Territorial jurisdiction for labor conflicts fixed by plaintiff's domicile at filing despite subsequent address change

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Ilfov şi înregistrată sub nr. x/2019 la data de 29.10.2019 reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Ilfov să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 3.704,8 RON cu titlu de salariu şi 3.035,3433 euro cu titlu de indemnizaţie, suma actualizată cu indicele inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor anterior indicate începând cu data de 27.08.2019, data încetării raportului de muncă; obligarea pârâtei la plata sporului de noapte pentru activitatea prestată de reclamant; obligarea pârâtei la plata sporului pentru munca prestată în zilele de weekend şi de sărbătoare legală, precum şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1425/25.06.2020 Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr la data de 31.07.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 334/21.05.2021 Tribunalul Bacău a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti întrucât reclamantul are viză de reşedinţă în Bucureşti începând cu data de 30.01.2020, opinând în sensul că urmează a fi stabilită competenţa în funcţie de locuinţa de fapt avută de reclamant la data sesizării instanţei, 31.10.2019.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 02.03.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 2861 din 21 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei; a declinat competenţa de solutionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. cu sediul în Pantelimon, Judeţ Ilfov în favoarea Tribunalului Bacău; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintează dosarul Înaltei Curţe de Casaţie şi Justiţie.

În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - litigiu de muncă - tribunalul a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.

Raportat la împrejurarea că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 29.10.2019, domiciliul reclamantului se regăseşte în circumscripţia Tribunalului Bacău, iar acesta nu a făcut dovada că ar avea o reşedinţă în Bucureşti la acea dată, Tribunalul Bucureşti a reţinut că nu este competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, fiind absolut irelevante eventuale modificări ale domiciliul reclamantului ulterioare datei introducerii cererii de chemare în judecată.

Mai mult, Tribunalul Bacău a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale cu încălcarea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la al doilea termen de judecată, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită şi la primul termen de judecată. Pe cale de consecinţă, Tribunalul Bacău a devenit competent prin neinvocarea necompetenţei teritoriale de ordine publică la primul termen de judecată.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii introductive este reprezentat de cererea adresată Tribunalului Ilfov, la data de 29.10.2019, prin care reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Ilfov să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei în valoare de 3.704,8 RON cu titlu de salariu şi 3.035,3433 euro cu titlu de indemnizaţie, suma actualizată cu indicele inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor anterior indicate începând cu data de 27.08.2019, data încetării raportului de muncă; obligarea pârâtei la plata sporului de noapte pentru activitatea prestată de reclamant; obligarea pârâtei la plata sporului pentru munca prestată în zilele de weekend şi de sărbătoare legală,

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, dispoziţii din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.

Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stipulează că:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Conform art. 116 C. proc. civ.: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Este de subliniat că prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competenţă alternativă a instanţelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant salariatul, dar această competenţă este în acelaşi timp, şi exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanţe competente (ori de la domiciliul sau reşedinţa sa, ori de la locul de muncă).

Aşadar, din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că în materia conflictelor de muncă determinant este domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantului.

Faţă de cele anterior expuse, văzând şi art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, la determinarea instanţei competente este necesar a se avea în vedere domiciliul sau reşedinţa reclamantului la data sesizării instanţei.

Aşa fiind, raportat la împrejurarea că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 29.10.2019, domiciliul reclamantului se regăseşte în circumscripţia Tribunalului Bacău, iar acesta nu a făcut dovada că ar fi avut o reşedinţă în Bucureşti la acea dată, fiind irelevante eventualele modificări ale domiciliul reclamantului ulterioare datei introducerii cererii de chemare în judecată, Înata Curte constată că Tribunalul Bacău este instanţa căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererii deduse judecăţii.

Totodată, trebuie menţionat că, în speţă, reclamantul, exercitându-şi dreptul de opţiune între instanţele deopotrivă competente teritorial, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la tribunalul de la domiciliul său (Tribunalul Bacău).

Ulterior însă exercitării dreptului de opţiune, competenţa rămâne stabilită în favoarea instanţe deopotrivă competentă, aleasă de către partea reclamantă, aspectul legalei învestiri a instanţei nu mai poate fi pus în discuţie, iar partea nu mai poate reveni asupra opţiunii alese.

În considerarea celor ce preced, reţinând că la data introducerii acţiunii reclamantul avea domiciliul în Bacău, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2022.