. x/14.12.2018 a Tribunalului Mehedinţi rezultă că dosarul a fost repartizat aleatoriu completului care a soluţionat cauza, apreciind, astfel, ca fiind nefondate criticile apelantei reclamante sub acest aspect.

În aceste condiţii, simpla nemulţumire a recurentei cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Înalta Curte subliniază că în ceea ce priveşte motivul efectiv susţinut conform căruia cauza nu ar fi fost corect repartizat aleatoriu, în primul rând, măsura de repartizare a cauzelor nu este dispusă de judecător, este o măsură administrativă care nu are cum să atragă o situaţie de incompatibilitate a judecătorului.

Se constată că instanţa de control judiciar a analizat, cu prioritate, legalitatea sesizării instanţei sub aspectul repartizării aleatorii a cauzei completului de apel şi sub aspectul compunerii acestuia, însă, în condiţiile în care s-a constatat că apelanta reclamantă nu a indicat existenţa unor argumente în susţinerea tezei repartizării cu încălcarea dispoziţiilor ROI, s-a apreciat cu justeţe că simpla suspiciune nu este suficientă.

Cu referire la adresa nr. x/03.06.2019, Curtea de Apel Craiova a constatat că dosarul a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului C3A. Completul a fost constituit prin Hotărârea Colegiului de conducere al instanţei, act administrativ care beneficiază de prezumţia de legalitate, astfel că apelanta reclamantă nu poate solicita în această cauză efectuarea de verificări, în condiţiile în care actele administrative nu au fost contestate.

Pe de altă parte, toate argumentele susţinute au în vedere repartizarea ciclică a dosarelor şi nicidecum repartizarea aleatorie a dosarelor.

Repartizarea ciclică înseamnă că dosarele urmează să fie repartizate judecătorilor în ordinea în care ele au fost înregistrate, iar repartizarea aleatorie se face la o anumită oră a zilei, toate dosarele fiind repartizate de calculator.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu fără să existe vreo urmă de îndoială cu privire la modalitatea în care angajaţii instanţei, şi nicidecum judecătorii, au făcut această repartizare.

Nu în ultimul rând, repartizarea aleatorie şi răspunsurile date unor cereri adresate pe cale administrativă nu pot constitui elemente de analiză a legalităţii sesizării instanţei sub aspectul repartizării aleatorii a cauzei completului de apel şi sub aspectul compunerii acestuia, întrucât acestea sunt măsuri de administrare judiciară care nu fac obiectul analizei fondului litigiului.

Se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară şi are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi că recursul, spre deosebire de apel, care este o cale de atac ordinară şi devolutivă, este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 C. proc. civ.. În consecinţă, Înalta Curte va reţine spre examinare numai acele critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. şi care se referă strict la aspecte de nelegalitate.

Prin acţiunea în revedincare dedusă judecăţii, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei obligarea acesteia din urmă să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul ocupat din imobilul reprezentat de Hala Agroalimentara Craioviţa Nouă, intabulat sub nr. cadastral x în CF. x Craiova, format din terenul în suprafaţă de 155 mp din exteriorul Halei agroalimentare, pe care se afla două construcţii provizorii folosite de B. (110 mp +45 mp) şi din terenul în suprafaţa de 306 mp (conform măsurătorilor, 336 mp conform schiţelor), din interiorul Halei agroalimentare, pe care se află spaţii comerciale sau administrative ale B.; să fie obligată la c/v lipsei de folosinţă pentru perioada 21.05.2012-21.05.2015 şi la plata sumei de 5532 euro/lună, în echivalent RON la cursul BNR din ziua efectuării plaţii, reprezentând lipsa de folosinţă lunară aferentă imobilului în continuare până la data predării efective a acestuia; obligarea pârâtei la ridicarea construcţiilor provizorii edificate pe terenul revendicat, iar în cazul refuzului pârâtei, autorizarea reclamantei pentru înlăturarea acestora pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a constatat că reclamanta deţine Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria x nr. x/24.10.2006, eliberat de Consiliul Judeţean Dolj, asupra suprafeţei de 1972,2 mp, terenul în litigiu fiind întabulat în anul 2008 în CF. x Craiova, sub nr. cadastral x, iar pârâta deţine Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, seria x nr. x/28.07.2004, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, o parte din terenul deţinut suprapunându-se cu cel menţionat în titlul reclamantei. Din raportul de expertiză a rezultat că singura suprafaţă ocupată în plus de către pârâtă, ce nu este inclusă în certificatul de atestare al dreptului de proprietate emis pe numele său este suprafaţa de 30 mp. identificat pe schiţa anexă ca fiind S2.

