Competence conflict resolved in favor of civil jurisdiction for concession contract payment dispute under statutory aid scheme

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.01.2021, sub. nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman a solicitat obligarea pârâţilor la achitarea sumei de 70000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019- până la data de 24.07.2020) conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum si dobânda legala calculata asupra sumelor datorate lunar, de la data scadentei acestora si până la data plaţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioada de la data scadentei acestora pana la data plaţii efectiv, având in vedere că prin Adresa comunicata de către ANSVSA la notificarea reclamatului, nu se menţionează începând cu ce data se achita suma stabilita lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptăţite sa beneficieze de aceasta, modalitatea de plata, daca se aplica retroactiv etc, astfel încât se consideră că sunt in prezenta unui refuz al ANSVSA de a soluţiona favorabil cererea, pentru perioada anterioara O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/luna se acorda fiecărui deţinător de contract (valid), fără decont justificativ, precum şi obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecata (taxa judiciara de timbru + onorariu de avocat).

Prin sentinţa civilă nr. 2230/06.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii Tribunalul, după redarea art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin legea nr. 212/2018 şi art. 5 lit. a) din O.G. nr. 42/2004, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a reţinut că reclamantul a contestat în faţa instanţei de contencios administrativ un refuz de soluţionare a cererii adresate ANSVSA, refuz de soluţionare asimilat unui act administrativ conform art. 2 alin. (2) din legea nr. 554/2004, precum şi că acţiunea nu conţine pretenţii concrete faţă de DSVSA Teleorman ori referiri la cereri care să fi fost adresate acestei pârâte, aceasta vizând numai actul administrativ asimilat al instituţiei centrale, iar rangul acestei din urmă autorităţi determină competenţa materială a curţii de apel.

S-a mai reţinut că, în vederea stabilirii competenţei, reclamantului i s-a pus în vedere să precizeze obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, iar, la data de 11.10.2021, reclamantul a depus precizări prin care a indicat că obiectul cererii este reprezentat de solicitarea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 70.000 RON şi refuz soluţionare, iar temeiul de drept este dat atât de Legea nr. 236/2019, Legea 554/2004, cât şi de contractele de concesiune, subsecvente de servicii, acte adiţionale, acorduri cadru etc.

Prin sentinţa civilă nr. 1463/20.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

În fundamentarea acestei soluţii instanţa a reţinut că prezenta cerere de chemare în judecată decurge din executarea contractului de concesiune nr. x/1999 şi actul adiţional la acesta nr. 8/19.08.2014, încheiat de către reclamantă cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, precum şi că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) Legea nr. 101/2016 şi art. 53 alin. (1)1 din aceeaşi lege.

În aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, instanţa a constatat că este competentă să soluţioneze prezenta cauză secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, reclamantul având posibilitatea de a alege între cele două instanţe.

Cum, reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul autorităţii contractante (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), instanţa a constatat că este competentă să soluţioneze prezenta cauză secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 10.02.2022 sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 14 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, a declinat cauza la Curtea de apel, secţia a IX - a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că, în speţă, litigiul nu are legătură cu executarea contractului de concesiune nr. x/1999 şi actul adiţional la acesta nr. 8/19.08.2014, ci are legătură cu refuzul nejustificat al Autorităţii de a răspunde la cererea reclamantei în sensul acordării unor sume de bani ce reprezintă o formă de ajutor de stat către deţinătorii de cabinete medicale veterinare în baza legii 236/2019.

Nu se invocă neexecutarea sau executare defectuoasă a contractului de concesiune, nu se atacă un act administrativ ce are legătură cu executarea contractului de concesiune, ci se invocă refuzul unei autorităţi centrale a statului de punere în aplicare a unei legi ce acordă un ajutor acestor cabinete medicale.

Reclamantul a arătat, în mod expres şi prin precizările depuse că temeiul şi procedura urmată este cea a contenciosului administrativ prin atacarea unui refuz administrativ de a răspunde al Autorităţii.

În concluzie, s-a reţinut că, în speţă, se atacă un act administrativ asimilat - refuz nejustificat - al unei autorităţi centrale astfel încât competenţa ar reveni Curţii de apel în raport de art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin prezentul demers judiciar, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a solicitat, în esenţă, obligarea pârâţilor Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, ca urmare a existenţei între părţi a contractului de concesiune nr. x/1999 şi actului adiţional la acesta nr. 8/19.08.2014.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative prevede că:

"Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

În speţă, se reţine că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract administrativ, altfel spus, obiect al contestării, în acţiunea de faţă, îl reprezintă, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, executarea contractului de concesiune nr. x/1999 şi actului adiţional la acesta nr. 8/19.08.2014, încheiat de către reclamantă cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman.

Este de subliniat că obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi de cele ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Altfel spus, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care prevăd: "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

Astfel, în considerarea acestor dispoziţii legale, care conferă posibilitatea reclamantului de a alege între instanţa de la sediul autorităţii contractante sau cea în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, competentă să soluţioneze prezenta cauză este secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), în condiţiile în care reclamantul a optat pentru această instanţă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2022.