În concordanţă cu cele reţinute de prima instanţă, curtea de apel a arătat că excepţia de nelegalitate a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, seria x nr. x/28.07.2004, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pe numele pârâtei nu poate fi reţinută.

Argumentat şi legal motivat, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, instanţa de control judiciar a reţinut cu justeţe că prezumţia legalităţii actului administrativ nu a fost răsturnată, întrucât actul s-a emis în conformitate cu dispoziţiile legale, prezentate în cuprinsul hotărârii atacate, respectiv, Legea nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, Ordinul nr. 2665/1992, documentele fiind avizate de Oficiul de cadastru şi existând, în original, procesul-verbal de recepţie a documentaţiei topo. OCPI Dolj a prezentat instanţei dosarul aflat la această instituţie, în care exista doar o copie a schiţei topo - suprafaţa rezultată din măsurători topografice (act contestat de către pârâta, fila x din apel).

S-a constatat în acest sens că a fost prezentat în original memoriul tehnic, calculul suprafeţelor, inventar de coordonate, proces-verbal de delimitare a perimetrului în original, schiţă cu vecinătăţi semnată şi ştampilată de către reclamantă, acte ce concordă cu documentaţia topo.

La termenul de judecată din 29 octombrie 2019, instanţa de apel a dispus ca exemplarul rămas în arhiva OCPI să fie prezentat, iar acesta a fost prezentat la termenul menţionat, consemnându-se prin încheierea de la acea dată ce anume s-a prezentat şi faptul că anumite documente erau atât în original, cât şi în copie.

Se impune, totodată, precizarea faptului că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Procedând la analiza comparării titlurilor, instanţa de prim control judiciar a reţinut că dreptul de proprietate al părţilor asupra terenului rezultă din lege, fiind constituit în urma parcurgerii unei proceduri speciale prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a examinat cu justeţe respectarea dispoziţiilor legale în temeiul cărora certificatele de atestare au fost eliberate părţilor, respectiv a prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 şi Ordinului nr. 2665/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat şi criteriilor privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniu, în conformitate cu art. 14, 15, art. 22 alin. (1) din Ordin.

S-a apreciat că prima instanţă în mod corect nu s-a limitat la a da preferinţă titlului reclamantei, motivat de existenţa înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, ci a trecut la analiza drepturilor autorilor părţilor (J. - autoarea reclamantei şi ILF Dolj - autorul pârâtei).

Soluţia se impunea justificat şi din această perspectivă, fiind o aplicaţie a principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet (nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are).

În mod legal a reţinut şi instanţa de control judiciar, că înscrierea nu determină, în mod automat, admiterea acţiunii în revendicare raportat la elementele cauzei. Astfel, ambele părţi au certificate de atestare a dreptului de proprietate emise anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. pârâta, deşi deţine un titlu emis anterior celui al reclamantei nu îl poate înscrie în cartea funciară, deoarece reclamanta şi-a înscris prima dreptul de proprietate; pentru emiterea acestor titluri legea specială prevede necesitatea existenţei unui proces-verbal de delimitare a terenului semnat de către vecini.

Apelul prin efectul său devolutiv a permis instanţei să conchidă că reclamanta, deşi contestă titlul pârâtei şi dreptul de proprietate al acesteia asupra terenului, a semnat procesul-verbal de delimitare a terenului asupra căruia s-a constituit dreptul de proprietate pârâtei, neputând susţine astfel lipsa opozabilităţii acestuia. Pe de altă parte, reclamanta nu deţine un astfel de înscris prin care pârâta să-i fi recunoscut limitele proprietăţii reclamantei.

Totodată, nu se poate pretinde că la data de intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 reclamanta, în raport cu decizia nr. 470/1979, ar fi sigura îndreptăţită la beneficiile ce decurg din Legea nr. 15/1990, câtă vreme pârâta avea în patrimoniul său un "bun" în înţelesul art. 1 Protocol l din CEDO, noţiune la care face referire Legea nr. 15/1990, fiind beneficiara unui drept de proprietate asupra construcţiilor edificate în baza autorizaţiei nr. x/20.12.1979 şi a unui drept de folosinţă asupra terenului aferent activului construcţie, necesar pârâtei pentru realizarea obiectului de activitate.

Dreptul de folosinţă al pârâtei asupra terenului în discuţie, teren ce se suprapune în actele părţilor şi deţinut în fapt de pârâtă, este de altfel constatat cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 5574/6 mai 1998 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr. x/1997, prin care s-a stabilit că pârâta "are un drept de folosinţă asupra suprafeţei de teren de 1408,5 mp. situat în Craiova, Cartier Craioviţa Nouă, având ca vecinătăţi N-A. S.A., E-A. S.A., S-Primăria Craiova, V-Primăria Craiova", suprafaţă în care este inclusă şi suprafaţa în litigiu şi pentru care pârâta deţine certificatul de atestare al dreptului de proprietate menţionat.

Compararea titlurilor de proprietate exhibate de către părţi constituie un aspect care priveşte temeinicia acţiunii, soluţionarea fondului cauzei, instanţa de recurs neputând proceda la o reapreciere a criteriilor de preferabilitate.

Recurenta a susţinut pentru prima oară la termenul de judecată din 9 iunie 2021, cu ocazia dezbaterilor în cadrul recursului, că decizia nr. 470/1979 ar institui un drept de administrare "directă", privit ca un substitut al dreptului de proprietate, respectiv un drept real corespunzător în vechea reglementare socialistă.

Se reţine că distincţia între "drept de administrare" şi "drept de administrare directă" a fost făcută în afara motivelor de recurs deduse judecăţii, iar invocarea acestor argumente este contrară exigenţelor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, sancţiunea impusă de legiuitor în acest caz fiind aceea că susţinerile invocate omisso medio nu pot fi primite, adică, nu pot fi examinate pe fondul lor.

Nicio dispoziţie a Legii nr. 15/1990 nu se opune ca aceste terenuri, al căror drept de folosinţă exclusivă îl avea pârâta, să fie considerate bunuri în înţelesul acestei legi şi să facă obiectul acesteia.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 15/1990:

"inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite prin hotărîre a guvernului", iar conform art. 20 alin. (2) din acelaşi act normativ:

"Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sînt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobîndite cu alt titlu".

Coroborând textele legale enunţate, este evident că legiuitorul nu a făcut nicio distincţie în cuprinsul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în privinţa bunurilor care au aparţinut unei întreprinderi de stat intrate în patrimoniul societăţii comerciale în urma reorganizării acesteia şi în privinţa cărora aceasta devine proprietară, singura excepţie fiind a celor dobândite cu alt titlu.

Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Este lipsită de relevanţă invocarea dispoziţiilor art. 492 C. civ. de la 1864 potrivit cărora:

"orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ pe cheltuiala sa, şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contră", faţă de natura cauzei şi raportul juridic dedus judecăţii.

Argumentele recurentei-reclamante vizând nemulţumirea acesteia cu privire la cuantumul pretenţiilor (solicitând a se avea în vedere concluzia expertizei evaluatorii efectuată de expertul I.) sunt aspecte ce contravin specificului căii de atac a recursului, întrucât ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar nu de legalitatea acesteia.

Aşa cum s-a arătat, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă vreo încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate nici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat.

Cu referire la decizia nr. 321/R din 03.05.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a confundat puterea de lucru judecat cu autoritate de lucru judecat, care presupune triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.

Deşi recurenta şi-a încadrat aceste argumente în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se apreciază că susţinerile sale pot fi circumscrise motivului de nelegalitate instituit de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi casată "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", însă se constată ca fiind nefondate şi aceste critici.

Este adevărat că autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată definitiv şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect în prezentul litigiu instanţa de apel a apreciat ca fiind neavenită trimiterea pe care care apelanta-reclamantă a făcut-o la decizia nr. 321/R din 3 mai 2016 a Tribunalului Ilfov, arătând că în decizia menţionată instanţa a reţinut că nu poate soluţiona acţiunea dedusă judecăţii în acel dosar, deoarece nu este învestită cu o acţiune în realizare şi că hotărârea este pronunţată într-o acţiune având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiilor.

Or, este de necontestat că numai dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 850/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 850/2019 din 12 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2021.